Jurnal de bord - Judecatile de valoare
Data: 16 – 30 aprilie 2016
Ne este dat să auzim, la tot pasul, afirmaţii de genul „ne aflăm în cădere liberă", „din ce în ce mai rău", „criza este iminentă" sau, la polul opus, „avem parte de o creştere economică robustă", „riscurile s-au diminuat considerabil", „optimismul a revenit în rândurile întreprinzătorilor"... Dacă încerci să afli măcar două-trei argumente în sprijinul unei aserţiuni sau al alteia, dezamăgirea va fi pe măsura iluziilor că poţi avea un dialog real cu interlocutorii respectivi.
În condiţiile în care se avansează, cu adevărat, argumente pro şi contra evaluării actualei evoluţii a economiei româneşti, apare mai mult decât necesar să apelăm la statistica oficială. Altfel, cum? Pe baza impresiilor personale culese - să spunem - în conversaţii pe o bancă în parc ori la un pahar de vorbă pe o terasă?
Nu se poate nega faptul că persistă o neîncredere - să-i zicem chiar funciară - în statistica oficială. De regulă, fiecare dintre noi emitem judecăţi de valoare pe tema enunţată, în funcţie de propriile experienţe, inevitabil limitate. Apoi, contează enorm stările de spirit provocate de factori exteriori, acum mai ales de natură politică, în plină campanie electorală, inabil mascată. Rigorile impuse de Eurostat - organismul specializat la scara Uniunii Europene - au determinat creşterea veridicităţii datelor publicate de statistica românească pe baza unor metodologii bine fundamentate. Desigur, nu sunt excluse unele erori, pornind chiar de la sursele de date primare, însă, în esenţă, lucrurile sunt puse la punct într-o manieră rezonabilă.
Cum referirile la argumente impun o abordare adecvată a subiectului acestui comentariu, propun cititorului să ne oprim la domeniul construcţiilor. La prima vedere, adică la ceea ce se poate observa în special în localităţile urbane, s-au revigorat vechi şantiere şi au apărut multe noi, ceea ce atestă o incontestabilă relansare a domeniului de activitate care, în mod obiectiv, indică nu numai probabile, ci şi posibile progrese în cele mai diferite sectoare economico-sociale.
Cum pot fi interpretate următoarele evoluţii: o creştere de aproape 10 procente în anul precedent şi, în primele două luni din 2016 (cele mai recente date oficiale), de 8,7% faţă de acelaşi interval din 2015? Sunt ritmuri relativ înalte, care nu lasă loc de interpretări divergente. Dar, ca în oricare alt domeniu, depind foarte multe de termenul de comparaţie, de „referenţial", cum se spune într-un limbaj mai de... specialitate. Aşa că trebuie spus că nivelul actual al pieţei construcţiilor este cu o treime sub cel din anul de boom 2008. Deci, sunt de apreciat progresele din ultimii ani, dar nu s-a ajuns încă la cota cea mai înaltă din perioada antecriză. Poate să lipsească un asemenea argument din judecăţile de valoare privind evoluţia pieţei construcţiilor?
Lucrurile nu se pot rezuma la aspectul evocat. Cel puţin alte două referenţiale se cer luate în considerare cu toată seriozitatea. Primul vizează tipul de lucrări specifice domeniului construcţiilor. Potrivit unei clasificări universale, aceste tipuri sunt: reparaţii capitale, întreţinerea şi reparaţiile curente, construcţiile noi. Or, dacă luăm drept termen de comparaţie luna februarie 2015, constatăm că sporul cel mai mare, de peste 50 de procente, s-a înregistrat la reparaţiile capitale, urmate de întreţinerea şi reparaţiile curente, cu 14,5%, şi de construcţiile noi, cu numai 4,2%.
Un alt referenţial priveşte categoriile de obiective. Astfel, cea mai mare creştere (circa 40%) s-a obţinut la clădirile rezidenţiale, urmate de clădirile nerezidenţiale (19,1%) şi de cele inginereşti (1,5%).
Sunt date care pledează în favoarea unui mod de abordare a temelor economice (şi nu numai) aplicat, pe cât posibil structurat şi nuanţat fie şi numai ca mijloc de apărare în faţa superficialităţii, subiectivismului extrem, intereselor reprobabile, astfel încât propriile judecăţi de valoare să aibă, cu adevărat... valoare.