Limitele geniului. Surprinzatoarele momente de prostie ale celor mai mari minti ale omenirii

Traducere de Magda Dumitru

DESPRE CARTE

O PRIVIRE AMUZANTA ASUPRA MODULUI IN CARE LIMITA DINTRE UN „GENIU” SI UN „IDIOT EXTREM DE NOROCOS” ESTE MAI FIRAVA DECAT AM VREA SA CREDEM.

Cu cat te adancesti mai mult in povestile din spatele celor mai mari nume ale istoriei - cele 30 de personalitati prezentate in cartea de fata -, cu atat iti dai seama ca acestea au ceva in comun: o doza imensa de naivitate si/sau o lipsa absolut socanta de bun-simt.

Sa o luam ca exemplu pe Marie Curie, celebra atat pentru descoperirea radioactivitatii, cat si pentru faptul ca nu urma absolut niciun protocol de siguranta cand lucra in laborator. Sau pe Lordul Byron, care a luat literalmente un urs cu el la universitate. Sau pe James Glaisher, un pionier al baloanelor cu aer cald, care aproape a ajuns primul satelit uman din lume...

De la faptul ca Nikola Tesla s-a indragostit de un porumbel, pana la pasiunea aproape fatala a lui Albert Einstein pentru vacantele cu barca, Limitele geniului este o carte plina de exemple ale celor mai straluciti si mai inteligenti oameni din istorie care au facut, ca sa o spunem pe sleau, niste prostii uimitor de mari.

Acestea sunt povestile care intr-adevar merita sa fie prezentate, nu realizarile mai putin cunoscute, hilare, regretabile si de-a dreptul derutante ale femeilor si barbatilor care au reusit cumva sa se strecoare in cartile noastre de istorie.

„O analiza stralucita si amuzanta.”
SHAPI KHORSANDI

„O carte inteligenta si foarte nostima - ce ar putea sa nu-ti placa?”
OTTO ENGLISH

CUPRINS

Introducere 9

1. Pitagora, seful sectei matematice si moartea sa incredibil de tampita 17

2. Confucius - un tocilar urat, cu stima de sine scazuta 28

3. In viata ta sa nu faci afaceri cu Leonardo da Vinci 37

4. Galileo estimeaza gresit reactia publicului 48

5. Incredibila viata a lui Tycho Brahe 63

6. In timp ce Rene Descartes se cocea in cuptor 78

7. Isaac Newton si Piatra filozofala 90

8. Mozart isi foloseste statutul de superstar ca sa ne spuna tuturor sa il pupam in fund... de mai multe ori 105

9. Benjamin Franklin pune tehnologia revolutionara in slujba farselor facute amicilor si lui insusi 116

10. Emilie du Chatelet desconsidera normele sociale si se dueleaza in jupon ca sa o dovedeasca 124

11. Johann Christian Reil inventeaza psihiatria si lucrurile devin bizare foarte repede 135

12. Cel mai pufos dusman al lui Napoleon Bonaparte 146

13. Lordul Byron, sfantul patron al aventurierilor 152

14. Bijuteriile de familie ale (sotului) Adei Lovelace 167

15. Galois Hunting 175

16. John Couch Adams isi neglijeaza corespondenta si pierde planeta Neptun 186

17. Nu ti l-ai dori prieten pe Karl Marx 199

18. Charles Darwin: mancau, pasionat de rame, ucigas? 209

19. James Glaisher, meteorologul victorian care aproape a devenit astronaut 219

20. Sigmund Freud lua atata cocaina, incat credea ca numerele il vor omori 233

21. Arthur Conan Doyle cade victima unei farse si ajunge sa creada in zane 246

22. O inventie mai putin cunoscuta a lui Thomas Edison: telefonul spiritelor 261

23. Antieroul Nikola Tesla ia termenul „columbofilie” cam prea literal 272

24. Marie Curie reuseste imposibilul si se otraveste fara sa vrea pe sine si mii de straini 279

25. Albert Einstein: mare pacoste, mare iubaret 287

26. Kurt Godel, printesa Disney care a desfiintat timpul 301

27. Maya Angelou in filmul: Stai, ca trage mama! 312

28. Ernest Hemingway, probabil cel mai prost agent dublu din toate timpurile 325

29. Yukio Mishima si lovitura de stat nazista cea mai scurta si mai homosexuala din intreaga istorie 336

30. NASA uita de femei, toalete si sistemul metric 346

Epilog 360

Multumiri 362

Referinte 364

INTRODUCERE

Asa cum Albert Einstein aproape sigur nu a spus niciodata: oricine este un geniu, dar, daca judeci un peste dupa capacitatea sa de a se catara intr-un copac, va trai toata viata crezandu-se un prost. Mesajul este clar: fiecare om are abilitatile sale.

Si nu trebuie sa te simti prost ca nu stii cum de litera c reprezinta „viteza luminii” sau de ce, inmultind-o cu m (adica masa) la patrat, vei obtine E (adica energia). Pentru ca nici Einstein nu stia sa faca o gramada de lucruri pe care tu stii sa le faci.

Este oarecum ironic ca cel care a venit cu aceasta zicala l-a ales pe Einstein ca presupus inventator al ei, pentru ca, in termeni pescaresti, omul care a dat lumii teoria restransa a relativitatii si teoria generala a relativitatii, rescriind astfel legile fizicii si ale universului, era prost facut gramada.

Permite-mi sa explic: imagineaza-ti ca esti un peste care traieste in Oceanul Atlantic, in apropiere de Long Island, la sfarsitul anilor 1930. Iti vezi de treaba ta, inotand impreuna cu amicii tai pesti, cand deodata navaleste peste voi de niciunde o imensa bestie paroasa, care improasca apa, facand un scandal imens si speriindu-i pe toti cu tipetele sale: „Ajutor! Ajutor! Nu stiu sa inot, ma inec.” Ceea ce tu nici macar nu intelegi, pentru ca, nu uita, esti un peste.

Iar acum imagineaza-ti ca scena aceasta se petrece pentru a sasea oara. In aceasta saptamana.

La un moment dat, vei inceta sa te mai indepartezi ingrozit de acest oaspete nepoftit si vei incerca sa ii curmi vizibila suferinta. Cred ca ceea ce spun este urmatorul lucru: este de-a dreptul uluitor ca nu a fost ucis de o gloata de pesti enervati la culme, pentru ca, in ciuda faptului ca este individul pe care cei mai multi oameni din Occident l-ar asocia cu ideea de „geniu”, Einstein nu a invatat niciodata sa inoate.

Eu nu incerc sa spun ca acesta este un defect fatal - multi oameni cat se poate de simpatici nu stiu sa inoate. Dar acei oameni nu insista sa-si petreaca verile indeletnicindu-se cu un hobby in care inabilitatea de a inota poate duce la moarte. Nu acelasi lucru se poate spune despre Einstein, care era un navigator entuziast, dar, obiectiv vorbind, al dracului de nepriceput si a carui reputatie in catunul Cutchogue din statul New York a ramas pana in zilele noastre mai putin de „fizician epocal” si mai degraba de „mare pacoste, care ne silea tot timpul sa sarim in apa si sa il salvam de la moarte”.

Intelegi, asadar, ca reversul ideii ca „fiecare este genial in felul sau” este conceptul la fel de adevarat conform caruia „fiecare este un idiot”, iar lucrul acesta pare adevarat mai ales cand vorbim despre oameni in mod traditional considerati „genii”. Poate ca de vina este aparenta contradictie intre ceea ce asteptam de la aceste persoane si ceea ce primim. De pilda, nu ar fi deloc surprinzator sa afli ca Ion, fostul tau coleg de scoala, care ii aducea pe mai toti profesorii in pragul crizei de nervi, a fost dat in judecata pentru ca nu a executat niste lucrari de constructie contractuale. Dar acesta nu este deloc comportamentul pe care l-ai astepta de la Leonardo da Vinci. El ar trebui sa fie... stii tu... mai bun decat noi.

Pe de alta parte, oamenii zic ca ne folosim numai 10% din capacitatea creierului, ceea ce ne arata cat stiu oamenii cu adevarat despre neurologie - dar hai sa fim seriosi, este rezonabil sa ne asteptam de la oamenii ocupati sa schimbe lumea sa se poata ocupa in acelasi timp de lucruri mai prozaice, cum ar fi legislatia aplicabila contractelor si lectiile de inot?

Samburele ideii pentru acest proiect mi-a venit in urma cu cativa ani, in urma unei eclipse totale de soare. Ma aflam in Durham la momentul acela; eram la mijlocul doctoratului meu in matematica, iar universitatea organiza anualul Simpozion de Matematica estival, o minunata ocazie pentru studenti si profesori sa se intalneasca, sa colaboreze si, cel mai important lucru, sa se imbete crita. Poate nu iti vine sa crezi, dar experienta m-a invatat ca sunt putini oameni in lume care sunt mai dornici de distractie decat matematicienii.

Eclipsa a oferit o priveliste uluitoare - imi amintesc ca toata lumea a iesit de la seminarul la care participa in acel moment pentru a privi cum disparea soarele in spatele lunii timp de cateva secunde desavarsite. In mod evident, pentru unii, fenomenele cosmologice care iti dau fiori sunt mai interesante decat detaliile de finete ale teoriei lui Teichmuller. Ma rog, fiecare cu preferintele sale.

Dar in zilele urmatoare, nu despre eclipsa in sine se vorbea, se citea si se posta pe internet. Ceea ce aprinsese imaginatia intregii lumi nu era maiestuozitatea naturii, ci prostia omului - mai precis, a unui om numit Presedintele Donald J. Trump. In ciuda faptului ca acest om avea acces la resurse ca agentii serviciilor secrete insarcinati sa il apere, cei mai mari savanti aflati in serviciu guvernamental, o gramada de consilieri si probabil o educatie cel putin de ciclu primar, in fotografiile oficiale publicate de Casa Alba, in anul acela pentru a sarbatori eclipsa, se vedea cum Trump se uita direct spre soare, cu ochii pe jumatate inchisi, dar neprotejati de nimic.

Imediat, oamenii au inceput sa isi puna intrebarea evidenta: omul acesta era atat de prost incat sa se uite direct spre soare? Si da, sigur ca era, dar intamplarea aceasta mi-a adus in minte pe altcineva. Pentru ca stii cine a fost la fel de prost? Isaac Newton. Da, acel Newton: tipul cu marul, pe care noi toti, fara urma de indoiala, il consideram unul dintre cele mai mari genii din istorie.

De fapt, Newton se situeaza cu cateva trepte deasupra lui Trump pe scara prostiei. El a facut mai mult decat sa se uite spre soare fara sa isi protejeze ochii - si-a pus la munca creierul sau mare si inventiv ca sa construiasca un scenariu precis, care sa ii asigure maximum de afectare oculara posibila. Rezultatul? Trei zile de orbire si ceea ce este probabil cel mai revolutionar studiu din toate timpurile pe tema luminii si a opticii.

Acum, dupa cunostintele mele, Donald Trump nu a prezentat inca lumii un tratat stiintific memorabil. Poate ca o va face intr-o buna zi, iar holbarea directa la soare va ajunge sa fie considerata una dintre pasiunile geniilor, cum este sa cante la vioara sau sa se lase loviti in moalele capului de mere.

Dar pentru mine a fost teribil de amuzant ca, la exclamatiile de neincredere ale prietenilor mei, conform carora „cine dracului nu stie ca nu trebuie sa te uiti direct la soare?!”, puteam sa raspund cu „Isaac Newton ar fi unul”. Intrucat nu de multe ori le poti spune prietenilor cat de ignoranti sunt, fara a incepe sa te evite in mod voit - si cum Trump nu parea gata sa se apuce de navigatie -, am decis sa pun totul pe hartie.

In mod normal, biografiile celor mari si buni tind sa ascunda aventurile mai ciudate ale subiectilor intr-o nota de subsol sau o propozitie aruncata in graba, peste care ochii tai trec neatenti, in timp ce digeri judecati mai generale despre extraordinarele capacitati ale acestor oameni. Macar de dragul simetriei si tot ar trebui sa existe o carte pe piata in care regula aceasta sa fie inversata - o carte care sa-ti spuna cat de prosti si de banali erau si poate sa dezvaluie ici-colo cate o lectie despre maretele lor realizari.

Cred ca in general exista doua tipuri de genii bizare. Din primul grup fac parte acei Mozart si Confucius ai istoriei: oameni care, daca nu ar fi fost atat de extraordinari in domeniul lor de activitate, ar fi ramas in istorie drept „perversul acela din Getreidegasse” sau „ingrijitorul pocit, care intreba pe oricine intalnea daca vrea sa citeasca cartile lui de istorie”. Pana la urma, ei sunt smecherii norocosi - cei carora li se iarta ciudateniile pe care noi, muritorii de rand, am fi nevoiti sa le pastram pentru conturile noastre anonime de Facebook.

Cel de al doilea tip este alcatuit din oameni care sunt poate mai interesanti. Acestia sunt indivizi ca Marie Curie sau mai sus-mentionatul Leonardo da Vinci, cei ale caror defecte sunt intretesute destul de strans cu realizarile lor. Daca scoti din ecuatie imaginatia debordanta a lui Leonardo, cu ce ramai? Un tip care isi respecta obligatiile contractuale, desigur, dar pierzi Mona Lisa. Si, cu toate ca este usor, ca cititor modern, sa razi de obiceiul lui Curie de a tine elemente radioactive in buzunar sau sa le atinga cu mainile goale, trebuie sa recunosti: daca nu ar fi fost genul de femeie dispusa sa manevreze bulgari calzi si incandescenti de metal, in timp ce pielea ii ardea in mod inexplicabil din cauza lor, atunci nu ar fi fost nici genul de femeie care sa descopere elementul chimic radiu.

Dar cine tine socoteala? In definitiv, cu totii facem tampenii din cand in cand - eu insumi am inghitit o data din greseala o cantitate din materia aceea pe care o gasesti in interiorul unui betisor luminos. Si, in mod inexplicabil, nimeni nu mi-a dat Premiul Nobel pentru asta. In mod evident, nu este de ajuns sa fii idiot. Dar, dupa cum am descoperit tot mai des in timp ce adunam povesti despre cei mai destepti si mai de seama dintre oameni, nu este destul nici sa fii un simplu geniu.

Incearca un lucru: tasteaza „oameni de geniu” intr-un motor de cautare si vedeti ce apare. Voi presupune ca, printre toate definitiile si fotografiile cu Einstein, ati obtinut o multime de linkuri catre biografii ale unor persoane ca Newton, Stephen Hawking, Terry Tao, ba chiar Jackie Chan, in functie de gustul celui care a alcatuit lista.

Daca nu ai remarcat o problema aici, atunci incearca sa cauti dupa sintagma „femei de geniu”. Desigur vei obtine liste si biografii, dar multe dintre ele vor fi link-uri catre articole cu titluri ca „De ce nu ai auzit de aceste femei de geniu?” sau „In onoarea Zilei Internationale a Femeii, citeste despre zece femei de geniu de care nu ai auzit niciodata” sau cel mai sfruntat dintre toate, „De ce nu exista mai multe femei de geniu?”

Probabil vei obtine rezultate similare daca vei cauta „genii de culoare” sau „genii LGBTQ” sau folosind alte calificative. Problema nu este ca acesti oameni nu ar exista; nu este nici macar ca oamenii nu ii cunosc. Dar, dintr-un motiv sau altul - si, sa fim seriosi, cu totii stim motivele -, ei nu par sa fie exemplele implicite cand vine vorba despre oameni de geniu. Noi, in Occident, inca ne straduim sa ne revenim dupa secolele in care am interzis in mare parte accesul majoritatii oamenilor la lucrurile de care ai nevoie ca sa poti intra in istorie - destul timp liber, de pilda, acces la educatie, supravietuirea dincolo de varsta de noua ani fara sa mori de tuberculoza, genul acesta de lucruri - si, cu toate ca unele femei si unele persoane provenite din comunitatile minoritare sau din familii de muncitori au reusit sa invinga sortii si sa aduca o schimbare intr-un fel sau altul, astazi sunt amintiti tocmai pentru acest lucru: cei care au invins sortii potrivnici.

Acesta este un lucru bun, minunat si inaltator, dar desfide scopul acestei carti, deoarece, atunci cand esti atent la cat de minunata si de grozava a fost o persoana care a invins sistemul patriarhal, sau a facut alte lucruri de genul acesta, ai tendinta de a pierde din vedere micile obiceiuri bizare care o face imperfecta si unica. De exemplu, una dintre figurile mele preferate din istoria americana este o femeie pe nume Mary Ellen Pleasant - a fost filantrop, femeie de afaceri, activista impotriva segregarii si a sclaviei si probabil prima femeie de culoare care a ajuns milionar prin propriile puteri. Iar toate acestea le-a facut intr-o perioada cand puteai fi rapit in mod legal si transformat in sclav pentru tot restul vietii tale, daca traversai granita statala gresita.

Mi-ar fi placut sa o includ in lista mea de genii, pentru ca, sincer vorbind, era mai mult decat calificata pentru acest titlu, dar nu am putut, deoarece nimeni, in afara de rasistii contemporani, nu pare sa aiba un cuvant rau de spus despre ea. La fel se intampla cu Srinivasa Ramanujan - matematician aproape in totalitate autodidact, foarte celebru pentru descoperirile si observatiile facute in mult prea scurta sa viata, dar, dupa cate imi pot da seama, nu a dat niciodata semne de idiotenie. Pentru numele lui Dumnezeu, omul a inventat un nou tip de numar in timp ce se afla in spital. Nici macar nu lucra in momentul acela! Era in mijlocul unei conversatii cu un prieten venit in vizita!

Ce vreau sa spun este ca nu am alcatuit o lista exhaustiva de genii de-a lungul istoriei. Pentru a intra in carte, subiectii mei au avut nevoie de un set de atribute foarte precise: sa fie destul de inteligenti pentru a fi remarcabili, dar nu atat de inteligenti incat sa nu fi facut niciodata vreo tampenie; sa inspire respect intr-o masura destul de mare incat sa fii uimit cand afli ca nu stapaneau abilitati de viata cat se poate de comune, dar nu intr-atat de mult incat societatea sa nu permita sa fie priviti ca fiinte cu bune si rele.

Cand vei citi judecatile de valoare pe care le-am facut despre anumite personaje, s-ar putea sa crezi ca am fost sever pe nedrept - ca i-am „eviscerat”, cred ca acesta a fost cuvantul pe care l-a folosit mama mea cand i-am aratat prima varianta a cartii.

Este... probabil adevarat. Dar ca s-o spunem p-aia dreapta, au comis niste ineptii cat se poate de mari si, dupa parerea mea, a venit timpul ca cineva sa spuna cu voce tare ca Lordul Byron era un nemernic. Nu putem decat sa speram ca, in timp, dreptul de a comite neghiobii va fi acordat tuturor - pentru ca daca e sa inveti ceva (si vreau sa ma fac bine inteleasa: nu garantez nimic) din lectura acestor istorii despre cele treizeci de personalitati istorice care au ajuns pe lista, ar trebui sa fie faptul ca toti oamenii comit neghiobii.

In esenta, cred, diferenta dintre tine si Einstein sau dintre mine si Mozart tine de noroc. Ei au avut norocul ca genialitatea sa atarne mai greu decat pacatele - pe cand noi avem noroc ca nu suntem atat de inteligenti incat defectele noastre sa ramana in istorie si sa fie adunate de vreun scriitor rautacios din viitor intr-o carte despre cum ne-am facut de ras la un moment dat.