Comenzile înregistrate în perioada 04-13 octombrie vor fi procesate și expediate începând cu 14 octombrie.
Vă mulțumim pentru înțelegere!
Alpinism - Inaltimi, riscuri, bucurii
Autor: Walter Kargel
Editura: Romania pitoreasca
Seria: Verde
Format: 14,5x20,5 cm
Nr. pagini: 224
Coperta: brosata
ISBN: 978-606-93217-0-6
Anul aparitiei: 2012
DESPRE CARTE
„Walter Kargel - Alpinism. Inaltimi, riscuri, bucurii...” este prima carte aparuta in Colectia verde a editurii Romania pitoreasca.
Pe la sfarsitul anului 1976, in librarii aparea o carte deosebita de tot ceea ce vazusera pana atunci iubitorii de alpinism si de literatura alpina din Romania. Era un ghid. Pe coperta galbena se gasea un alpinist barbos, care se catara cu dezinvoltura pe un perete vertical. Avea o casca pe cap si era legat in doua corzi. Una dintre ele trecea printr-o carabiniera. Nu, nu ni se infatisa o fotografie, ci un desen, unul dintre multele care i-au adus faima autorului.
Dar cine este acest autor? El se numeste Walter Kargel.
Vazand acest nume, ai fi putut sa crezi ca este vorba despre o traducere din limba germana, insa titlul cartii, „Trasee alpine in Carpati”, nu lasa loc la astfel de supozitii. Curiozitatea starnita de acea coperta mai putin conventionala iti era atatata pe masura ce rasfoiai paginile cartii. Daca descrierile succinte ale zonelor alpine sau ale traseelor in sine le mai intalnisem si in alte ghiduri, schitele traseelor de alpinism, folosind semne conventionale internationale, se dovedeau o premiera. Diedre, placi de stanca, fisuri, surplombe, tavane, iarba, zapada, copaci, regrupari sau bivuacuri (bune, incomode, in scarite), grade de dificultate pentru catararea libera sau artificiala, toate acestea, si nu numai, te faceau sa vi-zualizezi perfect traseul de alpinism de care erai interesat.
De la aparitia acestei carti de capatai pentru literatura alpina romaneasca, Walter Kargel a mai tiparit si alte volume. Dintre acestea, lucrarea numita „Alpinism - Tehnica sportului de munte” (1981), reprezinta cel mai bun manual de alpinism editat in Romania. Incantat de ghiduri si manual, ani intregi am asteptat cu nerabdare sa citesc si o carte despre viata marelui alpinist roman. Insa in zadar. In anul 2000, un alt ghid al lui Walter Kargel intra in librarii: „Muntii Bucegi - Drumetie, Alpinism, Schi”. Dar cartea mult asteptata nu aparea.
Intr-o seara de primavara a anului 2011, l-am vizitat pe domnul Walter Kargel chiar la dansul acasa. L-am intrebat de ce nu-si publica memoriile. Fara sa spuna un cuvant, a luat din biblioteca in care domnea o ordine desavarsita un manuscris batut la o masina de scris si mi l-a intins. Manuscrisul fusese predat de doua ori la editura Sport Turism, in 1989 si in 1991. Din pacate, mai intai din cauza evenimentelor din decembrie 1989 si apoi din cauza problemelor cu care s-a confruntat editura, manuscrisul a ramas nepublicat.
Ceea ce veti citi dumneavoastra in continuare reprezinta, asa cum cu meticulozitate a notat Walter Kargel, o biografie alpina scrisa intre 22 octombrie 1987 si 24 februarie 1988, apoi completata substantial in 2011 si 2012. Este o „plimbare” care ne va purta pasii, mai intai prin Bucurestiul copilariei autorului, apoi, din ce in ce mai sus, spre crestele mai mult sau mai putin inzapezite si pe peretii verticali ai Carpatilor nostri, spre zonele montane din Alpi, Tatra sau Caucaz, spre parcuri nationale si varfuri celebre din America.
Volumul de fata, „Alpinism. Inaltimi, riscuri, bucurii”, continua un drum parcurs pana acum, printre altii, de Ion Coman, Niculae Baticu sau Eugen Seracin. Ar fi foarte frumos ca aceasta munca sa fie facuta si de alti mari alpinisti romani, o carte despre amintirile lor, nu numai ca-i va face mai cunoscuti, dar ar putea sa convinga publicul ca, peste timp, sa-i citeasca si sa-i respecte, asa cum se intampla cu marea majoritate a celor mai renumiti alpinisti de pe alte meridiane ale globului.
Mihai VASILE
(sursa: www.presadeturism.ro)