Cronica Salvamont. 50 de ani de Salvamont in Romania. Editie revazuta si adaugita.
Autor: Mihail Sarbu
Editura: Romania pitoreasca
Seria: Verde
Format: 14,5x20,5 cm
Nr. pagini: 448 + 20 planse
Coperta: brosata
ISBN: 978-606-94518-6-1
Anul aparitiei: 2019
DESPRE CARTE
Doresc ca aceasta carte sa fie o poveste frumoasa despre salvarea in munti, asa cum am trait-o, cu oameni formidabili, si o insiruire oarecum cronologica de intamplari care au facut sa se infiinteze Salvamontul in Romania; dar, desigur, si ceva despre ceea ce a fost dinaintea acestui eveniment. Au existat multe situatii cu oameni nefericiti, care au patit-o prin munti, timp in care au fost semeni care, cu mijloace extrem de rudimentare, improvizatii bizare chiar, i-au scos din impas pe acesti „naufragiati”.
De fapt, orice gest de ajutorare a unui om aflat in impas este calificat ca fiind de bun simt, uman, obligatoriu chiar, practicat destul de zgarcit, limitat, uneori facut cu insuficienta pricepere, dar asta conteaza enorm. Admirabili sunt aceia care raspund spontan si voluntar la nevoile altora. Cu atat mai mult, cel care isi grabeste pasul, se orienteaza, se cocoata pe bolovani gigantici, orbecaie in ceturi inselatoare sau bezne aproape totale, simte frigul sau usturimea in ochi a sudorii abundente, in fine, cauta si salveaza cu devotament o victima circumstantelor acum enumerate, carora nu le-a putut face fata si a capotat.
Acest salvator montan este o salutara si de pretuit prezenta in munti, meritand cateva cuvinte de recunostinta pentru faptul ca exista acolo...
Mihail Sarbu
INVITATIE LA LECTURA
Autorul enumera, in cartea sa, oamenii care au avut o legatura cu Salvamontul romanesc, chiar si numai tangential. Alaturi de debutul personal al autorului in asemenea activitati, veti gasi in carte si o insiruire cronologica a tuturor incercarilor, consemnate de autor, de organizare a unor echipe care sa intervina pentru salvarea din munti.
Primul gest al autorului in aceasta directie a fost publicarea in ziarul „Romania Libera” a doua articole prin care sugera nevoia de organizare a unui serviciu de salvare montana. De asemenea, a mai avut o audienta la un ministru din vremea aceea, caruia i-a insirat toate motivele care fac necesar Salvamontul.
In 1969, a intrat in functiune Hotararea Consiliului de Ministri nr.140, care impunea infiintarea a 13 centre Salvamont, carora autorul le va dedica un capitol intreg. La inceput, nu existau mijloace de transport si au fost chiar si decese, dar, cu timpul, montaniarzii au beneficiat de fonduri pentru echipament individual.
Autorul descrie actiunile realizate in taberele de instruire, in scolile unde erau instruiti membrii Salvamont in vederea imbunatatirii cunostintelor teoretice si practice de prim- ajutor, transportul accidentatilor si bolnavilor in munti, cautarea victimelor sub avalanse. De asemenea, taberele, toate simpozioanele si concursurile realizate de Centrele Salvamont insemnau si un schimb de experienta atat pe plan national, cat si international.
Scolile au fost initial organizate de catre Federatia Romana de Turism-Alpinism si au debutat la cabana Podragu, in anul 1972. Primul raliu (concurs) a avut loc in acelasi an, la cabana Caraiman. Un astfel de raliu putea dura si patru zile, timp in care, alpinistii erau supusi unor probe diverse.
Un alt capitol interesant este dedicat seminariilor Salvamont, intalniri organizate periodic, in care prietenii muntelui se salutau, tineau momente de reculegere pentru cei decedati si citeau rapoarte de activitate. La aceste intalniri erau invitati si alpinisti din strainatate, se facea schimb de pareri si cunostinte.
„Cronica Salvamont” cuprinde nu doar amintirile unui om care si-a dedicat viata salvarii altora, ci si informatii necesare celor care strabat astazi muntele. Si, chiar daca munca unui salvator montan este plina de pericole si riscuri, autorul vorbeste cu drag despre tot ce a intalnit in cele cinci decenii de activitate: „Am avut sentimentul placut al datoriei implinite si bucuria inegalabila ca am ajutat un om in dificultate.”
DESPRE AUTOR
Originar din Sinaia, Mihail Sarbu si-a dedicat viata salvarii turistilor aflati pe munte, a participat la peste 1000 de misiuni si este unul dintre oamenii care au reusit sa infiinteze in anii ’60 o structura Salvamont. Veteran al Salvamontului romanesc, Mihail Sarbu si-a inceput activitatea in urma cu cinci decenii, iar in 2009 a primit, din partea Asociatiei Nationale a Salvatorilor Montani din Romania, titlul de Senior al Salvamontului Romanesc.
Cand si-a inceput activitatea, nu exista o structura Salvamont, ci echipe de voluntari care nu aveau o pregatire speciala pentru salvarea vietii omenesti. Prima sa actiune de salvare este povestita tot in randurile acestei carti, o misiune dificila, de altfel. Sinaianul, impreuna cu un gropar, un medic, un pompier si doi militieni, a plecat sa coboare un turist decedat de pe Valea Caraimanului. Au transportat trupul neinsufletit cu ajutorul unei targi improvizate din tulpina unor vlastari.