Costul anual al training-ului pe angajat: intre 150 si 2500 de euro
Data: 1-15 ianuarie 2018 2018
Realitățile economiei românești confirmă atenția sporită pe care antreprenorii și managerii o acordă perfecționării profesionale a angajaților. Datele statistice atestă că, în condițiile unui deficit tot mai mare de forță de muncă definită printr-o înaltă calificare, cea mai profitabilă investiție o constituie cea în factorul uman, respectiv în ridicarea nivelului de pregătire profesională a personalului. Există, însă, mari diferențe între firme în ceea ce privește efortul financiar îndreptat spre atingerea acestui obiectiv, astfel încât - conform informațiilor furnizate de companii de specialitate - costurile anuale pentru training pe angajat încep de la 150 de euro și ajung la 2500 de euro.
Desigur, nu numai puterea economico-financiară a firmelor își spune cuvântul, ci un factor de primă importanță îl constituie profilul activității. Ceea ce, însă, este comun vizează accentul pus pe promovarea de programe care combină metodele tradiționale cu cele digitale. Este încă o confirmare a faptului că antreprenorii și managerii conștientizează că nu pot fi obținute performanțe economice fără luarea în considerare a cerințelor erei digitale. În funcţie de specificul activităţilor, mai ales în economia reală, specialiştii în domeniul formării şi perfecţionării profesionale au elaborat şi pun în aplicare programe diferenţiate, care au ca obiectiv principal punerea în mişcare a mecanismelor de creştere a productivităţii muncii.
Faptul că a crescut în ultima vreme și ponderea investițiilor în echipamente IT atestă că amintitele programe de training au un corespondent direct în baza tehnico-materială a companiilor. Aceleași institute de specialitate în domeniul resurselor umane anticipează că, în anul 2018, va crește ponderea firmelor care vor aloca sume tot mai mari, aproape de nivelul maxim menţionat (2500 euro), pentru perfecționarea profesională a personalului.
Alte articole



