In memoriam Gheorghe Buzuloiu
Data: 1 - 15 ianuarie 2013
La sfarsitul anului trecut ne-a parasit unul dintre cei mai mari ingineri constructori din tara noastra, membru al Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania si membru de onoare al Academiei de Stiinte Tehnice din Romania, Gheorghe Buzuloiu (nascut la 10 iunie 1926). Cei care i-au cunoscut activitatea, desfasurata de-a lungul a peste jumatate de secol, au avut si au intreaga indreptatire sa considere ca, in personalitatea celui disparut, s-au ingemanat viziunea novatoare a proiectantului cu capacitatea manageriala dovedita in numeroase cazuri, intre care la loc de frunte se situeaza marele pod peste Dunare de la Giurgeni - Vadu Oii, unde a coordonat activitatea de proiectare si asistenta tehnica la executia lucrarilor. Pana la constructia autostrazii Fetesti - Cernavoda, la care, de asemenea, si-a adus o importanta contributie, podul de la Giurgeni a fost singura legatura rutiera dintre Muntenia si Dobrogea.
Dupa 1951, proaspatul absolvent al Facultatii de Poduri si Constructii Masive din Institutul de Constructii Bucuresti, inginerul Gheorghe Buzuloiu, a participat activ la conceperea si realizarea unui numar impresionant de poduri. A marcat, astfel, inclusiv la modul simbolic, insusi sensul creatiei celor care leaga organic, peste cursuri de apa, localitati si zone ale tarii, apropiind - si in acest mod - oameni si valori, sub semnul a tot ceea ce reprezinta tehnic, economic si social constructiile puse in slujba comunitatii nationale. Gheorghe Buzuloiu si-a pus semnatura pe numeroase poduri, intre care cele peste Mures la Glodeni, peste Arges la Hotarele, peste Somes la Satu Mare, peste Siret la Galati, peste Olt la Slatina dupa cum la baza unor lucrari hidrotehnice in porturi si pentru santierele navale de pe Dunare si la Marea Neagra, se afla tot proiectele pe care le-a conceput si pe care, in cea mai mare parte, le-a coordonat, inclusiv la executia lucrarilor. Mai mentionam ca, intre anii 1982 - 1990, a fost director la Institutul de Proiectari Transporturi Auto, Navale si Aeriene - IPTANA. De asemenea, in paralel cu activitatea de proiectare, a lucrat si in invatamantul universitar, ca preparator si asistent la Catedra de poduri metalice a Facultatii de Poduri si Constructii Masive (1951 - 1952). Din 1959, timp de 20 de ani, a fost conducator de proiecte de diploma la Facultatea de Cai Ferate, Drumuri si Poduri si a sustinut, periodic, ore de seminar la aceeasi facultate.
In 2011, la implinirea a 60 de ani de la terminarea facultatii, scria ca nu a facut altceva decat sa-si vada de meseria sa: „Constructiile sunt un domeniu care nu are moarte. Mi-a placut, imi place si am urmarit in mod expres respectarea probitatii profesionale, ca factor de baza in activitatea mea. Am fost apropiat de oameni si am lucrat totdeauna cu adevarati specialisti“. Aceste cuvinte exprima o adevarata profesiune de credinta, definitorie pentru o viata de om care nu a facut niciodata rabat de la cele mai inalte standarde de competenta. Cei pe care i-a condus si format au primit de la mentorul lor ceea ce este deosebit de pretios in orice profesie: competenta grevata pe constientizarea propriei raspunderi fata de generatiile trecute, prezente si viitoare.
Toti cei care parcurg traseele amintite, cat si multe altele, nu pot fi decat recunoscatori inginerului Gheorghe Buzuloiu, chiar daca numele sau nu este gravat pe impresionantele lucrari de arta. A deschis drumuri noi in domeniul sau de specialitate si a fost urmat, ca sef de scoala, de numeroase alte generatii de constructori. Disparitia sa lasa un mare gol in randurile constructorilor romani, dar opera sa ramane.
Dumnezeu sa-l odihneasca!