Amintiri despre Eminescu

PREFATA

In biblioteca pe care am mostenit-o de la Didi - Amita Bhose -, in colectia completa Eminesciana a editurii Junimea, unde si domnia-sa publicase, in 1978, teza sa de doctorat „Influenta indiana asupra gandirii eminesciene”, cu titlul „Eminescu si India” (nr. 12), carte ce avea sa devina un reper pentru studiul operei eminesciene, se afla si un volum semnat Teodor V. Stefanelli - „Amintiri despre Eminescu”. Marturisesc ca numele autorului nu mi-a spus nimic iar daca a fost pomenit la Universitate ori eu nu am fost atenta ori am lipsit de la acel curs. Abia acum cativa ani am deschis cartea, cautand mai mult semnul parcurgerii ei de catre Didi - o insemnare cu creionul - si mai putin cuprinsul ei.

Am rasfoit-o si... am citit-o dintr-o rasuflare. Cred ca e ceea ce vi se va intampla si dumneavoastra. Nascuti, dupa unele izvoare, in acelasi an - 1849 - Stefanelli vorbeste despre colegul si prietenul lui cu duiosia unui frate mai mare. Dincolo de informatiile ample legate de scoala (1860-1863 la Cernauti si toamna lui 1869-vara 1872 la Viena) - programa, modul de examinare, anexe cu foile matricole ale elevului Eminoviciu - Eminowicz la Cernauti, profesori, date ce refac un traseu aproape nestiut al poetului, il aflam pe Eminescu - „bun de inima” - cu buzunarele pline de covrigi, indulcind astfel o pedeapsa data lui Stefanelli; il vedem plimbandu-se cu o carte de istorie sub brat, de care era nedespartit si in care se aflau miturile si povestile vechilor popoare; il vedem ordonand cartile in biblioteca lui Aron Pumnul, ferita de ochii profesorilor straini, singura biblioteca romaneasca din Cernauti - „intaia biblioteca consultata de Eminescu” si prin ochii lui Stefanelli iata-l scriind prima lui poezie: „La moartea lui Aron Pumnul”. Prin ochii lui Stefanelli il zarim si „afara de scoala”, Eminescu cel „vioi, vorbaret si neastamparat” pierzandu-si o carte imprumutata intr-o lupta pentru terenul de jucat mingea si suferind din cauza aceasta. Aflam de disparitia lui Eminescu din Cernauti, in 1866, insotind trupa de teatru a lui Pascaly, pana in iulie 1869 cand ar fi reaparut ca sufleur al trupei unde se afla si actrita Eufrosina Popescu de care ar fi fost indragostit. Reintalnirea celor doi prieteni va avea loc la Viena , in toamna lui 1869, unde Stefanelli urma cursurile de drept ale Universitatii iar Eminescu era inscris ca „student extraordinar”, avand deplina libertate de a-si alege cursurile care-l interesau - filosofie practica, filosofia dreptului, economia politica, stiinta financiara, medicina legala s.a. Toate acestea ca si piesele de teatru, spectacolele de opera la care asista, muzeele pe care le vizita cu harta in mana, lecturile „ne explica usor cultura cu care inzestrat”. Cercetatorii influentei indiene asupra gandirii eminesciene au in aceasta carte marturii nepretuite: „Eminescu avea ocazia sa cunoasca toata literatura straina din traduceri germane. Astfel a cetit el mult din literatura indica si persana si cand avea cu cine, discuta mult asupra acestor literaturi si mai cu seama asupra principiilor religiei budhiste, de care era incantat si despre care spunea ca este cea mai poetica, mai frumoasa si mai profunda religie de pe lume. Cetise si „Ramaiana” si „Mahabharata” apoi „Sakontala” din literatura indica si frumoasele versuri ale lui Hafis din literatura persana, si trebuie sa-i fi placut foarte mult aceste opere caci foarte adese vorbea despre ele pana ajungea la Budha-Sakhia-Muni si la Nirvana.”

Iar de ne intrebam cum arata Eminescu, cum se imbraca si cum se purta, ce citea, cum scria in camera inchiriata, cum petrecea, iubea... Apoi o mai tandra descriere nu poate fi a acestui „copil bun si naiv”. Il vezi pe Eminescu cu ochii mintii dar, mai ales, cu inima. Si-i vezi si simti patriotismul, dublat de patriotismul autorului, Stefanelli. In plin regim austro-ungar, la Viena, Eminescu isi saluta colegii „Traiasca natia!” iar acestia ii raspundeau „Sus cu dansa”. Sub auspiciile societatii academice „Romania juna”, cei doi, impreuna cu Ioan Slavici si multi bucovineni aflati la Viena, au pus la cale serbarea de la Putna din 1971, cea mai ampla manifestare a secolului XIX. In alta parte aflam pericolele ignorate de Eminescu, trecand granita in 1875 cu o lada plina cu brosuri-manifest „Rapirea Bucovinei”, imprastiate in Cernauti pe cand autoritatile aniversau 100 de ani de la anexarea Bucovinei, scena de dispret public fata de un avocat austriac. Glumele lui Eminescu, expresiile favorite, cantecele preferate sunt prezentate cu tandretea fratelui mai mare si cititorul isi insoteste protagonistii in bacania lui Tata Moritz sau in vizita la „ingerul cu parul blond” ce pare a-i fi fost sursa de inspiratie lui Eminescu.

Cei ce vor citi aceasta carte vor cunoaste „imprejurarile in care a trait si mediul in care s-a miscat si care l-a inconjurat pe timpul cand el a inceput sa-si formeze mintea si inima si sa-si adune cunostintele trebuitoare pentru o crestere aleasa” si vor putea patrunde astfel „in firea lui, in felul lui de a cugeta, de a lucra si de a se purta cu lumea in care a trait”. Cine este insa Teodor V. Stefanelli in afara colegului si prietenului lui Eminescu? Volumul din 1983 al Junimii se bucura de o prefata ampla si bine documentata, semnata de ingrijitorul editiei, Constantin Mohanu, editor, folclorist si scriitor. De la nasterea in 1949 in Siret si pana moartea la Falticeni in 1920, viata bucovineanului ne este prezentata pas cu pas, uimirea noastra insotindu-i drumul. Coleg de liceu cu Eminescu la Cernauti, il regasim la Viena student la drept. Se inscrie in societatea academica „Romania juna”, care milita pentru unitatea culturala a romanilor de pretutindeni, devenind secretarul ei si straduindu-se, prin intruniri studentesti sub forma unor divanuri domnesti, sa puna in prim plan limba romaneasca si traditiile romanesti. Organizarea, impreuna cu Eminescu, Ioan Slavici a Serbarii si Congresului studentesc de la Putna, in 1971, a insemnat inceputul luptei pentru unitatea culturala si nationala. Magistrat ajuns pana la cel mai inalt grad judecatoresc din Austria va avea in paralel o ampla contributie in lupta pentru identitatea nationala a romanilor bucovineni. E membru al „Societatii pentru cultura si literatura romana in Bucovina” si in 1875, cand austriecii serbau 100 de ani de la anexarea Bucovinei, el fondeaza asociatia „Arboroasa” - numele romanizat al Bucovinei, dat de el insusi. Compune un imn ce va fi pus pe muzica de Ciprian Porumbescu, chemand la unire si care va anima multe generatii de studenti bucovineni. Ca magistrat in Cernauti, Campulung Moldovenesc, Suceava, isi pune amprenta si asupra vietii culturale - infiinteaza un teatru de amatori la Campulung, aici jucandu-se piese frantuzesti traduse de el. La Suceava fondeaza societatea „Scoala romana”, cu filiale in alte orase, scopul fiind sprijinirea invatamantului in limba romana prin infiintarea de scoli, editarea de manuale in romaneste, acordarea de burse. Din initiativa sa, in 1885 se pun bazele „Bibliotecii de petrecere si invatatura pentru tineretul roman”, care are ca scop publicarea cartilor in limba romana. Ca prim redactor al revistei unde este cofondator - Revista politica - semneaza, sub pseudonim, articole care „tin viu sentimentul de solidaritate”. Deputat pentru o legislatura, a refuzat-o pe a doua. Cercetarile sale despre istoria Campulungului Moldovenesc si despre istoria Bucovinei in general au determinat alegerea lui ca membru al Academiei Romane, odata cu Nicolae Iorga, in 1910. In 1914, la izbucnirea razboiului, e nevoit sa se refugieze la Falticeni, la familia sotiei lui, pentru a nu fi arestat. I se suspenda pensia, fiind considerat „periculos statului austriac”. In 1918, cand „s-a facut unirea cu Bucovina, Stefanelli a fost cel dintai care a trecut granita spulberata ca sa se inchine pamantului din care era zamislit” (Artur Gorovei). Se stinge din viata in 1920, in Falticeni. Istoric al dreptului, pledand pentru drepturile romanilor bucovineni, patriot, scriitor cu opere publicate razlet in reviste, printre care si Convorbiri literare, a abordat toate genurile - poezii, povestiri, schite umoristice, traduceri, versuri pentru cantece studentesti, traducator din Heine si Carmen Sylva, din germana. Desi stia germana la perfectie a scris numai in romana.

Biografia lui Stefanelli, realizata de Constantin Mohanu, este mult mai ampla si interesanta, poate reusiti sa o gasiti undeva, de nu aveti Amintiri despre Eminescu, editia Junimea, 1983.

Pentru editia de fata am folosit, pentru datele biografice, informatii din Prefata semnata de C. Mohanu. Pentru reproducerea textului lui Stefanelli am luat ca baza textul din 1914 si am pastrat aproape intru totul textul original, inclusiv scrierea lunilor cu majuscule, a numelor proprii - Alexandri, Pascali, Eufrosina Popescul etc. Desi numele proprii si multe alte cuvinte apar in mai multe forme - Popescu/Popescul - le-am pastrat intocmai. Pentru verbe insa am folosit forma actuala, caci ar fi ingreunat urmarirea textului, mai ales de catre cititorii tineri. Ca semn al cenzurii comuniste am observat, fara uimire, cum la p. 115 din editia 1983 textul era: „El avea ura in contra ciocoilor, a parvenitilor ..., care prin gazete”. Cand, de fapt, in editia din 1914, Stefanelli scrisese: „El avea ura in contra ciocoilor, a parvenitilor, a proletariatului semidoct, care prin gazete” (p.92).

Nu e de mirare, si cand Didi - Amita Bhose - a publicat traducerea Scrisorilor rupte a lui Rabindranath Tagore la editura Univers, in 1978, redactorul i-a cerut sa scoata referirile la Tagore ca mosier. Domnia-sa a refuzat si pana la urma textul a aparut integral.

Aveti, asadar in fata voastra textul din 1914, 25 de ani dupa plecarea lui Eminescu.

*

Personal, il invidiez pe Stefanelli. Daca Arghezi, copil fiind, zarise in multimea de pe Calea Victoriei „un om grabit”- Eminescu - si aceasta intamplare i se intiparise in minte ca un mare eveniment, oare cum se simtea autorul Amintirilor despre Eminescu in 1914 cand le-a publicat la Institutul de arte grafice C. Sfetea, la 25 de ani de la plecarea poetului? Pot spune ca am avut si eu parte de intalnirea mea cu Eminescu. Prin Didi - Amita Bhose - care a locuit jumatate din viata sa in viata lui Eminescu (ca sa-l parafrazez pe criticul Alex Stefanescu care spunea ca a locuit patru ani in viata lui Eminescu pentru a scrie cartea despre el).

Acum e randul vostru sa locuiti in viata lui Eminescu. Credeti-ma, o sa va indragostiti de ea.

Multumesc tuturor celor ce, prin donatiile lor facute cu dragoste, au sprijinit tiparirea acestei carti. Numele lor este, astfel, legat pe vecie de al lui Eminescu si de neamul romanesc. Multumesc si fostei mele colege Letitia Buruiana, pentru semnalarea faptului ca Amintirile.... sunt incluse in „Eminescu si Bucovina”, Cernauti, 1943, Editura „Mitropolitul Silvestru”, volum aflat la Biblioteca Judeteana „V.A. Urechia” Galati.

Nu in ultimul rand multumesc celei ce mi-a devenit prietena, Violeta Mihulin, oficial tehnoredactor la Tipografia Lumina, Violeta mea cea draga care pune in fiecare carte-stea toata dragostea si priceperea, astfel incat tiparul sa aduca la lumina stralucirea Cununilor de stele.

Traiasca natia! Vorba lui Eminescu.

Carmen Musat-Coman

CATRE CETITORI

Despre Eminescu s-a scris atat de mult ca nici despre unul din barbatii insemnati ai neamului romanesc. Au scris cei ce l-au cunoscut in persoana, si altii cari nu l-au cunoscut decat dupa scrierile sale si din toate publicatiunile acestea s-au format apoi concluziuni asupra intregii individualitati a lui Eminescu.

Nu se putea ca unele din aceste concluziuni sa nu contrazica altora, pentru ca quot capita, tot sensus, si in adevar vedem cat de mult se adevereste acest proverb in criticile asupra personalitatii lui Eminescu.

Este sigur ca daca cei ce l-au cunoscut in persoana ar fi adunat toate faptele din vieata lui Eminescu, cunoscute lor, si le-ar fi publicat fara nici un comentar, ar fi fost mult mai usor pentru admiratorii si criticii lui Eminescu ca, pe baza acestor fapte, sa-si formeze o opinie clara si justa asupra lui. Ei ar fi fost in stare sa urmeze ca si la hotararile judecatoresti, adica sa cumpaneasca intai faptele si apoi sa traga din ele concluziunile si sa pronunte judecata.

Dar nu toate faptele si epizoadele din vieata lui Eminescu sunt pana acum cunoscute si multe nici nu vor ajunge la cunostinta noastra.

Eu dau acum publicului amanunte de pe timpul cand a petrecut Eminescu la scoalele din Cernauti si la Universitatea din Viena, precum si cateva epizoade din vieata sa, dar ne lipsesc date precize asupra studiilor sale in Translivania si asupra pribegiilor cu trupele de teatru in Romania, Banat si Transilvania. Privitor la studii, usor s-ar putea afla date precize daca s-ar cerceta registrele liceului din Blaj si poate si din alte orase ardelene, de la anul 1866 pana la 1869, dar amanunte pozitive asupra pribegiilor sale cu diferitele trupe de teatru nu cred ca ni le va mai putea da cineva in ziua de astazi, si cat de bine ar fi daca le-am cunoaste si pe acestea.

Amintirile de fata nu le-as fi scris si publicat daca nu as fi fost indemnat spre aceasta de nenumarate ori si din foarte multe parti. Mi s-a zis ca eu, care am fost prieten si coleg cu Eminescu in liceul din Cernauti, care am petrecut cu dansul cat timp a stat in Bucovina si apoi cat timp a urmat studiile la Universitatea din Viena, sunt dator sa dau publicului romanesc amintirile mele despre acest prieten al meu, amintiri cari vor interesa pe cunoscutii, prietenii si admiratorii lui Eminescu. Si astfel m-am hotarat sa urmez dorintii exprimate din atatea parti. Dar, habent sua fata libelli, caci nu mi-a fost cu putinta sa realizez aceasta hotarare pana acum si aceasta nu din cauza ca adunarea la un loc a acestor amintiri mi-ar fi facut greutati, caci intre hartiele mele aveam multime de insemnari din vieata mea si a colegilor mei, intre cari si despre Eminescu, pe cand era la Viena si dupa acest timp, iar pentru timpul cat am petrecut cu dansul tineretele in Cernauti, intamplarile de pe atuncea sunt atat de viu intiparite in memoria mea ca si cand s-ar fi petrecut astazi. Stie doara oricine cat de usor reproducem icoanele si intamplarile ce ni s-au intiparit in anii tineretelor noastre. Cu scrierea acestor amintiri am intarziat numai din cauza ca datorintele ce mi le impunea serviciul meu de magistrat imi absorbiau tot timpul, incat abia acum, dupa ce m-am retras din serviciul public, am aflat timp si linistea dorita sa scriu aceste amintiri si sa le aduc la cunostinta acelora cari se intereseaza mai de aproape de Eminescu.

Implinindu-mi aceasta datorinta, as avea cea mai mare multumire sufleteasca, daca prin aceste amintiri as fi putut contribui macar cat de putin la mai deplina cunostinta a individualitatii marelui nostru poet.

AUTORUL

TABLA DE MATERIE

Prefata (Carmen Musat-Coman) 5
Amintiri despre Eminescu 13
Catre cetitori 13
Introducere 16
Eminescu la scoala primara din Cernauti 24
Eminescu in scoala la liceul din Cernauti 28
Eminescu afara de scoala in Cernauti 37
Cand a venit Eminescu la Viena 52
Studiile lui Eminescu in Viena 55
Exteriorul, portul si traiul lui Eminescu 58
Eminescu, colegii sai si alte cunostinti 65
Eminescu in camera sa 69
Eminescu si Romania juna. Petrecerile studentesti etc. 73
Eminescu si sexul frumos 80
Era Eminescu comunicativ? Dragostea pentru E. Popescu 89
Expresii favorite 94
Eminescu cantaret 96
O pitula 100
Eminescu si serbarea de la Putna. 1871 102
Epizoade din viata lui Eminescu 121
O gluma a lui Eminescu 122
Eminescu la serbarea unui patron 132
Eminescu si Moritz 135
Eminescu si Ionita Bumbac 139
Eminescu la 1875 in Cernauti 141
Intalnirea in Bucuresti. 1878 146
Traduceri de Eminescu 152
Anexe 157
Tabla de materie 166

DESPRE AUTOR

Coleg de liceu cu Eminescu la Cernauti, il regasim la Viena student la drept. Se inscrie in societatea academica „Romania juna”, care milita pentru unitatea culturala a romanilor de pretutindeni, devenind secretarul ei si straduindu-se, prin intruniri studentesti sub forma unor divanuri domnesti, sa puna in prim plan limba romaneasca si traditiile romanesti. Organizarea, impreuna cu Eminescu, Ioan Slavici a Serbarii si Congresului studentesc de la Putna, in 1971, a insemnat inceputul luptei pentru unitatea cultura si nationala. Magistrat ajuns pana la cel mai inalt grad judecatoresc din Austria va avea in paralel o ampla contributie in lupta pentru identitatea nationala a romanilor bucovineni. E membru al „Societatii pentru cultura si literatura romana in Bucovina” si in 1875, cand austriecii serbau 100 de ani de la anexarea Bucovinei, el fondeaza asociatia „Arboroasa” - numele romanizat al Bucovinei, dat de el insusi. Compune un imn ce va fi pus pe muzica de Ciprian Porumbescu, chemand la unire si care va anima multe generatii de studenti bucovineni. Ca magistrat in Cernauti, Campulung Moldovenesc, Suceava, isi pune amprenta si asupra vietii culturale - infiinteaza un teatru de amatori la Campulung, aici jucandu-se piese frantuzesti traduse de el. La Suceava fondeaza societatea „Scoala romana”, cu filiale in alte orase, scopul fiind sprijinirea invatamantului in limba romana prin infiintarea de scoli, editarea de manuale in romaneste, acordarea de burse. Din initiativa sa, in 1885 se pun bazele „Bibliotecii de petrecere si invatatura pentru tineretul roman”, care are ca scop publicarea cartilor in limba romana. Ca prim redactor al revistei unde este cofondator - Revista politica - semneaza, sub pseudonim, articole care „tin viu sentimentul de solidaritate”. Deputat pentru o legislatura, a refuzat-o pe a doua. Cercetarile sale despre istoria Campulungului Moldovenesc si despre istoria Bucovinei in general au determinat alegerea lui ca membru al Academiei Romane, odata cu Nicolae Iorga, in 1910. In 1914, la izbucnirea razboiului, e nevoit sa se refugieze la Falticeni, la familia sotiei lui, pentru a nu fi arestat. I se suspenda pensia, fiind considerat „periculos statului austriac”. In 1918, cand „s-a facut unirea cu Bucovina, Stefanelli a fost cel dintai care a trecut granita spulberata ca sa se inchine pamantului din care era zamislit” (Artur Gorovei). Se stinge din viata in 1920, in Falticeni. Istoric al dreptului, pledand pentru drepturile romanilor bucovineni, patriot, scriitor cu opere publicate razlet in reviste, printre care si Convorbiri literare, a abordat toate genurile - poezii, povestiri, schite umoristice, traduceri, versuri pentru cantece studentesti, traducator din Heine si Carmen Sylva, din germana. Desi stia germana la perfectie a scris numai in romana.