Povestea vietilor lui Modest Petrovici Musorgski

Cartea a fost tiparita intr-un tiraj limitat. Dupa epuizarea primului tiraj, cartea se va retipari pe baza precomenzilor primite on-line, prin e-mail la adresa libraria@agir.ro sau telefonic la 0213194945. Va multumim!

CUVANT INAINTE

Cand Petru cel mare a conferit grandoare si maretie Rusiei, Imperiul de la Rasarit totusi nu avea niciun cuvant de spus in domeniul artei muzicale. Ecaterina cea Mare - printesa prusaca devenita imparateasa pe tronul tarilor - a dat un imbold puternic dezvoltarii artelor, fara ca totusi in timpul vietii ei sa apara compozitori de valoare, in afara celor invitati ca muzicieni de curte, proveniti din Italia sau din alte tari. A fost misiunea lui Mihail Ivanovici Glinka sa se gandeasca la o sinteza intre folclorul rus si limbajul muzicii clasice occidentale, punand astfel bazele scolii nationale ruse, idee preluata si ridicata la un si mai inalt nivel de catre reprezentantii asa-numitului „Grup al celor cinci”. Muzicieni amatori, dar entuziasti si ambitiosi, ei au recuperat cu rapiditate distanta enorma care separa cultura muzicala incipienta a Rusiei de valorile occidentale si, ferindu-se de a deveni simpli epigoni, au adus originalitate si o directie noua, viabila, interesanta, adesea captivanta, care avea sa fie admirata nu doar in tara lor, ci si pe plan
international.

Din acest „manunchi puternic” (cum i-a numit Mili Balakirev), s-au desprins profesorul Nikolai Andreevici Rimski-Korsakov (singurul savant al muzicii din grup, de tinuta academica) si fascinantul Modest Petrovici Musorgski, cel mai original, mai curajos si mai pretuit astazi dintre toti cei care au cladit fundamentul muzicii clasice ruse.

Acestuia din urma ii sunt dedicate cele aproape 500 de pagini ale monografiei semnate de dirijorul Andrei Iliescu, el insusi „frate de cruce” cu acesti corifei pomeniti mai sus, prin pregatirea sa initiala, inginereasca, mai tarziu completata cu studii academice de profil muzical. Pe parcursul unei vieti sfarsita mult prea devreme (la doar o saptamana dupa ce a implinit 42 de ani), marcata de o existenta dezordonata si de lupta pentru a se desprinde de cotidianul searbad in favoarea viselor unui artist care tanjea spre recunoastere, Musorgski avea sa dea la iveala capodopere fermecatoare, originale si pline de substanta, influentand apoi generatiile urmatoare de compozitori din tara lui, dar exercitand si o inraurire asupra muzicienilor reprezentanti ai romantismului european, in contextul in care, in timpul vietii, celebritatea nu i s-a aratat, dupa cum straine i-au ramas si bunastarea ori pacea sufleteasca. In schimb, dragostea pentru literatura si pentru pictura i-a format un orizont cultural bogat, atat de necesar pentru exprimarea sincera si personala in contextul unei societati elitiste si severe.

Oricine rezoneaza astazi la auzul mentionarii unor partituri precum Suita „Tablouri dintr-o expozitie”, opera Boris Godunov, mari teatre lirice aduc in prim-plan opera Hovanscina, mari dirijori lanseaza pe discuri poemul simfonic „O noapte pe muntele plesuv”, pentru a nu da decat cateva exemple din mostenirea muzicala de unica anvergura pe care a lasat-o in urma acest personaj controversat, a carui figura care ne priveste din tabloul pictat de Ilia Repin (cu doar cateva zile inainte de moartea compozitorului, dupa cum ne spune Andrei Iliescu) pare mai degraba sa apartina unui om al strazii sau unui prieten al paharului... Dar cati oare dintre genialii artisti ai lumii nu au dus o existenta mizera, macinata de grijile traiului zilnic, nepasatori fata de conventiile sociale sau fata de felul in care se prezinta lumii, dar daruiti cu un talent care a supravietuit deceniilor si secolelor care au urmat trecerii lor efemere prin aceasta lume?

Autorul cartii explica, cu dragoste, cu intelegere si cu obiectivitate, la inceputul Capitolului trei, motivele decaderii sociale si umane a daruitului compozitor:

„Biografia lui Musorgski ne ofera tabloul unui caracter nobil si generos, animat de cele mai bune sentimente, cele mai drepte, mai umane, cu aspiratii artistice pure si pline de idealuri, si care se incovoaie, putin cate putin, sub loviturile sortii; imprejurarile potrivnice se abat asupra lui nu numai sub forma unor catastrofe anume, ci, mai degraba, a unor lovituri materiale si sufletesti neintrerupte. In fata acestor lovituri, Musorgski s-a aratat neputincios, nu doar prin slabiciunea firii sale, ci si prin incapacitatea de a ocoli aceste lovituri sau de a le atenua efectul. Era prompt in a raspunde atacului, dar nu avea stiinta de a se apara eficient. Niciodata nu a vrut sa cedeze un centimetru de teren, niciodata nu a dat inapoi; niciodata; nici in chestiunile artistice si nici in cele de viata nu a facut vreun compromis cu propria-i constiinta. A tinut capul sus pana la capat, a avut curajul opiniei sale daca ceva i se parea drept, adevarat si bun. Dar, in societatea in care traia, nu avea cum sa nu cedeze; era parte dintr-un spectacol in care ordinea si valorile umane nu isi aveau locul, o lume in care lipsa unor asemenea repere distrugea viata oamenilor de exceptie”. (pag. 64-65)

Si atunci, oare ce l-a atras pe Andrei Iliescu la personalitatea atat de complexa si greu de definit a lui Musorgski? Daca ar fi sa ghicesc, risc sa avansez ipoteza ca tentatia vine din incredibilul har cu care a fost daruit compozitorul rus. La fel cum uneori coaja nu te lasa sa banuiesti dulceata miezului, persoana modesta din punct de vedere social si uman a lui Modest era insa doar corpul in care salasluia genialitatea. Cum sa nu fii cucerit de armoniile „gresite” si de orchestratiile „fara respectarea regulilor” (dupa parerea unor asa-zisi cunoscatori din acele vremuri, care, neintelegandu-l, l-au repudiat cu trufie) care sunt de cele mai multe ori expresia unei gandiri neingradite artificial, libere sa exprime nemijlocit si fara formule scolastice emotia, frumosul, personalitatea la fel de complexa a eroilor sai? La fel ca, mai tarziu, Oedip de pe scena operistica (personajul care l-a bantuit pe Enescu timp de aproape un sfert de veac), Boris Godunov este un erou tragic, sfasiat de remuscari asemeni lui Macbeth, tata iubitor precum batranul visator Lear, lider necrutator ca atatia conducatori de la Kremlin... Nu pare deloc o coincidenta faptul - detaliat de catre autor - ca Musorgski insusi incepuse cu elan lucrul la propria sa opera dedicata lui Oedip...

Plimbarea printre tablourile din expozitia dedicata prietenului sau Victor Hartmann (decedat la 39 de ani) a dat nastere unor imagini atat de vii incat par reale, insufletite, deopotriva simbolice, dar si profund umane, realiste, privite nu prin lupa criticului de arta, ci reflectate de oglinda fermecata pe care prietenul si admiratorul lui Hartmann, Musorgski, a interpus-o intre panzele atat de sugestive si foaia cu portative muzicale. Nu intamplator a ales Maurice Ravel sa orchestreze aceasta fresca pianistica, compozitorul francez deslusind imediat genialitatea acestor pagini originale, programatice, romantice, dar si moderne, ilustrative, care dau frau liber imaginatiei.

Portretizarea pe care o ofera Musorgski „Marii porti a Kievului” este echivalentul creativitatii si fanteziei pictorului, dar exprimarea prin pensula are un corespondent chiar mai bogat in ascutisul penitei compozitorului, care ii confera o plasticitate unica si atat de convingatoare, atat de incarcata de mesaj si de subtext, incat ascultatorul muzicii se vede in fata unui monument coplesitor, grandios, imens, incarcat de istorie si maretie, de dimensiuni sonore care par sa o inalte pana la cer si sa o faca impenetrabila pentru orice dusman. Asa apare ea prin puterea imaginatiei starnita si potentata de acordurile lui Musorgski, mult mai impresionante decat ceea ce a mai ramas - nu in realitatea urbanistica, ci doar in intentii si planuri iluzorii - dintr-un simbol al primei capitale a imperiului rus. Gradina din vecinatatea Luvrului, catacombele Parisului, un batran cersetor, un car cu boi quasi-grigorescian, doi negustori evrei, copii care se joaca de-a Baba-Oarba, topaielile unor pui de gaina abia iesiti din gaoace devin pretexte pentru desfasurari muzicale variate si neasteptate, spectaculoase si intens declansatoare de imagini, fiind comentariul muzicianului in fata panzelor prietenului sau disparut, carora le ofera o alta viata, tot in lumea artelor, dar in cea stapanita de Euterpe.

Liedurile (romantele) lui Musorgski sunt poezii muzicale de unica forta expresiva, miniaturi care contin, in nuce, cate un univers la fel de mare si de bogat ca si cel stelar. Trepak, Serenada, Cantecul de leagan si celelalte piese din lumea copiilor, ori Cantecele si dansurile mortii sunt fragmente dintr-un paradis muzical rezervat numai celor care, uitand de ei, creeaza pentru semeni, pentru viitor, pentru Dumnezeu (dupa cum spunea Bach, care multumea Domnului dupa compunerea fiecarei piese, pentru ca l-a daruit cu harul de a o scrie). Parca pentru a contrabalansa o eventuala concluzie legata de tonul sumbru ori de tristetea unora dintre cantece, Musorgski semneaza si celebra Balada a puricelui, bijuterie plina de umor, teatrala, vizuala si mustind de voie buna, inspirata de Faust-ul goethean si berliozian.

Fara indoiala, este greu sa te tii departe de muzica unui asemenea creator, iar dirijorul Andrei Iliescu, analistul Andrei Iliescu, melomanul Andrei Iliescu isi dezvaluie sufletul in fata cititorilor in paginile acestui volum, recunoscand in personalitatea marelui compozitor rus un titan al muzicii, pe care il admira, il intelege si ni-l prezinta si noua, spre a-l percepe cu totii asa cum se cuvine, in toata splendoarea unui suflet slav sensibil, bogat, nepasator, liber si initiat in tainele atingerii nemuririi prin arta. De la micul sat Karevo la Carnegie Hall este aceeasi distanta ca dintr-un mic sat de langa Dorohoi pana la Opera din Paris, traseul cuceririi planetei de catre nefericitul compozitor rus intersectandu-se poate pe undeva cu cel a drumului spre celebritate al celui mai valoros muzician roman, si el atat de greu incercat de soarta, dar la fel de discret in lupta sa cu destinul.

Cartea este deopotriva biografica si initiatica, cu impletirea cronologica a traseelor vietii cu jaloanele componistice si cu detalii de interes pentru iubitorii de muzica. Nu lipsesc comentariile personale extinse si informate, cu conexiuni multiple si variate, multiculturale si cu ramificatii plurivalente, istorice, muzicologice sau de o poeticitate aparte. Informarea se face temeinic si documentat, din surse ale vremii (marturiile fratelui compozitorului, comentarii ale colegilor de generatie) din muzicologia sovietica ori din carti occidentale. Autorul se fereste cu abilitate de propaganda proletcultista care a coplesit nu o data scrierile despre Musorgski tiparite in perioada comunista, extragand cu abilitate doar informatia pura, pe care o prezinta apoi prin prisma propriei gandiri si sensibilitati.

Autorul se fereste sa-l contrapuna pe Musorgski lui Ceaikovski sau lui Anton Rubinstein, compozitori acuzati de anturajul „celor cinci” ca fiind cosmopoliti si lipsiti de simt patriotic, pastrand luciditatea si echilibrul unui dirijor care nu analizeaza decat semnificatia si mesajul notelor de pe portativ.

Intamplari redate cu lux de amanunte contureaza in stil cinematografic parcursul vietii compozitorului, pigmentat cu ilustratii sugestive - portrete ale pictorilor vremii sau fotografii de epoca. Andrei Iliescu ne face cunostinta cu cercul familial si cu cercul prietenilor lui Musorgski, ne introduce in atmosfera Rusiei imperiale, cand vazuta din campiile nesfarsite, cand din saloanele petersburgheze ce rivalizau cu Parisul. Nu lipsesc referirile la corifeii muzicii ruse ori la personalitati teoretizante sau oameni de litere care au furnizat compozitorilor librete de opera. Sunt avute in vedere, desigur, si intersectarile creatoare cu arta poetica a lui Puskin, poetul atat de des abordat de compozitori, care a fost talmacit atat de personal de catre Musorgski.

Dualitatea dintre imaginea postuma a compozitorului oferita de parcurgerea partiturilor sale si relatarile despre existenta sa dificila si lipsita de orizont au condus, probabil, la formularea unui titlu aparte pentru prezenta biografie. Un titlu artistic, plin de intelesuri, si deopotriva comercial, „cu carlig”, care in mod sigur va starni curiozitatea de a rasfoi aceste pagini: „Povestea vietilor lui Modest Petrovici Musorgski”! Existenta tragica a unui om care se scufunda incet, dar sigur, dar care se ridica in posteritate, la fel de sigur, prin viata muzicii lasata mostenire, pretuite si interpretate exhaustiv, pe toate meridianele; vieti care nu se suprapun, dar a caror juxtapunere face cumva dreptate, peste timp, unui creator prea putin luat in serios si care adesea nu a beneficiat de rabdarea de a fi inteles...

Explicatia vietilor neparalele si inegale si cantarirea valorii artei marelui compozitor rus vin fara patima, dar cu caldura, sunt pasionale si metaforice si le datoram din nou condeiului lui Andrei Iliescu, in Capitolul patru: „Aceasta transfigurare, acest soare al cerurilor artei este dragostea artistului fata de subiectul sau. Este dragostea ce-i da cu adevarat suflet operei de arta si trezeste in sufletul spectatorului, ascultatorului sau cititorului emotiile pe care autorul vrea sa le transmita prin opera sa; ea este cea care transfigureaza tot ce a scris Musorgski si da tuturor creatiilor sale o prospetime pura, al carei efect asupra oricarui ascultator este imediat. (pag. 106).

Dirijorul Andrei Iliescu releva nu doar adanca sa patrundere in viata muzicala si in istoria monografica a existentei lui Musorgski, ci si orizontul sau cultural larg, care ii permite sa faca incursiuni nu doar in muzica, ci si in istorie, literatura sau in artele plastice, prin descrierile si aprecierile asupra unor tablouri remarcabile si de mare insemnatate. Intr-un mod cum nu se poate mai potrivit, informatia din surse bibliografice se combina cu cuvintele proprii si cu imagini pe care respectivele picturi le-au lasat in memoria afectiva si in gandirea artistica a autorului.

Am remarcat cu satisfactie si discretia, echilibrul si diplomatia cu care autorul aminteste de istoria teritoriilor tataro-cazacesti situate astazi in Ucraina, pastrandu-se departe de patima politica - asa cum trebuie sa fie un adevarat om de stiinta, impartial si corect, ca un observator obiectiv, si nu ca un comentator care ar ceda subiectivitatii ori comandamentelor oficiale.

Aceeasi probitate transpare si din mentionarea traseului turneului prin sudul Rusiei al lui Musorgski in calitate de pianist acompaniator, cand acesta a ajuns pe tarmurile Marii Negre, precum si prin potrivita si curajoasa paralela intre un eventual boicot al culturii ruse, care ar fi o copie a boicotului cultural din anii stalinismului, aplicat Germaniei.

Notele de subsol sunt dese si utile, oferind imediat, simplu si concis, acces la contextul necesar intelegerii complete a relatarilor din textul primar care fac referire la personalitati sau detalii mai putin familiare publicului larg - mai ales ca abunda citatele extinse din scrisori (sau din memorialistica), deosebit de utile pentru creionarea cadrului „vietilor” compozitorului.

Descoperirea si alegerea acestor scrisori survin, desigur, unei ample munci de cercetare din partea autorului, care a identificat, a ales si a oferit in traducere romaneasca asemenea documente de real interes si, din cate stiu, nefolosite pana acum in muzicologia romaneasca.

Cea mai ampla suprafata analitica revine, firesc, celei mai ample creatii musorgskiene, opera Boris Godunov, prezentata in Capitolul opt, cu bogate detalii asupra sursei literare, asupra libretului, muzicii, contextului compunerii si apoi al prezentarii publice a acestei exceptionale creatii lirico-dramatice. Capitolul urmator, dedicat celeilalte capodopere scenice, Hovanscina, nu numai ca ofera analize similare, dar ajunge si la punctul in care Andrei Iliescu ofera o paralela intre cele doua partituri, facand comparatii pertinente si aducand detalii suplimentare.

Sunt prezentate, invesmantate in relatari privind amicitia celor doi artisti, cele 6 cantece ce alcatuiesc ciclul de romante „Fara soare” si mai cunoscutele 4 piese grupate sub titlul „Cantecele si dansurile mortii”, toate pe versuri de A.A. Golesnicev-Kutuzov, dar si alte lieduri, care fundamenteaza imaginea unui creator complex, capabil sa se exprime la fel de admirabil indiferent de mijloacele sonore alese.

Emotionante si pline de detalii sunt numeroasele pagini referitoare la sfarsitul lui Musorgski, internat de prieteni intr-un spital, sanatatea sa fiind prea subreda pentru a mai putea fi restaurata. La inceputul aceluiasi an isi luase adio de la aceasta lume, tot la Sankt Petersburg, si Feodor Dostoievski. Era un timid inceput de primavara; abia implinise 42 de ani si urmau sa mai treaca doar 5 luni pana cand locul stelei sale din galaxia compozitorilor avea sa fie preluat de George Enescu, nascut in miez de vara. In cimitirul in care se odihneste il astepta deja Mihail Glinka si aveau sa ajunga, foarte curand, mai intai Alexandr Borodin (chiar in acelasi an) si apoi Piotr Ilici Ceaikovski. Prietenii din „Grupul celor cinci” s-au reunit aici cu totii, dupa moarte, Cimitirul Tihvin fiind si locul de veci pentru Cui, Balakirev si Rimski-Korsakov, ca si, peste ani, pentru Alexandr Glazunov.

Despre cum avea sa cucereasca posteritatea muzica lui Musorgski aflam din Capitolul doisprezece, care ne ofera detalii despre tiparirea partiturilor sale si despre munca de editare, completare, re-armonizare si (re-)orchestrare realizata de Nikolai A. Rimski-Korsakov, ale carui tente de academism uneori prea riguros sunt privite cu intelegere si cu buna-credinta de dirijorul Andrei Iliescu. Aflam si parcursul montarilor Hovanscinei, de pilda, nelipsind o interesanta trimitere la conexiunea cu impresarul Serghei Diaghilev. Informatiile de care dispune autorul sunt complete si de data recenta, existand precizari legate de aportul lui Ravel, Stravinski, Sostakovici, Abbado, pana la... montarea semnata de Andrei Serban pe scena Operei pariziene (2022). La fel de binevenita este refacerea uimitor de minutioasa a traseului in timp si spatiu al operelor Boris Godunov si Targul din Sorocinsk, dar si al poemului „O noapte pe muntele plesuv” ori al „Tablourilor dintr-o expozitie”. Din aceste ultime pagini transpare rigoarea inginereasca a autorului, dar si acribia muzicologului, care cerceteaza pe indelete, cu rabdare si cu acoperire cat mai larga, surse uneori mai la indemana, alteori greu de gasit, pentru a putea avea satisfactia ca ofera cititorului informatii cu adevarat valoroase si complete, aduse la zi si, pe cat se poate, inedite.

In acelasi spirit ne este infatisata patrunderea in constiinta publica europeana a muzicii si biografiei lui Musorgski, prin contributiile unor muzicieni francezi, ori date despre iconografia istorica sau despre istoria paginilor biografice anterioare, existente sau cele care, in mod regretabil, nu au mai ajuns niciodata sa fie scrise, referirile incluzand si analiza unor exegeze muzicologice, ba chiar si o analiza a tabloului lui Ilia Repin (si nu numai) demna de un critic de arta!

Ultimul capitol se recomanda ca fiind marcat de originalitatea gandirii si a afirmatiilor, de implicarea si de devoalarea opiniilor, convingerilor si crezului autorului vizavi nu doar de opera si de figura in posteritate a lui Musorgski si, implicit si explicit, legate de arta, de societate, de universalitate si de adevar.

Oricine parcurge acest excelent volum, scris cu pasiune, dar si cu rigoare, il poate redescoperi acum, dupa 7 ani, pe acel Andrei Iliescu care impresiona pe toata lumea lansand volumul de 576 de pagini (prefatat de academicianul Octavian Lazar Cosma) ce reprezinta cartea de vizita a Orchestrei Inginerilor, formatie pe care a preluat-o si i-a oferit o noua viata. Sunt doua reusite editoriale superbe, care demonstreaza odata in plus ca arta si stiinta merg mana in mana si ca talentul nu poate fi unidirectional, bagheta dirijorala avand o buna sora in pana istoricului muzicii Andrei Iliescu. Chapeau!

Prof.univ.dr. Mihai COSMA,
Departamentul de Muzicologie si Stiintele Educatiei Muzicale al Universitatii Nationale de Muzica Bucuresti

Celor dragi ai mei,
Sanda, Catalina, Clara, Titus si Andrei

ARGUMENT

Initiativa de a scrie o biografie in vremurile de azi, in plina afirmare a ChatGPT si a atator alte programe informatice dedicate generarii de continut, poate parea, intr-o logica imediata, sortita esecului; un esec generat de handicapul pe care un scriitor il are in fata masinariei artificiale, data fiind cantitatea covarsitoare de informatie de care dispune inteligenta artificiala in raport cu capacitatea limitata de acumulare si procesare a datelor, proprie celei umane. Este cert ca domeniul literar al monografiilor si biografiilor elaborate de autori dedicati va fi printre cele dintai afectate de suprematia noilor tehnologii, ale caror „creatii” au toate sansele sa acapareze „piata”: capacitatea infinita de stocare de date si informatii referitoare la un subiect a acestei biblioteci universale ce reprezinta sursa de documentare a oricarui program de inteligenta artificiala, la care se adauga caracteristicile interactive in relatia cu cititorul, menite a-i aduce acestuia lamuriri suplimentare si personalizate, va face, indiscutabil, din creatorul virtual scriitorul preferat; si asta intr-un viitor cat se poate de apropiat. Si devine foarte probabil ca dezvoltarea continua si exploziva a informaticii sa impuna decisiv, ca model de creatie, acest mod de elaborare „scriitoricesc” artificial, cu un grad sporit de acuratete stiintifica si bogatie informationala.

In cazul unei biografii neromantate, de pilda, presupuse a fi o prezentare de date calendaristice exacte care incadreaza fapte atestabile petrecute in viata unui personaj si in care participarea afectiva a autorului se reduce la minimum, obiectivitatea cu care vine compilatia unui „scriitor” neimplicat (inca!) afectiv, precum este ChatGPT, face ca, aparent, balanta sa se incline in favoarea unei lucrari realizate de catre inteligenta artificiala.

Si, daca ne gandim ca aceste lucrari, care astazi inca mai „afiseaza” detasarea emotionala specifica genului documentar, vor fi strabatute, in curand, si de fiorul emotional, participativ al autorului - atat de necesar cand este vorba de descrierea unei vieti si, mai ales, a uneia exceptionale - autorul uman pare sa-si piarda orice sansa; acest fapt devine inevitabil pentru ca incarcatura afectiva pe care o prefiguram va fi rezultatul firesc al procesului de autoinstruire, trasatura fundamentala a inteligentei artificiale, ce va putea fi dobandita prin extrapolarea mai multor biografii realizate de autori umani si manifestata cu atat mai pertinent si nuantat cu cat numarul lucrarilor integrate va fi mai consistent.

Si atunci, se pune cu indreptatire intrebarea daca nu cumva stradania - sa nu ii spunem obstinatia - de a ramane fixati in traditie, prin asternerea pe hartie a unei biografii create dupa modelul consacrat al documentarii indelungate personale a autorului - precum e cazul de fata - si prezentarea ei in forma traditionala, aparent vetusta, prin punerea in pagina tiparita, nu devine o actiune incompleta si hazardata. Speram ca nu si avem cateva temeiuri pentru acest raspuns optimist - daca ne este ingaduit oximoronul.

Primul ar tine de emotia tactil-stimulatoare a „traditionalistilor”, inca indragostiti de placerea de a avea o carte in mana si de a se lasa purtati in universul propriu imaginar, nascuta din rasfoitul paginilor si din izul tusului tipografic.

Dar, dincolo de acest motiv oarecum desuet, mai exista unul, necesar si mai nuantat; in multe existente se impletesc momente sau actiuni exceptionale, pentru care nu sunt gasite explicatii documentare suficiente, sau care se lasa invaluite intr-o aura enigmatica ce naste nevoia unei iluminatii mai puternice. Si aici intervine autorul care isi asuma rolul de a propune o perspectiva proprie de intelegere a situatiilor nelamurite, de a gasi motivatii si deslusiri convingatoare pe baza studiului sau a intuitiei personale.

Acesta este si cazul volumului „Povestea vietilor lui Modest Petrovici Musorgski” in care principalul motiv pentru care, ca autor, mi-am asumat initiativa de a prezenta si interpreta „existentele” marelui compozitor rus este grandoarea si complexitatea personajului principal al biografiei; sunt trasaturi ce m-au indemnat sa-i cercetez si sa-i comentez faptele, sa descalcesc cauzele care le-au generat, sa inregistrez, la momentul potrivit, reactiile celor care contau in ochii lui si ecoul acestor reactii, marturisit sau presupus. Este un imbold spre meditatie si cautari pe care il da orice personaj remarcabil, al oricarei biografii, si acest lucru este cu atat mai mult valabil in cazul oamenilor de geniu, cum a fost Musorgski. Personalitatea unui creator de asemenea anvergura intelectuala si umana nu poate fi inteleasa doar din date aride si fapte atestate calendaristic.

Modest Musorgski face parte dintr-o pleiada de mari compozitori rusi care au creat in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, intrati cu totii in istorie ca genii muzicale. Ei faceau parte din gruparea cunoscuta in istoria muzicii ruse ca Mana puternica, cu sensul de Manunchiul de oameni puternici - dar si ca Cercul lui Balakirev -, botezat de francezi mai tarziu, pentru evitarea oricarei confuzii, Grupul celor cinci. Istoria ii incadreaza in Grup pe Mili Balakirev, Cesar Cui, Modest Musorgski, Nikolai Rimski-Korsakov si Alexandr Borodin; erau muzicieni pe care ii unea ideea crearii unui curent de muzica cu filon national, pornind de la valorificarea folclorului si alegerea de subiecte din istoria neamului si, in paralel, prin infiintarea de institutii muzicale care sa promoveze noile creatii si sa formeze un tip nou de public dedicat, deschis noilor tendinte, eliberat de implacabila influenta a curentului cultural italo-german intretinut cu obstinatie de administratia tarista. A fost o grupare alcatuita din muzicieni care au creat intr-o, relativ, aceeasi perioada de timp, care se cunosteau bine si legasera chiar prietenii stranse, care se reuneau in serate muzicale unde intretineau un cadru ideatic fecund si inspirational; istoria muzicii ii alatura acestora si pe antecesorii emblematici ai ideii nationale, Mihail Glinka si Alexandr Dargomijski si, intr-o oarecare masura, si pe Piotr Ilici Ceaikovski, cel care a dus scoala nationala rusa la un alt nivel, prin creatii „internationalizate”, integrand-o in circuitul marii muzici universale.

Dar, in afara acestui nobil ideal comun in numele caruia au creat acesti mari compozitori, exista un alt numitor din care se naste interesul special pentru biografia oricaruia dintre ei si ridica admiratia fata de ei la rang de veneratie: niciunul dintre ei nu avea o pregatire muzicala speciala, in afara uneia de nivel minim primita in familie, conform „canonului” de educatie in clasele aristocrate ale societatii ruse din prima jumatate a sec. al XIX-lea, practicat in absenta unui sistem de instruire institutionalizat in zona artelor. Prin traditie, modelul de inserare sociala cerea ca familia sa isi indrume, in esenta, adolescentul spre o pregatire profesionala pragmatica, „recunoscuta”, si in concordanta cu nivelul clasei sociale careia ii apartinea si menita, totodata, sa ii asigure veniturile din care sa se intretina pe sine si familia viitoare, pentru restul vietii.

Dar aceste personalitati, in pofida urmarii unui traseu „dictat” de traditie, au ramas stapaniti de o pasiune obsesiva pentru muzica, care le-a insuflat indrazneala de a abandona sfera profesionala pentru care se pregatisera, ocupandu-se (cu unele exceptii) exclusiv de muzica, printr-o continua pregatire individuala, cei mai multi ca autodidacti, cu o tenacitate si o stralucire prin care au atins genialitatea.

Glinka, precum si Dargomijski, copii de familii cu mari posibilitati financiare, urmeaza un destin foarte asemanator: ambii absolvisera Internatul Nobiliar, o scoala cu nivel de colegiu, in care erau admisi numai copii de aristocrati, unde erau pregatiti pentru functii publice de nivel inalt. Dupa absolvire, si dupa cativa ani de activitate, ambii parasesc serviciul public, primul din Directia Generala a Cailor Ferate, celalalt din sectorul bancar, si incep sa ia lectii de muzica in particular si sa se ocupe numai de compozitie. Destinul lui Dargomijski a fost decisiv influentat de intalnirea cu Glinka, cu noua ani mai mare, care l-a convins sa devina un creator de muzica
nationala.

Mili Balakirev este un „caz” special. In afara a 10 ore de lectii de initiere in tehnica pianului, nu a mai primit nicio alta ora de instruire cu vreun profesor de specialitate, pregatirea continuand-o pe cont propriu si ajungand unul dintre virtuozii celebri ai pianisticii (el este si compozitorul suitei pentru pian solo Yslamey, considerata unanim de catre pianisti ca fiind un varf al dificultatii in tehnica pianului). Cu toate ca si Balakirev a fost absolvent al Institutului Nobiliar si chiar a audiat timp de alti doi ani cursurile Facultatii de Matematica a Universitatii din Kazan, niciun minut din viata lui nu a fost consacrat altei activitati decat studiului muzicii si a tot ce era legat de aceasta, compozitie, pianistica, dirijat, profesorat. Un model de autodidacticism care atinge desavarsirea. Puterea extrema de munca, capacitatea de memorizare, usurinta cu care facea conexiuni intre toate aspectele muzicii l-au definit ca un geniu al muzicii. Momentul intalnirii cu Glinka a insemnat pentru Balakirev (avea 19 ani) ora astrala in care tanarul compozitor a decis sa trezeasca printre muzicieni si melomani spiritul national si sa creeze o emulatie de inalta forta creativa printre tinerii pe care ii reunise in Grup.

Nikolai Rimski-Korsakov urmeaza, potrivit traditiei familiale, cursurile Scolii militare de marina din Sankt Petersburg, pe care o absolva cu grad de aspirant (asimilat cu cel de locotenent) si pleaca pentru trei ani in misiuni, traversand marile si oceanele pamantului. In timpul calatoriei, manat de pasiune studiaza cu asiduitate teoria muzicala. La intoarcerea in Rusia, dornic sa se perfectioneze in compozitie, il cunoaste pe Balakirev, care ii fusese recomandat ca profesor si de care se simte tot mai atras; Balakirev il aduce la adunarile Grupului, ceea ce il determina pe tanarul Rimski-Korsakov sa abandoneze cariera militara si sa se dedice compozitiei.

De aici, porneste drumul pe care Rimski-Korsakov va ajunge muzicianul de geniu pe care il cunoastem din istoria muzicii. Lectiile cu Balakirev vor inceta curand si Rimski-Korsakov isi va continua solitar pregatirea prin studiu personal. Taria caracterului, onestitatea si altruismul au constituit atributele umanismului sau de exceptie prin care s-a ilustrat ca om si parinte devotat, muzician perfect, compozitor, dirijor, pedagog venerat pentru inalta sa competenta si moralitate si creator de scoala de compozitie. Prin reputatia sa profesionala si etica, a devenit conducatorul de facto al Grupului celor cinci, prelungind cat s-a putut de mult echilibrul precar din cadrul acestuia, generat de instabilitatea emotionala a lui Balakirev.

Cesar Cui si Alexandr Borodin reprezinta, intr-o oarecare masura, niste exceptii de la cazurile pe care le prezentam - ale unor personaje pregatite pentru viata intr-o anumita directie, dar care isi abandoneaza profesiile si se orienteaza definitiv si exclusiv spre muzica; cei doi fac parte dintre categoria (mult mai restransa) a celor care au excelat atat in profesie, cat si in muzica.

Cui a facut parte dintr-o familie cu mari posibilitati financiare. In familie invata pianul si apoi vioara si ia, timp de cateva luni, lectii de armonie de la compozitorul polonez Stanislaw oniuszko. Intra in Academia de Inginerie din Sankt Petersburg si se specializeaza in topografie si fortificatii militare. Urmeaza ascendent acest drum profesional, accesand toate nivelurile ierarhiei militare si profesionale, pana la gradul de general maior si profesor universitar. In paralel cu atributiile ingineresti, ramane foarte legat de muzica, hobby pe care il practica cu multa dedicare. Pe tot parcursul vietii a continuat sa isi desavarseasca pregatirea muzicala, facandu-se remarcat atat in compozitie, dar si ca temut critic muzical, a carui opinie publicistica era atent urmarita.

Alexandr Borodin este o personalitate aparte, coplesitoare prin echilibrul desavarsit demonstrat atat ca om, cat si ca cercetator stiintific si muzician. Nascut dintr-o relatie nelegitima a unui boier cu o slujnica, beneficiaza totusi de o buna educatie, asigurata de tatal sau natural, si absolva Academia de Medicina-Chirurgie din Sankt Petersburg. Lucreaza ca medic chirurg timp de un an, dupa care pleaca la studii avansate in Europa Occidentala unde se va dedica studiului chimiei, domeniu in care va excela.

In chimie a dobandit o recunoastere mondiala prin cercetarile sale de chimie organica, devenind doctor al Universitatii din Heidelberg, iar istoria chimiei il co-crediteaza ca descoperitor al Reactiei Aldol, impreuna cu un reputat chimist francez. Muzica a ramas pentru Borodin o ocupatia secundara pe langa cea de chimist si medic, dar realizarile sale in aceasta zona sunt de exceptie. S-a apropiat de muzica dupa ce l-a cunoscut pe Mili Balakirev, care l-a si initiat. Avea 29 de ani!

In „tiparul” in care s-au format pentru muzica toti cei amintiti, se inscrie, cu unele deosebiri, si Piotr Ilici Ceaikovski. Are o mare pasiune pentru muzica, dezvoltata, in cazul lui, in familie, si care nu l-a parasit niciodata. Influenta directa a parintilor, a tatalui, inginer minier care canta la flaut, a mamei care invatase harpa si pianul si a nelipsitei bone din familiile avute rusesti, iubitoare de muzica si buna povestitoare de basme, existenta in casa a unui pian la care se canta curent, dar si a unei orgi mecanice care folosea benzi perforate ca suport muzical, unde se asculta frecvent opera germana si italiana, au facut ca micul Piotr sa creasca intr-un univers al sunetelor in care s-au asezat toate asimilarile de mai tarziu.

La varsta de 9 ani, tatal il inscrie pe Piotr in clasa pregatitoare la Scoala Imperiala de Drept, din Sankt Petersburg, continuata apoi cu facultatea de profil - pe care o absolva in 1859, la varsta de 19 ani. Isi incepe cariera de functionar public, ocupand postul de consilier titular intr-un departament al Ministerului Justitiei. Constient de patima pentru muzica care continua sa mistuie sufletul tanarului Ceaikovski, tatal sau il incurajeaza sa combine serviciul public cu studiile muzicale. Astfel, Piotr Ilici se inscrie in 1861 la cursurile Societatii Muzicale ruse (transformata in 1862 in Conservatorul din Sankt Petersburg), iar in 1863, la sfatul lui Anton Rubinstein - care ii era profesor la compozitie -, renunta la postul de jurist si se dedica integral muzicii. Dupa absolvirea Conservatorului din Sankt Petersburg, in 1866, Nikolai Rubinstein, rectorul Conservatorului din Moscova si fratele lui Anton, ii va oferi lui Ceaikovski postul de profesor de compozitie. Chiar dupa mutarea sa la Moscova, Ceaikovski continua sa mentina legatura cu oamenii de muzica din Sankt Petersburg si, incepand din 1868, participa din ce in ce mai des la intalnirile muzicale ale Mainii puternice, fata de care se simtea solidar in ideea sustinerii unei noi creatii nationale, dar nu si in planul creatiei, unde opiniile lui erau diferite de ale Grupului. De acum, i se va deschide drumul fulminantei sale cariere componistice desfasurate in urmatorii 30 de ani.

Daca ar fi sa ne imaginam un tablou de „familie” al acestor genii care au produs prima revolutie in muzica rusa in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, vom vedea chipurile unor personaje ale caror biografii au multe puncte comune, care in timpul vietii lor au avut parte de o viata implinita, au colindat Europa in lung si-n lat si s-au bucurat de admiratie si respect si, mai ales, de recunoasterea valorii muzicii lor, atat in Rusia, cat si in Occident.

Dar mai exista in acest tablou un personaj care pare insa a nu face parte cu drepturi depline din familie, un fel de ruda saraca a celorlalti, din a carui biografie aflam ca muzica nu-i era apreciata pe masura si ca nu era vazut de colegii de breasla ca unul de nivelul lor, Modest Petrovici Musorgski.

Avea aceeasi sorginte aristocrata ca si ceilalti si fusese crescut intr-un mediu familial de o foarte buna calitate, era un extraordinar pianist, avea un talent comic si dramatic de mare efect cu care insufletea seratele muzicale ale Grupului, executand plin de verva diverse roluri din opere, era un foarte bun cunoscator al limbilor franceza si germana, pana la acea intimitate care ii permitea sa-si scrie singur textele canturilor in original, astfel incat sa potenteze la maximum sincretismul dintre muzica si text. Autodidact desavarsit ca toti colegii sai, cu aplecare spre studiul aprofundat, el si-a construit totusi un sistem muzical propriu ce nu folosea nimic din canoanele teoriei „clasice“, insusite si stapanite perfect de catre toti cei ce fusesera formati de Mili Balakirev. Tot ce a creat Musorgski a avut certificatul unicitatii, ca produse construite pe acest sistem muzical propriu si pe baza unei documentari istorice si folclorice, de mare adancime si acribie. Erau calitati de care toti colegii si prietenii sai erau constienti, dar ele nu au fost indeajuns de apreciate astfel incat Musorgski, cu sensibilitatea lui excesiva, sa simta ca face parte din aceeasi familie a creatorilor respectabili; practica o abordare filosofica a creatiei aparte, care il diferentia de modelul creativ al celorlalti, consensuali in reprosurile privind lipsa lui de pregatire muzicala (desi urmase zece ani de cursuri de muzica, cinci ani cu profesorul de pian Anton Gherke si alti cinci ani cu Mili Balakirev, fara a mai socoti anii de instruire din scoala militara unde s-a initiat, in plus, in muzica bisericeasca), insuficienta rigoare in elaborarea lucrarilor muzicale si incapacitatea de a finaliza ceea ce a inceput. Superioritatea cu care i se aplicau toate aceste „didascalii”, suprapusa complexului pe care il avea din faptul ca nu era un om plimbat prin Europa si adapat la lumina Occidentului, total lipsit de relatii (Musorgski a iesit doar de doua ori in viata in afara Sankt Petersburgului, o data pana la Moscova si alta data pana in Crimeea), precum si totala lui lipsa de relatii profitabile au nascut, pe fondul sau caracterial de mizantropie si indoiala de sine, o reactie care i-a accentuat predispozitia spre alcoolism, indepartandu-l treptat de toti prietenii, grabindu-i degradarea fizica si sfarsitul.

Ca membru al Grupului celor cinci mari reformatori muzicieni rusi - alaturi de Mili Balakirev, Cesar Cui, Nikolai Rimski-Korsakov si Alexandr Borodin, sfatuiti de ideologul grupului Vladimir Stasov - Musorgski a fost un slujitor dedicat idealului comun de creare a unei scoli nationale si de eliberare a muzicii ruse de sub puternicele influente ale muzicii italiene si germane. Acest credo s-a concretizat la el in idei radicale, in concept si forma, care nu au gasit inca acordul confratilor; s-a trezit singur in demersul sau si a continuat sa il urmeze fara concesii, cu pretul marginalizarii pana la sfarsitul vietii.

Modest Musorgski pare a se fi nascut intr-un timp nepotrivit, traind o viata discreta, aproape enigmatica, plina de vicisitudini care l-au impins la autodistrugere, sfarsindu-se neinteles si aproape abandonat.

Genialitatea muzicala a fost inteleasa si apreciata abia la cateva decenii dupa moartea lui, printr-un proces declansat de diaspora artistilor rusi din Franta si continuat apoi pe coordonate din ce in ce mai largi. Rare au fost situatiile in istoria muzicii cand creatia unui compozitor a trezit un interes cu mult mai intens dupa moarte decat in timpul vietii lui pamantene; o situatie care sugereaza intr-un fel renasterea lui intr-o alta viata, in care se intampla fapte opuse si fara asemanare cu cele anterioare. Astfel, Modest Petrovici Musorgski, marele compozitor rus, devine „traitorul” unei existente duble istorisite in Povestea vietilor lui Modest Petrovici Musorgski, care pune in lumina si comenteaza calitatile definitorii ale unicitatii lui si incununeaza cu un happy end aceasta epopee antuma si postuma.

Ca la o comanda, moartea lui a declansat un larg interes pentru dezlegarea enigmelor pe care le-a luat cu el in mormant si pentru descifrarea acestei personalitatii complexe si uneori contradictorii, dar mai ales pentru intelegerea muzicii lui; si pentru acest imens travaliu al reconstituirii operei lui Musorgski si al deschiderii a noi cai de cautare si aducere in contemporaneitate a muzicii „avangardiste” a lui Musorgski, istoria muzicii ii este recunoscatoare camaradului sau de odinioara, marele compozitor Nikolai Rimski-Korsakov. Emulatia in dezlegarea „saradei” Musorgski a continuat vreme de peste un secol si a atras mari muzicieni, biografi si muzicologi din toata lumea. Datorita lor, genialul compozitor este asezat astazi in locul rezervat marilor reformatori din istoria muzicii.

Toate biografiile consacrate lui Modest Musorgski au la baza doua surse fundamentale, marturia compozitorului Rimski-Korsakov, bunul sau prieten de Grup, si articolele scrise de un alt prieten al sau, criticul Vladimir Stasov, un enciclopedist, ideologul Grupului celor cinci, cel care a fundamentat bazele noului curent in muzica clasica rusa, de valorificare a traditiei si folclorului rus - adica ideea care reprezenta crezul Grupului.

Informatiile oferite de cei doi au o valoare uriasa, fiind singurele marturii ale unor personalitati contemporane de mare anvergura care acopera intreaga perioada de creatie a lui Musorgski, care l-au cunoscut direct si indeaproape. Documentele au o importanta maximala; cat priveste lucrarea lui Rimski-Korsakov Cronica vietii mele, ea trebuie creditata cu deplina certitudine in privinta obiectivitatii, cunoscuta fiind probitatea exemplara a autorului si datorita faptului ca ea fusese redactata in timp real pe parcursul a cinci decenii, ca un jurnal intim, de care nu a stiut absolut nimeni pana la publicarea lui postuma. Am putea exprima o usoara rezerva in ce priveste acuratetea absoluta a acestor marturii, la gandul ca ele ar putea contine o doza de subiectivitate ceva mai pronuntata, cand vorbim despre Articolele lui Stasov, ele fiind scrise dupa moartea lui Musorgski, in conditii circumstantiale, cu ocazia unor evenimente comemorative ale compozitorului, cand, in mod firesc, evocarile trebuiau sa aiba o aura mai luminoasa, dar si cunoscand faptul ca autorul obisnuia sa-si lase amprenta proprie a puternicului ego in toate actiunile sale.

In rest, putine mai sunt marturiile venite din partea unor persoane care l-au cunoscut direct - doar cateva franturi de amintiri venite din partea fratelui, la cererea lui Stasov, unele fragmente din corespondenta compozitorului cu si intre cativa prieteni si dintr-o nota autobiografica sumara redactata de Musorgski la solicitarea unui editor german, Hugo Riemann, care voia sa il includa intr-un dictionar muzicologic. Se mai adauga scurte aprecieri critice aparute in presa vremii cu ocazia executarii unor lucrari ale sale, cateva note in Memoriile unor artisti care l-au avut vremelnic prin preajma; mai putem adauga cateva marturii indirecte credibile, relatate de persoane care, la randul lor, le aflasera din istorisirile altora, sumare si cu referire la ocazii punctuale; si la cam atat s-ar rezuma sursele documentare pentru scrierea biografiei lui Musorgski.

Din pacate, nu a mai existat nicio ruda, in afara unei nepoate (care s-a stins din viata in 1987, odata cu ea disparand si genealogia neamului Musorgski) pe linia fratelui sau, nepoata care oricum nu a putut furniza prea multe detalii despre unchiul ei, data fiind stingerea legaturii dintre cei doi frati in ultimii douazeci de ani de viata ai lui Modest; mai adaugam si faptul ca din locurile sale natale au disparut atat casele, cat si locuitorii si urmasii lor, in urma prefacerilor pe care le-au adus vremurile si istoria.

Parcimonia datelor biografice ale lui Musorgski se datoreaza, inainte de toate, lui insusi. Era un personaj extrem de discret, chiar misterios, cand era vorba de viata sa privata, pe care a tinut-o cat mai departe de ochii lumii, un om care a vorbit foarte rar si evaziv despre sine si despre familia sa. A fost un maestru al disimularii, preferand sa lase detaliile despre viata si sentimentele lui invaluite intr-o „ceata“, folosita ca o platosa care il apara de fatarnicia prietenilor, de superioritatea si criticile cu care ii primeau fiecare lucrare ce nu era vazuta niciodata ca suficient de buna sau fata de reprosurile care i se aduceau legate de incapacitatea de a-si finaliza lucrarile.

Cu amaraciune constatam ca niciunul dintre cei doi „biografi” de referinta ai sai, Rimski-Korsakov si Vladimir Stasov, cei mai in masura sa faca aprecieri de ordin muzical despre valoarea creatiei lui - ei, cei care au scris impreuna un capitol fundamental in istoria muzicii -, nu au scos niciun cuvant despre contributia majora a lui Musorgski la acest edificiu, limitandu-se la prezentarea unor date cu o valoare mai mult calendaristica.

Nu-i putem suspecta de sentimentul nedemn al invidiei sau de trecerea intentionata sub tacere; ne putem gandi, cu mai multa indreptatire, ca nu i-au perceput genialitatea. Musorgski nu era un muzician al timpului sau.

Talentul si intuitia lui erau ale unui vizionar. Apartinea viitorului. In mod firesc, precaritatea datelor privind viata lui Modest Musorgski a lasat un camp larg speculatiilor pe seama informatiilor furnizate de Rimski-Korsakov si Stasov. Imaginea lui a fost, de-a lungul timpului, prezentata si rastalmacita in fel si chip, de cele mai multe ori pentru a raspunde unor interese conjuncturale de propaganda sau fervoare civica: dogma sovietica a facut din el un revolutionar care s-a luptat cu regimul tarist, un martir, o victima a represiunii tariste, altii au vazut in el un luptator singuratic impotriva tuturor, iar in era post-sovietica a fost perceput ca un vizionar care a folosit momente dramatice din istoria veche a Rusiei pentru a-i prefigura viitorul.

Preocuparea pentru prezervarea patrimoniului muzical universal, din care face parte si creatia musorgskiana, intensificata in ultima jumatate de veac, a conjugat fericit eforturile cercetatorilor rusi si ale celor occidentali de a descoperi noi elemente privind biografia acestui genial compozitor si de a aduce creatia sa cat mai aproape de versiunile originale, pentru a o intelege cat mai deplin si nuantat si pentru a pretui cat mai corect valoroasa lui mostenire.

Modest Petrovici Musorgski este aparent cea mai enigmatica, mai controversata si mai tragica figura din istoria muzicala rusa. Un om de geniu, cu un caracter ezitant, un diletant patimas, un compozitor cu o ureche uimitor de fina pentru limba rusa, care a anticipat multe din descoperirile modernismului in domeniul ritmului si armoniei; Musorgski este inteles astazi ca extrem de relevant, modern si, daca putem spune asa, „laic”; chiar daca exista inca dispute cu privire la izvorul originalitatii sale unice: daca a fost o trasatura a harului sau sau o lipsa de educatie academica formala, care si-a gasit in Musorgski un adversar ferm, originalitatea lui nu este negata, se pare, de nimeni si ea razbate din mai toate creatiile sale si, oarecum paradoxal, din multe fragmente ale celor neterminate.

Exemplul lui Musorgski ridica astazi o problema mai generala, si anume cea a corelarii, in limbajul muzical, a traditiei, transmisa prin educatia institutionalizata, cu inovatia, asociata indeobste cu respingerea academismului. Adagiul binecunoscut ca trebuie sa-ti stapanesti bine mestesugul inainte de a-i renega pe vechii stapani - o maxima acceptata ca de la sine inteleasa - nu se verifica in cazul lui Musorgski, deoarece, strict vorbind, el nu si-a insusit niciodata in chip temeinic principiile si tehnicile „vechi“; in acelasi timp, spre deosebire de multi modernisti, el este perceput acum ca un alt „maestru vechi”, un compozitor respectabil si, dupa cum se spune, „corect” (nu fara ajutorul editarii lui Rimski-Korsakov, desigur, care nu face decat sa incurce situatia si mai mult!). Rezulta ca este posibil sa se creeze reguli academice fara a le aplica pe cele predate la academie. O astfel de observatie da nastere unei atmosfere de erezie periculoasa, nascand opinii antagoniste, sustinute cu egala patima. Si astfel, Musorgski este surprinzator de relevant chiar acum, in timpul nostru, cand legitimitatea tuturor ierarhiilor traditionale este pusa la indoiala.

Neindoielnic geniul lui Modest Musorgski s-a intrupat, in manifestarile lui muzicale, si din tragismul vietii sale, o viata in care au existat multe „gauri negre” si pe care incerc sa o depan in fata cititorului, urmarindu-i, uneori, mai degraba firul creator sau afectiv decat curgerea strict cronologica. De aici, unele repetitii, ocoluri si reveniri la evenimente sau personaje care i-au marcat statornic, uneori obsesiv, starile sufletesti si energia creatoare.

Imboldul de a scrie aceasta biografie comentata a lui Musorgski isi are sursa in admiratia puternica pe care autorul o poarta acestui mare compozitor si din dorinta de a-l atrage pe cititor in aventura cunoasterii si descifrarii „misterului Musorgski”, urmand ca el, cititorul, sa-si formuleze propriile intrebari si raspunsuri si sa se apropie astfel de muzica acestui fascinant creator.

Povestea vietilor lui Modest Petrovici Musorgski se doreste a fi o derulare a „interesantului“ film al vietii si creatiei sale si nu are pretentia de a emite judecati de natura artistica, cele cateva momente cand se intampla acest lucru fiind doar o manifestare a preaplinului satisfactiei personale a autorului fata de respectivele lucrari.

Credem totodata ca lucrarea ar putea completa un gol regretabil in literatura muzicala romaneasca, din care Musorsgki este cvasiabsent; in tara, au aparut, din cate stim, doar doua lucrari, prin anii ’60 ai secolului trecut: Viata lui Musorgski de M. Popova - traducere din limba rusa - si brosura intitulata Musorgski de V. Cristian, critic muzical si consilier artistic al Filarmonicii George Enescu, ambele cu un continut restrans.

Absenta unei curiozitati mai insistente fata de Musorgski poate veni si din faptul ca lucrarile lui Musorgski nu au fost totusi atat de prezente in repertoriile institutiilor noastre muzicale incat sa starneasca un interes mai larg al publicului pentru el, ca om si compozitor. Dintre capodoperele sale, in repertoriile programelor muzicale ale artistilor romani figureaza suitele „Tablouri dintr-o expozitie” - atat in varianta originala pentru pian solo, cat si cea orchestrala - si „O noapte pe muntele plesuv”, cateva dintre romantele sale (in frunte cu celebra „Balada puricelui”), si doar una-doua montari ale operelor sale lirice, intr-un rastimp de zeci de ani, pe scenele teatrelor noastre; din pacate, cam la atat se reduce ceea ce se stie despre Musorgski. Dar, pentru a-i crea o baza mai larga de audienta, trebuie, inainte de toate, sa se „vorbeasca” mai mult despre el, sa fie adus in atentie, sa i se descifreze genialitatea.

Si mai exista un motiv care a catalizat alcatuirea prezentului volum; unul cu o puternica incarcatura emotionala nascuta din actuala confruntare armata dintre rusi si ucraineni - care se prelungeste sine die -, generand consecinte din ce in ce mai tragice. Pretentiile hegemonice ale actualei puteri ruse asupra teritoriului si poporului ucrainean au nascut reactii adverse dintre cele mai puternice din partea aparatorilor democratiei, care au capatat in timp cele mai diverse forme vindicative fata de manifestarile de agresiune rusesti, care se soldeaza, din nefericire, si cu multe victime colaterale. Musorgski si in curand, destul de posibil, intreaga cultura rusa se numara printre acestea. Este simptomatic momentul petrecut in anul 2023 cand, la Milano, consulul ucrainean a initiat un boicot amplu (protest diplomatic, manifestatii de strada, luari de pozitie ostile in presa) pentru a impiedica deschiderea stagiunii Teatro alla Scala cu opera Boris Godunov a lui Modest Musorgski; o idee pe cat de absurda, pe atat de nedreapta l-ar fi transformat pe Musorgski intr-o victima inocenta, pe el, omul si compozitorul care a iubit, ca nimeni altul, pe ucraineni: l-a venerat pe Gogol, l-a admirat pe Taras Sevcenco, a fost prieten apropiat al marelui artist Osip Petrov si al atator alti oameni de cultura, cel care a cunoscut in profunzime limba ucraineana - careia i-a reprodus in modul cel mai fidel prozodia specifica - folclorul si traditiile si, poate ca o ironie a sortii, Crimeea ucraineana a fost singurul loc pe care Musorgski l-a vizitat in scurta sa viata!

Dar, dincolo de situatia tragi-comica a incercarii de a interzice o opera a lui Musorgski in zilele noastre, amenintarea care planeaza astazi, a refuzarii unei mari culturi precum este cea rusa, aminteste de practicile nefericite aplicate dupa sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial culturii germane si trebuie sa ne faca lucizi si angajati in pastrarea marilor valori.

Autorul

Autorul doreste sa aduca alese multumiri doamnei Anca Calangiu pentru sprijinul important avut la ordonarea materialului documentar care a stat la baza acestei lucrari si sfaturile pretioase oferite pe parcursul redactarii acesteia.

CUPRINS

Capitolul unu 1

Capitolul doi 23

Capitolul trei 64

Capitolul patru 84

Capitolul cinci 116

Capitolul sase 142

Capitolul sapte 169

Capitolul opt 197

Capitolul noua 238

Capitolul zece 284

Capitolul unsprezece 318

Capitolul doisprezece 371

Capitolul treisprezece 418

Bibliografie 459

Lista cronologica a lucrarilor lui Modest Musorgski 465

Index 475