Orasul neterminat

DESPRE CARTE

Nu este o carte de urbanism sau de arhitectura. Dar urbanismul si arhitectura sunt, totusi, cercetate in ipostaza lor de vehicule privilegiate ale regimului comunist: modul in care orasul si constructiile sale - dar si arterele de circulatie, parcurile, monumentele de for public, platformele industriale si celelalte componente - se articuleaza si inlocuiesc relicvele trecutului vazut ca stanjenitor. Arhitectura si urbanismul dau seama despre regimul politic si de avangarda sa, ideologia, pana acolo incat autorul vede direct constructii ideologice, nu doar reflexe ale acesteia.

Augustin Ioan

***

Dezvoltarea Capitalei este strans legata de punerea in practica a ideologiei marxist-leniniste in forma sa stalinista odata cu accederea la putere a partidului comunist. Astfel, aplicarea metodelor sovietice in crearea statului de democratie populara a condus la modificarea radicala a societatii romanesti si, implicit, a celei bucurestene. Asa-numita reforma monetara, prin care populatia era saracita de economiile realizate, confiscarea averilor prin intermediul legii nationalizarii intreprinderilor si societatilor economico-financiare si de transport, dublata de nationalizarea imobilelor care aveau destinatie de locuinta, cat si a hotelurilor, faceau ca statul sa devina atat proprietarul tuturor bunurilor imobiliare si al celor de productie, cat si detinatorul controlului economiei si, implicit, decident al politicii economice. Astfel ca cei care pana atunci faceau venituri din activitati industriale, economice ori imobiliare si-au pierdut posibilitatea de a realiza acele venituri. Acesta este unul dintre aspectele care conduc la modificarile structurii societatii romanesti.

***

Evolutia Bucurestiului in timpul regimului comunist prezinta multe aspecte, Capitala fiind un model al dezvoltarii orasului comunist incepand cu aspectul economico-industrial, social-cultural, arhitectural si organizatoric pana la aspectul demografic, urmare a aplicarii politicilor economice. Bucurestiul isi va pastra statutul de varf de lance al industriei romanesti, regimul comunist folosind infrastructura existenta pentru a dezvolta, in special, industria grea, constructoare de masini, conform principiului economiei staliniste. Nationalizarea mijloacelor de productie va permite Partidului Comunist sa preia controlul total al economiei si sa directioneze astfel investitiile si productia. Pentru ca Bucurestiului era un centru industrial important a suferit un proces de crestere a numarului unitatilor de acest tip ca urmare a infrastructurii existente, iar politica economica a comunistilor s-a materializat prin implementarea, mai intai, a planurilor de stat anuale si apoi a celor de lunga durata, planurile cincinale, dupa modelul economiei sovietice. A urmat comasarea intreprinderilor mici care aveau acelasi profil in intreprinderi industriale mai mari, apoi aparitia de noi ramuri si subramuri, in multe dintre acestea, Bucurestiului situandu-se pe primul loc pe tara. In cele peste patru decenii in care Romania a fost condusa de partidul Comunist, Capitala a cunoscut schimbari profunde, inc special in zona industriala, aflata initial de-a lungul soselei periferice, pentru ca ulterior sa se dezvolte marile platforme industriale.

Cezar Petre Buiumaci

CUPRINS

Lista de abrevieri 7
Prefata 9
Argument 11
Introducere 19

I. Orasul in schimbare 43
I.1. Situatia politica si economica dupa 23 August 1944 43
I.2. Bucuresti: Cetatea industriala. 50
I.3. Reorganizarea administrativa si transformarile demografice. 110
I.4. Redenumirea orasului 123

II. Reconstructia in conceptie comunista 137
II.1. Reglementarea constructiilor si ridicarea de cladiri cu caracter edilitar-propagandistic 137
II.2. Constructia de locuinte 169
II.3. Marile ansambluri de locuinte 192

III. Cultura de masa in Bucuresti 225
III.1. Muzeele 225
III.2. Situatia teatrului bucurestean. Cinematografele. Institutele de cercetare 278
III.3. Monumentul de for public 294
III.4. Parcurile bucurestene 340

IV. Orasul nou 365
IV.1. Metropolitanul bucurestean 365
IV.2. Cutremurul din 4 martie 1977 si urmarile acestuia asupra Bucurestiului 390
IV.3. Demolarea Bucurestiului 410
IV.4. Noul centru politico-administrativ - Casa Republicii 468
IV.5. Amenajarea raului Dambovita 510

Concluzii 537
Anexe 547
Bibliografie 559

PREFATA

Imi revine placuta misiune de a intampina un volum nou dedicat de autorul sau, domnul Cezar Buiumaci, indeosebi istoriei postbelice a Bucurestilor, cu multe trimiteri si descrieri legate de edificiile puterii comuniste, dar si de marile ansambluri de locuinte care au venit sa inconjoare, treptat, centrul istoric al capitalei si, in timp, sa o sufoce. A fost un dublu atac asupra centrului istoric, pentru ca, dupa cartierele-dormitor au urmat, nu doar in Bucuresti, asa zisele noi centre civice, care au fagocitat sau inlocuit cu totul zonele istorice centrale ale oraselor zise capitale de judet/municipii (corect , in latina: municipia). O asemenea baza de date, cu informatii din arhive, din stenogramele de partid si de stat, lamuritoare cu privire la nivelul discutiilor purtate de predatory elite de la Bucuresti, era necesara de multa vreme. Carti de comentariu, cu diferite unghiuri de atac asupra problemelor, au aparut dupa 1989, nu destule; ba chiar si studii doctorale despre locuirea colectiva, spre pilda, ale mai tinerelor mele colege de la UAUIM, pe care le citeaza si autorul de fata. Dar datele citabile inca lipsesc sau nu sunt suficiente. Acestei carente i se adreseaza, cu succes, volumul si cititorul acestuia se va bucura sa fie confirmat in banuielile sale sau in fragmentul de informatie pe care il stia, aici gasind aproape tot ce este necesar unei corecte evaluari a perioadei.

Nu este o carte de urbanism sau de arhitectura. Dar urbanismul si arhitectura sunt, totusi, cercetate in ipostaza lor de vehicule privilegiate ale regimului comunist: modul in care orasul si constructiile sale - dar si arterele de circulatie, parcurile, monumentele de for public, platformele industriale si celelalte componente - se articuleaza si inlocuiesc relicvele trecutului vazut ca stanjenitor. Arhitectura si urbanismul dau seama despre regimul politic si de avangarda sa, ideologia, pana acolo incat autorul vede direct constructii ideologice, nu doar reflexe ale acesteia.

Multe dintre punctele de vedere ale lucrarii provin din aceasta cercetare consistenta a arhivelor, nu este doar o proiectare a posteriori a opiniilor noastre legate de regimul trecut. In acest sens, autorul se adauga generatiilor mai tinere, care nu mai detesta un regim pe care nu l-au trait ca maturi, ba chiar deloc si, deci, privesc cu un fel de obiectivitate, daca nu chiar inocenta, trecutul postbelic. Cand, in anii de dupa 1989, eu insumi m-am ocupat de perioadele de intrare si iesire din stalinism, gandul meu a fost comparatist, descoperind ca regimurile satelite URSS au avut strategii proprii, mult mai nuantate decat se credea, cu privire la arhitectura realismului socialist si imediat dupa 1953-1954 (moartea lui Stalin si discursul lui Hrusciov din 1954, dedicat industriei constructiilor). Comparatiile cu post-modernismul au urmat, ba chiar si declararea realismului-socialist ca implinire a proiectului avangardei constructiviste (in celebra lucrare a lui Boris Groys The Total Art of Stalin). Toate acestea au fost federari de multiple metode de interpretare, care, apoi, in anii 2000, s-au adresat si perioadei de dupa 1989-1991 (vezi amplul proiect The Post-Communist Condition, coordonat de acelasi Boris Groys in 2003-2004).

Pe acest fundal de rafinare a mijloacelor de intelegere a perioadei, de deschidere a arhivelor de toate felurile, dar si de descoperiri dureroase de continuitate trans-generationala si post-partinica intre fosti si actuali (servicii, armata, justitie, economie si, mai cu seama, politica), o carte despre Bucuresti este, insa, o carte incarcata si deloc usor de citit. Stenogramele amintite nu ne vorbesc doar despre tembelismul celor ce ne-au condus, de proasta conditie sociala si intelectuala, ci si, mai cu seama, despre modul primitiv, aleatoriu, in care priveau probleme orasului (si ale tarii, fireste, dar cartea vorbeste doar despre capitala, pars pro toto). Este infricosator, inca, mai ales ca, asa cum stim (nu mai banuim, ci avem certitudini confirmate), nimic nu s-a schimbat la varf, contraselectia continua si se adanceste in randurile elitelor pradatoare de astazi.

Cartea este forma contrasa a unei teze de doctorat sustinute de autor demult deja, in celalalt timp, al pandemiei. In sfarsit, studiul devine accesibil tuturor celor interesati de istoria recenta a acestui oras, care sper sa il vor aprecia asa cum merita. El, studiul, imbogateste literatura nu tocmai consistenta despre Bucuresti in secolul al XX-lea, iar autorul merita laude.

Augustin Ioan

ARGUMENT

Cele trei decenii scurse de la prabusirea regimului comunist in Romania au adus in spatiul public o serie de lucrari legate de evolutia urbana si sociala din perioada 1947-1989 care insa au reusit sa evidentieze in mod partial evolutia Capitalei in aceasta perioada. Scopul cercetarii intreprinse a fost acela de a realiza o imagine cat mai aproape de modul in care Bucurestiul
s-a transformat in cele aproape cinci decenii de conducere comunista a tarii, in conditiile in care exista, la nivelul populatiei, perceptii diferite legate de acele vremuri. O parte a acesteia considera ca regimul a fost unul criminal, care a distrus atat structura societatii, cat si patrimoniul construit al Bucurestiului, alta parte, aflata pe o pozitie opusa primei, este de parere ca societatea a avut doar de castigat prin politicile sociale si de urbanizare ale sistemului comunist, atat prin asigurarea venitului necesar traiului si, implicit, al asigurarii locuintei, cat si prin grija fata de educatie si sanatate.

Lipsa unui studiu care sa atinga multitudinea de aspecte socio-economice m-a determinat sa pornesc in cercetarea acestui subiect si sa incerc sa inteleg cum s-a dezvoltat Bucurestiul de la preluarea puterii de catre comunisti si pana la prabusirea sistemului de la finele anului 1989 si astfel sa-mi aduc contributia la descrierea acestui proces.

Dezvoltarea Capitalei este strans legata de punerea in practica a ideologiei marxist-leniniste in forma sa stalinista odata cu accederea la putere a partidului comunist. Astfel, aplicarea metodelor sovietice in crearea statului de democratie populara a condus la modificarea radicala a societatii romanesti si, implicit, a celei bucurestene. Asa-numita reforma monetara, prin care populatia era saracita de economiile realizate, confiscarea averilor prin intermediul legii nationalizarii intreprinderilor si societatilor economico-financiare si de transport, dublata de nationalizarea imobilelor care aveau destinatie de locuinta, cat si a hotelurilor, faceau ca statul sa devina atat proprietarul tuturor bunurilor imobiliare si al celor de productie, cat si detinatorul controlului economiei si, implicit, decident al politicii economice. Astfel ca cei care pana atunci faceau venituri din activitati industriale, economice ori imobiliare si-au pierdut posibilitatea de a realiza acele venituri. Acesta este unul dintre aspectele care conduc la modificarile structurii societatii romanesti.

Un alt aspect l-a reprezentat eliminarea vechilor elite economice si politice prin condamnari la detentie grea, cu exceptia unei mici parti a acestei elite care a reusit emigrarea. O alta categorie socio-profesionala care va fi epurata de noul regim o reprezinta intelectualitatea, in special cea din invatamant, diplomatie ori cultura, care va creste, la randu-i, numarul celor aflati in detentie ori in exil. Prin aceasta structura sociala era modificata, posibilitatile de realizare de venituri fiind doar prin inregimentarea in structurile nou infiintate, fie ele economico-industriale, fie ele socio-profesionale.

Una dintre problemele pe care partidul comunist o avea de rezolvat era lipsa unui proletariat pe care, din punct de vedere teoretic, partidul il reprezenta si in numele caruia isi desfasura intreaga activitate politica. Pentru a construi un proletariat puternic si loial, regimul a pus in practica modelul trotkist-stalinist al dezvoltari economice, prin cele doua componente de baza: economia planificata si industrializarea accelerata, o politica ce a avut efecte rapide in cresterea numarului populatiei orasului, creand astfel ceea ce s-a numit criza spatiului locativ, probleme de transport, dar si nevoia de aprovizionare si prestari de servicii pentru populatia al carei numar crestea constant. Astfel ca acest aflux de populatie venita, in special, din mediul rural, era rezolvarea problemei ascunse sub paravanul industrializarii. Orasul industrial devenea principala optiune a taranimii care a facut subiectul colectivizarii agriculturii. Nevoia de locuinte era unul dintre elementele propagandistice asumate de regim in cadrul ideologiei, conform careia comunistii se luptau sa asigure proletariatului conditii decente de munca si viata.

Prin arhitectura adoptata aspectul urban s-a modificat substantial, incepand cu reconfigurarea periferiilor, unde au fost ridicate mari ansam­bluri de locuinte, pentru ca apoi sa se schimbe aspectul marilor artere de intrare-iesire din oras, ajungand in final la mari interventii in zona centrala, cu demolari masive in cadrul acestei reconfigurari urbane. Noul stil arhitectural era, de asemenea, unul de import, din Uniunea Sovietica, fiind cunoscut sub denumirea de stilul realist-socialist. Pentru a-si pune amprenta pe aspectul orasului, liderii comunisti au decis construirea unor obiective rezidentiale si cultural-sociale in noua arhitectura de inspiratie sovietica. Treptat, influenta de la rasarit va scadea, impunandu-se unele principii urbanistice de esenta vestica, abordare care va fi de asemenea parasita odata cu procesul „indesirilor” constructiilor si ale „ctitoriilor” ultimului lider comunist.

Lucrarea de fata are o structura impartita in patru capitole, cu o introducere, concluzii, anexe si bibliografie. Dupa introducerea care prezinta o trecere in revista a evolutiei Bucurestilor de-a lungul a cinci veacuri, in primul capitol prezint situatia Romaniei dupa 23 August 1944 cand, la foarte putin timp, Romania a cazut in sfera de influenta a U.R.S.S., care a impus la Bucuresti mai intai reprezentanti comunisti in executiv, pentru ca nu dupa mult timp, comunistii sa preia controlul total al puterii si sa aplice politicile Moscovei. Chiar daca a luptat alaturi de armata sovietica dupa 23 August 1944, Romaniei nu i s-a recunoscut statutul de cobeligeranta si era tratata, atat prin Conventia de Armistitiu, cat si prin Tratatul de Pace, ca stat invins, supus unui efort de plata a datoriei de razboi catre U.R.S.S. Dupa aceasta, in intregul sistem institutional al Romaniei au fost instalati consilierii sovietici, cei care coordonau intreaga activitate a tarii. A urmat infiintarea intreprinderilor mixte Sovrom, cu scopul de a spolia si mai mult resursele economice. In cea de-a doua parte a deceniului al cincilea, dupa abdicarea fortata a regelui Mihai, a fost adoptat cadrul legislativ menit sa puna bazele de guvernare a noului sistem politic: Constitutia sau Legea Nationalizarii intreprinderilor si apoi a imobilelor, care facea din guvern marele si unicul patron si proprietar. In acelasi capitol tratez evolutia industriei bucurestene, cea mai importanta la nivelul intregii tari, la transformarile pe care le sufera Capitala atat din aspect organizatoric, cat si demografic, situatie care prezinta urmatoarele aspecte: afluxul de populatie alogena catre marile platforme industriale in paralel cu emigratia evreiasca, o populatie ultra-calificata nevoita sa paraseasca tara in urma nationalizarilor, si in final, problema crizei spatiului locativ.

Cel de-al doilea capitol abordeaza subiectul procesului de reconstructie a Bucurestiului in conceptie comunista, cu decizia de redenumire a strazilor, pietelor si bulevardelor, inceperea constructiilor edilitar-propagandistice, intre care trebuie sa amintesc Combinatul Poligrafic „Casa Scanteii”, expresia supunerii totale a noii Romanii ideologiei de la Moscova, simbol al arhitecturii realist-socialiste sovietice, ridicat si prin suportul populatiei prin munca patriotica si subscriptie publica, mai mult sau mai putin obligatorie. O alta componenta a politicii comuniste era construirea de locuinte pentru clasa muncitoare. Aici ma refer la modalitatile de construire si la zonele din preajma marilor platforme industriale unde autoritatile au decis ridicarea de mari ansambluri rezidentiale, cum sunt Drumul Taberei - Militari, Titan - Balta Alba sau Berceni, fiecare, luat in parte, ajungand ca dimensiuni, volum de constructii sau populatie cat un mare oras.

Cel de-al treilea capitol este dedicat evolutiei culturale a Bucurestiului in timpul regimului comunist, in care abordez problematica muzeelor, de la cele desfiintate, la muzee infiintate in timpul regimului comunist, cu accent pe cele doua mari muzee: muzeul Partidului si Muzeul de istorie a Romaniei, care, la un moment dat, impartasesc aceeasi idee expozitionala, motiv pentru care Nicolae Ceausescu decide unificarea celor doua institutii si le pregateste un sediu nou, pe Stirbei Voda, la podul Eroilor.

Ca un element adiacent muzeelor este cel legat de expozitiile organizate in Bucuresti, care au un dedicat caracter propagandistic, prin care regimul isi expunea realizarile proprii ori pe cele ale „fratelui mai mare” sau al celorlalte tari, „colege” de lagar, dar gasim si multe expozitii organizate cu ocazia unor aniversari de personalitati, in special sovietice, in primele doua decenii de la preluarea puterii de catre comunisti. Urmeaza prezentarea situatiei teatrului, constructia Teatrului National, cinematografele si institutele de cercetare. Tot in acest capitol prezint ce s-a petrecut in privinta monumentului de for public, despre demolarea monumentelor vechiului regim si aparitia noilor idoli pe arterele bucurestene, dar si despre modalitatea de infrumusetare a orasului, culminand cu proiectele de mari monumente care n-au mai fost realizate niciodata. Tot aici am incercat detalierea aspectelor legate de agrementul in aer liber.

In capitolul patru abordez amplul subiect al evolutiei orasului Bucuresti cand la conducerea Romaniei s-a aflat Nicolae Ceausescu. Liderul comunist s-a erijat, incepand cu deceniul al optulea, in „marele arhitect al Capitalei”, cand a decis sa schimbe aspectul orasului, transformandu-l structural. Astfel ca subcapitolele se refera la construirea metroului, la proiectele de sistematizare, la urmarile cutremurului din 4 martie 1977, in principal la decizia lui Ceausescu de a construi un nou palat administrativ, initial fara sa i se andoseze un ansamblu de cladiri, idee la care Ceausescu a renuntat ulterior si am asistat la extinderea zonei centrale care a fost supusa asa-numitului proces de sistematizare, proces din care nu va fi uitat raul Dambovita.

In tratarea subiectului am realizat o serie de interviuri cu persoane care au locuit in perimetrul demolat astazi sau specialisti din domeniul arhitecturii si constructiilor, care au reusit, prin intermediul istoriei orale, sa clarifice aspecte din acea perioada, legate de un mod de viata si de lucru.

In realizarea cercetarii am folosit in special surse de arhiva de la Arhivele Nationale Istorice Centrale, Arhivele Primariei Municipiului Bucuresti, Arhiva Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din Romania, Arhiva Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, Biblioteca Nationala a Romaniei, Biblioteca Academiei Romane, Biblioteca Uniunii Arhitectilor din Romania, Biblioteca Universitatii de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu”, Biblioteca Muzeului Municipiului Bucuresti, Directia Regionala de Statistica a Municipiului Bucuresti, presa cotidiana, prin parcurgerea intregii colectii a ziarului „Scanteia” intre anii 1951-1989 (aproape 13.000 de aparitii), precum si a publicatiilor de specialitate, asa cum sunt revista „Arhitectura” si revista „Arta”, pornind de la o bibliografie pe care am considerat-o importanta in intelegerea dezvoltarii orasului. Atat articolele publicate in „Scanteia”, cat si cele din revistele amintite, suplinesc informatia referitoare la modificarile pe care Bucurestiul le sufera in toata aceasta perioada, iar din analiza materialelor reusim sa realizam, eliminand limbajul propagandistic, o oglinda a traseului evolutiei Capitalei in timpul regimului comunist.

Dezvoltarea orasului Bucuresti in timpul regimului comunist este un subiect tratat de o serie de autori, atat in epoca, cat si dupa Revolutia din Decembrie 1989. Cea mai complexa lucrare o consider a fi Istoria Bucurestilor, editia a II-a, publicata in anul 1979 de catre Constantin G. Giurescu, volum care trateaza evolutia locuirii pe teritoriul actual al orasului inca din paleolitic, perioada marilor migratii, statutul de resedinta domneasca, capitala Valahiei si capitala Romaniei, tratand o lunga perioada de timp prin fructificarea cercetarilor arheologice, documentelor si marturiilor scrise lasate de calatorii pe aceste meleaguri. Istoria Bucurestiului este strans legata de istoria Tarii Romanesti si de evolutiile politice interne si externe.

Perioada cand este scrisa monografia, atat prima editie, cat si cea de-a doua, respectiv deceniul al optulea, creeaza o ruptura in discursul istorio­grafic prin adaptarea acestuia la discursul democrat-popular. Astfel ca studiul istoriei Bucurestiului din aceasta perioada este completat de cercetarea surselor arhivistice, in special din bogatele fonduri ale Arhivelor Nationale, rezultand o selectie de peste 100 de dosare, cat si rezultatele cercetarilor unor pasionati istorici si arhitecti care s-au aplecat asupra acestui domeniu.

Mentionez aici o cercetare a arhitectului Alexandru Panaitescu, materializata in volumul De la Casa Scanteii la Casa Poporului: patru decenii de arhitectura in Bucuresti: 1945-1989, publicata in 2012 la Editura Simetria, care realizeaza un studiu critic al evolutiei constructiilor, al etapelor de construire si al plasticii arhitecturale, pornind de la articolele revistei „Arhitectura”. Venite sa completeze golul bibliografic al perioadei cercetate sunt lucrarile doamnei profesor arhitect Ana Maria Zahariade, Arhitectura in proiectul comunist. Romania 1944-1989, publicata la Editura Simetria in 2011 si ale arhitectelor Miruna Stroe, Locuirea intre proiect si decizie politica. Romania 1954-1966 in 2015, si Irina Tulbure, Arhitectura si urbanism in Romania anilor 1944-1960: constrangere si experiment, in anul 2016, ambele la aceeasi editura, care prezinta problemele legate de constructiile sociale si edilitare in Bucurestiul primei perioade a regimului comunist. Studiul domnului profesor geograf Bogdan Suditu, „Bucurestiul in locuinte si locuitori de la inceputuri pana mai ieri (1459-1989)” publicat in anul 2016 la Editura Compania, se apleaca asupra modului in care problema locuintelor este tratata de regimul comunist, din care reiese ca „blocuirea” a fost si un instrument de control si manipulare a populatiei urbane in conditiile in care statul nationalizase imobilele de locuinte si era, in acelasi timp, unicul comanditar si decident in privinta spatiului rezidential.

Cel mai important aspect al evolutiei orasului Bucuresti l-a reprezentat dezvoltarea economica, bazata in principal pe industrie, in a carei analiza, paradoxal, exista extrem de putine lucrari dedicate subiectului. Am folosit in lucrarea de fata teza de doctorat din anul 1971 a profesorului Constantin M. Herbst, intitulata Geografia industriei municipiului Bucuresti, si studiul sociologului Liviu Chelcea, Bucurestiul postindustrial: memorie, dezindustrializare si regenerare urbana, publicat in anul 2008 la Editura Polirom, in care, pornind de la teza lui Constantin M. Herbst, analizeaza situatia industriei bucurestene in perioada postdecembrista. Am suplinit aceasta lipsa de suport bibliografic prin volumele publicate de Institutul National de Statistica si al cotidianului „Scanteia”. Fenomenul industrializarii fortate a produs modificari in structura sociala urbana prin cresterea numarului populatiei, o populatie neobisnuita cu regulile traiului la oras, care vine cu traditii si obiceiuri proprii.

Un alt aspect al evolutiei economice il reprezinta volumul constructiilor care va aduce, comparativ cu domeniul industrial, un numar considerabil de muncitori in arealul bucurestean. Pe langa presa, documente oficiale, bibliografia consultata si documentele de arhiva, am folosit informatia pusa la dispozitie de o serie de site-uri web ale unor institutii, presa si bloguri. Totodata, am vizionat o parte dintre filmele propagandistice, digitalizate de catre Asociatia One World Romania, realizate pe baza materialelor Studioului Cinematografic „Alexandru Sahia”, care, prin jurnalele sale, pana la dezvoltarea televiziunii, prezenta situatii ale transformarilor urbanistice si ale convietuirii in orasul comunist. O bogata ilustratie insoteste materialul scris in incercarea de a crea o imagine cat mai relevanta a trecutului recent al Bucurestilor.

In intelegerea fenomenului si a directiilor de cercetare am primit ajutorul mai multor specialisti, in primul rand coordonatorul meu de doctorat, domnul profesor universitar doctor Ionel Calafeteanu, caruia ii multumesc pentru staruinta si pentru rabdarea cu care s-a aplecat critic asupra lucrarii de fata, domnului profesor universitar doctor arhitect Augustin Ioan, pentru concluziile pe care am reusit sa le trag in urma discutiilor purtate pe subiecte precum realismul socialist in arhitectura bucuresteana dar si asupra arterei Stalin Allee ca model pentru Calea Victoriei Socialismului, domnului profesor universitar doctor Ioan Opris pentru indicatiile de ordin biblio­grafic. Le multumesc si arhivistilor, bibliotecarilor si functionarilor din insti­tu­tiile la care am apelat pentru realizarea documentarii cercetarii de fata.

Problemele intampinate in timpul studiului au fost legate de imposibilitatea accesarii arhivei Institutului Proiect Bucuresti, mutarea sediului Arhivei P.M.B., cat si noile reglementari cu privire la timpul acordat studiului documentelor la sala, perioada indelungata de la solicitarea dosarelor si pana la prelucrarea acestora in vederea studierii la C.N.S.A.S., inchiderea pentru renovare a sediului A.N.I.C. si, nu in ultimul rand, pandemia noului Coronavirus care a condus, incepand cu jumatatea lunii martie 2020, la inchiderea bibliotecilor si salilor de studiu de la diferitele institutii detinatoare de documente.