Schimb de bune practici AGIR Dolj- AGIR Alba
Schimb de bune practici AGIR Dolj- Agir Alba
În decembrie 2024 Sucursala AGIR Alba a organizat Ediția a VIII-a Conferinței „ Profesorul Ion D. Lăzărescu, fondatorul Școlii Românești de Teoria Așchierii”. Lucrările s-au desfășurat în format mixt, fizic și on line.
Din dorința de a-i determina și pe alți colegi din AGIR să participe la această Conferință, m-am înscris cu lucrarea „Rolul patronimelor în păstrarea identității naționale”.
Am pregătit o prezentare PowerPoint în care am povestit experiența AGIR Dolj din 6 aprilie 2015 când, în „săptămâna altfel”, am făcut o expunere la Liceul tehnologic „Alexe Marin” din Slatina. Tema pregătiră atunci „Despre școală. Cum a fost. Cum este. Cum va fi”.
Ceva nu a „mers” cum trebuie ...așa că m-am propus să ajung la Cugir, orașul în care lucrează Președintele Sucursalei AGIR Alba, profesorul Alexandru Micaciu, pentru o discuție directă cu acesta.
Timpul a trecut repede.
La începutul lunii octombrie s-a ivit ocazia de a avea o întâlnire cu colegi din Alba.
M-am întâlnit cu președintele Sucursalei, Alexandru Micaciu, însoțit de către domnul ing. Nicolae Bâldea.
Am discutat aproape o oră.
Am ajuns la concluzia că:
- trebuie continuată Conferința „Profesorul Ion D. Lăzărescu, fondatorul Școlii Românești de Teoria Așchierii”;
- este necesar să fie încurajată participarea fizică;
- este bine ca în prima parte a întâlnirii să vorbească personalități locale, din Cugir, din Sebeș, din Alba, conducători ai unor companii reprezentative pentru județul Alba
Am convenit să reluăm discuțiile în zilele următoare astfel încât, în prima parte a lunii decembrie, să se organizeze Ediția a IX-a.
După întâlnirea cu cei doi colegi am reajuns la concluzia că o discuție directă este, întotdeauna, eficientă.
Gheorghe Manolea





