Nevoia de modele Pasiunile care unesc
Data: 16-31 martie 2011
Titlul insemnarilor de fata a fost inspirat de deviza Comitetului National Roman al Marilor Baraje (CNRMB), deviza emblematica pentru ceea ce ar putea sa constituie liantul multor comunitati profesionale si al altor segmente ale societatii: „UNITI INTR-O PASIUNE“. Este vorba despre PASIUNEA care i-a unit si ii uneste pe constructorii marilor baraje din Romania si nu numai (dupa cum se va vedea in continuare). Un filon documentar extrem de valoros se afla in volumul memorialistic al unuia dintre membrii de frunte ai CNRMB, inginerul Mihai Constantinescu, volum intitulat Sculpturi in ape. Este suficient sa enumeram cateva mari baraje – Portile de Fier, Vidraru, Bicaz, Valiug, Paltinul, Firiza, Sadu, Pecineagu, Raul Mare-Retezat – pentru a ne da seama cat de mult si rodnic s-a construit pentru valorificarea resurselor hidroenergtice ale tarii. Hidroconstructia, in cele sase decenii de activitate, si-a pus semnatura pe 150 de mari baraje si pe tot atatea hidrocentrale. Inginerul Mihai Constantinescu a recurs la doua comparatii sugestive: cu betonul care s-a turnat la aceste constructii s-a ajuns la echivalentul volumului a 50 de piramide de dimensiunile celei a lui Keops, iar tunelurile de aductiune au totalizat o lungime egala cu cea a distantei dintre Constanta si Oradea. Din punct de vedere tehnic, majoritatea lucrarilor de profil poarta semnele performantei. Intre alte exemple, inginerul-povestitor – care a incetat din viata de curand – il ofera pe cel al barajului de la Vidraru, respectiv amenajarea complexa a raului Arges, care, cu o inaltime de 166 m – respectiv, al zecelea din lume – a incorporat cele mai avansate solutii tehnice din vremea respectiva si care, si astazi, este performant.
Prestigiul scolii romanesti de mari baraje a fost factorul determinant in optiunea multor state, intre care Iranul, Algeria, Siria, Turcia, Bolivia, Etiopia, care au recurs la experienta specialistilor romani, astfel incat, pe harta acestor tari, dainuie mari lucrari efectuate de Hidroconstructia. Autorul cartii a participat la realizarea multora dintre ele si amanuntele prezentate sunt marturii pretioase despre adevarate modele de creatie tehnico-stiintifica, pe care se cuvine sa le mentionam cu tot respectul impus de oameni deosebiti, daruiti profesiei lor si, in acelasi timp, umani in cel mai profund inteles al cuvantului.
Inginerul Mihai Constantinescu a redat fapte de viata exemplare din biografiile unor mari ingineri constructori, precum Aurel Belis, Nicolae Cioranescu, Dorin Pavel, Cristea Mateescu, Radu Priscu. Fiecaruia dintre ei i se poate dedica o monografie plina de miez, strabatuta de farmecul inegalabil al satisfactiei de a lasa ceva valoros, ceva folositor oamenilor, ca un mesaj peste timp al generatiilor succesive de ingineri constructori.
Autorul volumului de memorialistica a dedicat mai multe pagini unui alt inginer, pe nume Adalbert Gilbert, director general al Hidroconstructia. Acesta fusese participant la grevele ceferistilor din perioada interbelica, iar apartenenta lui politica decurgea din acest fapt. Mihai Constantinescu, somer in 1963, in urma detentiei de cinci ani, ca efect al unei delatiuni, era in cautarea unui loc de munca, de preferinta in meseria sa. Era, insa, dispus, pentru a-si castiga existenta, sa presteze orice munca. De altfel, in perioada detentiei, a condus o brigada de constructori, care fusese antrenata la realizarea unor lucrari publice si, prin urmare, era gata sa fie trimis pe orice santier, in orice functie de executie. Directorul Gilbert l-a ascultat cu atentie si i-a spus ca se consumase jumatate din convorbire si, in consecinta, sa se duca la „cadre“ si sa fie angajat ca inginer proiectant. Dupa aceea, sa se reintoarca pentru cea de-a doua jumatate a convorbirii, cand urma sa-i povesteasca despre „viata in detentie“. Episodul biografic, chiar relatat aici foarte pe scurt, ne vorbeste despre faptul ca niciodata nu trebuie sa se imparta lucrurile in negre si albe, si nici oamenii in buni si rai. Exista infinite nuante, iar vremurile grele nu numai ca dezvaluie si ceea ce este bun in oameni, in special sentimentul solidaritatii, ci ii si calesc, le dezvolta nebanuite aptitudini, inclusiv in sfera creatiei stiintifice si tehnice.
Fireste, nu ne propunem sa recenzam lucrarea inginerului Mihai Constantinescu. Ceea ce, insa, merita sa fie retinut si comentat vizeaza teme de mare interes profesional, dintr-o perspectiva pe care o putem numi nationala.
Istoria constructiilor de mari baraje reprezinta doar un segment dintr-o cronica impresionanta a unui efort national de exceptie. In pofida vitregiei vremurilor – si fostul detinut politic, inginerul Mihai Constantinescu, ofera, in acest sens, un crampei de viata de un inalt dramatism – s-au gasit vizionari, oameni cu dragoste de profesia lor, cu dragoste de tara, care au infruntat uriase dificultati si s-au dedicat unei opere constructive menite sa dureze, sa vorbeasca generatiilor viitoare despre mari virtuti omenesti. Se cuvine sa ne aplecam cu toata atentia asupra lor, mai ales ca tocmai deficitul de viziune ne impiedica, in foarte mare masura, acum, cand ne-am recastigat libertatea, sa reinnodam firul unor realizari de exceptie.
Inginerul Mihai Constantinescu a vorbit cu seninatate si cu un crestinesc sentiment al iertarii despre cei care s-au dovedit neoameni, iar despre cei care s-au ridicat deasupra mizeriilor vietii a amintit cu deosebit respect.
In aceasta ordine de idei, este interesant de consemnat ca, in anii ’90, a adresat forurilor de conducere a tarii memorii referitoare la necesitatea continuarii constructiilor hidroenergetice. A gasit prea putina intelegere pentru demersurile sale. Si-a varsat amarul, cum se spune, intr-un interviu cu un titlu inspirat: „Hidronostalgii pentru viitor“. Ideea centrala consta in cerinta imperioasa de a se pretui cum se cuvine opera inaintasilor, iar cea mai buna dovada a existentei acestui sentiment o constituie continuarea operei lor la nivelul exigentelor viitorului. Iar pentru aceasta se cer cultivate cu cea mai mare grija, cu o raspundere pe masura, „PASIUNILE CARE UNESC“. Din acest motiv, am supus atentiei cititorilor si reflectiile de fata. Avem mai multa nevoie decat oricand de unitatea de actiune in numele marilor cauze nationale.