Laborator performant de pneumatica si hidraulica la Zalau
Data: 16 - 28 februarie 2013
Elevii scolilor cu profil tehnic din judetul Salaj au la dispozitie, de la mijlocul lunii februarie a.c., un laborator modern de pneumatica si hidraulica, cu echipamente de ultima generatie, in urma unei investitii in valoare de aproape 300 000 de dolari realizate de TenarisSilcotub in parteneriat cu Primaria Municipiului Zalau. Noul laborator - inaugurat in prezenta reprezentantilor Ministerului Educatiei Nationale, autoritatilor locale, precum si a reprezentantilor investitorilor - functioneaza in cadrul Liceului Tehnologic Mihai Viteazul din Zalau, dar va fi pus la dispozitia elevilor din toate liceele cu profil industrial din judet. Laboratorul este dotat cu 7 calculatoare, care vor servi la simularea virtuala, realizarea circuitelor si verificarea functionalitatii lor prin programe dedicate. Pentru pregatirea practica, elevii au la dispozitie 4 standuri independente, unde pot efectua practic circuitele simulate pe calculator. Noul laborator va permite pregatirea teoretica si practica a elevilor pentru cerintele reale de pe piata muncii.
„Prin aceasta investitie, TenarisSilcotub sprijina dezvoltarea invatamantului tehnic din Salaj, contribuind la formarea viitoarelor generatii de specialisti din industrie, motorul de dezvoltare a societatii. Acest laborator permite elevilor sa dobandeasca o experienta practica si sa inteleaga procesele tehnologice, pregatindu-i mai bine pentru cerintele pietei fortei de munca. La acest lucru adaugam know how-ul nostru si expertiza oamenilor nostri, prin transfer de bune practici si vizite in fabrici, prin care elevii se familiarizeaza, inca de pe bancile scolii, cu mediul industrial“, a afirmat, la evenimentul inaugural, Gabriel Podskubka, Area Manager Tenaris pentru Europa de Est. „Pentru elevii Liceului Tehnologic Mihai Viteazul din Zalau, investitia reprezinta un pas important pentru cresterea calitatii procesului de invatare si consolidarea cunostintelor, precum si pentru armonizarea relatiilor dintre scoala si potentialii angajatori“, a declarat, la randul sau, directorul Liceului Tehnologic Mihai Viteazul, Florin Niste.