O reforma (parca) fara de sfarsit...
Data: 1 - 15 februarie 2013
Aproape zilnic, pe agenda publica sunt inscrise teme care vizeaza diverse aspecte ale procesului de reforma, cu trimiteri la cele mai diverse domenii, de la economie pana la justitie, de la administratia publica pana la educatie. Frecventa referirilor la reforma si, mai ales, evocarea acesteia in legatura cu tot felul de masuri la nivel national, determina un fenomen bine cunoscut, nu numai in sfera semantica, si anume demonetizarea, banalizarea unor concepte. Mai mult decat atat: compararea asteptarilor cu efectele unor reforme a provocat si provoaca un sentiment cvasigeneralizat de dezamagire in randurile celor mai largi segmente ale populatiei.
In aceste circumstante, apar firesti numeroase intrebari care vizeaza atat trecutul recent, cat si prezentul. Iata, se implinesc 20 de ani de cand, in fata Parlamentului Romaniei, a fost prezentat cel dintai amplu program de reforma a economiei convenit cu Fondul Monetar International. Ne aflam, in prezent, tot in faza in care de negocierile cu FMI depind urmatoarele reforme, de asemenea, in sfera economiei. De aici, intrebarea: oare am irosit doua decenii sau, intr-un caz mai bun, nu am folosit toate sansele care ni s-au oferit, pentru a duce pana la capat fie si numai reformele preconizate in 1993? Aparent, aceleasi teme se afla in discutie, sub „umbrela“ reformei: restructurarea si privatizarea, ca procese definite aproximativ in acelasi mod. Este vorba despre dimensionarea optima a sectorului de stat si despre eficientizarea acestuia. Oare nu se aflau in centrul atentiei, si acum 20 de ani, aceleasi obiective?
Ar fi profund eronat sa consideram ca in intervalul la care ne-am referit nu s-au inregistrat progrese considerabile pe calea reformei economice, respectiv in tranzitia spre o piata libera, functionala. Exemplele sunt la indemana tuturor si, prin urmare, nu are rost sa le repetam. In acelasi timp, s-au acumulat suficiente date si fapte care atesta si efectele negative ale asa numitelor procese de reforma, inainte de toate cele care au determinat dezindustrializarea Romaniei in numeroase domenii. Nici in aceasta privinta nu se impun concretizari deoarece lucrurile sunt bine cunoscute. Astfel apare, tot de neevitat, o alta intrebare: in faza initiala, reforma a fost conceputa eronat, daca nu total, atunci macar in unele segmente ale acesteia?
Un raspuns complet este imposibil de dat in spatiul insemnarilor de fata. Ceea ce, insa, se poate afirma fara riscul de a gresi este deficitul de vointa, in primul rand politica, inregistrat in procesul conceperii si aplicarii masurilor de reforma, cu sau fara implicarea FMI. Putem considera ca s-a acumulat suficienta experienta, atat in ceea ce priveste promovarea unor procese pozitive in economie, cat si in legatura cu modalitatile de evitare a erorilor, unele dintre ele chiar foarte grave. Nu pe seama reformei, ca o necesitate vitala, trebuie puse esecurile, ci se cer evaluate corect, numai cu metode stiintifice, interpretarile la care s-a recurs si modalitatile de aplicare. In definitiv, ce inseamna restructurare si privatizare? Inseamna exclusiv sau predominant demolare? Inseamna nationalizarea pierderilor si privatizarea beneficiilor? Si raspunsurile la aceste intrebari se pot contura doar daca insasi ideea de reforma, cu tot ceea ce implica ea mai ales in cele doua laturi esentiale (restructurare si privatizare) este subordonata integral conceptului de interes public. Numai pe aceasta baza dezbaterea pe tema reformei si finalizarii acesteia poate avea substanta necesara pentru a actiona in vederea contracararii celor doua mari procese negative evocate: nu demolare, ci constructie, nu afectarea uneori ireparabila si irecuperabila a resurselor tarii, ci numai si numai promovarea interesului national.