Nicolae Vasilescu-Karpen, remarcabil exponent al unitatii teoriei cu practica
Data: 1 - 15 martie 2012
In urma cu 110 ani, cand secolul al XX-lea nu-si dezvaluise inca niciuna dintre caracteristicile progresului tehnologic care aveau sa-l defineasca, lumea stiintifica europeana fusese sensibilizata de o lucrare cu un titlu de stricta specialitate: Sur la reaction magnetique de l’induit des dinamos. Studiul avea un autor cvasinecunoscut, fiu al meleagurilor Olteniei, pe nume Nicolae Vasilescu-Karpen. In anul urmator, o alta lucrare (Sur la convention electrique) confirma valoarea deosebita a viziunii stiintifice a tanarului savant roman, deschizator de drumuri in domeniul care a revolutionat nu numai teoriile, ci si practicile, pe scara industriala, in domeniul cel mai avansat al surselor energetice. Efervescenta sa creatoare, cu un ecou international tot mai evident, a inregistrat un moment deosebit in 1909, cand, intr-o nota remisa Academiei de Stiinte din Paris, a anuntat folosirea, pentru prima data in lume, a curentilor purtatori de inalta frecventa pentru telefonia prin cablu la mare distanta. In faza urmatoare, a realizat ceea ce aveau sa se numeasca „pilele Karpen“, bazate exclusiv pe folosirea caldurii degajate de mediul ambiant.
Credem ca acest debut stiintific este suficient de concludent pentru a considera ca - prin activitatea conationalului nostru Nicolae Vasilescu-Karpen - avem un veritabil model pentru toate generatiile de ingineri din perioada vietii sale si, cutezam sa afirmam, pentru generatiile viitoare.
Inainte de toate, este de remarcat modul in care s-a format ca inginer. A fost un stralucit elev de liceu la Craiova si Bucuresti, dupa cum si-a incheiat cu cele mai inalte aprecieri pregatirea universitara la celebra Scoala Nationala de Poduri si Sosele din Bucuresti, precursoarea Politehnicii de dupa Marea Unire. Intrucat isi alesese drumul spre stiinta autentica, si-a desavarsit specializarea la Scoala Superioara de Electricitate si la Facultatea de Stiinte de la Paris. In 1904, la Sorbona si-a sustinut cu brio teza de doctorat consacrata efectelor magnetice ale corpurilor electrice in miscare. A fost exact perioada pe care am evocat-o la inceputul acestor insemnari, perioada publicarii unor remarcabile rezultate ale propriilor investigatii stiintifice. Odata ales drumul, tot ceea ce a urmat au reprezentat confirmari ale unei personalitati stiintifice de exceptie.
Si-a inceput cariera inginereasca pe un post modest la Ministerul Lucrarilor Publice, pentru a urca treptele unei activitati puse in slujba Cetatii, in calitate de sef al Diviziei Tehnice a PTT, apoi de membru al Consiliului Tehnic Superior. A devenit, in 1931, in plina criza economica, ministru al Industriei si Comertului, functie in care s-a remarcat prin competenta, prin initierea unor masuri de sustinere strategica menite sa fructifice cat mai bine potentialul productiv national.
Pentru a evalua importanta practicii ingineresti in afirmarea unor prestigiosi manageri in sistemul de servicii publice, inclusiv in invatamant, retinem ca Nicolae Vasilescu-Karpen a participat, la inceputurile carierei sale, la constructia tunelului de la Beresti pe linia de cale ferata Barlad - Galati si la realizarea marii statii de telegrafie fara fir de la Baneasa. Este limpede ca un specialist implicat in astfel de lucrari poate sa confere procesului decizional la diferite niveluri de responsabilitate girul de neegalat al practicii. Remarca este valabila si pentru alte doua ipostaze definitorii pentru personalitatea lui Nicolae Vasilescu-Karpen: cea de cercetator si cea de cadru didactic.
In ceea ce priveste investigatia stiintifica, am avut prilejul sa remarcam cercetarile de avangarda in domeniile electricitatii si electrotehnicii, ale pilelor electrice, elasticitatii, aerodinamicii, termodinamicii, electromagnetismului, electrochimiei. Cum s-a vazut din enumerarea domeniilor in care s-a afirmat, apare clar ca a fost adeptul unor cercetari integrate, sferele conexe din investigatii fiind luate in considerare la elaborarea ipotezelor de lucru si, mai departe, la finalizarea studiilor, cu orientare neta spre practica. Din acest unghi de vedere, a fost un precursor al celor mai mari cercetatori stiintifici din secolul al XX-lea si, acum, la inceputul secolului al XXI-lea.
In ceea ce priveste a doua ipostaza, cea de formator al multor generatii de ingineri, se cuvine sa relevam ca - alaturi de o intensa activitate la catedra si laborator - a indeplinit, vreme de doua decenii, functia de rector al Politehnicii bucurestene. A fost o veritabila performanta, un caz unicat in tara noastra, suficient de concludent pentru a-i releva anvergura profesionala in toate domeniile in care s-a implicat.
Cu o asemenea biografie si bibliografie, alegerea sa, in 1919, ca membru corespondent si, apoi, in 1923, ca membru titular al Academiei Romane se constituie in expresii ale consacrarii depline in calitate de savant autentic. De asemenea, a fost unul dintre cei mai importanti membri ai Societatii Franceze a Electricienilor.
Pana la sfarsitul vietii sale (2 martie 1964), s-a aflat in primele randuri ale promotorilor stiintei si tehnicii romanesti, reprezentand un reper de probitate profesionala si de spirit civic. Toti cei care l-au cunoscut, mai ales colaboratorii apropiati, vorbesc - fara rezerve - cu o bogatie remarcabila de date si fapte, despre statura moral-profesionala a savantului roman, caruia orice post de raspundere, in lumea academica sau in cea a deciziei tehnico-economice, i-a conferit noi valente. De altfel, marile personalitati se remarca tocmai prin consonanta convingerilor cu actiunile puse in slujba unor cauze de mare impact societal. Din acest unghi de vedere, Nicolae Vasilescu-Karpen ramane - si peste timp - un model demn de urmat, in primul rand de comunitatea inginereasca pe care a slujit-o exemplar.