TRIADA NECESARA CALITATE – PRODUCTIVITATE – COMPETITIVITATE O ABORDARE MANAGERIALA CONSTRUCTIVISTA
Data: 1-15 martie 2007
Articolul prezinta aspectele metodologice pentru crearea sistemului competitivitatii la nivel de produs si de firma, pe baza productivitatii si calitatii, ca factori determinanti ai competitivitatii, prin folosirea elementelor specifice acestora si conducerea sa ca proiect. Se indica principalele directii de actiune concreta penru crearea triadei necesare calitate-productivitate-competitivitate (QPrCo) în cadrul firmelor, ca si la nivelul societatii românesti. Aceasta actiune a devenit deosebit de actuala si presanta în conditiile aderarii tarii noastre la UE si ale globalizariii, conditii ce impun nu numai progresul tehnologic, ci si schimbari de mentalitate privind întregul lant economic, de la proiectarea produselor la comercializarea si utilizarea lor în conditiile unei piete tot mai globalizata si exigenta privitor la calitate si productivitate.
Cuvinte cheie: calitate, productivitate, competitivitate, management, globalizare
1. COMPETITIVITATEA – CERINTA EXISTENTIALA ÎN ECONOMIA DE PIATA
Economia de piata este guvernata de cele doua legi economice de baza, legea concurentei si legea cererii si ofertei. În aceste conditii competitivitatea (Co), ca masura a capacitatii de vânzare cu profit a produsului sau serviciului oferit în conditiile concurentei, credem ca trebuie definita conceptual ca fiind rezultatul compunerii calitatii (Q) si productivitatii (Pr), categorii ce o conditioneaza, Co=Q •Pr, iar indicatorii ratio care o caracterizeaza cel mai bine ne par a fi Valoarea adaugata/Costuri, care masoara productivitatea productiei si, respectiv, Valoarea vânzarilor/Costuri, în conditiile valorificarii (vânzarii) integrale a productiei. Acesti indicatori se refera la un ciclu de productie/vânzare, fiind în buna masura similari cu indicatorii deja consacrati Profit/Total active si formula P/A=P/CA × CA/A, care pune în evidenta prin cele doua ratiouri eficienta productiei si cea a vânzarilor, unde P reprezinta profitul, CA este cifra de afaceri, iar A reprezinta totalul activelor. În figura 1 se prezinta interactiunile de determinare si factorii de influenta interni si externi firmei în procesul de productie si vânzare a produselor si serviciilor, care conditioneaza competitivitatea.
Atât productivitatea cât si calitatea sunt conditionate de resursele implicate în realizarea produselor/serviciilor, de calitatea, cantitatea si costul acestora, de modul lor de folosire.
Acestea sunt resursele materiale, energetice, umane si informationale si de know-how, toate putând fi transpuse în final în expresie financiara. În figura 2 [7] se pune în evidenta relationarea acestora, precum si mutatia produsa de utilizarea intensiva a informatizarii si automatizarii productiei (fig. 2b).
Economiile din tarile industrializate au demonstrat ca motorul succesului economic este motivatia care pune în miscare mecanismele economiei de piata relative la cerere si oferta, generarea si dezvoltarea premiselor si conditiilor pentru inovare.
Valoarea adaugata este însa determinata si de actiunea legii cererii si ofertei, care stabileste marja între pretul platibil de catre client si cel acceptabil pentru ofertant, care este la rându-i determinat în primul rând de costuri, de marja de profit pe care acesta încearca sa si-o asigure, fara a o putea însa realiza de la început daca costurile sunt prea mari în raport cu pretul pe care îl poate obtine. Iata de ce continutul real al notiunii, dincolo de conotatiile politice, populiste sau voluntariste, pe care productivitatea le-a cunoscut în regimul comunist, se cere clarificat pentru o utilizare cu adevarat benefica în practica manageriala în conditiile economiei de piata.
Daca privind calitatea, definitia data de ISO 8402 surprinde aspectele esentiale ale conceptului, productivitatea este o notiune cu multiple întelesuri, depinzând de punctul de vedere al analizei, putându-se vorbi de productivitatea muncii, productivitatea capitalului etc.[7,12,16,17]. Valoarea raportului ce defineste productivitatea se mentine în cazul schimbarii ordinului de marime al factorilor, numarator si numitor, dar aceasta reprezinta de fapt efectul schimbarii de scala, care în general nu se realizeaza pastrând valoarea raportului, ci este însotita de modificari drastice de valoare. De aceea, unele firme ce actioneaza pe nise bine identificate pot avea o productivitate mult superioara unor firme cu productie mare la care efectul de scala este favorabil pentru cresterea volumului productiei, cu reflectare în valorile absolute ale indicatorilor si nu în cele relative în primul rând. La firmele tip IMM, avantajul competitional provine tocmai datorita volumului redus al productiei, dar cu valoare mare, prin exploatarea startegiei de diferentiere prin calitate, ori prin efectul strategiilor inovative si crearea potentialului, eventual exploatabil de catre alte firme, care îl pot valorifica apoi prin efectul de scala. Se detaseaza prin eficienta mai ales firmele din sectorul serviciilor, care cu investitii reduse permit obtinerea unei valori adaugate mari prin exploatarea resurselor principale, care sunt formate din know-how si imaginea firmei, determinata în primul rând de calitatea serviciilor oferite. Pentru acest tip de firme, crearea retelei relationale cu firmele client, ca si eventualele aliante sunt mai usor de realizat, datorita flexibilitatii determinate de tipul activitatilor principale si structurilor de organizare ce cultiva lean management-ul.
Ne pare deci ca productivitatea înseamna a produce cu grad de utilitate maxim, cantitatea ramânând un indicator de importanta secundara, strict dependent de nivelul cererii. În acest mod de abordare a productivitatii se poate pune în discutie diferentierea între productivitatea la nivelul firmei, respectiv al individului, si productivitatea la nivel agregat, social, ca rezultanta a reexaminarii rezultatelor în raport cu efortul realizarii lor la nivel social. Pe de alta parte, posibilitatea satisfacerii cerintelor clientilor si materializarea schimbarii de paradigma de la PROD-OUT la MARKET-IN, datorata flexibilitatii productiei si noilor abordari în marketing, posibile datorita sistemelor IT&C, serveste ideii de îmbinare a calitatii si productivitatii pentru competitivitate. Acest mod de abordare impune redefiniri de termeni, care trebuie sa includa si indicatorii legati de protectia mediului si de calitatea vietii, îmbinând aspectele cantitative cu cele cu caracter calitativ la nivel individual si social. Se pune astfel în discutie ca sursa foarte importanta de crestere a productivitatii reducerea si chiar eliminarea risipei, cu conditia constientizarii ei si cultivarii dorintei de consum rational, pornind de la nivel individual spre cel agregat national. Aceasta abordare face apel la cultivarea unui alt sistem de valori decât cel pe care actualul sistem îl promoveaza, care încurajeaza motivatia pentru excese consumatoriste, un rol de prim rang în crearea acestui nou sistem revenindu-le educatiei si învatamântului de toate gradele, de la cel prescolar la cel postuniversitar.
Promovarea noilor tehnologii si a inovarii a devenit politica de stat în tarile avansate industrial. Astfel, în Germania ingineria mecanica înregistreaza o cifra de afaceri de 226 mld. euro, de la roboti la proiectarea firmelor industriale, cu o mentiune speciala pentru industria automobilelor, Germania fiind al treilea mare producator si exportator de automobile din lume, unde cunoaste valori record cu o cifra de afaceri de 143 mld. euro în 2004, exportând 70% din productie [30]. Siemens înregistreaza în medie 36 de inovatii/zi, cu 60% din cheltuielile pentru R&D fiind dedicate dezvoltarii de software, în cadrul unor echipe ce lucreaza în retea cu colegi din SUA, Suedia si India. Tehnologii avansate sunt realizate si în domeniul energiilor alternative si al produselor pentru protectia mediului, unde detine 19% din total în lume, cu o crestere de 40% programata pentru 2010. Pe de alta parte, actiunea legilor economice specifice economiei de piata trebuie înteleasa si folosita în conditiile societatii contemporane în curs de globalizare, puternic influentata de principalii actori economici care sunt firmele multinationale, marile corporatii, care practic dicteaza conditiile de desfasurare a activitatilor de productie si vânzare, prin marea lor putere economica si de influenta politica. Daca în domeniul productiei, marile corporatii precum GMC, IBM, Toyota, Ford, VW, Microsoft, Siemens etc. dicteaza standardele în domeniul respectiv, vânzarile sunt tot mai mult acaparate, în domeniul produselor de consum, de mari retele de supermarketuri, care reduc - cel putin aparent - tot mai mult rolul firmelor mici si mijlocii în domeniu [1, 2, 6]. Si totusi, performantele marilor firme se diferentiaza, ordinea în clasamente nepastrându-se pentru criterii diferite, care însa au un anumit grad de corelatie, precum cifra de afaceri, valoarea activelor pe piata etc., bancile dominând prin valoarea activelor si performanta.
Noile conditii în cadrul societatii postindustriale, puternic influentate de progresul tehnico-stiintific si mai ales de informatizare si automatizare în domeniul productiei si nu numai, impun noi practici educationale si manageriale, capabile sa produca si schimbarile de mentalitate pe care le reclama noile conditii.
Acestea se manifesta nu numai pe piata bunurilor materiale si de capital, ci si pe piata muncii, în care învatamântul de toate gradele este chemat sa joace un rol de prim ordin, prin generarea unei oferte competitive din punctul de vedere al pregatirii profesionale si capacitatii manageriale, dar si al sistemului de valori, alaturi de ceilalti factori de influenta strategica, precum domeniul legislativ, tehnologic, cultural, socio-politic etc.
Dezvoltarea cu caracter exponential în domeniul tehnico-stiintific în secolul 20 a acreditat noul concept de societate a cunoasterii, subliniind rolul creativitatii, ca factor generator si rezultant în acelasi timp, al cunoasterii – adevaratul motor al dezvoltarii.
Procesul cunoasterii si instruirea sunt caracterizate într-o serie de lucrari ca fiind esential de natura constructivista [3,4], acest proces fiind privit ca fiind la doua nivele, caci, cum remarca J. Piaget, „inteligenta organizeaza lumea organizându-se si pe sine“[5].
Acest concept acorda cercetarii si învatamântului rolul de generator si de amplificator al cunoasterii teoretice si practice, concretizând aici raspunsul la marile întrebari: ce, cum, pentru ce, cu ce beneficiu social si individual se cerceteaza, se creeaza, se produce, se vinde?
Referindu-ne la învatamântul tehnic superior, este tot mai evident ca inginerii sunt solicitati în trei mari directii de activitate, si anume: cercetarea tehnica si proiectarea, exploatarea în cadrul proceselor de productie si, în fine, vânzarea produselor rezultate ale cercetarii si/sau productiei. De aici rezulta si nevoia de transformare pragmatica a acestuia în directia eficientizarii si progresului calitativ necesar. Din pacate, în România, în ultimii 20 de ani s-a facut prea putin în acest domeniu, desi constientizarea nevoii de schimbare este reala. Absolventii învatamântului tehnic superior trebuie sa fie adevarati catalizatori ai progresului tehnic pentru cresterea productivitatii si calitatii productiei materiale si a calitatii vietii. Aceasta presupune cultivarea noilor tehnologii de proiectare si productie (CAD, CAM, CAE, CIM, inginerie concurenta), de educare a cererii de consum, în spiritul calitatii si productivitatii, dar si a protectiei mediului si a consumatorilor, precum si cresterii reale a calitatii vietii.
Alte abordari metodologice binecunoscute privind calitatea si productivitatea sunt: cei 4M (men, materials, machines, methods), analiza factorilor de influenta (schelet de peste), precum si metodele de conducere a productiei, în special JIT. Integrarea diferitelor abordari îsi gaseste expresia cel mai bine structurata în conceptele TQM, TPM si IPQI [12,13,14,16].
Pe de alta parte, cei 7S (strategy, structure, systems, style of management, skills, system of values, staff), ca factori de succes strategic al firmei, constituie de fapt o specificare din alt punct de vedere a factorilor care determina competitivitatea firmei si a produselor sale. Este, în fond, aplicarea unui alt principiu de partitie în multimea factorilor de influenta ai competitivitatii [7]. Din punctul de vedere al managerilor este important ca aceasta multime de factori sa fie cât mai bine cunoscuta, atentia asupra celor cu influenta determinanta fiind acordata în mod analog cu tratarea activitatilor în graful asociat unui proiect, unde atentia maxima este acordata activitatilor critice. Prin analogie, factorii care influenteaza competitivitatea pot avea caracter critic sau nu, necesitând atentie maxima, sau putând fi condusi fara presiunea impusa de caracterul de criticitate al altor factori. Rezolvarea problemelor ce apar depinde de sistemul de comunicare pe verticala si pe orizontala în cadrul organizatiei, ca si de sistemul de valori si cultura de firma, precum si de puterea de întelegere si negociere a situatiilor ce apar în firma si în relatiile sale cu mediul economic, social, tehnologic si politic al acesteia.
Managementul competitivitatii apare astfel drept conceptul managerial comun si de conexiune între managementul strategic si cel operativ, fiind în acelasi timp managementul calitatii si productivitatii pe termen scurt, mediu si lung.
2. COMPETITIVITATEA SI RESURSELE UMANE
Factorul uman îsi pastreaza rolul preponderent în buna functionare a organizatiilor, chiar si în conditiile dezvoltarii accelerate a formelor de automatizare a unor activitati în special productive, prin stabilirea obiectivelor dezvoltarii, a strategiilor de realizare a acestora si a formelor de control si adaptare la schimbarile mediului intern si extern.
Adecvarea competentei la specificul sarcinilor de serviciu constituie un factor de succes si de motivare a resursei umane din firma, fiind un factor favorizant al participarii acesteia la realizarea obiectivelor si strategiei firmei, ca o componenta a practicarii managementului participativ si implemantarea TQM si TPM. Competenta si motivatia sunt doua caracteristici ale resursei umane care se interconditioneaza si care trebuie sa actioneze sinergic prin potentare reciproc pozitiva. Motivatia si competenta actioneaza la nivel individual, în timp ce loialitatea fata de firma este conceptul ce intereseaza în primul rând organizatia.
Motivatia plus competenta si loialitatea fata de firma genereaza performanta.
Competitivitatea resursei umane, ca de altfel în orice domeniu, este rezultatul evaluarii performantei proprii în raport cu cea a competitorilor si se manifesta atât la nivelul individului cât si, ca rezultanta, la nivelul firmei. Performante puternic dezechilibrate în sens favorabil fata de cele ale competitorilor pot fi determinate, în principiu, în cazul firmelor, în urma crearii si/sau asimilarii unor salturi tehnologice importante, ca în cazul trecerii de la o generatie la alta în domeniul IT&C, marcata în cazul sistemelor de calcul de cresterea vitezei de calcul si a capacitatii de memorare si prelucrare a datelor cu ordine de marime, reduceri dimensionale impresionante, facilitati functionale suplimentare etc. Pe de alta parte, accesul la echipamente si metode de lucru superioare creeaza avantaje si la nivel individual. Motivatia materiala în cadrul mixului motivational continua sa fie principala motivatie în România, chiar si în cazul firmelor ce ofera salarii mari, cu mult inferioare însa celor din Occident la functii similare. Acest fapt explica de ce majoritatea celor ce studiaza în universitatile din UE si SUA prefera angajamente în strainatate, unde ofertele sunt mult mai atractive salarial, în loc sa revina sa lucreze în România.
Realizarile tehnice inovative sunt obtinute în general prin investitii importante în domeniul cercetarii-proiectarii, respectiv al achizitionarii de facilitati performante, generatoare de profit. Cresteri de performanta si competitivitate pot fi obtinute însa si prin aplicarea unor metode de lucru bazate pe principiul îmbunatatirii continue, kaizen, practicat cu consecventa de japonezi si în prezent generalizat practic în toate firmele si organizatiile preocupate în mod real de cresterea competitivitatii [9,12,14]. Aplicarea acestui principiu, potentat si de practica celor 5S - un sistem comportamental cu caracter general privind ordonarea si executia rationala a activitatilor si a folosirii instrumentarului de lucru - a condus la crearea la Japan Productivity Center for Social Economic Development (JPCSED) a sitemului IPQI [12]. De remarcat ca cei 5S se aplica atât la nivel conceptual cât si la nivel actional.
Fractalitatea sistemelor de conducere a fost introdusa avant la lettre la mijlocul anilor ’60 de grupul lui M.Mesarovic la Case Reserve University [10], cu unele contributii ulterioare ale autorului [11], iar sistemele de clasa S2 au fost introduse si studiate de noi înca din anii ’70 [15].
Acestea sunt sisteme cu doua bucle de reglare, o bucla la nivel strategic-tactic si una la nivel operational, bazate însa pe acelasi tip de mecanism de reglare a modului de exercitare a functiilor conducerii, bineînteles cu ponderi si pe orizonturi de timp diferite, ceea ce confirma si caracterul de fractalitate a exercitarii managementului la diferite nivele si componente structurale ale sistemului condus, în spiritul lean management aparut ca atare mai târziu în literatura.
Fenomenul migratiei fortei de munca si a capitalului, în forme tot mai variate, mergând pâna la crearea firmelor virtuale [22,23], poate contribui în mod determinant la crearea organizatiilor de mare competitivitate si ilustreaza, o data în plus, punctul de vedere constructivist în teoria si practica manageriala contemporana, pregatind-o pentru viitor, când diferitele orientari, uneori cu caracter contradictoriu (centralizare-descentralizare, autoritate-autonomizare, specializare-diversificare) se contureaza tot mai pregnant într-o coabitare mai mult sau mai putin stabila, în functie de mediul în care actioneaza, fiind puternic conditionate de calitatea si nivelul cunoasterii, ca si de calitatea comunicarii si a sistemelor IT&C.
O consecinta importanta a competitivitatii în conditiile globalizarii se regaseste în domeniul ocuparii fortei de munca si al structurii resurselor umane în firme. Pe lânga faptul ca sistemul educational asigura de la vârste tot mai fragede cunoasterea si utilizarea sistemelor IT&C, ocuparea fortei de munca poate înregistra un regres, daca nu se iau din timp masurile corespunzatoare în domeniul managementului resurselor umane, prin exercitarea tuturor functiilor conducerii în acest domeniu, pentru asigurarea echilibrului necesar între cerinte si posibilitatile de acoperire cu resurse umane acordate cu nivelul tehnologic tot mai avansat si cerintele pietei globalizate. Analiza si Ingineria Valorii, folosita initial la proiectarea si/sau reproiectarea produselor, dar si a sistemelor de administrare a resurselor, poate fi adoptata ca o abordare predilecta si în domeniul perfectionarii managementului resurselor umane la scara firmei si chiar si la scara nationala [25]. În România este simptomatic faptul ca inginerii încep sa fie cautati din nou de catre firmele care au o importanta componenta tehnologica a activitatii. Dar nu numai tehnologia poate utiliza calificarea inginereasca, bazata în primul rând pe o anumita rigoare matematica, pe logica si rationalitate – cel putin teoretic vorbind. Largirea câmpului de cunostinte predate în Politehnica, de exemplu, unde cunostintele de management si marketing ocupa un loc important în economia anului 5 la facultatea IMST, fac dezirabile si sunt considerate accesibile pentru studentii anului 5, care, dupa cum arata un studiu efectuat de autor la promotiile 2006 si 2007, sectia de Masini-Unelte, doresc pozitii în sistemele de vânzari, în administratie, banci, comert etc. Numarul celor care îsi doresc astfel de joburi devanseaza mult pe cel al doritorilor sa-si exercite meseria în cercetare-proiectare sau/si productie.
(Continuare în numarul viitor)