Dor de Munte

DESPRE CARTE

Proaspat intors de pe Via Transilvanica, Dinu Mititeanu, la cei 82 de ani ai sai, inca ne incanta cu acea flacara in priviri atunci cand ne povesteste despre marea lui pasiune: Muntele. Fiind un exemplu de angajament in practicarea alpinismului si educarea tinerelor generatii inspre o viata activa, Dinu Mititeanu scrie constant pe blogul personal care a devenit, in timp, o adevarata sursa de informare despre trasee montane si repere in teren.

”«Dor de Munte» va fi a 3-a carte publicata de mine in Colectia Verde a Editurii Romania pitoreasca cu nr. 34, dupa «Chemarea muntelui» nr.17 si «Hoinari prin munti» nr. 25. Am dorit ca toate cele trei carti ale mele sa contina cuvantul munte- marea mea pasiune” - explica Dinu Mititeanu.

Cu siguranta experienta personala a cartii tiparite va fi cea care va va purta cu inima si gandul spre muntii vizitati de Dinu. Asadar va asteptam in numar cat mai mare la lansarea cartii, care va avea loc in 21 noiembrie la Institutul Francez din Cluj-Napoca, la ora 19:00 si va fi deschisa de binecunoscutul om de cultura, ziaristul clujean Ovidiu Blag.

Dupa o scurta prezentare a autorului - alpinistul si montaniardul Dinu Mititeanu, si a noului sau volum de carte, va urma o scurta sesiune de intrebari si raspunsuri. Ne vom bucura de relatarea la prima mana, cum se spune, a motivatiei din spatele acestei carti si de povestile si intamplarile pe care Dinu ni le impartaseste de fiecare data.

La final, Dinu Mititeanu va acorda autograful de autor pe exemplarul achizitionat de cei ce doresc sa isi imbogateasca biblioteca cu acest volum rar.

Sursa - Festivalul montan international din Cluj-Napoca - TRANSYLVANIA MOUNTAIN FESTIVAL, https://transylvaniamountainfestival.ro/

CUPRINS

PREFATA 5

I. DOR DE MUNTE 11

II. RATACITE PRIN SERTARE 15
II.1. Chemarile Retezatului 15
II.2. Misteriosii Calimani 21
II.3. Frumusetea smardarului 28
II.4. Fascinatia crestelor fagarasene 31
II.5. Ganduri despre o cabana 35
II.6. Amintiri albe 40
II.7. Zile cu soare in Suhard 47
II.8. Sapte munti in sapte zile 52
II.9. Comori din jungla Bihariei 60

III. SUB SOARELE NOPTII 67
III.1. Tura pe luna plina 68
III.2. Schiori sub luna 72
III.3. Ascensiune pe luna... plina 78
III.4. Echinoctiu in Parang 83
III.5. Sub lumima farului ceresc 86
III.6. Munte, mai altfel 87

IV. IARNA PE CRESTE 90
IV.1. Potcoava de zapada 90
IV.2. Prin „Fagarasii nordului” 95
IV.3. De Craciun, prin Obcine 97
IV.4. Vacanta cu Erik 102
IV.5. Revelion cu Frumoasa 106
IV.6. Prin tinutul zmeilor 110
IV.7. Singuri spre creste 112
IV.8. Traversarea masivului Vladeasa 117

V. NOI SI PANDEMIA 120
V.1. Muntele din casa 120
V.2. Mult dorita evadare 125
V.3. Circuitul Frumoasei 130
V.4. Prin chei dambovitene 133
V.5. Vacanta in raiul Cernei 136
V.6. Delta Dunarii 142
V.7. Biciclind prin trecut 144

VI. VIA TRANSILVANICA 149

VII. PRIN MUNTI MAI INDEPARTATI 161
VII.1. Impresionantii Dolomiti 162
VII.2. Pe tarmul Marii de Gheata 189
VII.3. Prin Alpii helvetici 195
VII.4. Drumeti prin Vanoise 204
VII.5. Fascinanta Patagonia 208
VII.6. Prin Alpii italieni 218

VIII. DISPUTE CU CRONOS 224
VIII.1. Muntele si bunul simt 224
VIII.2. Arhaic si modern 229
VIII.3. Prin munti pana la infinit 234

POSTFATA - O pasiune cat o viata pentru „Maria sa Muntele”! 240

CAPITOLUL I. DOR DE MUNTE

Dor! Un cuvant specific numai poporului roman, care, la fel ca si doina, e practic intraductibil, asa cum afirma chiar Lucian Blaga! In nicio alta limba nu are semnificatia, profunzimea, cuprinsul din limba stramosilor nostri. In franceza nu se spune „mi-e dor de tine”, ci „tu me manques”, ceea ce s-ar traduce prin ”tu imi lipsesti”. Se pare, dar nu reda exact „continutul”! Lingvistii si filosofii - si romani si unii straini - au spus multe despre aceste doua cuvinte atat de simple in aparenta, dar de fapt atat de profunde. Intr-un articol intitulat „Ador cuvantul „dor” - eseista Voichita Lung afirma: „Istoria limbii ne invata ca termenul „dor” provine din latinescul „dolus, dolorem” si reprezinta miezul cuvantului „dorinta”. Pentru Emil Cioran, dorul se contureaza pe un fundal de suferinta, de tristete existentiala care s-a cuibarit in sufletul romanesc atat de statornic, incat ne defineste ca entitate. Departe de ceea ce inseamna fericirea, dorul este generatorul confesiunilor poetice nostalgice ale unui suflet tulburat, care se cauta pe sine. Constantin Noica sintetizeaza termenul „dor” intr-o explozie de antinomii: „o alcatuire nealcatuita, un intreg fara parti, placere de durere, cautare de negasire”. Tot Constantin Noica in „Introducere la dor” scrie: „cultura romana se traduce prin existenta unei spiritualitati extraordinare, cizelate in forme deosebite prin cuvintele noastre, invocarea cuvantului „dor” fiind una dintre aceste dovezi. Dar cuvantul odata invocat, omul este cuprins de o sfiala de dincolo de lume, ca in fata unui act hierofanic. Pentru ca acest cuvant cuprinde esenta fara de seaman a unei grandori sfinte...”. Doar cuvantul portughez „saudades” se pare ca se apropie de „dor”-ul nostru, el fiind cel care a generat muzica „fado”!

In DEX cuvantul „dor” este definit ca: „un sentiment care exprima o dorinta puternica de a revedea pe cineva sau ceva drag sau de a reveni la o stare emotionala preferata”. Toti oamenii - indiferent de scolile absolvite, de profesii - au doruri: dor de ceva, de cineva, de anii, oamenii si locurile copilariei, de anii tineretii, de zilele fericite ale vietii... Noi, montaniarzii, fara pregatire filosofica, dar cu sufletele imbibate de frumusetile din munti, din natura, simtim mereu in suflete acea stare si placuta si putin trista si dureroasa de dor. Ne este mereu dor de anumite locuri, de anumite poiene, izvoare, lacuri, vai, cascade, varfuri, de flori, de fluturi, de triluri de pasari, de salturi elegante ale veveritelor sau caprioarelor, de curiozitatea vulpilor, de suieratul marmotelor. Ne e mereu dor de muzica naturii sau de cea mai dorita melodie: Linistea. Ne e dor de zile frumoase, senine, de caldura soarelui, dar si de racoarea padurii sau de briza de pe creste. De dormit in cort. Ne e dor de a mangaia stanca, de a aluneca pe „minunatele talpici”. Ne e dor chiar si de ploi, de geruri, de viscole... De oameni care ne-au insotit atunci, acolo. Ne e dor de primele noastre ture pe munte, cu toate „stangaciile” lor, cu echipamentele neadecvate, cu lipsa de experienta. De camarazii, dar mai ales de fetele de atunci. Din dor de munte retraim mereu in gand intamplari, „aventuri”, bucurii culese din munti. Ne e dor de creste semete, dar si de dealuri blande. Ne e dor de ture grele si lungi, dar si de scurte si tihnite plimbari „departe de lumea dezlantuita”. Si cu cat am „batut” mai multi ani muntii, cu atat avem mai multe doruri! Aceste doruri si multe, multe altele, le simtim si ca pe niste „gol”-uri in suflete, ca pe o foame de ceva, ca pe niste lipsuri, cum ati citit mai sus ca spune si Noica. Dar, daca ne gandim bine, ele sunt si ceva concret. Sunt asemenea unor valori materiale, sunt ca niste bijuterii! Gandind la ele, ne dam seama ca am trait, nu doar am vegetat. Ne dam seama ca suntem bogati! Ca detinem bogatii pe care nu ni le poate fura nimeni, care nu se pot devaloriza, deoarece sunt depuse in cea mai sigura banca - in suflet! Pentru mine ca persoana, este o ciudata coincidenta ca „Ziua internationala a Dorului” se sarbatoreste in ziua de 13 Mai! Poate unii stiti la ce ma refer. Desi cineva se intreba de ce „internationala”, daca dorul exista doar in limba romana. Dar poate este asa deoarece in Diaspora traiesc milioane de romani si multora dintre ei - desi unii nu recunosc asta - le este Dor de Romania mai mult decat celor de acasa. Desigur, prin amintirile frumoase, nu prin cele care i-au alungat din patria lor. Caci patria in care te-ai nascut, in care ai copilarit, in care ai parinti si bunici si morminte, in care ai cules atatea amintiri frumoase, in care ai multi prieteni, in care ai batut sute de kilometri pe munte, in care ai facut mii de fotografii, in care... ar trebuie sa fie acea patrie care sa te tina aici! Sa iti aprecieze competentele, sa iti rasplateasca eforturile. Sa iti dea o speranta ca aici va fi mai bine, ca mergem spre mai bine. Sa vezi ca bogatiile ei sunt folosite si pentru tine si ai tai, ca apele, padurile, aerul, solul si subsolul nu sunt agresate, batjocorite, mutilate, distruse de catre o minoritate de hrapareti fara scrupule, care se gandesc doar la binele lor si la prezent; dupa ei desertul, nu doar potopul. Cred ca si din primele doua carti ale mele ati inteles cat de dor imi este (si va este!) mereu de munte, cel care nu ne dezamageste niciodata! Acum, cand apare a treia mea carte cu acelasi subiect ca si primele - MUNTELE - eu, fiind bine intrat in deceniul noua al Vietii, acest Dor de Munte - de toti muntii prin care am hoinarit - il simt si mai puternic! Acesta este motivul principal pentru care l-am ales ca titlu. Un altul este acela ca acest cuvant, intr-un fel magic pentru mine - MUNTE - am dorit sa existe in toate cele trei titluri ale cartilor scrise de mine: Chemarea muntelui - 2016, Hoinari prin munti - 2019 si Dor de munte - 2022.

Dor de Munte cu M - permiteti va rog aceasta licenta poetica! Deoarece pentru mine Munte nu e substantiv comun, ci propriu, e o persoana, e un prieten, un frate mai mare, un bunic intelept, un veteran cu multa experienta, e Maria Sa Muntele. Il vizitam cat de des ne permite Viata, ne apropiem de el cu sfiala, cu drag, cu dor, cu respect, il admiram. Suferim cand il vedem agresat de firme, de autoritati si de indivizi fara bun simt. Il aparam pe masura puterilor noastre prin ce vorbim si scriem si prin fapte individuale sau colective: adunam gunoaie aruncate de ”porcus turisticus” si de alti agresori. Si e clar ca nu mergem ”sa cucerim Muntele”- termen cat de drag ziaristilor- el nu e un dusman de invins. Mergem pe munte cum mergem spre acasa sau spre un prieten. Si va doresc nu numai celor care mi-ati citit cartile, ci tuturor celor care iubesc si ocrotesc muntii- sa va astamparati cat mai des posibil Dorul de Munte.