Profesorul Negoita Danaila, fondatorul ingineriei chimice in Romania
Data: 16 - 28 februarie 2013
Omul nu poate modela forma viitorului fara a fi constient de conditiile sale prezente si de limitarile trecutului sau; asa cum spunea Leibniz, „Ne dam inapoi pentru a sari cat mai mult“.
E. Cassirer - Eseu despre om
Prin bunavointa doamnei inginer Liana Muresan, am primit un numar din Magazin istoric (nr.7/2010), in care a publicat un articol dedicat bunicului sau, profesorul dr. ing. Negoita Danaila. Doamna inginer mi-a trimis aceasta revista cunoscand interesul meu pentru istoria stiintei si pentru jurnalismul stiintific, pe care din pacate nu le gasim reflectate, decat ocazional, in mijloacele de informare in masa. Propunerile mele de a promova astfel de preocupari in urma cu cativa ani au fost considerate ca fiind idei trasnite. Starnit, insa, de articolul despre care vorbeam, revin la ideile mele trasnite pentru a aprecia meritul revistei Magazin istoric pentru a publica astfel de informatii, care, din pacate, nu vor ajunge decat la cei cu preocupari cu adevarat istorice. Dar, pentru ca Facultatea de Inginerie Chimica si Protectia Mediului a Universitatii Tehnice Gheorghe Asachi din Iasi a implinit 100 de ani de existenta in 2012, mi s-a parut interesant sa aduc la cunostinta o informatie importanta despre un fost absolvent al pres-tigioasei Universitati Alexandru Ioan Cuza din Iasi. Negoita Danaila a absolvit sectia de Stiinte fizico-chimice a Universitatii din Iasi in anul 1902, urmand, de asemenea, si cursurile Seminarului pedagogic pentru a deveni apoi asistent la Catedra de chimie organica. In anul 1904, castiga prin concurs o bursa acordata de Casa Scoalelor pentru a frecventa cursurile la Politehnica din Berlin. In anul 1908, devine inginer chimist la Charlottenburg si, apoi, doctor cu o teza din domeniul colorantilor elaborata sub conducerea profesorului Lieberman. Urmeaza, ulterior, si o specializare in acelasi domeniu la Universitatea din Paris si este ales membru al Societatii de Chimie din Franta. Negoita Danaila se intoarce in tara in anul 1910 si organizeaza Catedra de Chimie Tehnologica la Universitatea Bucuresti. Efectueaza cercetari in domeniile petrolului, carbunilor si sarii, organizand laboratorul de Chimie tehnologica pe care il utileaza si il dezvolta, transformandu-l in Institut de Chimie industriala in anul 1920. Prin urmare, putem considera acest an ca fiind cel in care a aparut in Romania profesia de inginer chimist.
Profesorul Danaila a sprijinit, ulterior, si initiativele colegilor de la Iasi pentru dezvoltarea domeniului ingineriei chimice si poate fi considerat ca fondatorul scolii in care s-au format ilustre personalitati nu numai in domeniul chimiei, ci si al altor stiinte (Tudor D. Ionescu, Louis Stanislavlevici, Isac Blum, Dumitru Ionescu si altii), la randul lor cunoscuti creatori de scoli stiintifice. In 1934, Institutul de Chimie industriala a fost inclus in Politehnica din Bucuresti, unde se infiinteaza astfel Facultatea de Chimie industriala a carui prim decan, in perioada 1938 - 1945, a fost profesorul Negoita Danaila, care era si seful Catedrei de Tehnologia Substantelor Anorganice. Profesorul Danaila s-a pensionat in 1945, dar era deja angrenat in organizarea Institutului National de Cercetari Tehnologice, care a fost infiintat prin decret regal in 1944. Institutul a fost scindat apoi in Institutul de Documentare Tehnica si ICECHIM. Profesorul Danaila a fost angajat consilier la ICECHIM, ca urmare a interventiei fostului sau student Mihail Florescu, devenit ministru al Industriei Chimice. La varsta de 72 de ani, era nevoit sa lucreze deoarece ii lipseau doar trei luni la vechimea in munca. In 1952, este arestat ca „dusman al poporului“ pentru ca studiase in strainatate si fusese reclamat ca asculta Radio Londra. Ca urmare a persecutiilor din inchisoare, se imbolnaveste grav si este trimis sa moara acasa in februarie 1953, eforturile medicilor de a-l salva fiind zadarnice. Meritele sale stiintifice recunoscute ulterior prin spatiile acordate in muzeele Politehnicii si Universitatii din Bucuresti raman inca insuficient promovate si cunoscute pentru a se constitui intr-un model de urmat pentru cei tineri si pentru cei ce se afla astazi in slujba scolii si stiintei romanesti.