Consideratii asupra Bataliei din Cotul Donului - noiembrie 1942

CUPRINS

Argument 7

Abrevieri 13

Cuvant-inainte 15

CAPITOLUL 1. Conditiile generale in care Armata a 3-a si-a exercitat comanda 19

CAPITOLUL 2. Situatia strategica pe Don si Volga in toamna anului 1942 36

CAPITOLUL 3. Introducerea diviziilor romane pe frontul Donului 44

CAPITOLUL 4. Conditiile in care am luat comanda trupelor romane din Cotul Donului 48

CAPITOLUL 5. Situatia generala a frontului la 10 octombrie 1942 61

CAPITOLUL 6. Armata a 3-a si operatiile dintre 10 octombrie-18 noiembrie 1942 66

CAPITOLUL 7. Consideratii asupra marii ofensive sovietice din Cotul Donului 82

CAPITOLUL 8. Desfasurarea bataliei 94

CAPITOLUL 9. Consideratii finale 121

ICONOGRAFIE 137

Indice de nume (selectiv) 148

ARGUMENT

Printr-o fericita intamplare, nu demult, in arhiva revistei „ProARME” - implicit a Editurii Favorit - a intrat, printre altele, un document de importanta majora pentru istoriografia romaneasca relativa la cel de-al Doilea Razboi Mondial, in fond cel de-al treilea razboi major „de coalitie” purtat de armata romana moderna impotriva unuia dintre inamicii ei cei mai redutabili (dupa Razboiul pentru Independenta si Primul Razboi Mondial), in speta contra Rusiei imperialist-sovietice.

Este vorba despre copia dactilografiata, in total 43 de pagini A4, a manuscrisului intitulat Consideratii asupra Bataliei din Cotul Donului: noiembrie 1942, ramas de la generalul de armata Petre I. Dumitrescu, comandantul Armatei a 3-a Romane incepand cu 25 martie 1941, aceea care, cateva luni mai tarziu, va fi angajata intr-unul dintre conflictele (duelurile) memorabile, chiar daca deloc fast, contra sovieticilor.

Redactat in conditii foarte bune, in martie 1945, la Bucuresti, cand marele comandant se afla deja in dizgratie, la dispozitia Ministerului de Razboi, suspectat (chiar acuzat) de „crime de razboi prevazute si pedepsite de Legea 312/1945”, raportul - sau darea de seama, caci mai degraba despre asa ceva discutam -, dincolo de natura oricarei alte aprecieri, este structurat aidoma unui volum memorialistic de sine statator pregatit pentru publicare si nu este exclus sa mai fi vazut lumina tiparului in cei peste 30 de ani de dupa decembrie 1989, desi noi nu am remarcat, cu exceptia unor decupaje fragmentare intalnite fie in cartile altor autori (istorici) interesati de problematica abordata aici, fie in articole de revista ori pe blogurile pasionatilor de istoria Romaniei, ceea ce este cu totul altceva.

Oricum ar fi, cu atat mai mult cu cat nu a putut fi exploatata la vremea ei, aceasta dincolo de faptul ca este scrisa cu real talent narativ, fara poticniri si fara arabescuri inutile - isi spune cuvantul aici si practica atasatului militar care a fost autorul intre anii 1930-1935, dar si a publicistului -, „opera” generalului oltean trebuie cunoscuta si pusa la dispozitia tuturor iubitorilor de istorie din Romania, macar... Pur si simplu pentru ca inseamna inca un pas inspre mai buna cunoastere a adevarului, a trecutului nostru de lupta si, evident, contribuie la (re)descoperirea acestui mare caracter, patriot si erou indiscutabil care ramane Petre I. Dumitrescu. Unicul roman care, dupa maresalul Ion Antonescu, bineinteles, a primit vreodata sub comanda sa un corp de armata german si chiar mai mult...

Asa stand lucrurile, precizam ca volumul, dupa cuvantul-inainte, este conceput pe opt capitole, asa-zise (Conditiile generale in care Armata a 3-a a exercitat comanda; Situatia strategica pe Don si Volga in toamna anului 1942; Introducerea diviziilor romane pe frontul Donului; Conditiile in care am luat comanda trupelor romane din Cotul Donului; Situatia generala a frontului la 10 octombrie 1942; Stradaniile impuse pentru imbunatatirea situatiei strategice si tactice a Armatei a 3-a si operatiile dintre 10 octombrie si 18 noiembrie 1942; Consideratii asupra marii ofensive sovietice din Cotul Donului; Desfasurarea bataliei), paginile 38-43 (de manuscris) fiind rezervate „consideratiilor finale”.

Precizam, de asemenea, ca au fost mentinute, sublinierile in text (redate aici cu italice), in mare, abrevierile folosite de insusi autorul, fiind actualizate, in schimb, unele cuvinte invechite oarecum suparatoare (ploton / pluton, septemvrie / septembrie, sparturei / sparturii etc.). Dar dincolo de operarea maruntelor si inerentelor, in fond, corecturi de litera si completari (in paranteza patrata), selectiv am pastrat pe alocuri, incercand sa mentinem totusi patina vremii, alte cateva dintre formele de exprimare ori cuvintele de asemenea perimate si totusi lesne de inteles (preciziuni, intentiuni, acuzatiuni etc.). Marea problema totusi ramane aceea a redactarii denumirii localitatilor ruso-ucrainene si a unor cursuri de apa (Tschir/Cir), unde autorul a folosit harta in uz a Wehrmacht-ului, si aceasta mai mult ca sigur ca din amintire, pe alocuri, astfel ca oricata bunavointa am avut, ni s-a parut dificil sa le substituim absolut pe toate conform variantei actuale disponibile pe harta online (ex.: Kletzkaia in manuscris/Kletskaia pe harta la zi si, eventual, romanizat in Kletkaia; Suhoj Donetc/Sukhoy Donets, romanizat in Suhoi Donetk; Raspopinskaja/Raspopinskaya etc.), preferand sa atragem atentia selectiv si aici, fapt pentru care rugam cititorul sa fie foarte atent la acest amanunt.

In sfarsit, mai precizam ca partea de inceput - cuvantul introductiv si primul capitol (Conditiile generale in care Armata a 3-a a exercitat comanda) - au aparut, ca preavizare a volumului de fata, si in revista „ProARME, nr. 1-2(37-38)/ianuarie-decembrie 2021, p. 22-25.

Initiata de noi, pe speze proprii, up-gradata cu imagini (fotografii) din colectia „ProARME”, cartea de fata apare cu totul intamplator (desi se spune ca „nimic pe lume nu este intamplator”) la exact 140 de ani de la nasterea generalului Petre I. Dumitrescu. Un omagiu pentru acest mare comandant al unei armatei romane nici ca se potrivea mai bine!...

Suntem onorati sa-i cinstim memoria astfel. Cu atat mai mult cu cat, ne place sa credem ca, de acolo de unde se afla azi, sufletul sau mare si drept ne simte si ne aproba.

In fond si la urma urmei, marturia ii apartine si el insusi, atunci cand i-a stat in putinta, a scris-o pentru ca infanteristii romani cazuti la datorie sub comanda sa sa nu fie uitati.

Nici blamati pentru ca, lasati de izbeliste, slab echipati (inarmati) si fara intariri corespunzatoare, au pierdut batalia.

Cartea aceasta este o mica, dar certa dovada ca, in ciuda tuturor vitregiilor vremii, ei si-au facut datoria, luptand peste puteri, jertfindu-si viata pentru Romania eterna.

Glorie lor!

Dan Giju
Bucuresti, aprilie 2022

CUVANT-INAINTE

La 25 februarie 1945, dupa un serviciu efectiv de 42 de ani, am parasit cadrele active ale ostirii. Cariera mea s-a incheiat in vremuri grele pentru tara.

In tot lungul acestei cariere, inclusiv pe timpul cat am exercitat comanda de armata la Rasarit, am fost calauzit numai de ideea implinirii, la modul cel mai constiincios si romanesc, a datoriei fata de institutie si fata de tara. Nicio preocupare de alt ordin nu m-a abatut de la drumul meu, la capatul caruia nu asteptam alta satisfactiune decat aceea pe care cred ca ar trebui sa o simta orice om care, facandu-si scrupulos examenul constiintei sale, nu gaseste nimic sa-si reproseze.

Atitudinea mea a fost intotdeauna loiala, corecta si lipsita de orice echivoc.

Am dovedit-o si cu ocazia actului istoric de la 23 august 1944.

La intrebarile puse de generalul german comandant al frontului, am raspuns raspicat ca atitudinea mea nu poate fi decat aceea pe care a trasat-o M.S. Regele si guvernul sau, ale carui ordine le-am executat cu cea mai desavarsita punctualitate pana la 29 august, cand am fost pus la dispozitia Ministerului de Razboi.

Cu toate acestea, s-au gasit glasuri - este drept, foarte putine - care sa-mi arunce invinuiri in totul nedrepte, sau extrem de exagerate, care au culminat prin aceea ca si eu as fi vinovat de dezastrul armatei romane.

Aceia care au facut-o au dat dovada de o totala lipsa de buna credin­ta, de rautate si de sentimente josnice la care, deocamdata, nu voi raspunde decat cu un suveran dispret.

Am socotit totusi ca a sosit momentul sa ies din rezerva ce-mi impusesem si sa astern pe hartie randurile care urmeaza, al caror scop principal este sa dau la lumina purul adevar, oricand controlabil, din indoita datorie ce-mi revine: pe de o parte de a face cunoscute faptele de arme si jertfele grele, dar inaltatoare, ale ostasilor care au luptat sub ordinele mele in Cotul Donului si, pe de alta, pentru a pune la dispozitia oamenilor pe umerii carora apasa raspunderea grea a carmuirii tarii, toata documentarea necesara unei suficiente orientari in ceea ce priveste conditiile in care s-a angajat aceasta batalie si toata stradania depusa de comandamentul roman (Marele Cartier General si Armata a 3-a) pentru a micsora cat mai mult suferintele si pierderile.

Intentiuni josnice, de razbunare sau de crearea unei atmosfere de confuzie din partea unor elemente fara scrupule, ca si resentimentele unor subalterni mediocri, lipsiti de merite si de bravura, dar in schimb rosi de ambitii nemasurate, cauta sa profite de momentele grele prin care trecem pentru ca, prin insinuari, minciuni si calomnii, sa falsifice faptele de arme scrise cu sange varsat din belsug de cei mai vrednici si cinstiti fii ai Tarii. (N.R. Desi se fereste sa dea nume, intre altii, ca „element fara scrupule, subaltern mediocru lipsit de merite, in schimb ros de ambitii nemasurate” si asa mai departe, autorul il avea in vedere pe generalul Constantin Vasiliu-Rascanu (1887-1980), ministru de razboi in guverul lui Petru Groza (martie 1945-noiembrie 1946), practic marioneta ocupantului sovietic care, prin el (si altii aidoma lui), a inceput identificarea si pedepsirea (uneori cu moartea) a ofiterilor romani care si-au facut datoria cu loialitate si bravura pe Frontul de Est, intre 22 iunie 1941-23 august 1944)