Masa rotunda privind invatamantul tehnic preuniversitar
Data: 1-15 mai 2016 2016
Camera de Comerţ şi Industrie Râmnicu Vâlcea a organizat recent o masă rotundă cu membrii activi ai Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (AGIR) – Sucursala Vâlcea. Tema propusă dezbaterii a vizat învăţământul tehnic preuniversitar. În cadrul întâlnirii a fost comentată situaţia generală a învăţământului tehnic românesc, pe cele două paliere – preuniversitar şi universitar, în condiţiile cererii de forţă de muncă, a evoluţiei economiei naţionale, dar şi a factorilor demografici.
O parte dintre inginerii prezenţi, care profesează la licee din Râmnicu Vâlcea, a ridicat problema învăţământului preuniversitar în sistem dual, în conformitate cu legislaţia actualizată a MENCS. Astfel, au fost exprimate puncte de vedere diferite, în funcţie de domeniul de activitate al interlocutorilor. Prof. ing. Dumitru Maria a subliniat că la finalizarea studiilor liceale, absolvenţii cu nivel de calificare 4 găsesc foarte greu un loc de muncă, având în vedere faptul că pregătirea lor practică este redusă, în mare parte fiind teoretică. Reintroducerea învăţământului profesional este o soluţie care a venit în sprijinul elevilor şi al părinţilor, dar din păcate încă există rezerve în abordarea acestui tip de învăţământ.
Pe de altă parte, operatorii economici au posibilitatea să se implice în mod direct în formarea elevilor din învăţământul profesional cu durata de trei ani, contribuind, astfel, la asigurarea unei pregătiri cât mai apropiate de propriile exigenţe.
Implicarea operatorilor economici este reglementată prin OMEN nr. 3136/20.02.2014 şi vizează:
● selecţia elevilor la admiterea în învăţământul profesional;
● elaborarea în parteneriat cu unitatea de învăţământ a curriculum-ului în dezvoltare locală pentru stagiile de pregătire practică;
● formarea elevilor pe parcursul stagiilor de pregătire practică;
● evaluarea curentă şi finală a elevilor în cadrul examenului de certificare a calificării profesionale.
Din păcate, în această etapă, nu există şi pârghii economice (facilităţi etc.) prin care operatorii economici să fie încurajaţi să se implice în pregătirea practică a elevilor, în acest sens impunându-se necesitatea de a fi emis un document legislativ comun al ministerelor de resort (MENCS şi MMFPSPV).
În condiţiile actuale, parteneriatul public-privat între instituţiile de învăţământ preuniversitar cu profil profesional tehnic şi operatorii economici se bazează pe voluntariat şi pe bună credinţă. Reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea împreună cu membrii AGIR – Sucursala Vâlcea vor încerca să creeze un climat de discuţii adecvat, prin organizarea unei întâlniri viitoare între reprezentanţii I.S.J Vâlcea şi agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea în judeţul Vâlcea, pentru a ajuta tinerii să parcurgă o formă de învăţământ tehnic care să le permită să se încadreze mai uşor pe piaţa muncii.