Fondul Consiliului European pentru Inovare:
Data: 1-15 ianuarie 2021
primele investiții de capital în valoare de 178 de milioane euro în inovații radicale
Comisia Europeană (CE) a anunțat prima serie de investiții directe de capital, efectuate prin intermediul noului Fond al Consiliului European pentru Inovare (CEI). În ansamblu, 42 de întreprinderi nou-înființate și întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) foarte inovatoare vor beneficia de finanțare prin capitaluri proprii de circa 178 de milioane euro pentru a dezvolta și a extinde inovații radicale în domenii printre care se numără sănătatea, economia circulară și tehnologia avansată de producție, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar. Printre acestea se numără și întreprinderea franceză CorWave, prima întreprindere din UE în care investește Fondul CEI.
Investițiile de capital, cu o valoare cuprinsă între 500 000 euro și 15 milioane euro pentru fiecare beneficiar, completează finanțarea prin granturi, care a fost deja furnizată prin intermediul instrumentului-pilot Accelerator al CEI pentru ca întreprinderile să se poată dezvolta mai rapid. „Este prima dată când Comisia a efectuat investiții directe de capital sau cvasicapital, și anume investiții de capital combinate cu un grant, în întreprinderi nou-înființate, conform estimărilor participațiile urmând să fie cuprinse între 10% și 25%", se menţionează în comunicat.
Începând din decembrie 2019, în cadrul instrumentului Accelerator al CEI au fost deja selectate, în total, 293 de întreprinderi pentru a beneficia de finanțare prin granturi în valoare de peste 563 de milioane euro. Dintre acestea, 159 de întreprinderi au fost selectate pentru a beneficia în plus de noile investiții de capital din Fondul CEI. Cele 42 de întreprinderi nou anunțate sunt primele din cadrul acestui grup care au trecut cu succes de procesul de evaluare și de diligență. Alte 117 întreprinderi urmează să beneficieze de investiții, dacă vor trece cu succes de procesele relevante în curs.
CorWave: prima întreprindere din UE care a semnat un acord de investiții cu Fondul CEI. CorWave, o întreprindere franceză foarte inovatoare, a fost prima beneficiară a unei investiții directe de capital. Misiunea CorWave este de a oferi un nou standard de îngrijire pacienților cu insuficiență cardiacă severă. În valoare de 15 milioane euro, investiția din Fondul CEI a jucat un rol esențial prin mobilizarea altor investitori care să susțină IMM-ul francez, ceea ce a condus la investiții în valoare de 35 de milioane euro în cea de a patra etapă a finanțării inițiale acordate CorWave.
Următoarele etape pentru beneficiari. În prezent, acordurile de investiții cu celelalte întreprinderi-țintă sunt în curs de finalizare și vor fi anunțate în curând. CE oferă câteva exemple de întreprinderi beneficiare ale acestei prime serii de investiții: ▪ Hiber (Țările de Jos): întreprindere internațională cu activități în sectoarele sateliților și comunicațiilor care furnizează conectivitate mondială și la prețuri accesibile pentru internetul obiectelor; ▪ XSUN (Franța): întreprindere cu activități în sectorul aeronavelor solare care proiectează drone independente din punct de vedere energetic, concepute să fie complet autonome și să poată funcționa fără nicio intervenție umană; ▪ GEOWOX LIMITED (Irlanda): întreprindere cu activități în sectorul tehnologiei care furnizează evaluări imobiliare automatizate, pe baza unor date deschise de înaltă calitate și a unor modele de învățare automată; ▪ EPI-ENDO PHARMACEUTICALS EHF (Islanda): întreprindere cu activități în sectorul farmaceutic, axată pe dezvoltarea unui portofoliu exclusiv de medicamente pentru tratarea bolilor respiratorii cronice, un flagel mondial.
Aceste prime investiții au urmat unei evaluări aprofundate efectuate de experți externi, unui proces de diligență supravegheat de practicieni externi și de investitori în cadrul Comitetului pentru investiții al Fondului CEI, precum și unei decizii finale a Consiliului de administrație al Fondului CEI.