Cercetarea stiintifica in slujba unei productii agricole de calitate, de mare eficienta economica si sociala

Convorbire cu acad. Cristian Hera, vicepresedinte al Academiei Romane

- In spiritul pretuirii traditiilor, am observat ca adesea il evocati pe acad. Gh. Ionescu-Sisesti, ii amintiti conceptia si ideile, subliniind de fiecare data actualitatea lor. A fost un model pentru Dvs.?
- Intr-adevar, pentru mine, acad. Gheorghe Ionescu-Sisesti a fost si este un model de viata. Am avut sansa ca, in anul 1960, Domnia sa sa ma aduca la Academia Romana ca secretar stiintific al Sectiei de Stiinte Biologice si Agricole. Momentul a avut loc dupa o sesiune la care, in calitate de cercetator stiintific la Institutul de Cercetari Agronomice al Romaniei (ICAR), absolvent al unei Facultati de Agrochimie, am sustinut primul meu referat cu tema „Influenta ingrasamintelor cu azot asupra productiei si calitatii porumbului siloz“. Era pentru prima oara cand s-au introdus in tematica de cercetare din Romania amoniacul anhidru, apa amoniacala si carboamoniacatii. Dupa prezentare, am fost solicitat sa merg in cabinetul directorului ICAR, unde l-am intalnit pe acad. Gheorghe Ionescu-Sisesti.

- L-ati avut profesor? Cum a fost aceasta intalnire?
- Nu, nu mi-a fost profesor. Aveam 26 de ani si marturisesc ca am fost atat de intimidat incat cu greu am putut sa fac fata discutiei. Mi-a spus ca i-a placut referatul, ca a aflat lucruri noi si, in consecinta, invitandu-ma la Academia Romana, mi-a semnat decizia de incadrare.

- Va propun sa staruim asupra ideii de model. Este foarte important sa prezentati si unele detalii, deoarece societatea noastra are mare nevoie de repere, in primul rand din domeniul stiintei.
- In acest sens doresc, inainte de toate, sa remarc felul in care m-a tratat, interesul deosebit pe care mi l-a aratat mie, ca tanar cercetator. Am fost uimit ca un om de valoarea Domniei sale sa fie atat de interesat de preocuparile mele, facandu-ma, astfel, sa inteleg ca tematica pe care o abordam se cerea tratata in continuare cu profunzime si seriozitate. Venind la Academia Romana ca secretar stiintific, am urmarit indeaproape felul in care discuta cu oamenii, tratandu-i cu respect si cu grija. M-a impresionat si faptul ca, dincolo de problemele obisnuite, spunea adesea: „E foarte bine ca ai citit din domeniul de specialitate, dar poate ca ar trebui sa mai citesti si o carte de Tolstoi sau de Moliere“. Dupa un timp, ma intreba: „Ai citit?“. Pe scurt, este doar o caracteristica definitorie a savantului si omului care m-a facut sa-mi orientez activitatea viitoare. I-am cunoscut indeaproape si familia, care era extraordinar de inchegata.

- Si sub acest aspect v-a fost un model...
- Da, asa este.

- Sa revenim la Academie, unde acad. Gh. Ionescu-Sisesti a fost vicepresedinte si presedinte al sectiei de specialitate. Ingaduiti-mi sa spun ca acad. Gr. Antipa, in raspunsul dat la discursul de receptie cu tema „Dezvoltarea studiilor despre sol in Romania“, evidentia, odata cu tinuta stiintifica, faptul ca „a creat o adevarata Scoala cu un stat major de elita“.
- A fost o realitate atestata de faptele sale de zi cu zi. Bunaoara, preocuparile curente din Academie se imbinau cu cele de la facultate. Am aflat de existenta unui jurnal al sau, scris intre anii 1934 si pana in 1967, anul trecerii sale in lumea vesniciei, adica timp de 33 de ani. A scris 27 de caiete, in care erau consemnate si comentate aspectele majore din perioadele respective. Am considerat ca e de datoria mea sa strang aceste caiete pentru a fi publicate. In anul 2012 a aparut un volum, in 2013 al doilea, urmand ca volumul al treilea sa apara la inceputul acestui an. Un sprijin substantial in publicarea „Jurnalului Gheorghe Ionescu-Sisesti“ l-am primit din partea istoricului Constantin Mocanu, a doamnei ing. Roxana Ionescu-Sisesti, nora savantului, precum si din partea dr. ing. Doina Argeseanu si a redactorului-sef, acad. Dumitru Radu Popescu, directorul Editurii.

- Va mai propun sa facem un salt in timp, un timp in care v-ati dedicat cercetarii stiintifice, activitate concretizata in 285 de lucrari, numeroase participari la manifestari nationale si internationale, 9 brevete de inventii si foarte multe studii si articole. Cum s-ar putea sintetiza aceasta deosebit de bogata si rodnica activitate?
- Sunt implicat direct in cercetarea stiintifica romaneasca din 1957, imediat dupa absolvirea facultatii, cand am fost repartizat ca cercetator stagiar la Institutul de Cercetari Agronomice al Romaniei. Dupa impartirea acestuia pe ramuri, am fost repartizat la Institutul de Cercetari pentru Cereale si Plante Tehnice de la Fundulea, care se ocupa de acele plante care se cultivau in Romania in proportie de 87% si unde am lucrat din 1962 pana in 1991, cand am plecat la Viena. La Fundulea au lucrat cercetatori de elita, o adevarata scoala. As mentiona un moment aproape unic: in 1970 am fost ales, prin vot secret, director stiintific al Institutului; am vazut concret cum rezultatele cercetarilor erau introduse in productie si cum agricultura Romaniei - care folosea recomandarile Institutului si statiunilor experimentale - prospera. O spun si cu o doza semnificativa de durere, deoarece Romania, tara cu un potential agricol extraordinar, mult superior altor state din UE, se plaseaza, din punctul de vedere al productiei pe unitatea de suprafata, undeva pe ultimele 2 - 3 locuri.

- Ce se poate face din ceea ce trebuie sa fie facut?
- Vedeti, nu este suficient sa ai potential de productie daca nu este valorificat cum trebuie. Pentru realizarea unor productii sigure si stabile pe unitatea de suprafata sunt necesare masuri speciale, sustinute de investitii, de dotare cu aparatura corespunzatoare si de aplicarea fara rabat a tehnologiilor aferente. Apoi, trebuie sa se tina seama ca plantele extrag din sol mari cantitati de substante - azot, fosfor, potasiu - care nu mai sunt restituite; am putea vorbi de un fel de „minerit“, de extragerea elementelor nutritive odata cu recolta. Pentru aceasta se impune aplicarea ingrasamintelor de orice natura - minerale, naturale, verzi - care sa contina si elementele nutritive necesare mentinerii si refacerii fertilitatii solului.

- Sa nu uitam schimbarile climatice si consecintele lor, carora le-au fost dedicate numeroase sesiuni stiintifice.
- In acest context, se impune si valorificarea zestrei de care dispune cercetarea stiintifica din tara noastra. Inca din 1927, cand a fost infiintat Institutul de Cercetari Agronomice al Romaniei, acad. Gh. Ionescu-Sisesti a fost preocupat de colectarea resurselor genetice care sa satisfaca cerintele de clima si de sol din tara noastra. Odata cu infiintarea institutelor de specialitate, s-a lucrat pentru alegerea acelor caractere care sa asigure noilor soiuri si hibrizi rezistenta la conditiile mai putin favorabile de mediu, specifice tarii noastre, la bolile si daunatorii specifici mediului climatic de la noi.

- Vorbind despre agricultura ca o prioritate nu numai la noi, ci pretutindeni in lume, l-as mentiona pe Lester Brown, membru de onoare al Academiei Romane, care a atras atentia asupra acestei teme fundamentale.
- Asa este, Lester Brown a publicat cartea „Planeta plina, farfuriile goale“, tradusa imediat si in limba romana. Este o lucrare pe care o recomand tuturor celor care vor sa cunoasca prin ce a trecut omenirea si, mai ales, la ce s-ar putea ajunge daca nu vor fi adoptate masuri pana nu vom ajunge la epuizarea resurselor. In ultima vreme s-a creat o agricultura intensiva pe baza consumului de energie, folosita atat pentru fabricarea masinilor si utilajelor, pentru folosirea lor, ca si pentru productia de ingrasaminte chimice. Se adauga la aceasta cresterea rapida a populatiei, ajunsa acum la 7,3 miliarde de locuitori din care 1,2 miliarde sunt muritori de foame. Trebuie sa gandim foarte serios si cu discernamant la ceea ce alegem sa facem - productie pentru hrana oamenilor sau pentru hrana masinilor care folosesc bioetanol (din porumb, grau s.a.) sau biodiesel (plante oleaginoase). Daca nu este asigurata hrana de fiecare zi se pot genera o serie de evenimente nedorite. Deriva de aici ca e necesar sa se acorde mai multa grija solului, apei, resurselor genetice, tuturor resurselor naturale, acestea contribuind la securitatea si siguranta productiei agro-alimentare.

- Aici apare o mare problema - oamenii de stiinta fac cercetari, pun diagnostic si ofera solutii, dar cat si cum sunt ascultati?
- Datoria oamenilor de stiinta este sa realizeze un produs al cercetarii care sa fie cerut de producatorii agricoli. Cercetatorul mai are datoria sa faca toate demersurile ca rezultatele lor sa fie cunoscute la nivelul beneficiarilor, ca si al factorilor de decizie legislativa si executiva. Noi aducem la cunostinta factorilor politici rezultatele cercetarilor, dar nu putem impune hotararile. De aceea ar fi binevenita o mai stransa colaborare intre cercetarea stiintifica si factorii de decizie, pentru ca rezultatele cercetarilor stiintifice sa fie aplicate, sa putem iesi din starea in care ne gasim.

- Pe baza acestor considerente, cum ar trebui sa privim viitorul?
- Eu, de fel, sunt o fire optimista si din aceasta cauza militez pentru schimbarea conceptiei de valorificare a pamanturilor tarii noastre. Trebuie sa ne organizam teritoriul pentru a produce cat mai mult si cat mai bine pe unitatea de suprafata, cu preturi care sa aduca beneficii fermierului, producatorului. Este necesara o noua zonare a productiei agricole in conformitate cu schimbarile climatice globale si adaptate la realizarile actuale ale cercetarii stiintifice.

- Cum in luna decembrie 2013 a fost marcata, de comunitatea academica, implinirea varstei de 80 de ani, ingaduiti-mi sa va urez multi ani cu sanatate si sa va bucurati de roadele muncii Dvs. de cercetator si manager.