Comenzile înregistrate în perioada 04-13 octombrie vor fi procesate și expediate începând cu 14 octombrie.
Vă mulțumim pentru înțelegere!
Resursa umana in sprijinul imbunatatirii adaptabilitatii organizatiilor, intr-un mediu in continua schimbare - PRET REDUS!
Autor: Maria Magdalena Velciu
Editura: A.G.I.R.
Seria: Studii si cercetari
Format: 17x24 cm
Nr. pagini: 162
Coperta: brosata
ISBN: 978-973-720-514-8
Anul aparitiei: 2013
Pret vechi 33,72 lei - Pret nou 10 lei
CUPRINS
CUVANT INAINTE VII
1. ORGANIZATIA IN MEDIUL SAU 1
1.1. Relatia mediu - organizatie 1
1.1.1. Influenta mediului asupra organizatiei 3
1.1.2. Interventia manageriala 8
1.2. Abordarea sistemica organizatiei si managementul acesteia 9
1.2.1. Organizatia ca sistem: o abordare holistica 10
1.2.2. O arhitectura organizationala flexibila si adaptabila 17
1.3. Comportamentul organizatiei ca sistem 20
1.3.1. Comportamentul organizational si mediul sau 20
1.3.2. Analiza si interventia asupra comportamentului organizatiei. Modelul Nadler-Tushman. 24
2. ADAPTABILITATEA - NOUA PROVOCARE 29
2.1. Adaptabilitatea lucratorilor si intreprinderilor - obiectiv strategic european 29
2.1.1. Flexisecuritatea 31
2.1.2. Europa 2020 - noua strategie pentru crestere inteligenta, durabila si favorabila incluziunii 33
2.2. Adaptabilitatea organizatiei - delimitari conceptuale si metodologice 36
3. MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE IN CONDITIILE MEDIULUI IN SCHIMBARE 43
3.1. Schimbarea si organizatiile 43
3.1.1. Schimbarea in mediul organizational 43
3.1.2. Lectiile schimbarii 45
3.1.3. Particularitatile proceselor manageriale in conditiile schimbarii 47
3.2. Rolul resursei umane in procesul de schimbare 48
3.2.1. Adaptarea organizatiei este determinata de adaptarea lucratorilor 50
3.2.2. Managementul strategic al necesarului de resurse umane 51
3.3. Gestionarea resursei umane in sprijinul imbunatatirii adaptabilitatii organizatiilor 52
3.3.1. Flexibilitatea fortei de munca 53
3.3.2. Bune practici privind masurile de flexibilitate interna aplicate in companiile europene si transferul de know-how managerial 57
3.3.3. Noi provocari si riscuri, in conditiile flexibilizarii fortei de munca 64
4. COORDONATE ALE MANAGEMENTULUI RESURSELOR UMANE IN MEDIUL ACTUAL 67
4.1. Criza globala 67
4.1.1. Criza ca sursa de schimbari evolutive 67
4.1.2. Criza manageriala 68
4.2. Raspunsul managerial al intreprinderilor europene la constrangerile crizei globale: flexibilizarea fortei de munca si pregatire profesionala 69
4.3. Masuri de managementul resurselor umane folosite in companiile europene si romanesti in scopul flexibilizarii fortei de munca 75
4.3.1. Flexibilitatea timpului de munca 76
4.3.2. Practici privind managementul resurselor umane 79
4.3.3. Provocari si obstacole la nivelul managementului resurselor umane 83
5. MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE IN INTREPRINDERILE ROMANESTI, IN CONDITIILE RECESIUNII ECONOMICE 87
5.1. Analiza manageriala a intreprinderilor din Romania 88
5.1.1. Caracterizarea procesului de management 88
5.1.2. Capacitatea manageriala in conditiile crizei globale 94
5.2. Masurile de managementul resurselor umane aplicate in intreprinderile romanesti, in conditiile recesiunii economice 99
5.2.1. Obiective si probleme de analiza 100
5.2.2. Operationalizarea conceptelor 101
5.2.3. Elaborarea ipotezelor cercetarii 106
5.2.4. Prelucrarea datelor, analiza si interpretarea rezultatelor 108
5.2.5. Concluziile investigatiei 139
5.3. Directii de actiune privind optimizarea activitatii de dezvol tarea resurselor umane in scopul imbunatatirii adaptabilitatii intreprinderilor si lucratorilor 144
6. CONCLUZII GENERALE SI PROPUNERI 151
BIBLIOGRAFIE 157
CUVANT INAINTE
Actualul mediu economic, social, politic este unul dinamic, in care schimbarile se succed cu rapiditate si au efecte directe asupra vietii organizatiilor, iar succesul sau chiar supravietuirea organizatiilor este legata de eficienta raspunsului prin care acestea reusesc sa integreze schimbarile si sa se adapteze eficient si in timp optim. In plus, recenta criza economica generalizata a avut un impact major asupra organizatiilor, indiferent de marimea, domeniul de activitate, localizarea geografica a agentilor economici si a „testat” capacitatea reala a organizatiilor de a reactiona. Criza, ca etapa a procesului de evolutie catre noi stadii de dezvoltare, in care structurile si relatiile vechi se transforma catre unele superioare functional si nu numai, a impus organizatiilor de pretutindeni sa-si reevalueze situatia si resursele disponibile si sa ofere totodata un raspuns cu o coerenta strategica, in sensul gestionarii corecte a resurselor existente si de valorificare a potentialului resurselor insuficient exploatate pana acum: oameni, valori, strategii. In acest moment, este necesar sa fie gestionate corect pierderile dar si sa fie impulsionate si valorificate procesele de cunoastere, inovare, cercetare, reorganizare strategica.
Necesitatea publicarii acestei lucrari rezida din nevoia gasirii unor raspunsuri si alternative care sa vina in ajutorul managerilor in efortul lor de a conduce intr-un mediu dinamic, in continua schimbare, nevoiti, fiind, sa se adapteze fluctuatiilor economice, sa exploreze schimbarile din mediu si sa le transforme in oportunitati si avantaje care sa ofere intreprinderilor pozitii favorabile pe piata. Managerii care au o abordare corecta asupra schimbarilor necesare si care reusesc sa restructureze in mod eficient resursele organizationale existente pot face diferenta intre organizatiile de succes si cele care doar „supravietuiesc” sau nu crizei.
Problematica adaptarii intreprinderilor la conditiile mediului in schimbare este complexa si necesita o abordare multidisciplinara ce implica un transfer de conceptie si metodologie intre discipline variate precum: biologie, management, economia intreprinderii, macroeconomie. Adaptabilitatea organizatiilor este un atribut de defineste calitatea organizatiei si rezida intr-un proces complex, care depinde de numerosi factori, printre care: capacitatea de gestionare a schimbarii, capacitatea de a previziona evolutiile mediului organizational, stabilirea si revizuirea obiectivelor si optiunilor strategice, intr-o maniera flexibila. De fapt, organizatia moderna este pusa in situatia de a fi ea insasi intr-o permanenta transformare si innoire si nu doar de a raspunde la schimbarile mediului inconjurator. Mai mult, adaptabilitatea organizatiilor, ca sursa de avantaj competitiv, este fundamental bazata pe capacitatea managementului resurselor umane de a asigura dezvoltarea constanta a fiecarui lucrator in parte, esentiala pentru atingerea obiectivelor strategice. Astfel, abordarea moderna a managementului resurselor umane se indreapta catre abordarea capitalului uman ca resursa strategica si dezvoltarea competentelor profesionale si personale ale fiecarui lucrator, in efortul lor comun depus pentru succesul companiei. In acelasi timp, complexitatea provocarilor din mediul organizational si exacerbarea competitivitatii in mediul de afaceri extern obliga managerii de resurse umane sa optimizeze si sa conceapa noi alternative pentru a pune la dispozitia companiei o resursa umana pregatita, flexibila, pentru a sustine eforturile companiei de a face fata exigentelor competitionale crescute. De aceea, managerii si lucratorii trebuie sa se preocupe de crearea unei identitati profesionale atractive, a lucratorului adaptabil, care reuseste sa integreze la nivel personal cerintele crescute ale companiei, pastrandu-si in acelasi timp capabilitatea de a fi activizat pe piata muncii.
Practica a demonstrat ca, in Romania cel putin, raspunsul intreprinderilor este determinat de implementarea masurilor interne de restructurare si redimensionare a fortei de munca ce tin de dimensiunea cantitativa a practicilor manageriale. In conceptia noastra, orientarea catre o abordare calitativa, intr-o maniera integrata a masurilor de eficientizare a proceselor si fluxurilor interne intre componentele organizationale principale, centrate pe valorificarea si dezvoltarea resurselor umane si gestionarea competentelor, aduce un plus de valoare adaugata, ce poate veni in sprijinul imbunatatirii adaptabilitatii agentilor economici la un mediu in continua schimbare.
Noutatea lucrarii este absoluta, deoarece in mediul stiintific din tara noastra, studiile destinate abordarii conceptuale si metodologice a adaptabilitatii agentilor economici in conditiile crizei globale sunt reduse, rezumandu-se la studii punctuale privind influenta negativa a crizei economice generalizate asupra intreprinderilor din mediul de afaceri romanesc, concretizata in pierderi de performanta si profit, reducerea cheltuielilor, concedieri de personal (in ideea gresit exprimata conform careia procesul de restructurare inseamna doar disponibilizarea de personal, cand de fapt, restructurarea este un proces complex cu mult mai multe dimensiuni), fara a exista o preocupare reala, fundamentata, pentru pregatirea unui raspuns de adaptare si construirea planului de redresare.
Rezultatele si concluziile demersului de cercetare sunt focalizate in scopul de a oferi managerilor o serie de Directii de actiune privind optimizarea dezvoltarii resurselor umane, in sprijinul imbunatatirii actului managerial in intreprinderile romanesti pe parcursul traversarii perioadei de criza, fara a periclita relansarea economica ulterioara. Pentru indeplinirea obiectivelor acestei lucrari, schita parcursului metodologic necesar pentru a trece de la delimitarea conceptuala la intelegerea fenomenelor in expresia lor pura si extragerea dimensiunilor de analiza urmareste, in principal, abordarea organizatiei ca sistem, in sensul operationalizarii „lantului” intrari - procese de transformare - iesiri precum si aplicarea principalelor aspecte enuntate in cadrul modelului Nadler Tushman privind comportamentul organizatiei. Metoda de cercetare exploratorie aleasa a fost ancheta pe baza de chestionar, deoarece aceasta permite cuantificarea datelor si informatiilor legate de comportamentul intreprinderilor, in vederea cunoasterii in profunzime a problemelor de analizat. Activitatea de cercetare practica consta in derularea unei investigatii privind masurile de management al resurselor umane aplicate in intreprinderile romanesti din industrie, constructii si servicii, pentru a valida ipotezele stiintifice privind evolutia comportamentului intreprinderilor romanesti in perioada manifestarii efectelor negative ale crizei si cunoasterea in profunzime a aspectelor legate de dezvoltarea resurselor umane. Investigatia reprezinta o forma adaptata si imbunatatita a anchetei ce a facut obiectului fazei IV a proiectului de cercetare-dezvoltare „Gestiunea eficienta a capitalului uman in conditiile flexibilizarii pietei muncii” derulat in cadrul Programului Nucleu finantat de Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica, in perioada octombrie 2009- august 2011.
Studiul sistematic al dezvoltarii resurselor umane in vederea imbunatatirii adaptabilitarii organizatiilor este structurat in cinci capitole.
Capitolul 1 delimiteaza cadrul teoretic al cercetarii actuale prin studierea analitica a stadiului cunoasterii principalelor noduri ale retelei de cunoastere a tematicii propuse. In acest sens, am abordat principalele aspecte legate de relatia existenta intre mediul organizational si organizatie, care are la baza abordarea conceptuala a organizatiei ca sistem: deschis, cibernetic, adaptativ, ale caror principii ne vor ajuta la conturarea demersului metodologic ulterior. Toate acestea vor fi coroborate cu principiile modelului Nadler-Tushman care constituie instrumentul pentru analiza si interventia asupra comportamentului organizatiei in scopul studierii parghiilor favorabile adaptabilitatii organizatiei.
Capitolul 2 este destinat delimitarii conceptuale si metodologice a termenului de «adaptabilitate» intr-o abordare interdisciplinara, totodata cu integrarea acestuia in cadrul strategic european, unde a fost considerat un pilon al dezvoltarii umane in noua societatea a cunoasterii.
Capitolul 3 focalizeaza cercetarea stiintifica in interiorul organizatiei, oferind consideratii stiintifice asupra managementului resursei umane. In conditiile mediului in continua schimbare, managementul resurselor umane cunoaste noi evolutii si particularitati, cum ar fi flexibilizarea fortei de munca si promovarea formelor flexibile de munca in incercarea de a face cat mai adaptabile organizatiile si lucratorii acestora. Sinteza bunelor practici privind implementarea masurile de flexibilitate interna aplicate in companiile europene si transferul de know-how managerial in sprijinul competitivitatii ne-a permis crearea unei baze de date privind contextul, masurile de flexibilizare si principalele lectii invatate din experienta companiilor europene, in general. De asemenea, am analizat, princi¬palele provocari si riscuri la care este expusa gestionarea resurselor umane, in conditiile flexibilizarii necontrolate a fortei de munca.
Capitolul 4 plaseaza cercetarea stiintifica in conditiile actuale ale mediului organizational caracterizat de schimbare si criza economica generalizata. In acest sens, am analizat raspunsul managerial al intreprinderilor europene la propagarea efectelor negative ale crizei globale in mediul lor de afaceri, concretizat indeosebi prin flexibilizarea fortei de munca si intensificarea pregatirii profesionale. Ulterior, am aprofundat, printr-o analiza comparativa, tipologia aspectelor legate de flexibilizarea fortei de munca aplicate in companiile europene si romanesti, la nivelul anului 2009.
Capitolul 5, conceput pe baza informatiilor, cunostintelor si experientelor desprinse din capitolele precedente, aduce analiza la nivelul intreprinderilor romanesti, in conditiile crizei economice globale. De asemenea, am construit o parte exploratorie care-si propune cunoasterea in profunzime a aspectelor practice ale problematicii lucrarii. Investigatia este realizata in 125 de intreprinderi romanesti, urmarind evolutia rezultatelor si comportamentului acestora cu accent pe masurile de managementul resurselor umane, aplicate in conditiile recesiunii economice. Interpretarea rezultatelor si desprinderea concluziilor ne vor ajuta la elaborarea unui set de propuneri privind optimizarea activizarii masurilor si politicilor de dezvoltare a resurselor umane in scopul imbunatatirii adaptabilitatii intreprinderilor si lucratorilor.
Cercetarea intreprinsa ne-a condus la concluzia (capitolul 6) ca, schimbarile survenite in mediul de afaceri cer raspunsuri rapide, iar intreprinderile au nevoie de o resursa umana flexibila si usor adaptabila la schimbarile pietei. In acelasi timp, masurile strategice de dezvoltare a resursei umane trebuie sa puna accent pe inovare si dezvoltare a potentialului creativ al oamenilor, pe stimularea invatarii si a abilitatilor profesionale multidisciplinare, precum si pe valorificarea unor noi practici precum: munca in echipa, autonomia si responsabilizarea sociala. Prezenta lucrare se finalizeaza prin cristalizarea unor recomandari generale privind imbunatatirea actului managerial, in intreprinderile romanesti, in mediul in continua schimbare, care pot deschide, totodata, noi axe ale cunoasterii manageriale.
Subliniem faptul ca abordarea acestei tematici este doar un prim pas pe drumul studierii stiintifice a procesului de adaptare aplicat la nivel microeconomic, care necesita o abordare conceptuala si metodologica multidisciplinara. Astfel, este necesara continuarea studiului prin initierea unor noi lucrari de cercetare fundamentala si aplicativa in scopul extinderii si adancirii cunoasterii problematicii adaptabilitatii intreprinderilor si testarii noilor ipoteze, dar si gasirii unor metode operationale concrete de optimizare a proceselor manageriale si de executie, in noile conditii.
Dr. Maria Magdalena VELCIU
DESPRE AUTOR
Dr. Maria Magdalena VELCIU este cercetator stiintific gradul III, avand o experienta de peste 12 ani in cercetarea stiintifica in domeniul muncii si securitatii sociale, in cadrul I.N.C.S.M.P.S. Este absolventa a Facultatii de Chimie, specializarea Biochimie, a Universitatii Bucuresti si a continuat studiile postuniversitare prin programul de masterat „Politici Sociale ale Dezvoltarii“ al Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala. In anul 2012, a obtinut titlul stiintific de doctor in stiinte economice, domeniul Management, in cadrul Facultatii de Stiinte Economice a Universitatii Valahia din Targoviste, cu teza intitulata „Dezvoltarea resurselor umane din perspectiva imbunatatirii adaptabilitatii lucratorilor si organizatiilor din Romania, in conditiile unui mediu in continua schimbare“ avand ca indrumator stiintific pe domnul prof. univ. dr. Ion
Stegaroiu.
Prezenta carte este construita pe baza continutului si rezultatelor obtinute pe parcursul tezei, intr-o abordare personala, epistemologica si reflexiva, asupra paradigmei resursei umane, intr-o maniera interdisciplinara, integrata, valorificand concepte, teorii si metodologii din diferite domenii tematice. Stim ca totul este interconectat cu tot si ca sistemele economice, sociale, politice, organizationale se afla in interactiune, ca intr-un mare organism societal; si afirmam ca in centrul acestuia se afla oamenii, ca resursa si potential uman, purtatori de informatie .