Avem nevoie de modele
Data: 1-15 mai 2004
De fiecare data cand pregatim spre publicare in "Univers ingineresc" evocarea vietii si operei unei mari personalitati a stiintei si tehnicii romanesti, ma incearca o stranie emotie, un fel de amestec de (indreptatita) admiratie si (mai putin justificata) surpriza, combinate cu un si mai putin explicabil sentiment de mandrie si de recunostinta. E, poate, efectul "genei" raspunzatoare in noi pentru iubirea fata de neam si de inaintasi, pentru constientizarea sentimentului de apartenenta la neam, a posturii noastre de continuatori - mai mult sau mai putin inzestrati - dar si de beneficiari peste timp a tot ceea ce au creat valoros si trainic acesti ilustri inaintasi. Desigur, am zis metaforic "gena", caci n-am auzit sa se fi descoperit sau macar intuit vreuna raspunzatoare de asemenea efecte. Si chiar dac-ar exista, ma tem ca in actuala etapa din istoria neamului nostru ea ar fi in accelerat proces de regresiune, determinat de necrutatorul "primum vivere", de puterea indecent de mare pe care a capatat-o banul in democratia aceasta mult-ravnita, dar si de ciudateniile noii democratii, grabita parca (indemnata? de cine?) sa te arate cu degetul, sa te stigmatizeze daca iti manifesti acest simtamant national.
Si tot de fiecare data cand citesc si recitesc - prin natura ocupatiei - astfel de evocari, nu pot sa nu ma intreb, ca un leit-motiv: Qua de causam? Mai bine zis, care sunt factorii biologici, sociali, economici s.a. care au permis, au favorizat ori chiar au determinat o astfel de stralucita devenire? Zestrea biologica? Da, genetica o explica azi partial, dar nu intotdeauna compararea cu parintii este concludenta. Genele mai au si naravul sa "hiberneze", existand astfel posibilitatea ca manifestarea lor efectiva sa "sara" peste doua-trei generatii, or biografia personalitatii in cauza rareori urca atat de mult in arborele genealogic. Educatia primita in sanul familiei? Iarasi da, desigur, dar tot nu univoc determinant, caci se cunosc foarte multe contraexemple. Scoala, colegii si prietenii, mediul social, situatia economica? Da, din toate cate putin, desigur, dar tot nu determinant, prin prisma gandirii rationale, ca de la cauza la efect.
In orice caz, un factor comun, omniprezent, am concluzionat a fi existenta unui mentor, a unui model valoros din punct de vedere spiritual, moral, profesional, pe care tanara mare personalitate in devenire sa-l adopte, sa-si doreasca sa-l urmeze, sa-si propuna sa-l egaleze, iar mai tarziu - de ce nu? - sa-l depaseasca. Asa cum frumos isi "justifica" celebritatea marele savant chimist Kekule: "Ne-am ridicat pe umerii inaintasilor nostri, deci nu e de mirare ca privirile noastre sa razbata mai departe."
Acest model-mentor a fost de cele mai multe ori un dascal de exceptie. Si - slava Domnului - am avut in mai toate timpurile dascali de exceptie. Iar cand viitoarea mare personalitate nu si-a gasit in tara un dascal pe masura, l-a gasit pe-afara, caci cineva a recunoscut potentialul ei de devenire si a sprijinit-o sa plece la studii in strainatate. De unde - tot ca regula generala - s-a intors sa lucreze pentru tara sa.
Vrand-nevrand, ajuns in acest punct cu constatarile, imi vin in minte ca un corolar reverberant intrebari transante: Oare astazi mai avem dascali de exceptie? Si cati, la ce nivel al invatamantului, in ce domenii? Si, daca da, oare astazi se mai formeaza sub ochii nostri - ma refer la generatiile tinere, desigur - mari personalitati? Si cate? Oare cineva ar fi in stare sa le intuiasca si sa le sprijine?
Desigur, nu intentionez sa generalizez contraexemplele (nu putine) pe care dascali de-ai nostri ni le ofera, ca veritabile nonmodele: favoritisme dupa "atentii", subiecte de examene "vandute" selectiv, note, diplome pe nemerit, goana nejustificata dupa grade, functii, mai nou publicare de lucrari plagiate, pentru obtinerea de titluri universitare si altele. Scepticismului meu nedisimulabil ii veti replica imediat: Bine, dar avem atatia si-atatia olimpici, avem tineri supradotati, deveniti multi dintre ei specialisti de mare valoare, pentru care "se bat" pana si companiile de talia lui Microsoft!
Incontestabil, avem, si cinste lor! Dar, cu tot respectul cuvenit, trebuie sa recunoastem ca de la un specialist de mare valoare si pana la o eventuala viitoare mare personalitate, e inca un drum lung. Drum pe care exista mare probabilitate ca potentialul candidat la consacrare sa nu-l mai strabata. De pilda, din considerente gen "Ubi bene ..." Ca doar e firesc, e omeneste sa-ti doresti a o duce cat mai bine, cat mai repede, mai cu seama pe-afara. Ca tranzitia noastra atat de saraca si atat de prelungita, ce le-a putut oferi? Diplome, strangeri de mana festive, premii (adeseori jenant de mici). In orice caz (mai bine zis in primul rand), dupa opinia mea, nu le-a prea oferit modele credibile, demne de urmat in pofida greutatilor si a sacrificiilor implicate aproape intotdeauna de o mare devenire.
Da, avem mare nevoie de modele, iar invatamantul nostru de toate gradele, dupa ce-si va fi incheiat - sa speram, in bine - maratonul restructurarilor, este primul chemat sa ni le ofere, precum intotdeauna in trecut.