„Automobile DACIA“ isi consolideaza statutul de cel mai mare exportator din economia romaneasca
Data: 1-15 ianuarie 2018 2018
„Automobile DACIA" nu este doar cea mai mare companie din țara noastră, potrivit cifrei de afaceri, și unul dintre cei mai mari angajatori (18 000 de salariați), ci și principalul exportator din economia românească. Uzina din Mioveni a produs în anul precedent aproape 314 000 de autovehicule, în cea mai mare parte destinate exportului. Un factor esenţial l-a constituit creșterea cu 7% a producţiei SUV-ului DUSTER, cel mai scump model realizat până acum, deosebit de apreciat la târgurile auto din anul trecut.
Pentru a întregi imaginea activităţii companiei, trebuie precizat că, pe lângă mașinile pe care le asamblează, uzina din Mioveni a livrat peste 45 000 de exemplare de automobile subasamblate pentru fabricile din Algeria și Maroc. Al doilea model ca volum de producție a fost SANDERO, cu aproape 41 000 de mașini, urmat de LOGAN MCV cu 35 000 de unități. Dacă se ia în calcul atât producția DACIA din țara noastră, cât și cea a unităților similare din Maroc și Algeria, rezultă că avem de-a face cu o semnificativă consolidare a pozițiilor companiei mai ales pe piața auto europeană. Cota de piață pe continent tinde să depășească pragul de 3%, ceea ce înscrie compania în rândul celor mai performante entități ale industriei auto din Europa. S-a răspuns, astfel, oportunităților care s-au creat prin concentrarea pieței auto europene, fie către segmentul premium, fie către cel low cost, în special în timpul recesiunii, iar brandul românesc și-a majorat constant cota de piață începând cu anul 2004.
Contribuția esențială la performanțele tehnico-economice ale întreprinderii de la Mioveni este o rezultantă directă a activității inginerești concretizată prin introducerea în fabricație a unor componente în sfera înaltei tehnologii, inclusiv ca rezultat al activității de cercetare desfășurată la Centrul Tehnic Renault de la Titu. De altfel, perfecționările de ordin tehnic și tehnologic stau la baza creșterii competitivității produselor DACIA, în special în privința SUV-urilor DUSTER. Pentru anul acesta este programată accelerarea activităților de inovare, ceea ce va permite - cu siguranță - creșterea, în continuare, a exporturilor de autovehicule, tot mai reprezentative pentru industria românească.
Alte articole




