Megalopolisurile – incotro?
Data: 1-15 martie 2009
In anul 2007 s-a stabilit un nou record mondial: conform datelor Organizatiei Natiunilor Unite, populatia urbana (3,2 miliarde) a depasit populatia rurala (3,1 miliarde). Diferenta pare mica, dar se va mari conform tendintei de migrare de la sat la oras, care a crescut de patru ori in ultimii 50 de ani. Aceasta tendinta ridica multe semne de intrebare legate de dezvoltarea durabila.
Eticheta de megalopolis se aplica oraselor cu o populatie de peste 10 milioane de locuitori. Capitala Japoniei este considerata cel mai mare oras din lume (33 de milioane de locuitori, 35 daca se socotesc si suburbiile), New York (22 de milioane), Mexico City (22 de milioane) si Djakarta (18 milioane) depasind si ele acest prag. Aceasta tendinta spre gigantism, cuplata cu cresterea demografica si o globalizare care redeseneaza harta centrelor economice, conduce la o noua geografie urbana. Un exemplu este hiper-megalopolisul Chongqing din partea centrala a Chinei, care inglobeaza patru zone urbane invecinate. Localizat pe Yangtze in apropierea barajului Celor Trei Cataracte, Chongqing are 33 de milioane de locuitori, crescind cu 500 000 in fiecare an.
Zone de mega-saracie
Afluxul de noi sositi ridica probleme dramatice pentru orasele din economiile emergente. Cum vor primi Dakar sau Lagos pe noii sositi, cind stim ca populatia lor va atinge 9 sau 10 milioane in 2015? Care este viitorul celei mai mari mahalale din Africa, Kibera din Nairobi (Kenia), unde un milion de oameni traiesc inghesuiti in 5 % din suprafata orasului, peste jumatate din ei neavind acces la apa?
In Asia, Africa si America Latina ariile urbane se dezvolta atit haotic cit si periculos, uneori pe teren accidentat sau instabil, uneori pe arii apropiate de coasta sau pe teren arid sau semiarid. Acest fapt ridica probleme serioase legate de aprovizionarea cu apa, stabilitatea si poluarea terenului datorita insuficientei indepartari a gunoaielor, gunoaie care uneori sunt folosite la fixarea terenului. Un numar de dezastre naturale (uragane, inundatii, ridicarea nivelului marii, cutremure, alunecari de pamint etc.) arata ca numai abordarea geologica serioasa a acestor zone fragile – cum ar fi cartarea multirisc – poate face posibila evaluarea si minimizarea acestor pericole.
Modele exportabile
Un consortiu francez condus de compania G2C Environment a Institutului Francez de Cercetari Agricole este in curs de a realiza un studiu foarte precis pentru a calcula presiunea extinderii urbane asupra ecosistemelor. Locul demonstratiei a fost ales aria portuara Marseille – Fos din Franta. In prezent se elaboreaza instrumentele de modelare a impactului extinderii portului si ale deseurilor orasului asupra resurselor existente. Acest caz reprezinta una dintre situatiile tipice existente in tarile in curs de dezvoltare cu programe considerabile de dezvoltare a infrastructurii si a managementului deseurilor. Proiectul mai include elaborarea instrumentelor de luare a deciziilor pentru identificarea si pastrarea resurselor ecologice precum si crearea unei retele de experti in modele de dezvoltare urbana care sa poata lucra pe orice continent. Luarea in considerare a dimensiunii ecologice trebuie vazuta ca o investitie si ca o cale de combatere a saraciei, considerind in acelasi timp si relatia dintre oras si sat.
Cunoasterea subsolului
Un oras este foarte dependent de propriul subsol ca si de cel al zonelor invecinate, pentru satisfacerea unor necesitati cum ar fi furnizarea apei (deseori subterane), a materialelor de constructie (in cea mai mare parte de origine geologica), precum si a spatiului subteran (fundatii, canalizari, parcari, tunele, zone de depozitare). Riscurile legate de interactiunea cu aceste arii subterane arata ca in planificarea si dezvoltarea durabila este obligatorie luarea in considerare a aspectelor geologice.
Noi instrumente de lucru pentru integrarea riscurilor naturale in planificarea si dezvoltarea urbana au fost elaborate in proiectele europene de cercetare din domeniul riscurilor naturale, cum ar fi Armonia si LESSLOSS (din cadrul Programului Cadru 6) sau ale retelei Espon (finantata de Fondul European de Dezvoltare Regionala). Avind in vedere ca transportul materialelor de constructie reprezinta aproape jumatate din tonele/km transportate rutier in Europa, este evident ca este important ca bazele de producere a acestor materiale sa fie cit mai apropiate de centrele de consum pentru a reduce emisiile de CO2. Aceasta abordare care implica o buna cunoastere a resurselor si protejarea accesului la ele este un element important in politica de planificare spatiala, esentiala pentru dezvoltarea durabila a unui oras.
O oportunitate sau o capcana?
Dezvoltarea urbana este inevitabila si de aici apare necesitatea de a considera urbanizarea durabila in aceiasi termeni in care este privita dezvoltarea durabila. Orasul ar putea fi o oportunitate pentru umanitate, sau capcana cea mai periculoasa. Pentru ca orasele sa devina o oportunitate, ele necesita o administrare urbana eficienta, disponibila si capabila sa tina sub control un numar de probleme cruciale cum ar fi gunoaiele, traficul, energia, accesul la apa, materiale de constructii precum si problemele socio-economice (somajul, violenta, sanatatea, drogurile, imbatrinirea populatiei etc.).
Observatorii optimisti sustin ca orasele au fost intotdeauna factori de crestere si dezvoltare – materiala si culturala – oferind cai de combatere a saraciei, scolarizare si acces la ingrijirea sanatatii precum si favorizind interactiunea si schimburile. Ei sustin ca transportul public poate fi dezvoltat (prin utilizarea combustibililor nepoluanti), consumul energetic este cu 30% mai mic in casele grupate fata de cele izolate si ca energia solara ar putea fi o solutie formidabila pentru zonele favorizate din punct de vedere geografic. Sociologii cu o gindire pozitiva subliniaza ca locuitorii cartierelor sarace au imaginatie si au multe resurse personale creind subculturi care le permit sa realizeze o anumita calitate (relativa) a vietii. De asemenea, unii demografi cred ca cresterea anuala a populatiei totale va inceta in 2010 (atingind o rata a fertilitatii de 3,82 in Africa, 2,59 in Asia, 1,68 in America Latina, 1,06 in America de Nord si 0,24 in Europa).
Dezvoltare subterana
Montreal are cea mai mare retea pedestra subterana (circa 30 km), universitatile, muzeele si cladirile publice ale orasului sunt conectate la aceasta retea, cunoscuta popular sub numele de Reso. Ea este plina de magazine (circa 35 % din magazinele orasului se afla aici), restaurante si companii de servicii. Este oare aceasta solutia viitorului?
Eduardo de Mulder, director executiv al Secretariatului Anului International al Planetei Pamint si expert in geostiinte si dezvoltare urbana declara ca „Directia subterana este calea logica de urmat in dezvoltarea centrelor urbane, in special a acelora in care spatiul reprezinta o problema”. Din punct de vedere tehnic, orice este posibil in subteran. „Constructiile subterane sunt mai durabile in termeni de mediu si consuma mai putina energie pentru incalzit sau pentru conditionarea aerului. De asemenea, ele reclama o intretinere redusa, se depreciaza mai lent in termeni financiari si sunt mai sigure in cazul unui cutremur. Pe de alta parte, ele au de depasit in anumite locuri problema apei subterane si trebuie luate precautii speciale la fundatii”.
Dezvoltarea verticala a oraselor moderne prin constructia cladirilor deosebit de inalte are limitele sale, in timp ce constructia etajelor subterane sub acestea se justifica si altfel, nu numai pe motive de stabilitate. „Exista un spatiu potential pentru dezvoltare subterana care va fi utilizat in deceniile viitoare. Cred ca cel putin 25 % din populatia megalopolisurilor va lucra si va calatori pe sub pamint. In China 30 de milioane de oameni traiesc sub nivelul solului. Fiintele umane se pot adapta tuturor conditiilor“.
Dupa materiale din Research EU, The Magazine of the European Research Area, publicata de Comisia Europeana, numar special, septembrie 2008