Cuantificarea timpului
Data: 1-15 februarie 2014
Intre cuvintele care, in ultima vreme, au capatat o larga circulatie se afla, neindoios, prioritizare. Daca sub aspect lexical ar fi multe de reprosat celor care il utilizeaza, pe fond avem de-a face cu un anumit grad de intelegere a rolului decisiv al timpului in orice activitate economica si sociala. S-a dovedit si se dovedeste permanent ca orice amanare a unor decizii majore, orice irosire de oportunitati se „razbuna“ mai ales la timpul viitor. Daca avem in vedere, bunaoara, starea tot mai precara a infrastructurii de transport (rutier, feroviar, naval, aerian), din energetica (pastrarea si perpetuarea unor structuri ineficiente), din domeniul sanatatii (dimensiunile si amplasarea teritoriala a retelei de unitati medicale), dar si din alte sfere de activitate, ne dam seama, uneori in chip dureros, ce a insemnat pierderea timpului in materie de investitii. Remarca este pe deplin valabila (poate cu un accent mult mai puternic) pentru domeniul cercetare-dezvoltare-inovare. In aceasta privinta, se resimte aproape fizic modul in care se „comprima“ timpul. Exemplele cele mai la indemana vizeaza ritmul de dublare a cunostintelor stiintifice la scara planetara. Dar, daca limitam analizele la starile de fapt din tara noastra, observam lesne cum, in timp, se dubleaza costurile pentru ca, intr-un anumit moment din trecut, nu s-a adoptat masura optima in special in domeniul investitiilor.
Valoarea retrospectiva si prospectiva a timpului iese mai bine in evidenta daca vom examina modul in care s-a pregatit trecerea la noua etapa de dezvoltare a Uniunii Europene (2014 - 2020) in statul membru numit Romania. Practic, avem de-a face cu mentinerea unei „traditii“ de nedorit. Daca in perioada de pregatire a aderarii la UE am avut un adevarat program national (proiect de tara), absenta unui plan sau program post-aderare a avut si are efectele binecunoscute inclusiv in ceea ce priveste acceptarea fondurilor nerambursabile europene. Din pacate, s-a invatat prea putin din asemenea experiente negative si, iata-ne, la inceputul anului 2014 fara un program national care sa se plieze organic pe Strategia Europa 2020.
Cu aceasta subliniere am adus in atentie ceea ce se poate considera a reprezenta prioritatea prioritatilor. Fara strict necesarul program de esenta strategica sunt imposibil de stabilit prioritatile sectoriale care, la randul lor, pot si trebuie sa determine volumul si secventialitatea alocarii resurselor, in primul rand a celor care genereaza cea mai mare valoare adaugata - resursele umane. Aici este vorba, desigur, in primul rand despre educatie, despre invatamantul de toate gradele, dar si despre formarea profesionala continua in consonanta nu numai cu timpul prezent, ci mai ales cu cel viitor.
Nu putem sa nu consemnam, fie si numai pe scurt, in aceasta ordine de idei, semnalele pe care le-au transmis cu mult timp in urma organizatiile profesionale la nivel national, in primul rand AGIR si ASTR, mediul academic si universitar si, deloc de neglijat, mediul de afaceri. Aceste semnale nu au reprezentat doar o expresie a spiritului civic, ci si una a competentei. Avem in vedere o serie de propuneri concrete care au vizat tocmai necesitatea de a nu irosi timpul si de a actiona pentru rezolvarea, in amintita viziune strategica, a celor mai stringente cerinte economico-sociale ale tarii. In acest sens, asa cum rezulta si din numarul de fata al publicatiei noastre, s-a pronuntat cat se poate de clar si recentul Congres al AGIR.
Avem toate temeiurile sa consideram ca factorul timp (chiar daca ne limitam la formula „timpul inseamna bani“) este decisiv pentru identificarea prioritatilor la scara nationala si sectoriala, ca orice irosire a acestei avutii ireversibile ne va costa tot mai mult. Nu numai pe noi, ci in special pe cei care ne vor urma. Datoria fata de ei s-ar cuveni sa fie sacra.