Orizont strategic: anul 2030
Data: 1-15 februarie 2014
Stiinta si tehnica in fata schimbarilor climatice si a noilor surse de energie
Acum, la inceput de an, Comisia Europeana (CE) a dat publicitatii un document care prezinta cel mai mare interes pentru toti cetatenii UE, cu deosebire pentru comunitatea noastra inginereasca, angajata in complexe procese de promovare a rezultatelor cercetarii stiintifice in vederea realizarii unei dezvoltari durabile la nivel national si comunitar. Este vorba despre „pilonii noului Cadru al Uniunii Europene privind schimbarile climatice si energia pentru anul 2030“. Inainte de toate, consemnam perioada care este avuta in vedere, respectiv adaugarea unui deceniu la orizontul de timp al Strategiei Europa 2020. Intr-adevar, cerintele din domeniile enuntate nu pot fi solutionate decat printr-o larga perspectiva strategica, interval in care generatiile de astazi si de maine ale inginerilor romani au de adus o contributie esentiala la solutionarea noilor cerinte formulate de Comisia Europeana.
O economie cu emisii scazute de CO2 si un sistem energetic sigur
Sustinut de o analiza detaliata a costurilor si preturilor energiei, documentul la care ne referim isi propune sa ofere un grad inalt de certitudine in materie de reglementare pentru investitori si o abordare coordonata intre statele membre, ceea ce va facilita dezvoltarea de noi tehnologii. Obiectivul Cadrului este acela de a stimula un progres continuu spre o economie cu emisii scazute de dioxid de carbon si un sistem energetic sigur, la preturi accesibile pentru toti consumatorii. In acelasi timp, se au in vedere intarirea securitatii in domeniul aprovizionarii cu energie a UE, reducerea dependentei fata de importurile de energie, crearea de noi oportunitati pentru crestere economica si crearea de locuri de munca.
Pentru respectarea tuturor procedurilor comunitare privind adoptarea deciziilor, documentul Comisiei Europene referitor la noul Cadru pentru 2030 va fi dezbatut la cel mai inalt nivel, in special in Consiliul European si in Parlamentul European. Comunicarea aferenta este insotita de o propunere legislativa privind o rezerva pentru stabilitatea pietei conform schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) incepand din 2021, in vederea consolidarii fundamentelor acesteia. Un raport privind preturile si costurile energetice in Europa, publicat impreuna cu comunicarea, sugereaza ca majorarea preturilor in domeniu poate fi atenuata partial prin asigurarea unor politici energetice si climatice eficiente din punctul de vedere al costurilor, al unor piete competitive ale energiei, al unei eficiente energetice imbunatatite. Cum se poate lesne observa, toate aceste obiective privesc direct si activitatea inginerilor, iar concretizarile care urmeaza sunt de natura a aduce argumente in sprijinul acestei afirmatii.
„Europenizarea“ politicilor in materie de energie din surse regenerabile
Un prim aspect a fost relevat de Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, care a declarat: „Politicile climatice sunt fundamentale pentru viitorul planetei noastre, in timp ce o politica energetica cu adevarat europeana este un factor-cheie pentru competitivitatea noastra. Actualul pachet dovedeste ca abordarea simultana a acestor doua aspecte nu este contradictorie, ci, dimpotriva, contribuie la o consolidare reciproca. Este in interesul UE sa creeze o economie generatoare de locuri de munca, care sa fie mai putin dependenta de energia importata, printr-o eficienta crescuta si prin recurgerea intr-o mai mare masura la energia nepoluanta produsa intern. Un obiectiv ambitios de reducere cu 40% a emisiilor de gaze cu efect de sera pentru 2030 este piatra de temelie cea mai eficienta din punctul de vedere al costurilor pe calea noastra catre o economie cu emisii scazute de dioxid de carbon. Iar obiectivul de cel putin 27% pentru energia regenerabila este un semnal important pentru a oferi stabilitate investitorilor, a stimula locurile de munca ecologice si a sprijini securitatea aprovizionarii“.
La randul sau, comisarul pentru energie, Gunther Oettinger, a precizat: „Cadrul pentru 2030 exprima vointa UE de a promova progresul catre o economie competitiva cu emisii scazute de dioxid de carbon, catre stabilitatea investitiilor si catre securitatea aprovizionarii cu energie. Obiectivul meu este de a garanta ca energia ramane la un pret accesibil pentru gospodarii si intreprinderi. Cadrul pentru 2030 stabileste un nivel ridicat de ambitie in ceea ce priveste combaterea schimbarilor climatice, dar recunoaste, de asemenea, ca acest obiectiv trebuie sa fie atins cu cel mai mic cost. Piata interna a energiei ofera baza pentru a realiza acest obiectiv si voi continua sa depun eforturi in directia finalizarii sale pentru a utiliza intregul sau potential. Aceasta include «europenizarea» politicilor in materie de energie regenerabila“.
Elemente-cheie ale unei viziuni strategice
Tot in vederea concretizarii viziunii Comisiei Europene, prezinta interes (repetam: mai ales pentru ingineri) elementele-cheie stabilite de Executivul de la Bruxelles. Le redam in cele ce urmeaza:
? Se instituie obligativitatea reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera (GES). In acest sens, elementul central al politicii energetice si climatice a UE pentru 2030 il constituie diminuarea cu 40% a emisiilor sub nivelul din 1990, prin masuri interne. Reducerea anuala a pragului maxim al emisiilor din sectoarele incluse in schema EU ETS ar creste de la 1,74%, cat este in prezent, la 2,2% dupa 2020. Emisiile generate de sectoarele care nu sunt incluse in schema EU ETS ar trebui sa fie diminuate cu 30% sub nivelul din 2005, iar acest efort ar fi repartizat in mod echitabil intre statele membre. Comisia invita Consiliul si Parlamentul European sa convina, pana la sfarsitul anului 2014, asupra faptului ca UE ar trebui sa se angajeze la o reducere cu 40% la inceputul anului 2015 la negocierile internationale privind un nou acord global in materie de schimbari climatice, ce urmeaza a fi incheiat la Paris, la sfarsitul lui 2015.
? In privinta obligatiilor la nivelul UE in domeniul energiei obtinute din resurse regenerabile, se apreciaza ca aceasta va juca un rol-cheie in tranzitia catre un sistem energetic competitiv, sigur si durabil. Sustinut de o abordare orientata intr-o mai mare masura spre piata, oferind conditii propice pentru tehnologiile emergente, un obiectiv obligatoriu la nivelul UE de cel putin 27% pentru energia regenerabila in 2030 aduce beneficii semnificative in ceea ce priveste balantele comerciale energetice, recurgerea la sursele de energie locale, locurile de munca si cresterea economica. O tinta la nivelul UE pentru energia din surse regenerabile o constituie stimularea unui proces continuu investitional in acest sector. Obiectivele nationale ar urma sa fie atinse nu prin intermediul legislatiei UE, ci prin acordarea statelor membre a flexibilitatii in procesul de transformare a sistemului lor energetic intr-un mod adaptat preferintelor si circumstantelor autohtone. Cu alte cuvinte, realizarea obiectivului UE pentru energia din resurse regenerabile ar fi asigurata de noul sistem de guvernanta bazat pe planurile energetice nationale.
Urgente si prioritati
In documentul Comisiei Europene sunt mentionate patru directii de actiune, care se constituie in tot atatea domenii in care potentialul ingineresc al tarii noastre - fireste, in colaborare cu cel al UE - poate fi valorificat la un nivel superior. De aceea, detaliem respectivele directii de actiune:
1. Eficienta energetica: imbunatatirea eficientei energetice va contribui la toate obiectivele politicii energetice a UE, tranzitia catre un sistem energetic competitiv, sigur si durabil nefiind posibila fara aceasta. Rolul eficientei energetice in Cadrul pentru 2030 va fi examinat ulterior intr-o revizuire a directivei privind eficienta energetica, care urmeaza sa se incheie mai tarziu in cursul acestui an. Comisia va analiza eventuala necesitate de modificare a directivei dupa finalizarea revizuirii. Planurile energetice nationale ale statelor membre vor trebui sa includa si eficienta energetica.
2. Reforma schemei EU ETS: Comisia propune stabilirea unei rezerve pentru stabilitatea pietei la inceputul urmatoarei perioade de comercializare a ETS in 2021. Rezerva ar permite atat abordarea surplusului de certificate de emisii care s-a acumulat in ultimii ani, cat si imbunatatirea rezistentei sistemului la socuri majore prin ajustarea automata a furnizarii de certificate care urmeaza sa fie scoase la licitatie. Crearea unei astfel de rezerve - pe langa amanarea recent convenita a scoaterii la licitatie a 900 de milioane de certificate pana in 2019 - 2020 - este sustinuta de o gama larga de parti interesate. In temeiul legislatiei propuse, rezerva ar functiona integral conform unor norme predefinite care nu ar lasa nicio marja de apreciere Comisiei sau statelor membre in punerea sa in aplicare.
3. Energie competitiva, la preturi accesibile si sigura: Comisia propune o serie de indicatori-cheie pentru a evalua progresele inregistrate de-a lungul timpului si pentru a oferi o baza obiectiva pentru eventualele raspunsuri strategice. Acesti indicatori se refera, de exemplu, la diferentele in ceea ce priveste pretul energiei intre principalii parteneri comerciali, la diversificarea aprovizionarii si la recurgerea la sursele de energie locale, precum si la capacitatea de interconectare intre statele membre. Prin intermediul acestor indicatori, politicile vor asigura un sistem energetic competitiv si sigur in perspectiva anului 2030.
4. Un nou sistem de guvernanta: Cadrul pentru 2030 propune un nou sistem de guvernanta bazat pe planuri nationale pentru o energie competitiva, sigura si durabila. Pe baza viitoarelor orientari elaborate de Comisie, aceste planuri vor fi concepute de catre statele membre in conformitate cu o abordare comuna, care va asigura o mai mare securitate pentru investitori si o mai mare transparenta, sporind atat coerenta, cat si coordonarea si supravegherea la nivelul UE. Un proces iterativ intre Comisie si statele membre va asigura faptul ca planurile sunt suficient de ambitioase, precum si coerenta si conformitatea lor in timp.
Costuri si beneficii
Daca se are in vedere actuala faza de elaborare a deciziilor privind pilonii noului Cadru al UE privind schimbarile climatice si energia pentru anul 2030, prezinta, de asemenea, interes masurile preconizate de CE. Astfel, comunicarea care stabileste noul Cadru este insotita de un Raport privind costurile si preturile energiei, document care evalueaza factorii-cheie si compara aceste elemente cu cele ale principalilor parteneri comerciali ai UE. Preturile energiei au crescut in aproape fiecare stat membru incepand cu 2008 - in principal din cauza impozitelor si taxelor, dar si ca urmare a majorarii costurilor de retea. Comparatia cu partenerii internationali subliniaza marirea diferentei de preturi, in special fata de cele ale gazului in Statele Unite - ceea ce ar putea submina competitivitatea Europei, in special pentru industriile energointensive. Cu toate acestea, cresterea pretului energiei poate fi contracarata partial prin politici energetice si climatice eficiente din punctul de vedere al costurilor, prin piete competitive si prin masuri pentru imbunatatirea eficientei energetice. Se apreciaza ca ar putea fi necesar ca eforturile in favoarea eficientei energetice a industriei europene sa mearga si mai departe, tinandu-se cont de limitele fizice, pe masura ce concurentii fac acelasi lucru, iar industria din UE ar decide sa investeasca in strainatate pentru a fi mai aproape de pietele aflate in expansiune. Aceste constatari vor contribui si la structurarea Cadrului pentru 2030.