Comenzile înregistrate în perioada 04-13 octombrie vor fi procesate și expediate începând cu 14 octombrie.
Vă mulțumim pentru înțelegere!
Destin si datorie - PRET REDUS!
Autor: Mihai Mihaita
Editura: A.G.I.R.
Format: 17x24 cm
Nr. pagini: 482
Coperta: brosata
ISBN: 978-973-720-332-8
Anul aparitiei: 2010
Pret vechi 33,72 lei - Pret redus 20 lei
DESPRE CARTE
Indemnul prietenilor de a face cunoscute cele cuprinse in aceasta carte nu m-a convins ca este, neaparat, o idee buna. Accept, insa, ca cele povestite de mine pot avea o utila dimensiune documentara.
M-am lasat atras sa depan impresii de epoca, sa evoc cuvinte de mare semnificatie pentru mine, intalniri cu oameni interesanti, sa rememorez informatii care privesc varii domenii tematice, dar mai ales emisfera tehnica si tehnologica.
Este o biografie fragmentata, a unui om obisnuit, care poate interesa, sper, acea categorie de cititori aflati in cautarea unui drum.
Vorbesc despre viata, despre sansa, despre nesansa, despre reusite si esecuri, despre vremuri, in care caligrafiez derapajele personale, candori si emit confesiuni nemiloase, zbaterile unui drum in viata asumat.
Nu ma consider un caz aparte sau un model, ci poate, cum ar pretinde sociologii, un studiu de caz.
Cititorul poate gasi un gand stimulator sau ceva care sa-l amuze, ori, cine stie, sa-l puna pe ganduri.
Multumesc domnului Neagu Udroiu, inginer si publicist, care, intr-un mod amical si perseverent, m-a ajutat sa realizez aceasta carte sub forma unui dialog, solicitandu-ma insistent si punandu-mi memoria la grea incercare.
Multumesc tuturor celor care si-au gasit timp si o stare de spirit potrivita pentru a impartasi gandurile lor despre mine. Le-am oranduit dupa criteriul cronologic pentru ca in acest fel sa reconstitui exact acel drum al nostru in viata. In nicio imprejurare importanta n-am fost singur. Le datorez, astfel, mult din ceea ce am realizat valorificand bunele noastre relatii.
Le multumesc si celor care si-au exprimat gandurile, sentimentele si prin alte mesaje de suflet.
DESPRE AUTOR
MIHAITA, Mihai
n.14 septembrie 1930, com. Voloiac, jud. Mehedinti; Casatorit cu Adela; doi copii: Gabriel si Dan. Studii: Liceul teoretic „Mihai Viteazul`` din Bucuresti (1950); Institutul de Cai Ferate Bucuresti, specialitatea Tehnologia transportului feroviar (1955); doctor inginer la Institutul Politehnic Bucuresti (1977); Specializari: informatica - Institutul Politehnic Bucuresti (1972); gestiunea intreprinderilor - Franta (1973); analist - Marea Britanie (1974); management si informatica in institutii nationale de profil (1978 - 1989); program complex de formare in management si fondator de intreprinderi pentru economia de piata organizat de RKW Nordhrein Westfalen Germania (1994); Eurlng (1997).
Activitate: Inginer in ateliere de proiectare si in activitati feroviare operationale (1955-1958); sef de complexe feroviare (1958 - 1960); director (1961 - 1962); ministru adjunct la Ministerul Transporturilor si Telecomunicatiilor (1962 - 1967); membru al Consiliului tehnico-stiintific al Ministerului Transporturilor si Telecomunicatiilor (1962 - 1967), presedinte al Consiliului tehnico-stiintific al Departamentului Cailor Ferate Romane (1962 - 1967); director general al Regionalei CF Bucuresti (1967- 1972); presedinte al Consiliului tehnico-stiintific pentru activitate informatica in transporturi (1972 - 1989); director al Centrului de Calcul Electronic al MTTc (1972 - 1989); membru in Colegiul Consultativ pentru Cercetare Dezvoltare si Inovare (2005-); membru in Comisia de etica a Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT) (2008-); reprezentant al Romaniei in organisme internationale de specialitate in domeniul transporturilor; participant la proiectarea a patru sisteme informatice feroviare internationale; realizator al peste 100 de proiecte si studii in domeniul feroviar si informatica in transporturi; sef de proiect al primului sistem informatic in timp real din Romania pentru conducerea si supravegherea activitatii vagoanelor de marfa pe reteaua CFR si a altor proiecte similare; a participat la sase proiecte internationale in cadrul Programului Leonardo Da Vinci si FP 6 si la peste 20 de proiecte finantate de organisme coordonatoare a activitatii de cercetare din tara;
Activitate didactica: membru in consiliul profesoral al Facultatii de Transporturi din Institutul Politehnic Bucuresti (1962 - 1982); membru al Consiliului tehnico-stiintific al Institutului de Matematica (1971 - 1975); profesor asociat la Universitatea Politehnica Bucuresti, Facultatea de Transporturi (1981-); referent in comisii de doctorat; conducator de proiecte de diploma; profesor onorific al Universitatii Politehnica din Timisoara (1998);
Activitate editoriala: presedinte al Colegiului de redactie al „Revistei Cailor ferate" (1962 - 1967) si al buletinului „Informatica in transporturi" (1972 - 1989); membru al Colegiului de redactie al „Revistei Transporturilor" (1972 - 1989) si al „Buletinului AGIR" (1994-); director fondator al publicatiei „Univers ingineresc" (1990-); reinfiintarea Editurii AGIR (1998);
Publicatii: peste 90 de lucrari stiintifice in reviste de specialitate din tara si strainatate si in jur de 100 de lucrari cu caracter de analiza retrospectiva, istoria tehnicii, orientare, perspectiva si atitudine; comunicari stiintifice publicate in volum la circa 80 de conferinte interne si internationale; a facut parte din Consiliile stiintifice a peste 50 de simpozioane si conferinte interne si internationale.
Decoratii - Premii: ordine si medalii acordate de statul roman, premii la nivel national si departamental pentru lucrari stiintifice; Medalia pentru Excelenta in Inginerie acordata de Federatia Mondiala a Organizatiilor Ingineresti (FMOI) - 2009.
Activitate in organizatii profesionale si stiintifice: Consiliul National al Inginerilor si Tehnicienilor (CNIT) - Sectia de transporturi si telecomunicatii, presedinte (1962 - 1989); membru al Comisiei de cibernetica a Academiei Romane (1972-); Asociatia Generala a Inginerilor din Romania (AGIR), presedinte (1990-); membru al Fundatiei internationale „Sanatate, mediu, dezvoltare durabila" (1994-); membru al Comitetului executiv si al Comitetului de tehnologie din cadrul Federatiei Mondiale a Organizatiilor Ingineresti (FMOI) (1995-); membru al Comitetului executiv al Federatiei Europene a Asociatiilor Nationale Ingineresti FEANI (1996 - 2000), membru fondator si vicepresedinte al Academiei de Stiinte Tehnice din Romania (ASTR) (1997-); membru fondator al Fundatiei Premiul Roman pentru Calitate „J.M. Juran", presedinte (2003-); membru corespondent al Pan American Academy (2003-); membru al Comitetului Roman pentru Istoria si Filosofia Stiintei si Tehnicii al Academiei Romane (2005-); membru fondator al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania (AOSR) (2007); vicepresedinte COPISEE (Conferinta Permanenta a Inginerilor din Sud-Estul Europei) din 2009.