AGIR-sucursala Argeş se implică în organizarea unor evenimente locale dedicate elevilor şi studenților!
Facultatea de Mecanică şi Tehnologie în colaborare cu Asociația Generală a Inginerilor din România – sucursala Argeş organizează:
- vineri 27 mai 2022 Sesiunea de Comunicări a Elevilor din județul Argeş şi
- sâmbătă 28 mai 2022 Sesiunea de Comunicări Ştiințifice a Studenților.
La evenimentul din 27 mai sunt aşteptați elevi şi cadre didactice din liceele tehnice argeşene pentru a prezenta proiecte ştiințifice.
La Sesiunea de Comunicări Ştiințifice Studențeşti vor participa studenții Facultății de Mecanică şi Tehnologie de la 4 programe de studii de licență şi 6 programe de masterat ( în jur de 200 de studenți). În cadrul celor 13 secțiuni studenții vor prezenta lucrări de cercetare ştiințifică.