Proiecte de investitii majore in domeniul cailor ferate
Data: 16-28 februarie 2017
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a prezentat recent stadiul actual şi perspectivele investiţiilor în principalele domenii de profil, un accent deosebit punându-se pe sectorul feroviar. Astfel, la finalul anului trecut, s-a ajuns la „cota" de 9000 km de reţea feroviară la care s-a depăşit scadenţa pentru efectuarea reparaţiilor capitale. În 2016, pentru reabilitarea tronsoanelor de cale ferată, a unor poduri, podeţe, tuneluri şi staţii s-a investit, din fonduri europene nerambursabile, peste un miliard de lei, ceea ce este insuficient. Pentru 2017, s-au suplimentat alocările în vederea derulării unor proiecte majore de investiţii, cum sunt: reabilitarea infrastructurii pe tronsoanele Sighişoara - Coşlariu şi Coşlariu - Simeria, a podurilor de cale ferată Borcea şi Cernavodă pe mai mulţi kilometri.
Există, de asemenea, resursele financiare necesare în vederea elaborării studiilor de fezabilitate pentru modernizarea liniei de cale ferată pe tronsonul Bucureşti Nord - Jilava - Giurgiu Nord - Giurgiu Nord Frontieră, inclusiv podul de la Grădiştea, pentru reabilitarea liniei de cale ferată Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş, parte a Coridorului Orient/Est - Mediteranean. S-a dispus revizuirea studiului de fezabilitate pentru reabilitarea liniei de cale ferată Craiova - Calafat şi reactualizarea studiului de fezabilitate pentru electrificarea şi reabilitarea tronsonului de cale ferată Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor.
Pe agenda Ministerului Transporturilor se mai află, pentru acest an, lansarea unor proiecte de reabilitare a unor tronsoane de cale ferată care prezintă o importanţă deosebită pentru intensificarea transporturilor de mărfuri şi călători în zone de mare importanţă economico-socială. Între acestea se află reabilitarea liniilor Braşov - Sighişoara, Ploieşti Triaj - Focşani - Adjud - Bacău - Roman - Paşcani - Iaşi Frontieră. Cum se poate observa, proiectele respective sunt menite să contribuie direct şi eficient la diminuarea decalajelor economice înregistrate în regiunile de dezvoltare din estul ţării faţă de cele din centru şi vest. Avantajele prezentate de transportul feroviar vor fi, astfel, mai bine fructificate în consonanţă cu directivele Uniunii Europene care vizează creşterea semnificativă a ponderii căilor ferate în totalul reţelelor de transport.