Jurnal de bord Ce facem cu banul public?
Data: 1-15 februarie 2019
Operaţiunile de elaborare şi adoptare a bugetului public pe 2019 au coincis cu publicarea bilanţului în materie pe întreg anul precedent. În acest fel, toţi cei interesaţi - şi, în realitate, interesul obiectiv are dimensiuni naţionale, întreaga populaţie fiind implicată, în cele mai diverse moduri, în gestionarea banului public - putem să receptăm mesaje importante referitoare la propria activitate şi la efectele acesteia. Bugetul general consolidat este, de regulă, atât în faza de anticipare, cât şi în cea de execuţie, parte a produsului intern brut, parte din totalitatea veniturilor şi cheltuielilor populaţiei.
Cu siguranţă, premisa dezirabilă a oricărei discuţii pe tema banului public o constituie, în momentul de faţă, comunicatul oficial privind execuţia bugetară pe anul 2018. Acum ştim exact „cum stăm" cu deficitul bugetar: 2,88% din PIB, adică mai puţin decât ţinta programată, respectiv 2,97%. Limita de 3 procente, stabilită prin Tratatul de la Maastricht, nu a fost depăşită, iar acest fapt este esenţial din foarte multe unghiuri de vedere, atât din perspectiva procesului de adoptare a monedei euro, cât şi în privinţa cauzelor şi efectelor îndatorării la nivel public şi la nivel privat.
Bineînţeles, încadrarea în ţinta de deficit bugetar a avut beneficii, dar şi costuri. Pe de-o parte, preocupările îndreptate spre o importantă creştere a veniturilor bugetare au dat roade semnificative (un spor de peste 17% faţă de anul 2017), iar, pe de altă parte, la capitolul cheltuieli a fost nevoie să se aloce mai puţini bani pentru investiţii publice, comparativ cu prevederile din Legea bugetului pe 2018, chit că astfel de cheltuieli au fost mai mari cu 27,9% faţă de anul 2017.
Se poate glosa la nesfârşit pe tema raportului dintre veniturile şi cheltuielile bugetare prin prisma gestionării banului public. Ceea ce este de remarcat în această ordine de idei vizează faptul că veniturile bugetare ale statului au ajuns, în anul trecut, la 31,1% din PIB comparativ cu 29,4% în 2017. Este o „povară" fiscală prea mare sau prea mică? Depinde de termenul de referinţă. Reamintim că media pe Uniunea Europeană este în jur de... 40%.
(Imaginea din articol)
Desigur, o importanţă primordială prezintă - aşa cum am mai remarcat - modul în care se gospodăresc veniturile bugetare. Pentru o apreciere corectă putem apela la rapoartele Curţii de Conturi. Nu totdeauna şi nu în toate instituţiile publice alocările bugetare se folosesc eficient, cu strict necesarele competenţe şi responsabilităţii, inclusiv cele civice. Este o realitate pe care nimeni n-o poate nega. Analizele care însoţesc proiectele de buget pe anul 2019 conţin multe elemente care atestă conştientizarea într-o tot mai mare măsură a faptului că există mari posibilităţi ca banul public să se gestioneze cu mult mai multă grijă şi pricepere, să se diminueze astfel irosirea lui „pe apa sâmbetei", inclusiv prin deturnări de fonduri, achiziţii trucate, investiţii de slabă calitate, prin adevărata mare corupţie.
De fapt, aceasta este ideea centrală a întregii dezbateri actuale pe teme bugetar-fiscale. În condiţiile unei mai bune colectări a impozitelor şi taxelor - aşezate pe baze mai solide economico-financiare şi pe echilibru etico-social - devine posibil să se majoreze volumul cheltuielilor, mai ales în sectoare strategice precum sănătatea, educaţia, infrastructura energetică şi de transport, sporurile preconizate fiind obligatoriu să se regăsească în rezultate palpabile, de la nivelul micro până la cel macro.
Există, aşadar, premise favorabile pentru consolidarea politicilor fiscal-bugetare, sub semnul predictibilităţii şi stabilităţii în strânsă corelare cu interesele legitime ale tuturor contribuabililor persoane fizice şi juridice. Prin dialog, prin promovarea unor raporturi caracterizate prin colaborare, prin efectul de armonizare a poziţiilor s-a dovedit şi se dovedeşte că este posibil să se identifice zonele consensuale şi să se acţioneze în consecinţă.