Scriitorii romani si Primul Razboi Mondial. Dictionar biografic.

CUVANT-INAINTE

„Este vremea memoriilor si a confesiunilor” constata acum un sfert de veac si mai bine istoricul literar Mircea Iorgulescu (1943-2011), inca din anii ’80, scrierile memorialistice reprezentand o industrie in plin avant, cand „toata lumea scrie memorii, confesiuni, autobiografii, poarta convorbiri sau da interviuri; si toata lumea citeste memorii, amintiri, confesiuni, autobiografii, convorbiri si interviuri. Genul memorialistic, daca i se poate spune asa, este probabil genul dominant al acestui sfarsit de veac; romanul, in orice caz, a fost detronat, intaietatea nu-i mai apartine. Pofta de spovedanie in public se dovedeste la fel de insatiabila, ca si foamea publicului de spovedanii si dezvaluiri.” Academicianul Eugen Simion il completeaza si-l contrazice, afirmand ca „memorialistii apar, de obicei, dupa marile catastrofe ale istoriei. Secolul al XX-lea este, din acest punct de vedere, foarte rodnic: doua razboaie mondiale, doua sisteme totalitare, un lung razboi rece si o serie interminabila de revolutii care, in numele umanitatii, au sacrificat individul. Cand a iesit la lumina si a putut respira liber, acesta din urma si-a pus memoria si fantezia la lucru si a notat ce a vazut si a patit.”

Altfel spus, memorialisti au existat dintotdeauna, asa cum si razboaiele si catastrofele exista de cand lumea, atata doar ca, in ultima vreme, ce-i drept, pe piata cartii se cauta mai mult memorialistica decat romanul, aspect pe care nu ne-am propus sa-l disecam acum si aici, sfera preocuparilor noastre vizand biografiile celor circa 650 de combatanti romani din Primul Razboi Mondial, de pe toate fronturile Europei si chiar ale Asiei, in principal, care, alaturi de carabina, sabie etc. au purtat cu ei in ranita si condeiul, fie ca aveau dinainte de mobilizare pasiunea ori indeletnicirea scrisului, fie si-au descoperit-o pe parcurs ori ulterior din ratiuni mai mult sau mai putin particulare fiecaruia.

In mare si statistic vorbind, deocamdata suntem in masura sa aratam ca scriitorii, ca intreaga societate romaneasca, de altfel, s-au impartit atunci, in contextul razboiului luat ca punct de reper, in doua tabere:

a) filofrancezii (sau antantistii), in randul carora se regasesc autori precum Ion Agarbiceanu, fratii Octavian si Eugen Goga, Zaharia Barsan, Nicolae Davidescu, Mircea Dem. Radulescu, Corneliu Moldoveanu, Alexandru Cazaban, George Ranetti, Radu R. Rosetti, Radu D. Rosetti, Alexandru Rosetti, George Diamandy s.a.

b) filogermanii (simpatizantii ori adeptii sau partizanii Puterilor Centrale), nume reprezentative aici fiind D.D. Patrascanu, George Topirceanu, Ion Vinea, Demostene Botez, Camil Petrescu, Perpessicius, Traian Bratu s.a.

De prisos sa mai insistam asupra amanuntului ca, plecand de aici, in functie de tot felul de circumstante, pe intreg parcursul conflictului (sau numai partial, in cazul unora, putini la numar), fiecare dintre „actori” a actionat si a avut atitudini diferite, teoretic si practic, plus ca si intre aceia care au sustinut intrarea Romaniei in razboi de partea Antantei trebuie facute deosebiri intre scriitorii care si-au intarit vorba cu fapta, in sensul ca s-au inscris voluntar si chiar au plecat direct pe front, in prima linie, parte dintre ei lasandu-si oasele pe acolo, in vreme ce altii nu au calcat nici ca „turisti” de ocazie pe campul de lupta (criticul literar Eugen Lovinescu), aspect valabil in egala masura si pentru tabara filogermanilor, ca sa nu mai spunem de cazurile particulare gen Tiberiu Bratu care, desi a sustinut si a crezut in victoria Puterilor Centrale, cu toate acestea si-a facut datoria in transee, acolo unde i s-a ordonat. Si observatiile cu
caracter aparte ar fi multe, intre care si aceea ca, sensibili la pericolul rusesc, germanofilii moldoveni au fost mai numerosi decat germanofili munteni. In afara de aceasta, in Transilvania, Bucovina si Basarabia problemele sunt diferite fata de cele din Vechiul Regat, mai ales ca nu putini au fost scriitorii de origine romana inrolati in armata chesaro-craiasca si, respectiv, in armata tarista, uneori ajungand sa combata unii contra altora, de unde alte si alte drame, procese de constiinta si asa mai departe.

Si cum razboiul este, pe undeva, „continuarea politicii cu alte mijloace” (Carl von Clausewitz), pentru ca lucrurile sa se complice si mai tare din perspectiva abordata aici, mai mult decat soldati si scriitori, o parte insemnata a combatantilor a facut si politica, si nu una formala, cateva zeci dintre acestia fiind chiar membri marcanti ai gruparilor cu greutate in epoca, fii sau alte rude apropiate ale unor personalitati politice ori ei insisi ajunsi mai tarziu senatori si deputati in Parlamentul Romaniei, altii detinand functii in guvern si administratie (ministri, prefecti si subprefecti etc). Asa de pilda, la o trecere in revista, Partidul Conservator i-a avut ca „reprezentanti” de seama pe front pe Dimitrie Barnoschi, Dinu Nicodin si Dimitrie D. Patrascanu, Partidul National Liberal pe Ion Parvu Boerescu, Gheorghe Bratianu, Aurelian Bentoiu, George Fotino, Nicolae Hasnas, Aureliu Morariu, Gherman Pantea, Ion Abrudeanu Rusu, Cezar Al. Stoika, Gheorghe Tatarescu, Emil Tisca, Emil Dandea, Ioan Mateiu, Grigore Paltineanu, Ion Pillat si Nichita Smochina, Partidul National Taranesc pe Romulus Cioflec, Petre Ulgis Delapecia, Teodor Iacobescu, I.D. Isac, Ioan D. Mihaescu, I.I. Mironescu, Vasile Tiganescu, Petre Andrei si Grigore Gafencu, Partidul Conservator Democrat pe Take Ionescu, Grigore George Cair si Emanoil Antonescu, Partidul National Taranesc Democrat pe Scarlat Calimachi, Partidul Nationalist Democrat pe George Mil. Demetrescu, Partidul National Roman din Transilvania pe Radu Dragnea, Partidul Totul pentru Tara pe Dragos Protopopescu, Partidul Poporului Alexandru Averescu pe Cornel Grofsorean si Ilie Patrulea, Partidul Social Democrat pe Gheorghe Giosanu, Dimitrie Marinescu, I.D. Musat si Max Wexler, Partidul Renasterii Nationale pe Al. Lascarov Moldovanu si Ioan Nicolin si, nu in ultimul rand, am putea spune ca pana si mult blamatul Partid Comunist Roman i-a avut pe Mihail Sadoveanu si pe Zaharia Stancu, de ce nu? Asta fara a scapa din vedere ca au existat si romani „impartiali” care, sa nu supere pe nimeni, au „combatut” in numele a mai multe partide, fireste ca pe rand, aici retinandu-i pe Dimitrie Bogos (trecator prin Partidul Poporului, Partidul Conservator Democrat si Partidul National Taranesc), Sebastian Bornemisa (Partidul National si Partidul Poporului), Mihail Sadoveanu (Partidul Poporului, Partidul National Liberal Bratianu, Partidul Agrar si, pe final, Partidul Comunist Roman), Traian Braileanu (Partidul Poporului si Partidul National Democrat) etc. O falanga aparte o vor constitui mai apoi adeptii Miscarii Legionare (Gheorghe Bagulescu, Radu Dragnea, Ion Barbu, Traian Braileanu, Dinu Cluceru, Vasile Militaru, Mihail R. Sturdza, Alexandrina Falcoianu si Constantin C. Popian), ca si adversarii Miscarii Legionare (Petre C. Godescu, Florian Stefanescu Goanga, Traian Bratu, Felix Aderca, Andrei Petre si Mihai Stefanescu-Galati), iar exemplele acestea pot continua.

Dar poate cea mai interesanta statistica rezultata din parcurgerea acestor biografii de razboi este aceea raportata strict la destinul acestor scriitori, cu consecinte directe asupra procesului de creatie care fie a fost taiat subit, in cazul celor care si-au pierdut viata, si inca din primele zile cativa, fie, nu mai putin dramatic, care a luat o noua turnura in urma mutilarii lor, a ranilor si a bolilor - unele cu consecinte fatale - dobandite pe front. Si e cazul sa subliniem ca, in chiar anul de inceput al razboiului (1914), cand inca nu se stia precis in ce masura si de partea carei tabere va fi angrenata si Romania, si-au pierdut viata la modul eroic si trei scriitori de origine romana, chiar daca ei luptau in armatele altor state: Alexandru Bogadan, Horatiu Deacu si
Avram Sadeanu.

Din anul 1916, cand a intrat in foc si armata regelui Ferdinand I cel Loial, cifra scriitorilor cazuti cu arma in mana la datorie s-a marit simtitor, celor trei citati anterior adaugandu-li-se inca 14 nume, unele cu notorietate, altele in curs de a o dobandi (Nicolae Vulovici, Mihail Saulescu, Constantin Titus Stoika, Ion Trivale, Ion Barseanul, Dimitrie Marinescu, Dumitru Mihalache, Constantin Fotache, Ion Leandru Cocarla, Lutia Lascar, Ion Motet, Stefan Petrovici, Constantin Panait, Aurel Esca si Alexandru Zagoritz), anul 1917 venind cu inca 14 scriitori-eroi (Stefan Basarabeanu, Ion Chiru Nanov, Alexandru Costeanu, Ion Gramada, Andrei Naum, Nicolae Burghele, Gheorghe Giosanu, Constantin Popescu-Azuga, Petre Stefanescu-Vultur, Alexie Mateevici, Simeon Murafa, Aurel Metroniu, Petre C. Godescu si Max Wexler) si, in fine, anul 1918 adauga alte doua nume de scriitori pe monumentul eroilor neamului: Oreste Georgescu si Avram Steuerman-Rodion. Razboiul duce insa si la sinucideri - Avram Steuerman-Rodion (1918), Urmuz (1923) si George Cornea (1925) -, cauzeaza ori amplifica bolile mintale (Nicolae Beldiceanu si Artur Enasescu), genereaza asa-numitele „boli de razboi”: Gib Mihaescu, George Mihail Zamfirescu, Arpad Bitay (gazele toxice), Cassian R. Munteanu, Ioan Missir, Emil Barbulescu, Eugen Goga, Nicolae Milcu si Tudor Pamfile, toti acestia suferind de tuberculoza, in vreme ce George Topirceanu va acuza afectiuni digestive, in speta pancreatita, Vasile Bogrea (ulcer), Haralamb Lecca (paralizie in urma unei rani) etc.

Pe altii, razboiul ii pune in situatia de a fi asasinati in scop de jaf si talharire (George Grigore Cair), insa drama cea mai des intalnita este a celor cazuti prizonieri in mainile unui inamic implacabil, hain si dur, aici intrand un intreg batalion: George Banea, Demostene Botez, Gheorghe Braescu, Toma Ioan Brenciu, Nicolae Burghele, Aron Cotrus, Alexandru Cretzianu, Emil Dandea, Nicolae Davidescu, Horia Furtuna, Eugen Goga, Titus Hotnog, Lajos Kantor, Dimitrie Nanu, Camil Petrescu, Sandu Telejean, Eugen Todie, George Topirceanu, Alexandru Vitianu, Corneliu Sachelarie, Constantin C. Popian, Ilie Patraulea, Petre Nemoianu, Constantin Nasturas, George Millian-Maximin, Nae Ionescu si Alexandru Cretzianu.

Un alt batalion este acela al scriitorilor raniti pe front: Al. George Vasile, Sica Alexandrescu, Gh. Andronache, Constantin Argintaru, George Banea, Dimitrie Barnoschi, Aurelian Bentoiu, Alexandru Bocanetu, Gheorghe Braescu, Gheorghe Bratianu, Toma Ioan Brenciu, Vasile Brezeanu, Virgil Caraivan, Dumitru Ciurezu, Emil Colbazi, George Cornea, Alexandru Costeanu, Aron Cotrus, Alexandru Cretzianu, Tiberiu Crudu, Radu Dragnea, Ioan Dragu, Nicolae Dunareanu, Gh. Fira, Eugen Goga, Ion Valerian Ionescu, Klein Karl Kurt, Scarlat Lambrino, Dimitrie Marmeliuc, Dumitru Mihalache, Alexandru Morariu, Andrei Naum, Constantin Nasturas, Ion Pas, Camil Petrescu, Victor Ion Popa, Cristifon Purecel, Sextil Puscariu, Radu R. Rosetti, Victor Slavescu, Nichita Smochina, Henri Stahl, Constantin Titus Stoika, Vasile Stoika, Titus Titus Stoika, Petre Stefanescu-Vultur, Victor Suiaga, Sandu Telejean, Alexandru O. Teodoreanu, Constantin Tonegaru, Alexandru Terziman, Alexandru Vasiliu-Tataru, Alexandru Vitianu, Nicolae M. Balota, Traian Braileanu, Nicolae Cerbulescu, Emil Dandea, Franyo Zoltan, Bela Lam, Gheorghe Roiban si Dumitru Ciumbrudean. Dar sunt raniti si raniti, unii dintre acestia extrem de grav ori ireparabil dintr-un anume punct de vedere, cum sunt marii mutilati, cu membre amputate, de la viitorul general Gheorghe Braescu, Eugen Goga si Perpessicius, ca sa dam numele cele mai cunoscute, cu cate un brat amputat, pana la Dumitru Ciumbrudean care, mai „norocos”, a pierdut numai trei degete.

O alta „fateta” interesanta extrasa din biografia combatantilor tine de gradul de rudenie al unora dintre acestia, nu putine fiind perechile de frati si chiar gruparile mai mari, de cate trei frati si toti scriitori (memorialisti): Ion si Vasile Al-George, Octavian si Eugen Goga, Alexandru, Aurel si Victor Morariu, Constantin, Titus si Cezar Stoika, Alexandru si Ionel Teodoreanu, Dugan Opait Arcadie, Ilie si Valerian, Eugen si Paul Constant, Nicolae Ion si Victor Ion Popa, Iosif si Petre Nemoianu, Alexandru si Nicolae Kiritescu. Altii sunt tata si fiu (Stefan Basarabeanu si, respectiv, fiul sau Sergiu Victor Cujba), in vreme ce Ion Gramada si cu Nicolae Gramada sunt numai veri pe linie paterna (cine stie cati vor fi fost pe linie materna!). Cativa provin din randul natiunilor conlocuitoare: unguri (lesne de recunoscut dupa nume), nemti, rromi, evrei si asa mai departe, intre acestia din urma remarcandu-se Felix Aderca, Emil Dorian, Horia Banciu, Avram Steuerman-Rodion, Max Wexler si Aristide Blank.

Dar sa nu uitam ca, la numai doua decenii dupa incheierea primei conflagratii mondiale, a izbucnit o a doua, si mai crancena, scriitorii combatanti la 1916, inca apti de lupta, fiind mobilizati si acum, intre acestia regasindu-se Nicolae Anghelescu, Atanasiu Constantin, Mihai Mosandrei-Tanasescu, Cezar Al. Stoika (cazut in 1942), Gheorghe Ante, Vasile Bancila, Toma Ioan Branciu, Paul Constantin, Octav Dessila, Adrian Maniu, Mircea Marcoiu, Scarlat Callimachi, Alexandru Pop, Arcadie Opait Dugan, Ioan D. Mihaescu, Nicolae Mateescu, Octav Vorobchievici si Aurelian Bentoiu. Iar fiindca unii dintre ei au combatut cu prea mult zel, fie cu carabina, dar mai ales cu pana, odata ajunsi la mana ocupantului vremelnic, au suportat si alte consecinte echivalente cu prizonieratul ori, chiar mai rau, zvarliti dupa gratiile inchisorilor politice,
indeosebi dupa 23 august 1944: Ion D. Ticaloiu, Ion Pillat, Dimitrie Iov, Vasile Stoica, Alexandru Teodoreanu (Pastorel), Adrian Maniu, Gherman Pantea, Nicolae Porsena, Victor Papilian, George Mihai Cantacuzino, Nicolae Gane, Elie Bufnea, Vasile Voiculescu, Sandu Tudor, Radu R. Rosetti, Gheorghe Bratianu, Nicolae Caliman, Nicolae Davidescu, Sever Bocu, Sebastian Bornemisa, Petre Vasilescu si Dragos Protopopescu, asta cand nu au fost trimisi pe front si asasinati din motive politice: Gheorghe Giosanu, Dimitrie Marinescu si Max Wexler.

Tinand cont de profesiile lor din viata civila, unele eminamente intelectuale (preoti, medici, invatatori etc.), se pot desprinde alte grupari ale scriitorilor militari de razboi, si daca e sa ne referim strict la medici, de exemplu, aici se regasesc Stefan Basarabeanu, Nicolae Burghele, Nicolae Caliman, Marcu Campeanu, Mihail Celarianu, Vintila Ciocalteu, Mihai Ciuca, Emil Colbazi, Dumitrescu Combiescu, Emil Danda, Daniel Danielopolu, Emil Dorian, Enric Furtuna, Victor Gomoiu, Nicolae Hasnas, Cornelia Kernbach-Tatusescu, Gheorghe Magheru, Ioan I. Mironescu, Iosif Nemoianu, Victor Papilian, Alexandru Pop, Constantin Popescu-Azuga, Gheorghe Proca, Alexandru A. Radulescu, Eraclie Sterian, Mihai Stefanescu-Galati, George Ulieru, Vasile Voiculescu si Hermina Walch-Kaminski.

Dar cum militarii se afla intr-o ierarhie prestabilita si la vedere, pe grade, se naste o alta categorie de scriitori de razboi de aici, care urca de la soldat (militar in termen) la general si maresal, intre care cei mai numerosi au fost si sunt ofiterii (cu grade inferioare, pana la capitan si, respectiv, superioare, pana la colonel inclusiv), aici intrand Constantin Atanasiu, Jean Bart, Gheorghe Braescu, Andrei Butunoiu, Paul Constant, George Cornea, Octav Dessila, Paul Epureanu, Matila Ghyka, Gheorghe Madan, Constantin Manolache, Nicolae Mateescu, Ioan D. Mihaescu, Constantin Nasturas, Dinu Cluceru, Radu R. Rosetti, Radu D. Rosetti, Barbu Slatineanu, Alexandru Lascar-Vasilescu Delaputna, Nicolae Vulovici, Octav Vorobchievici, Mircea Constantin Zorileanu si Constantin Zagoritz.

In sfarsit, nu ne putem permite sa eludam rolul femeilor in razboi, cele mai multe activand ca infirmiere si surori de caritate (de Crucea Rosie), ce-i drept, abia mai in zilele noastre si indeosebi incepand cu al Doilea Razboi Mondial ajungand si in armele efectiv combatante, dar cu atat mai mult literatura noastra le-a retinut pe Hortensia Papadat-Bengescu, pe Cella Delavrancea, Pia Alimanesteanu, Maria Botis-Ciobanu, Ecaterina I. Racoviceanu, Margarita Emilia Miller Verghy, Maria Bogdan-Popescu, Sarina Cassvan, Maria Cuntan, Neli Cornea si Elena Emandi.

Una peste alta, strict referitor la scriitorii de „meserie”, am adunat in cartea noastra circa 410 participanti la Primul Razboi Mondial carora, dupa cum vom arata in continuare, li se adauga alte 215 nume de diaristi si memorialisti, pe undeva tot scriitori si nu mai putin notabili decat cei nominalizati anterior.

*

In privinta autorilor de jurnale (diaristilor), situatia e oarecum identica, desi la scara ceva mai mica decat in privinta scriitorilor. Aceasta si fiindca in spatiul romanesc s-a scris putin in vremea razboiului si s-a publicat si mai putin. Oricum ar fi, se constata ca memoriile, jurnalele si in genere amintirile din perioada Marelui Razboi au fost publicate in trei etape si forme distincte, astfel:

a) direct, de catre autorii insisi, incepand din anul 1918 si pana in anul 1939, fiind prefatate de personalitati ale vietii publice precum Nicolae Iorga, de diversi generali ai armatei, iar in cazul unor ofiteri inferiori, de comandantii lor;

b) postum, pana in 1990, in perioada comunista, in principal prin Editura Militara si in special in preajma semicentenarului Primului Razboi Mondial (1968), cu conditia sa nu intre in contradictie cu ideologia partidului unic;

c) postum, din 1990 pana azi, de catre urmasii pe linie directa sau colaterala (familie) ai combatantilor de odinioara, multe dintre manuscrisele aflate in pastrarea acestora fiind publicate de catre acestia, pe cheltuiala lor, in vreme ce altele au fost donate Arhivelor Statului, de aici intrand in circuitul cercetarii.

Au existat, in special in ultimul deceniu, sub impulsul sarbatoririi Centenarului Marii Uniri, si meritorii preocupari ale universitatilor pentru publicarea si punerea in valoare a unor manuscrise, precum si initiative ale catorva edituri de reeditare a unor jurnale-amintiri sau publicarea unor manuscrise.

In ce ne priveste, continuand expunerea statistica din partea de inceput, precizam ca efectivul scriitorilor-eroi cazuti la datorie pe front creste incepand din 1916 cu Ioan R. Marinescu, iar din 1917 cu Gheorghe Badescu, al ranitilor de glont ori de schija cu Stavar Dimitrei Ardeleanu, Florea Bogdan, Sterea Costescu, Mihai Dan, D. Dimitrie Dimancescu, Octavian Furlugeanu, Vasile Gorsky, Ilie Lazar, Ion Perieteanu, Nicolae Tataranu, Richard R. Tuffli, Mihai Vagaonescu s.a., iar al prizonierilor cu Paul Angelescu, Gheorghe Caracas, Victor Cadere, Nicolae Defleury, Ion Duscian, Gheorghe Garoescu, Simion Ghisa, Traian Grigorescu, Constantin Ionescu, Marin Ionescu-Dobrogianu, Mihai Isacescu, Gheorghe Todea, Petre C. Mihail, Ioan Gr. Oprisan, Gheorghe Todea si Constantin Vladescu. Se remarca si aici perechile de frati George si Virgil Arifeanu, Gheorghe si Stefan Constantinescu, dar si trioul Constantin, Dominic si Sebastian Stanca.

In total, cum ar veni, circa 215 participanti, cum precizam, desi in realitate au fost si mai multi, urmand ca alti cercetatori sa faca mai multa lumina si aici.

Deocamdata, mai subliniem ca literatura memorialistica se dovedeste a fi un valoros fond documentar si martor al istoriei Primului Razboi Mondial. Literatura marturisirilor, cu deosebire, se materializeaza in texte non-fictionale - despre persoane, locuri, evenimente cunoscute direct (traite) de cel care le consemneaza, se presupune, cu sinceritate - si confesive, redactate la persoana intai, in care autorul se identifica atat cu naratorul (cel care povesteste), cat si cu personajul (cel despre care se povesteste).

Memoriile de razboi publicate de scriitorii de meserie sunt usor de citit, pe cand cele scrise de ofiteri sunt oarecum diferite, mai bine-zis de doua feluri:

a) cele scrise de ofiterii superiori, pline de date militare si cu exces de termeni militari, ceea ce le face mai greu de citit;

b) cele scrise de ofiteri inferiori, mai usor de citit.

Memorialistica preotilor este usor de citit, de asemenea si aceea a invatatorilor, cei mai multi dintre acestia fiind mobilizati ca ofiteri de rezerva.

Foarte putin, din pacate, s-a scris despre prizonierii romani ajunsi in captivitate in lagarele din Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria si Turcia, ca si despre voluntarii romani din Rusia si Italia. Dar cu atat mai mult trebuie apreciat si retinut ceea ce avem pana acum.

Asa stand lucrurile, prin demersul nostru dorim sa punem la dispozitia publicului interesat de fenomenul razboiului, chiar cercetatorilor mai putin avizati, un instrument de lucru la indemana care, alaturi de dictionarele online si de altele cu caracter general, sa calauzeasca pe drumul atat de pasionant al istoriei noastre militare vazuta si explicata cu mijloacele literaturii.

Nu in ultimul rand, tinand cont ca Romania a omagiat recent implinirea primului secol de la Marea Unire, acest modest dictionar se vrea un semn de pretuire pentru toti aceia care, cu pana si cu arma de foc, cu cerneala, dar mai ales cu sangele lor, in multe cazuri, au pus pe harta lumii o noua tara decat aceea din momentul intrarii lor in lupta, contribuind prin cuvant si imagine, uneori, la continua imbogatire si cizelare a limbii si a spiritualitatii romanesti pana azi si mai departe in timp, cat se va vorbi si gandi romaneste pe aceste meleaguri.

Teodora Manole
Bucuresti, 15 octombrie 2021

CUPRINS

Nota editorului 6
Cuvant-inainte 7
Abrevieri 17
BIOGRAFII 19
Cuvant de incheiere 401
Lista alfabetica a scriitorilor si jurnalistilor inclusi in volum 405
Bibliografie selectiva 413

NOTA EDITORULUI

Teodora Manole a adunat aici, in ideea unei abordari mai ample vreodata, pentru cine se va incumeta sa o faca, o baza de date - altminteri imprastiata pe o sumedenie de planuri, unele necunoscute sau greu accesibile, altele la indemana oricui (Wikipedia, de pilda) - suficient de convingatoare, credem, din care se vede cert ca scriitorii (si jurnalistii) romani si-au facut datoria mai mult decat onorabil atat pe frontul razboiului propriu-zis, cat si pe acela al literaturii. Mai mult decat perfectibil, pe alocuri cu mici scapari (regretabile unele, altele corectabile), demersul autoarei noastre este insa unul admirabil, rodul pasiunii de o viata si al muncii sustinute - la masa de scris si in biblioteca - fara alt gand decat acela de a aduce un prinos de recunostinta si pe aceasta cale soldatului roman, e drept ca aceluia cu inclinatii intelectuale in primul rand, care si-a sacrificat tot ce a avut el mai de pret, nu o data viata, pe altarul Patriei. A fost elementul esential, de altfel, care ne-a convins sa-i sustinem efortul generos intru materializarea proiectului, in conditiile cand case editoriale mai cu firma si renume, unele chiar obligate moral sa o faca, si-au declinat (in)competenta.

Ne bucuram ca desi modest, facut din economie de mijloace si la un nivel mai degraba mediu decat academic, acest dictionar a vazut lumina tiparului.

Este, tragem nadejde, un demers promitator, completand, chiar cu riscul unor suprapuneri, autorii interesati intre timp de aceeasi generoasa tematica (Ion Lazu, Dan Gulea si altii).

Dan Giju