Cererea si oferta
Data: 16 - 28 februarie 2013
Publicarea datelor oficiale privind evolutia produsului intern brut al Romaniei in anul 2012 a generat - in chipul cel mai firesc, data fiind insemnatatea temei - numeroase controverse, incepand cu o voalata contestare a veridicitatii cifrelor prezentate de Institutul National de Statistica si terminand cu clasica forma de resemnare, aici, pe planurile mioritice: fereasca Dumnezeu de mai rau!
Daca vrem, insa, sa parasim terenul unor dispute sterile, inclusiv din unghiul de vedere si de interese al comunitatii profesionale ingineresti a carei ratiune de a fi consta tocmai in implicarea directa in crearea produsului intern brut, cu tot ceea ce presupune aceasta - se impune a examina situatia prin prisma legii cererii si ofertei. In conditiile in care niciun intreprinzator nu-si poate permite sa produca stocuri fara vanzare, este limpede ca planurile de afaceri tin seama, in cel mai inalt grad, de evolutia cererii specifice. Or, in sfera productiei materiale (cea care da adevarata substanta unei economii nationale), conteaza ambele tipuri de cerere, cea interna si cea externa.
Daca in materie de produse industriale, in anul precedent s-au diminuat semnificativ cele doua tipuri de cerere, in privinta agriculturii, din pricina excesivei meteodependente a acesteia, cererea interna nu a putut fi satisfacuta intr-o masura considerabila. De aici, importuri mai mari de produse agroalimentare, ceea ce a fost de natura a provoca dificultati suplimentare deoarece intrarile de valuta au fost diminuate din cauza contractiei cererii din Zona Euro, acolo unde se concentreaza cea mai mare parte a exporturilor romanesti.
Ar fi, insa, gresit sa se considere ca asupra cererii nu are o influenta notabila chiar oferta (asa cum, implicit, s-a subliniat in cazul produselor agroalimentare). Atat in interiorul tarii, dar mai ales in exterior, asupra cererii are un impact major oferta de bunuri si servicii masurata, inainte de toate, prin competitivitate (raportul cat mai favorabil dintre calitate si pret).
Analizarea starilor de fapt din economie din perspectiva propusa ne conduce, inevitabil, spre teme de natura strategica. Este vorba despre luarea in considerare a cererii solvabile a populatiei (venitul disponibil rezultat din salarii, asigurari sociale si de remiterea de bani din strainatate, in special de la concetatenii nostri care lucreaza peste hotare) si despre posibilitatile de export, nu numai in celelalte state membre ale UE, atat global, cat si ca structura. Aici nu este vorba numai despre extrapolari care au la baza perioadele anterioare in vederea identificarii tendintelor, ci si despre capacitatea de previziune, rezultata - in buna parte - tot din analiza stiintifica a tendintelor dominante de pe piata interna si de pe cea externa.
A te limita doar la folosirea oportunitatilor asigurate de diverse conjuncturi nu poate sa fie o conduita valabila la scara intregii economii nationale. Pentru a nu fi prinsi „pe picior gresit“ este nevoie de strategii, cel putin pe termen mediu, astfel incat potentialul existent sa fie folosit nu numai prin prisma avantajelor comparative ci, in special, prin ceea ce se defineste drept avantaj competitiv. Identificarea domeniilor in care cererea agregata va fi tot mai aproape de acest potential reprezinta o necesitate de prim ordin, clamata constant si de organizatiile profesionale, cu o reprezentare nationala, ale inginerilor si economistilor. Aceasta etapa este obligatorie pentru pasul urmator, cel al gasirii de solutii si, mai departe, pentru aplicarea lor. Totul, insa, intr-o viziune strategica deoarece, in caz contrar, ceea ce poate sa para bun pe termen scurt se dovedeste, prea adesea, extrem de pagubos pe termen mediu si lung. Nu degeaba stramosii nostri latini spuneau ca „daca nu stii in ce port vrei sa ajungi, niciun vant nu iti este de folos“.