Ministerul Economiei: O noua viziune strategica privind dezvoltarea sistemului industrial national (I)
Data: 16-30 aprilie 2018 2018
Ministerul Economiei a publicat recent o sinteză a analizelor diagnostic derulate în perioada martie 2017 - februarie 2018, potrivit proiectului „Dezvoltarea capacității instituționale a Ministerului Economiei - SIPOCA 7". Este un autentic Document de Politică Industrială care vizează revitalizarea, consolidarea şi diversificarea bazei industriale a ţării noastre, prin îmbunătăţirea capacităţii de inovare la nivelul întreprinderilor, utilizarea eficientă a resurselor naturale disponibile şi specializarea inteligentă, realizarea de produse industriale cu valoare adăugată mare. Cum se ştie, politica industrială este un ansamblu structurat de intervenții publice (politici, programe și instrumente) în vederea direcționării sistemului industrial către obiective care nu ar putea fi atinse în absența respectivelor intervenții. Supunem atenţiei cititorilor ample fragmente din acest document, cu accent pe elementele de cel mai mare interes în special pentru comunitatea inginerilor români în domenii de activitate în care s-au afirmat de-a lungul timpului, document care deschide noi perspective dintr-o viziune strategică.
Obiective și priorități cuantificabile
Viziunea strategică propusă de noul Document de Politică Industrială urmăreşte ca, într-un orizont de timp de 20 de ani, România să devină cea de-a zecea economie europeană prin raportarea la mărimea PIB, ceea ce echivalează cu o creştere a acestui indicator de patru ori în intervalul menţionat.
Pentru a se atinge un asemenea ţel, noua viziune ia în considerare următoarele:
■ creşterea competitivităţii industriei prelucrătoare;
■ fructificarea avantajelor competitive ale industriei româneşti;
■ identificarea sectoarelor industriale cu potenţial competitiv şi susţinerea dezvoltării acestora prin instrumente de politică industrială adecvate;
■ dezvoltarea sectoarelor industriale cu potenţial competitiv şi a unor instrumente de politică industrială adecvate în contextul specializării inteligente (Smart Development).
Din aceste obiective generale decurg o serie de priorităţi care reprezintă, în fapt, ţinte operaţionale. Pe baza Documentului de Politică Industrială la care ne referim, pot fi sintetizate următoarele priorităţi susceptibile a fi cuantificate, ceea ce reprezintă, pentru ingineri, repere de neînlocuit în orientarea propriei activităţi. Este vorba, între altele, despre:
■ dezvoltarea de lanțuri industriale integrate, cu potențial competitiv, în contextul specializării inteligente;
■ identificarea necesarului de forță de muncă specializată și instruire/perfecționare adecvată pentru sectoarele industriale;
■ încurajarea relațiilor de cooperare (inclusiv clustere inovative, incubatoare de afaceri, hub-uri, acceleratoare, centre de transfer tehnologic) aferente sectoarelor industriale;
■ orientarea factorilor energie, climă, dezvoltare durabilă, resurse şi eficiență energetică în vederea creşterii competitivității;
■ acces sporit pe piața internă și internațională al produselor industriale românești;
■ stimularea inovării prin investiții în noi produse, procese, servicii și baze de producție - Business Driven Innovation.
În cele ce urmează, vom reţine elementele principale ale procesului de aliniere a industriei româneşti la tendinţele dominante la nivel european şi mondial.
Dezvoltarea de lanțuri industriale integrate
Este o orientare strategică esenţială, deoarece urmăreşte folosirea potenţialului competitiv al economiei româneşti în contextul specializării inteligente. Astfel, se au în vedere următoarele priorități cuantificabile:
■ creșterea competitivității economiei naționale prin intermediul identificării și susținerii unor lanțuri de valoare din industriile competitive;
■ sporirea nivelului și eficienței intervențiilor statului în economie prin intermediul unor investiții de tip greenfield/brownfield care au drept scop completarea lanțurilor de valoare existente, precum și generarea altora noi, în special în domenii precum metalurgia și industria agro-food, cu posibilităţi de extindere în domeniile textilelor, prelucrării lemnului etc.;
■ îmbunătățirea poziției României ca destinaţie investițională prin creșterea numărului și valorii investițiilor străine atrase pentru completarea lanțurilor de valoare existente și a generării unora noi;
■ majorarea PIB prin intermediul valorii adăugate brute realizate la nivelul lanțurilor de valoare integrate;
■ ridicarea gradului de integrare a lanțurilor de valoare la nivel național;
■ mărirea nivelului de competitivitate a întreprinderilor, bazată pe inovare și internaționalizare;
■ integrarea sectoarelor economiei naționale în lanțuri de valoare regionale, europene și globale, cu accent pe regiunea Dunării.
Reamintim că termenul lanț de valoare a fost introdus de Michael Porter în 1985 drept un concept fundamental pentru dezvoltarea unei strategii menite să crească gradul de competitivitate a unei întreprinderi prin luarea în considerare a sistemului de activități implicat în fabricarea și consumul produselor.
În această ordine de idei, se impune a se aborda şi tema lungimii lanțurilor de valoare, dezvoltată de Dietzenbacher, Romeo, Bosma și, mai recent, de Fally, fiind vorba despre determinarea poziţiei unei țări în lanțurile de valoare globale după numărul mediu de verigi până la consumatorul final. Lungimea acestor lanțuri este un indicator al fineței diviziunii muncii, care duce la o mai bună alocare a resurselor și la costuri de producție mai reduse. Astfel, dacă lanțurile de valoare ale unei țări către produsul final sunt mai scurte decât către produsele primare, națiunea respectivă se află într-o poziție „aval" („downstream"), respectiv „amonte" („upstream") în cazul invers. Conform celui mai recent studiu OECD, România se află, alături de Cambodgia și Arabia Saudită, printre puținele țări care au migrat înspre aval, înrăutățindu-și poziția. Pe ansamblu, faptul că majoritatea țărilor au migrat spre amonte se explică prin creșterea generală a lungimii lanțurilor de valoare globale și a fenomenului de outsourcing (externalizare), astfel încât valoarea adăugată se mută spre amonte, spre produsele intermediare.
Situaţia existentă a determinat autorii documentului să-şi concentreze atenţia asupra căilor şi mijloacelor de dimensionare optimă a lanţurilor de valoare în vederea atingerii unor standarde mai înalte care să pună accentul pe constituirea de clustere care să promoveze strategii şi planuri de afaceri îndreptate spre creşterea competitivităţii pe o piaţă tot mai puternic concurenţială. Cu toate că detaliile au însemnătatea lor, reţinem, în spaţiul de care dispunem, concluziile şi recomandările care se regăsesc în document. Astfel, se constată următoarele:
■ România a cunoscut, în ultima perioadă, o tendință de înrăutățire a poziționării sale pe lanțurile de valoare globale, care s-au scurtat, „consolidându-și" o poziție în aval, de producător final de bunuri și servicii;
■ Ţara noastră se află ancorată în lanțurile de valoare europene, al căror cel mai reprezentativ motor este Germania;
■ Creșterea tendințelor de substituire a importurilor de produse intermediare cu cele produse autohton în contextul politicii de reindustrializare a marilor puteri economice (SUA, Germania, Japonia, China) și a creșterii nivelului protecționismului.
Din punct de vedere calitativ, poziționarea clusterelor din România pe lanțurile de valoare dublată de opinia experților exprimată în cadrul analizei bazate pe chestionar indică existența unor lanțuri de valoare întrerupte și o concentrare a întreprinderilor pe veriga de producție finală, confirmându-se, astfel, rezultatele studiilor internaționale.
Avându-se în vedere aceste aspecte, autorii documentului emit, între altele, următoarele recomandări inițiale:
■ elaborarea unei politici industriale bazate pe dezvoltarea de clustere inovative cu rol integrator al unor lanțuri de valoare regionale;
■ tratarea integrată a investițiilor și elaborarea unor programe de sprijin public care să urmărească abordarea pe lanț, renunțându-se la actuala abordare verticală de tip „cod CAEN";
■ urmărirea cu precădere a întăririi verigii produselor intermediare, prin substituirea importurilor, ținându-se cont de actualele tendințe la nivel internațional;
■ susținerea digitalizării în companii în contextul „Industry 4.0", avându-se în vedere importanța UE, în special a Germaniei, în comerțul internațional al României.
Asigurarea necesarului de forță de muncă specializată
Actuala situaţie de pe piaţa internă a muncii reprezintă sursa unor preocupări majore întrucât potenţialul economiei româneşti nu poate fi valorificat la un nivel superior fără adaptarea factorului uman la cerinţele actuale şi de perspectivă pe care documentul prezentat le aduce în prim-plan. Astfel, identificarea necesarului de forță de muncă specializată, precum şi de instruire/perfecționare adecvată pentru sectoarele industriale are în vedere următoarele priorități cuantificabile:
■ dezvoltarea unui sistem de învăţământ profesional eficient, modern, digitalizat;
■ adaptarea curriculei școlare la cele mai înalte standarde de formare a elevilor şi studenţilor;
■ asigurarea concordanței între formarea profesională și cerinţele pieţei muncii judeţene/regionale/naţionale;
■ asigurarea accesului a minimum 75% din persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani la un loc de muncă de calitate, conform cu capacitatea şi competenţa lor şi venituri care să le asigure un trai decent;
■ promovarea de instrumente de fidelizare a forţei de muncă menite să stopeze migraţia acesteia.
În context, documentul reaminteşte că Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, propusă de Comisia Europeană, subliniază modul în care UE își poate îmbunătăți competitivitatea și productivitatea. O agendă pentru noi competențe și locuri de muncă este una dintre cele șapte inițiative emblematice ale acestei Strategii: obiectivele ei includ „echiparea oamenilor cu competențele necesare pentru locurile de muncă de azi și mâine", iar inițiativa este menită să se atingă, la nivel comunitar, obiectivul de ocupare a forței de muncă pentru 75% din populația de vârstă activă (20 - 64 ani). De aici, atenţia deosebită acordată investiţiilor în capitalul uman, mai ales în educaţie şi în procesul de formare profesională.
Strategia naţională în acest domeniu pentru perioada 2016 - 2020 propune o abordare coerentă a formării profesionale inițiale și a formării profesionale continue, care să conducă la dezvoltarea unui sistem accesibil, atractiv, competitiv și relevant pentru cerințele pieței muncii. Strategia abordează integrat educația și formarea profesională inițială și continuă, urmând ciclului de politici publice 2007 - 2013 în domeniul dezvoltării resurselor umane.
Prin luarea în considerare a obiectivelor menţionate, documentul identifică principalele procese şi fenomene care vizează o serie de indicatori de cea mai mare importanţă, precum rata de părăsire timpurie a școlii, rata de ocupare a absolvenţilor, ponderea absolvenţilor de învăţământ terţiar. Fiecare indicator este analizat astfel încât se conturează un tablou de ansamblu, care conţine următoarele elemente:
■ Rata părăsirii timpurii a şcolii în România a fost, în 2015 (de când datează cele mai recente date oficiale) de 19,1%, în creştere cu 1 punct procentual față de anul precedent şi cu 8,1 puncte procentuale peste media europeană de 11,0%; este una dintre cele mai ridicate din Europa, cu o evoluţie sinuoasă, fără un progres semnificativ în direcția țintei naționale, de 11,3%, pentru anul 2020;
■ Ponderea absolvenților de învățământ terțiar a înregistrat un progres în direcția țintei naționale, de 26,7% pentru 2020, în creștere de la 16,8% în 2009, la 25,6% în 2015. Cu toate acestea, se constată un decalaj semnificativ între valorile indicatorului la nivel naţional şi cele la nivelul UE 28, respectiv de 38,7% în 2015, ţinta europeană fiind de 40% pentru 2020;
■ Impactul redus al serviciilor de orientare în carieră oferite elevilor de gimnaziu. Aceste servicii pot şi trebuie să contribuie semnificativ la informarea și conștientizarea abilităților native ale elevilor, atât de către aceștia, cât și de către familii și cadre didactice;
■ Rata de ocupare a absolvenților cu vârsta cuprinsă între 20 și 34 de ani, la cel mult 3 ani de la absolvire, a cunoscut o evoluție descrescătoare după anul 2009, în contextul crizei economice. În cazul absolvenților de învățământ secundar superior ISCED 3-4, rata de ocupare în 2015 a fost de 59,8%, faţă de 69,1% în 2009. Cu o rată a ocupării absolvenților de 68,1% în anul 2015, pe ansamblul nivelurilor de educație ISCED 3-8, România se plasează sub media europeană, de 76,9%, şi departe de ținta de 82%, propusă la nivel european pentru anul 2020;
■ Rata de participare a adulților în programe de formare pe parcursul întregii vieți a fost, în 2015, de 1,3%, mult sub valoarea europeană de 10,7% și departe de ținta de 12% propusă de România pentru 2020;
■ Rata de ocupare a populaţiei din ţara noastră cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani a ajuns la 66% anul trecut, în uşoară creştere faţă de 2014 (când era de 65,7%), dar încă departe de media europeană, de 70,1% în 2015.
„Pepiniera" forței de muncă pentru profesiile tehnico-inginerești
Cum este firesc, referirile din document la învăţământul profesional şi tehnic din ţara noastră prezintă o importanţă deosebită pentru comunitatea inginerească din România, dată fiind situaţia de pe piaţa muncii caracterizată printr-un deficit cronic de personal calificat în domeniul tehnic. Această realitate, deosebit de preocupantă, vizează şi raportul dintre pregătirea tehnică şi competenţele antreprenoriale, conexiunea lor strânsă reprezentând o caracteristică a dezvoltării industriale contemporane. Aceste considerente ne determină să redăm, mai pe larg, subcapitolul din document consacrat învăţământului profesional şi tehnic din ţara noastră. Astfel, se apreciază că formarea competenţelor antreprenoriale reprezintă un obiectiv important al învăţământului profesional şi tehnic din România în contextul implementării Strategiei „UE 2020". Se reaminteşte că, la începutul anului şcolar 2017 - 2018 au fost semnate contractele de parteneriat între operatorii economici, unităţile de învăţământ şi unităţile administrativ teritoriale, pentru şcolarizarea în învăţământul dual în anul şcolar 2017 - 2018 şi s-a încheiat şi prima etapă de admitere în învăţământul profesional şi în învăţământul dual. Din informaţiile deţinute până în acest moment, rezultă că o serie de operatori economici intenţionează să ofere viitorilor elevi burse în cuantum superior celei acordate din fonduri publice, precum şi o serie de facilităţi, între care: masă, cazare la internate, asigurarea transportului.
Cele 3509 locuri ofertate pentru învăţământul dual în 31 de judeţe ale ţării au fost stabilite parțial prin transformarea locurilor de la învățământul profesional și, tot parțial, pe baza unor solicitări suplimentare ale operatorilor economici. Cele mai multe locuri din oferta educaţională se înregistreză în domeniile electromecanică, fabricarea produselor din lemn, industrie textilă și pielărie.
Analiza participării la învățământul secundar superior pe filiere şi profiluri de formare evidențiază următoarea situație (prin raportare la populația în vârstă de 15 - 18 ani, vârsta oficială aferentă acestui nivel de învățământ):
■ în învățământul secundar superior, liceul continuă să aibă cea mai mare rată brută de cuprindere: 77,7% în 2015 - 2016 (comparativ cu numai 10,5% - învățământul profesional). Trebuie menționat faptul că este cea mai mică valoare a ratei din întregul interval analizat;
■ evoluția ratelor de cuprindere în liceu și în învățământul profesional se corelează direct cu măsurile de politici educaționale care au vizat ruta profesională;
■ rata brută de cuprindere în liceele teoretice și vocaționale înregistrează o creștere în intervalul analizat, ajungând 43,2% în 2015 - 2016;
■ rata brută de cuprindere în filiera tehnologică a liceului a crescut în intervalul 2009 - 2011 (pe fondul desființării şcolilor de arte și meserii), după care a început să scadă, ajungând la 34,5% în anul școlar 2015 - 2016 (ca urmare a reorganizării învățământului profesional);
■ rata brută de cuprindere în învățământul profesional și tehnic (liceu tehnologic și învățământ profesional) a scăzut constant de-a lungul intervalului analizat, ajungând de la 61,3% în 2009 - 2010 la 42,5% în 2015 - 2016.
Învățământul superior, între stabilitate și schimbare
În documentul pe care-l prezentăm, este inclusă o diagnoză care oferă nu numai o imagine concludentă a stărilor de fapt din învăţământul superior, ci şi premisele ştiinţifice pentru elaborarea şi punerea în practică a unor măsuri menite să asigure economiei româneşti, în special industriei, cadre cu o înaltă pregătire, care să răspundă exigenţelor prezente şi viitoare. Între elementele de diagnoză puse în evidenţă de autorii documentului se remarcă următoarea constatare: în anul universitar 2014 - 2015, în instituțiile de învățământ superior din România erau înmatriculate 541 700 persoane, cu 6,4 puncte procentuale (37 100 persoane) mai puțin decât în anul universitar precedent. Dintre acestea, 76% erau înscrise în programe de studii universitare de licență, 20% în programe de studii universitare de masterat, 3% în programe de studii universitare de doctorat, iar aproape 1% în programe de studii postuniversitare (programe postdoctorale, programe de studii aprofundate și academice postuniversitare, programe de studii postuniversitare de specializare).
Scăderea numărului de persoane înscrise în învățământul superior conţine ponderi comparabile la toate tipurile de programe de studii universitare (licență - 5,1 puncte procentuale; masterat - 6,3 puncte procentuale; doctorat - 6,2 puncte procentuale). În cazul programelor postuniversitare, numărul de cursanți a înregistrat o scădere drastică. O cauză a diminuării ponderii candidaților la alte forme de studii postuniversitare o poate constitui faptul că ruta educațională prevede continuitatea celor trei cicluri de studii universitare - licență, masterat, doctorat.
Totodată, în anul universitar 2014 - 2015, ciclul de studii de tip master a cuprins 107 100 studenți, în scădere față de anul anterior. În funcție de numărul celor înscriși, există unele specializări supralicitate, iar altele mai puțin căutate, pentru programul de master. În anul universitar 2014 - 2015, s-a constatat o generalizare a programelor de studii universitare de master (Bologna - ciclul II), față de anul universitar precedent, când au mai funcționat programe de studii postuniversitare de master. Puțin peste 100 000 persoane au fost înscrise la acest nivel de studii.
În anul universitar 2014 - 2015, aproape 19 000 persoane erau înscrise în programe de tip doctorat și aproape 9000 la alte cursuri postuniversitare.
Avem de-a face cu o prezentare realistă a situaţiei din învăţământul superior care - după informaţiile de care dispunem - nu s-a ameliorat nici în anii universitari următori. Acest fapt prezintă un interes deosebit, iar măsurile puse în aplicare până acum s-au dovedit parţial valabile. În absenţa unor strategii coerente menite să determine o schimbare radicală în bine, rămâne în vigoare cerinţa imperioasă de a se asigura, pe toate planurile, racordarea întregului învăţământ superior la cerinţele pieţei muncii.
În numărul viitor, vom continua prezentarea Documentului de Politică Industrială al Ministerului Economiei, prin consemnarea constatărilor şi recomandărilor care vizează atât evoluţia pieţei muncii, cât şi alte componente ale procesului de creştere a competitivităţii economiei româneşti.