AGIR Buzău, propunere de colaborare cu membrii Clubului CyberBrains Robotics
O nouă echipă formată din liceeni buzoieni pasionați de inginerie și robotică se pregătește de competițiile naționale. Este vorba despre CyberBrains Robotics, clubul de robotică al Liceului Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman”, cu care sucursala buzoiană a AGIR dorește să colaboreze.
Pregătit de profesorii Ștefan Pirlog și Eugen Constantinescu, clubul există de un an, reușind însă performanța de a obține cu primul robot, Lifto, premiul al II-lea la concursul „Made for Europe” și participând la Robofest. De asemenea, a colaborat cu echipa „Homosapiens” a Colegiului Național „B.P. Hasdeu” pentru a organiza „Treasure Hunt”.
Printre departamentele clubului CyberBrains Robotics se află și unul de Inginerie.
Reamintim că AGIR Buzău în parteneriat cu Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică din cadrul Universității Politehnice București a organizat, anul acesta, la Buzău, cea mai mare competiție de robotică denumită „FIRST Tech Challenge”, eveniment la care elevii și-au pus în practică cei mai buni roboți, realizați chiar de ei.