Managementul organizatiei scolare. Proiectul de Dezvoltare Institutionala (PDI)

Autor: Remus China
Editura: Universitara
Seria: Stiinte ale educatiei
Format: 17x24 cm
Nr. pagini: 186
Coperta: brosata
ISBN: 978-606-28-1021-4
Anul aparitiei: 2019
DESPRE CARTE
Managementul organizatiei scolare: proiectul de dezvoltare institutionala (PDI) - planificare, implementare, evaluare, imbunatatire, a treia lucrare a autorului in domeniul Managementului calitatii in educatie, se adreseaza tuturor celor care lucreaza in sistemul de invatamant preuniversitar: profesori, directori de scoala, inspectori, experti evaluatori in autorizarea / acreditarea scolilor, inspectori scolari generali, inspectori si experti in cadrul Ministerului Educatiei.
Lucrarea este centrata pe elaborarea de la A la Z a Planului strategic in scoala, denumit uzual Proiect de Dezvoltare Institutionala (PDI).
Alcatuita din trei parti care pot fi studiate separat, lucrarea este elaborata astfel incat sa fie utilizata ca un ghid de catre viitorii directori care se inscriu la concursurile pentru ocuparea functiei respective, dar si de directorii aflati pe functie sau de catre membrii CA sau alte parti interesate.
Fiecare parte a lucrarii are un mesaj specific ce contureaza o posibila traiectorie a scolii, de la functionarea obisnuita, la nivelurile relevante de performanta si, mai departe, la excelenta.
CUVANT INAINTE
Cartea „Managementul organizatiei scolare - Proiectul de dezvoltare institutionala (PDI) - planificare, elaborare, implementare, evaluare, imbunatatire” este a doua lucrare de referinta realizata de lector dr. Remus CHINA - dupa ampla sa lucrare intitulata „Managementul calitatii in invatamantul preuniversitar - referentiale, modele, tehnici, instrumente” (376 pagini), publicata de Editura Universitara din Bucuresti, in anul 2015.
Scopul acestei noi lucrari consta, in principal, in clarificarea rolului, scopului, obiectivelor, metodologiilor si problemelor referitoare la planificarea strategica necesara in orice scoala si, in special, a aspectelor privind elaborarea, implementarea, evaluarea si imbunatatirea planului
strategic (denumit la noi, uzual, ”Proiect de dezvoltare institutionala” - PDI) pe care orice scoala din Romania trebuie sa-l elaboreze si utilizeze, avand in vedere cerinta standard ca organizarea si functionarea organizatiei scolare sa se bazeze pe un asemenea referential intern deosebit de important.
In ultimele trei decenii, evolutia subsistemului educational preuniversitar din Romania a implicat multiple schimbari de viziune, valori, principii, directie, organizare si functionare, cu numeroase modificari de paradigma si numeroase provocari induse, fie de la nivelul societatii romanesti (aflata, de altfel, in continua tranzitie, dupa 1990), fie de la nivelul spatiului european (comunitar) sau global.
In plus, pe parcursul acestor trei decenii s-au suprapus schimbari ale diferitelor paradigme educationale devenite necesare ca urmare a noilor tehnologii implementate in ansamblul societatii - mai ales ale tehnologiilor informatiei si comunicarii - implicand anumite progrese ce s-au dovedit a fi tot mai rapide, mai consistente si mai spectaculoase, desi unele nu au fost si
benefice pentru educatie...
Desi sunt prea putin cunoscute, numeroasele incercari „timide” de restructurare si imbunatatire efectuate in ultimele trei decenii in cadrul subsistemului educational preuniversitar romanesc au determinat parcurgerea de catre acesta, cu pasi „mici”, a unui inceput de drum conducand la dezvoltarea performantelor organizationale, prin implementarea treptata a unor concepte, principii, tehnici, metode si elemente structurale specifice managementului organizational si managementului calitatii.
Daca, la nivel global si european-comunitar, sunt vizibile anumite tendinte de descentralizare in sistemele educationale, este de la sine inteles ca invatamantul preuniversitar romanesc nu mai poate continua, mult timp, sa evolueze in „constructia” centralista actuala, intrucat acest model nu mai este viabil in contextul provocarilor actuale, interne si mai ales externe, ale societatii umane.
In consecinta, pentru autor este evident ca modelul cel mai adecvat pentru scoala contemporana - in cadrul subsistemului educational preuniversitar romanesc - este cel aferent unei organizatii capabile sa-si proiecteze autonom propria evolutie, pe baza resurselor financiare, umane si materiale de care dispune dar in concordanta cu cerintele (nevoile si
asteptarile) formulate de clientii acesteia (denumiti „beneficiari” in literatura noastra oficiala) si de toate celelalte parti interesate („stakeholders”) de evolutia organizatiei respective.
Un sistem educational alcatuit din organizatii educationale autonome, puternice, capabile sa-si construiasca viitorul si sa se dezvolte exclusiv pe baza cerintelor clientilor acesteia, va deveni in timp, cu siguranta, un sistem educational performant, stabil si relevant, comparabil, ca performanta, cu sistemele educationale functionand in acelasi „spatiu” educational ca, de
exemplu, sistemele educationale din spatiul comunitar.
In acest context, lucrarea „Managementul organizatiei scolare - Proiectul de dezvoltare institutionala (PDI) - planificare, elaborare, implementare, evaluare, imbunatatire” se constituie intr-un veritabil ghid practic pentru toti actorii implicati in viata unei organizatii scolare astfel
incat cei care sunt interesati de elaborarea unui plan strategic viabil, realist si pragmatic, deci eficace si eficient, vor gasi in aceasta carte un sprijin extrem de util.
Cartea este utila si datorita unei structurari bine concepute - in trei parti, fiecare avand scop si mesaj specifice, astfel incat cititorul sa poata utiliza independent cele trei parti, fie separat, fie integrate sistemic. Din aceasta perspectiva, de exemplu in prima parte, sunt prezentate cele mai
importante si relevante instrumente specifice planificarii strategice (Analiza SWOT, Analiza PESTE, Cele cinci forte ale lui Porter, BSC - Balanced Scorecard). Ea include numeroase exemple de aplicare a acestor instrumente la diferite situatii concrete privind planificarea strategica in
scoala, astfel incat utilizatorul lucrarii sa poata folosi cu succes aceste exemple pentru elaborarea planului strategic din propria sa scoala. Autorul a pus un accent deosebit pe utilizarea conceptelor consacrate in domeniul planificarii strategice, aplicata la nivelul scolii, analizand, explicand si clarificand, prin lucrarea de fata, unele abordari irelevante, incoerente, confuze sau neclare observate de-a lungul timpului, in elaborarea planurilor strategice de diferite scoli, din diferite zone ale tarii.
Avand in vedere ca, potrivit legislatiei in vigoare, la concursurile pentru ocuparea functiei de director intr-o scoala, candidatii trebuie sa prezinte un Proiect de dezvoltare institutionala (PDI), aceasta lucrare va fi utila, mai ales prin partea a doua a sa, atat viitorilor directori de scoala cat si celor aflati in functie.
In partea a doua a lucrarii, este prezentat Proiectul de Dezvoltare Institutionala (PDI) de la elaborare pana la imbunatatire, iar partea a treia a lucrarii include o descriere a parcursului scolii spre performanta si excelenta. Astfel, in mesajul celei de a treia parti din lucrare se afirma: „Nu este suficient ca scoala sa realizeze un Proiect de Dezvoltare Institutionala , este extrem de necesar ca acesta sa fie utilizat in evolutia scolii spre niveluri de performanta relevante sau, mai mult, spre atingerea excelentei in domeniul educational”.
Pentru acest demers, organizatia scolara va trebui sa-si defineasca cu acuratete menirea (viziunea, valorile si misiunea) precum si sa-si stabileasca cu mult realism ce anume doreste sa realizeze pentru clienti si celelalte parti interesate.
Lucrarea este realizata pe baza indelungatei si bogatei experiente a autorului in invatamantul preuniversitar, mai ales in calitate de inspector, reprezentant al Ministerului Educatiei la numeroase concursuri de ocupare a functiilor de directori de scoala, inspectori sau la evaluarea inspectorilor generali.
De mentionat ca, in dubla sa calitate de Expert in Managementul calitatii educatiei si de Lector universitar la Universitatea Crestina „Dimitrie Cantemir” (in cadrul Facultatii de Stiinte ale Educatiei, unde activeaza in prezent), Remus CHINA a dorit, putut si stiut sa valorifice in
mod optim experienta sa dobandita din cele doua perspective mai sus mentionate, in elaborarea acestei lucrari de referinta in domeniul planificarii strategice in scoala.
Apreciez ca, prin noua sa lucrare, „Managementul organizatiei scolare - Proiectul de dezvoltare institutionala (PDI) - planificare, elaborare, implementare, evaluare, imbunatatire”, lector dr. Remus CHINA, a reusit sa realizeze un instrument deosebit de util - mai ales pentru directorii de scoala, inspectorii scolari, membrii Consiliilor de Administratie din scoli si orice alta parte interesata de evolutia unei organizatii scolare - in scopul realizarii unei planificari strategice reale, pragmatice, eficace, eficiente si raportate la resursele disponibile.
Prof. univ. dr. ing.Nicolae-George DRAGULANESCU
Universitatea POLITEHNICA din Bucuresti
www.ndragulanescu.ro
nicolae.dragulanescu@yahoo.com
15.11.2019
CUPRINS
Cuvant inainte 5
Notiuni introductive 9
Partea I: PLANIFICAREA STRATEGICA IN SCOALA 21
Capitolul 1: Planificarea strategica. Context, necesitate, argument 23
1.1 Planificare strategica (strategic planning), plan strategic (strategic plan). De ce? Pentru ce? 24
Capitolul 2: Instrumente utilizate in planificarea strategica (in scoala) 32
2.1 Analiza SWOT, analiza PEST(E) 33
2.2 Aplicarea Analizei SWOT si PEST in organizatiile educationale. Modele, exemple 38
2.3 Porter’s Five Forces Model - Modelul celor „cinci forte” - Porter 52
2.4 Utilizarea modelului celor „5 forte ale lui Porter” in educatie 55
2.5 Modelul Balanced Scorecard 58
2.6 Aplicarea Balanaced Scorecard (BSC) in procesele de planificare strategica din scoala 63
3. Concluzii pentru Partea I 69
Partea a II-a: PROIECTUL DE DEZVOLTARE INSTITUTIONALA (PDI), planul strategic al organizatiei scolare 71
Introducere in partea a II-a 72
Capitolul 1: Context si necesitate privind elaborarea unui plan strategic in scoala de azi 73
1.0 PDI - Planul strategic, referentialul intern al organizatiei scolare 74
1.1 Scoala de azi versus necesitatea implementarii unui plan strategic 74
1.2 Influenta culturii scolii asupra Proiectului de Dezvoltare Institutionala (PDI) 80
1.3 Influenta cultura scolii asupra procesului de elaborare, implementare, executare a planului strategic al scolii 83
1.4 Planul strategic al organizatiei scolare - referential intern necesar evolutiei acesteia 84
Capitolul 2: PDI - elaborare, implementare, evaluare, imbunatatire 87
2.0 Elaborarea PDI pas cu pas 88
2.1 Pasul 1: stabilirea necesitatii elaborarii 89
2.2 Pasul 2: Viziunea si misiunea organizatiei 92
2.2.1 Formularea vizunii organizatiei 92
2.2.2 Riscuri, confuzii si erori in formularea viziunii 94
2.2.3 Formularea misiunii organizatiei 95
2.2.4 Erori, confuzii in formularea si promovarea misiunii 99
2.3 Pasul 3: Elaborarea obiectivelor (tintelor) strategice 100
2.4 Pasul 4: Elaborarea planurilor „operationale” pentru realizarea obiectivelor strategice 101
2.5 Pasul 5: Elaborarea procedurilor corespunzatoare activitatilor stabilite in cadrul planurilor operationale 104
2.5.1 Aplicatii: procedura model (termeni, concepte, elaborare) 111
2.5.2 Aplicatii: procedura de sistem (model) 111
2.5.3 Aplicatii: Implicarea CEAC in monitorizarea aplicarii procedurii corelata cu cerinta descriptorului C/2/2.1/2.13 din standardul de acreditare 114
2.5.4 Aplicatii: Implicarea CEAC in monitorizarea aplicarii procedurii corelata cu cerinta descriptorului C1/1.1 din standardul de „referinta” 116
2.6 Pasul 6: Instructiuni de lucru 118
2.7 PDI - Planul strategic: structura, conexiuni cu mega - instrumentele calitatii, analize 119
2.8 Implementarea PDI 120
2.9 Monitorizarea si evaluarea PDI 122
2.10 Imbunatatirea PDI 126
3.0 Concluzii pentru Partea a II-a 131
Partea a III-a: PERFORMANTA SI EXCELENTA PENTRU ORGANIZATIA SCOLARA 133
Capitolul 1: Organizatia scolara intre performanta si excelenta 135
1.1 Organizatia scolara - de la eficienta si eficacitate la performanta si excelenta 136
1.2 Performanta pentru organizatia scolara. Performanta la nivelul sistemului educational. Evolutia sistemului de invatamant preuniversitar in raport cu Testele PISA 2006 -2015 138
1.3 Excelenta pentru organizatia scolara 148
Capitolul 2: Modele romanesti ale performantei in educatie 155
Standardele de autorizare, acreditare/ evaluare periodica si de referinta utilizate in invatamantul preuniversitar - o perspectiva a performantei pentru organizatiile scolare romanesti 155
2.1 Aspecte privind asigurarea calitatii in sistemul de invatamant preuniversitar 156
2.2 Standardele nationale pentru evaluarea institutionala utilizate in invatamantul preuniversitar. Nivelul de performanta indus de fiecare standard 158
Capitolul 3: Modele ale excelentei in educatie: Premiul european al calitatii (EFQM) - O perspectiva a excelentei pentru organizatiile scolare din Romania 165
3.1 Modelul de excelenta european al EFQM - scurta prezentare 166
3.2 Implementarea Modelului EFQM in organizatia scolara - pas cu pas 173
3.3 Modele ale excelentei in educatie: Scoli care au castigat premiul de excelenta european administrat de EFQM (exemple) 175
4.0 Concluzii pentru Partea a III-a 178
Incheiere 179
Referinte bibliografice 181