Noi potentiali investitori in constructia reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda
Data: 1 - 15 martie 2013
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a intalnit, la inceputul lunii martie a.c., cu o delegatie de oameni de afaceri formata din reprezentanti ai consortiului SNC-Lavalin Nuclear Ontario, Ansaldo Nucleare Italia si Elcomex Romania. Reprezentantii celor trei companii si-au aratat interesul, in cadrul discutiilor, de a identifica un model de finantare pentru Proiectul constructiei grupurilor 3 si 4 la Centrala nuclearo-electrica de la Cernavoda. Ministrul Vosganian a exprimat sustinerea Guvernului pentru proiect, considerand necesar sa fie atrase investitii in vederea diminuarii participatiei statului la reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda. In plus, oficialul roman s-a pronuntat pentru identificarea unei formule de impartire a riscului intre statul roman si participantii la proiect. „Ministrul Economiei a mentionat ca Guvernul are in vedere continuarea programelor in domeniul energiei nucleare, aratand ca opinia publica din Romania este deschisa investitiilor in acest domeniu spre deosebire de alte tipuri de energie“, se arata intr-un comunicat al ministerului de profil.
Constructia unitatilor 3 si 4 a fost initiata in 2007, cand s-a infiintat compania mixta de proiect EnergoNuclear din care faceau parte la acea data Nuclearelectrica, detinuta de stat prin Ministerul Economiei, Enel, ArcelorMittal Romania, CEZ, RWE, Iberdrola si GDF Suez. Constructia ar fi trebuit sa inceapa in 2010. In prezent, Nuclearelectrica detine peste 84% din compania de proiect, restul actiunilor fiind detinute de ArcelorMittal Romania si Enel.