Transportul local pe sina, cap de afis la Galele Feroviare 2013
Data: 1 - 15 ianuarie 2014
La 5 decembrie 2013, Club Feroviar si Asociatia Industriei Feroviare (AIF) au organizat Galele Feroviare 2013, acordand premiile de excelenta in domeniul feroviar. La aceasta editie, din cele sase premii, patru premii au fost acordate companiilor din domeniul transportului public pe sina.
Premiul de excelenta in domeniul feroviar pentru dezvoltarea transportului local pe sina a fost acordat Primariei Municipiului Iasi pentru investitiile importante in modernizarea liniilor de tramvai, pentru programul de modernizare a vehiculelor de tramvai si sprijinirea activitatilor de constituire a Zonei Metropolitane de Transport Iasi.
Premiul de excelenta in domeniul feroviar pentru pastrarea patrimoniului a fost acordat Companiei de Transport Public Arad pentru efortul de pastrare a patrimoniului liniei de cale ferata electrificata Arad - Podgoria. „Linia functioneaza pe o lungime de 60 de km si a fost construita pentru a asigura relatia dintre oras si zona viticola si agricola din estul acestuia. Aceasta este prima linie de cale ferata electrificata de pe teritoriul actual al Romaniei“, a declarat Petre Cuvineanu, director tehnic al CTP Arad.
Premiul de excelenta in domeniul feroviar pentru activitate industriala a fost acordat companiei Swietelsky pentru reusitele in domeniul reconstructiilor de infrastructura de tramvai si cale ferata conventionala. Unul dintre cele mai recente proiecte finalizate cu succes este reconstructia liniilor de tramvai din Cluj-Napoca, unde compania a participat in consortiu cu alti constructori locali si internationali.
Premiul de excelenta in domeniul feroviar pentru afacerea anului a fost acordat companiei Oradea Transport Local pentru identificarea si folosirea cu succes a unor surse de finantare alternative in scopul sprijinirii activitatii de intretinere a materialului rulant si construirea unui laborator modern de mecatronica.
Premiul de excelenta in domeniul feroviar pentru pastrarea traditiei a fost acordat Asociatiei pentru pastrarea liniilor ferate inguste din Romania pentru efortul depus in ultimii ani pentru reconstructia si repornirea activitatilor pe diverse linii de cale ferata ingusta din Romania. „In acest an am transportat 5000 de persoane in Moldovita. Aceasta activitate o fac din placere si pasiune, insa pot sa spun ca in ultimii patru ani am depus eforturi mari pentru a continua acest proiect. Din ultimii patru ani, acesta este primul moment in care simt ca activitatea noastra este rasplatita“, a declarat Georg Hocevar, presedintele asociatiei.
Premiul de excelenta in domeniul feroviar pentru intreaga activitate a fost acordat domnului Ion Stafie pentru activitatea desfasurata in slujba caii ferate si introducerii celor mai bune principii si tehnologii de constructie si intretinere a infrastructurii feroviare. „Este un premiu important pentru mine, intrucat mi-am desfasurat intreaga activitate in domeniul feroviar. Nu putem vorbi de un stat civilizat fara a vorbi de calea ferata si trebuie sa ne gandim ca un stat nu are un viitor fara transportul feroviar“, a precizat Ion Stafie.
(Sursa: Club Feroviar)