Dendrocronologia româneasca si pionierii ei
Data: 1-15 martie 2005
Disciplina de granita între dendrometrie (masurarea arborilor) si auxologie (Stiinta cresterilor), dendrocronologia se ocupa - conform definitiei din Webster’s Dictionary - de modalitatea datarii evenimentelor si a variatiei factorilor de mediu prin studiul comparativ al inelelor de crestere în grosime a arborilor si al vârstei lor reale, respectiv a anului exact în care s-a format inelul de crestere.
Dac primele însemnari despre legatura dintre regimul precipitatiilor si latimea inelelor anuale ale arborilor au fost facute la pinul din Toscana de Leonardo da Vinci în lucrarea sa “Trattato della Pittura” la sfârsitul secolului al XV-lea, iar naturalistii francezi Duhamel si Buffon evidentiaza prin analiza unor trunchiuri de arbori posibilitatea existentei unor perioade anterioare geroase, cercetari sistematice ale corelatiilor dintre variatia cresterilor în grosime ale arborilor si ciclicitatea naturala a activitatii solare sau fluctuatia factorilor climatici au fost abordate de astronomul Andrew Ellicott Douglass din Arizona (SUA) în 1901. El a fost de fapt acela care a si înfiintat, 35 de ani mai târziu, primul laborator de dendroconologie din lume.
În tara noastra problema cercetarilor dendrocronologice a fost mentionata pentru prima data de dr. doc. Victor Giurgiu în lucrarea “Studiul cresterilor la arborete” (Ed. Ceres, 1967). Dânsul s-a ocupat de altfel, tot atunci, de variatia ciclica a cresterii arborilor, publicându-si constatarile în 1974, iar în 1977 cele dintâi rezultate în privinta corelatiei dintre variatia latimii inelelor anuale si starea timpului si cu deosebire a perioadelor de seceta. Aproape concomitent, regretatul ing. T.Seghedin, ocupându-se de vegetatia Parcului National al Muntilor Rodnei, elaboreaza o pria serie de indici de crestere pentru Pinus cembra (Ocrotirea naturii, tom 21, 1977, nr. 1), asa cum procedeaza câtiva ani mai târziu si ing. V. Soran cu D. Gârlea pentru aceeasi specie din Muntii Retezat (1981) si din Rezervatia Biosferei Pietrosu Mare (1983).
Cum din a doua jumatate a ultimului secol s-au accentuat efectele negative ale poluarii industriale, dr. ing. Marian Ianculescu a început, separat, cercetari cu caracter dendrocronologic asupra cresterii arborilor si arboretelor afectate (1975, 1977,1978), iar dr. ing. I. Decei si colaboratorii, asupra evolutiei pierderilor de crestere la arboretele de stejar si gorun în curs de uscare (1977). Independent de acestea au fost initiate de dr. ing. I. Dumitriu-Tataranu si M. Popescu interesante cercetari dendroclimatologice asupra unui trunchi subfosil de stejar din dealul Filaret (Bucuresti), prin care a pus în evidenta - ca si precursorul sau american - paralelismul dintre seriile cronologice ale createrilor anuale si seriile numarului anual de pete solare si ale temperaturilor medii anuale în intervalul 1857-1983 (Studiisi cercetari biologice, Academia Româna, tom 40, 1988, nr.1).
Continuându-si investigatiile asupra fenomenului de uscare în arboretele de brad, dr. ing. M. Iancuelscu împreuna cu ing. Al. Tissescu publica în cadrul Institutului de Cercetari si Amenajari Silvice (ICAS, 1992) un remarcabil studiu de auxologie si dendrocronologie, premiat în acelasi an de Academia Româna, iar ing. M. Flocea trateaza o problema similara în cazul arboretelor de molid si abordeaza aplicatiile dendrocronologiei în domeniul mai larg al studiilor de impact. La rândul sau, ing. Al. Tissescu începe cercetari dendrocronologice în arboretele de gorun si stejar cu fenomene de uscare, îsi dezvolta cunostintele si metodele de lucru - cu sprijinul unei burse Fulbright - la Laboratorul de Cerceari ale inelului anual din Tucson (al Universitatii din Arizona) si elaboreaza o teza de doctorat în cadrul Academiei de Stiinte Agricole si Silvice din Bucuresti, publicata în 2001, dupa prematurul si tragicul sau deces din 1996.
Aancirea cercetarilor în materie, si în special a variabilitatii spatiale a seriilor dendrocronologice, a dinamicii factorilor perturbatori ai cresterii cu referiri dendroclimatologice este efectuat dupa intrarea în al treilea mileniu de dr. ing. Ionel Popa, care dupa publicarea câtorva studii de profil scoate în 2004 o frumoasa lucrare de 200 de pagini privind “Fundamente metodologice si aplicatii de dendrocronologie”, recent premiata de fundatia creata în memoria predecesorului sau, ing. Al. Tissescu.
Fara a mai insista asupra interesantelor si valoroaselor concluzii ale lucrarilor publicate, trebuie mentionat ca primele serii dendrocronologice au fost elaborate în tara noastr conform cerintelor ITRDB (International Tree Ring Data Bank) pentru molid de Schweingruber (1985), Alexandrescu (1995) si Popa (2002), pentru brad de Ianculescu-Tissescu (1989), Alexandrescu (1995) si Popa (2002, 2003) si pentru gorun si stejar de Tissescu (1990) si Popa (2002). Merita de asemenea atentie cercetarile întreprinse pentru datarea bisericilor din lemn din Maramures de A. Babos si O. Eggertsson (2002) sau a unor constructii medievale de A.F. Alexandrescu (1995), ca si proiectul realizat de dr. ing. I. Popa pentru constituirea unei retele nationale de suprafete forestiere (RO-DENDRONET) în scopuri dendrocronologice.
dr. ing. Radu Dissescu