Eurostat: In Romania si Bulgaria sunt cele mai periculoase locuri de munca din UE
Data: 1-15 mai 2020 2020
Locurile de muncă din România sunt cele mai periculoase din Uniunea Europeană, în condiţiile în care, în 2017, în ţara noastră, a fost înregistrată o rată standardizată de incidenţă de 5,72 accidente mortale la 100 000 de lucrători, mai mult decât dublu faţă de media din UE, care a fost de 2,25 accidente mortale la 100 000 de lucrători, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat). La nivelul UE, în 2017, au fost peste două milioane de accidente care nu au fost mortale şi au avut ca rezultat absenţa de la muncă pentru patru zile sau mai mult a angajaţilor, dar s-au înregistrat şi 2912 accidente mortale.
Rata standardizată de incidenţă a scăzut în UE în ultimii şapte ani (de când Eurostat publică aceste statistici), de la 2,87 accidente mortale la 100 000 de lucrători în 2010 la 2,25 accidente mortale la 100.000 de lucrători în 2017. În rândul celor 27 de state membre UE, 16 au raportat o rată standardizată de incidenţă peste media UE.
În perioada menţionată, cele mai ridicate rate de incidenţă s-au înregistrat în România (5,72 accidente mortale la 100 000 de lucrători), Bulgaria (4,30), Austria (4,11), Portugalia (3,86), Franţa (3,58) şi Lituania (3,47). În contrast, cele mai scăzute rate de incidenţă au fost raportate în Malta (0,57 accidente mortale la 100 000 de lucrători), Olanda (0,78), Cipru (0,85) şi Estonia (1,02).