Tineri cercetatori romani, participanti - la recomandarea ASTR - la „EU-US Frontiers of Engineering Symposium“, Davis, California (SUA)
Data: 1-15 ianuarie 2018 2018
În cele ce urmează, prezentăm, în sinteză, relatarea dr. ing. Elena CHITANU - cercetător științific la Laboratorul Materiale Carbonice, Departamentul Materiale Avansate, şi dr. ing. Lucia-Andreea EL-LEATHEY - cercetător științific la Laboratorul Surse Regenerabile și Eficiență Energetică, Departament Eficiență în Coversia și Consumul de Energie, ambele de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA.
„Participarea noastră la manifestarea științifică EU-US Frontiers of Engineering Symposium 2017, Davis, California, ca urmare a recomandării Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR), acordată de preşedintele acestui for, Mihai Mihăiță, și de vicepreşedintele Florin Teodor Tănăsescu, precum și faptul că am fost selecționate dintr-un număr semnificativ de candidați (în total, la manifestare au participat 25 de persoane din Europa), au reprezentat, pentru noi, o mare onoare. Am avut privilegiul de a reprezenta Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA București și Academia de Științe Tehnice din România și - de ce nu? - România, la o întâlnire transatlantică, cu un înalt nivel științific.
Evenimentul a fost organizat de National Academy of Engineering (Academia Națională de Inginerie), în parteneriat cu European Council of Academies of Applied Sciences, Technologies and Engineering (Consiliul European al Academiilor de Știință Aplicată, Tehnologii și Inginerie), în colaborare cu Universitatea din California, Davis, Grainger Foundation (Fundația Grainger) și National Science Foundation (Fundația Națională de Știință), organizații care au asigurat infrastructura necesară derulării simpozionului și activităților sociale. Participanții la eveniment și-au prezentat activitatea prin intermediul unui poster, evidențiind rezultatele remarcabile din domeniul fiecăruia de cercetare.
Din punct de vedere organizatoric, simpozionul a fost structurat în patru sesiuni: Technologies for space exploration (Tehnologii pentru explorarea spațiului), Celule solare de generație următoare (Next-generation solar cells), Neuroinginerie (Neuroengineering) și Imagistică computa-țională (Computational imaging). Este de menționat că prezentările au fost susținute de personalități din fiecare domeniu, atât din Europa, cât și din Statele Unite ale Americii."
În continuare, autoarele relatării s-au referit, în detaliu, la temele abordate în cele patru sesiuni, formulând câteva concluzii:
„Participarea noastră la acest eveniment s-a materializat în cadrul sesiunii Celule solare de generație următoare. La solicitarea organizatorilor, am prezentat câte un poster pentru fiecare domeniu abordat de noi. Astfel, dr. ing. Elena Chitanu a supus atenţiei participanţilor lucrarea Materials for hybrid PV applications pentru domeniul de cercetare dezvoltat începând cu teza de doctorat, și anume știința și ingineria materialelor pentru aplicații fotovoltaice, iar dr. ing. Lucia-Andreea El-Leathey a prezentat lucrarea Experiments and Simulation Research Leading to Smart Use of Solar Power for Self Consumption pentru domeniul inginerie energetică - aplicații în domeniul surselor regenerabile de energie. Aceste postere au fost apreciate și, ca urmare, am avut posibilitatea de a iniţia noi contacte și posibilități de colaborare în cadrul unor potențiale proiecte internaționale de tip Horizon 2020. Trebuie să remarcăm că infrastructura INCDIE ICPE-CA a constituit în acest sens un mare avantaj. De asemenea, unul dintre aspectele apreciate de organizatorii evenimentului a fost reprezentarea României şi faptul că, începând cu acest simpozion, reţeaua Frontiers of Engineering Alumni Network va include şi cercetători din România. Astfel, ne bucurăm că EU-US Frontiers of Engineering Symposium 2017 constituie un pas în plus în cariera personală, dar şi pentru dezvoltarea ariei de expertiză a ICPE-CA.
De un interes deosebit s-au bucurat datele comunicate de noi privind cercetările de actualitate din domeniul celulelor solare, precum și despre infrastructura completă necesară pentru astfel de investigaţii ştiinţifice. Am putut constata, cu satisfacţie, că - prin cercetările de până acum, atât în domeniul științei materialelor, cât și al caracterizărilor complexe din domeniul energiei verzi - ne situăm la același nivel cu instituțiile de cercetare prezente la acest simpozion. De asemenea, discuțiile cu reprezentații firmelor din domeniul fotovoltaic ne-au confirmat faptul că ne înscriem în tendințele de cercetare, care au ca scop final aplicabilitatea la nivel industrial.
După participarea la acest eveniment, putem afirma că prestigioasa reuniune științifică a facilitat colaborarea internațională, interdisciplinară în domeniul cercetării, în vederea promovării transferului de noi tehnici și abordări din diferite domenii ale ingineriei și a încurajat crearea unor noi rețele transatlantice de ingineri de clasă mondială."
Alte articole


