Importante momente aniversare tehnico-economice in 2023 (I)
Data: 1-15 ianuarie 2023
Reluăm, la acest început de an, publicarea unor date semnificative privind o serie de evenimente din sfera tehnico-economică (și nu numai), marcate, în 2023, prin aniversări „rotunde". Astfel, în acest an se împlinesc:
205 ani de la:
▪ Deschiderea, în incinta mănăstirii Sf. Sava din București, a Școlii academicești pentru științele folozoficești și matematicești, sub conducerea lui Gheorghe Lazăr (1779 - 1823), prima școală tehnică pentru ingineri hotarnici în limba română din Țara Românească, unde Gh. Lazăr a predat aritmetica, geografia istorică, apoi geometria teoretică și practică. Școala a răspuns cerințelor epocii legate de dezvoltarea forțelor de producție, de progresul social, contribuind în mod remarcabil la formarea intelectualității românești;
▪ Efectuarea, la București, din dispoziția domnitorului Ioan Gheorghe Caragea, a primelor experiențe de navigație aeriană. Pe Dealul Spirii a fost înălțat, în prezența domnitorului și a fiicei sale, domnița Ralu, un balon cu aer, având 8 metri diametru, pentru încălzirea căruia s-a folosit spirt aprins.
190 de ani de la:
▪ Înființarea, în Țara Românească, potrivit unui regulament școlar, a unor cursuri speciale de matematici superioare, geodezie, mecanică, arhitectură, agricultură practică, inclusiv cunoștințe veterinare și de silvicultură. Petrache Poenaru, unul dintre animatorii acestor cursuri, le înzestrează cu manuale și aparatură și creează, totodată, două clase cu profil ingineresc. Cursurile au fost întrerupte în 1848 și reluate la 17 octombrie 1850, când, printr-o hotărâre domnească, a fost înființată o facultate tehnică pentru formarea de specialiști topografi, ingineri de poduri și arhitecți;
▪ Întreprinderea, de către „Departamentul Dinlăuntru" al Țării Românești, a unor cercetări privind navigabilitatea apelor țării pentru înlesnirea transportului lemnelor, cărbunilor etc.
185 de ani de la:
▪ Efectuarea primelor determinări ale intensității câmpului geomagnetic pe teritoriul țării noastre, de către englezul William-Francis Ainsworth (1807 - 1896), calculând, prin metoda oscilațiilor câmpului magnetic orizontal la Galați și raportându-l valorii similare de la Paris, luată ca bază. În același an (1838) și în același loc, determină și înclinația magnetică;
▪ Realizarea primelor observații hidrometrice pe actualul teritoriu al României, la Orșova (jud. Mehedinți), urmate, în 1858, de cele de la Drencova (jud. Caraș-Severin);
▪ Publicarea, la Sibiu, a primei bibliografii științifice românești, „Disertație despre tipografiile românești în Transilvania și învecinatele țări, de la începutul lor și până la vremile noastre", întocmită de medicul Vasile Popp.
175 de ani de la:
▪ Apariția, la București, a lucrării lui Ion Ghica (1817 - 1897) Măsurile și greutățile românești și moldovenești în comparație cu ale celorlalte neamuri, prima încercare de a da echivalentele măsurilor medievale românești în sistemul metric;
▪ Înființarea, la Pădurea Neagră (județul Bihor), a primei mari fabrici de sticlă din țara noastră;
▪ Punerea în circulație, de către Franz Kerner, din Brașov, a unei curse de diligență rapidă, „cea dintâi grabnică trăsură care vreodată a trecut peste Munții Carpaților, legând orașele Brașov și București pe Valea Prahovei".
170 de ani de la:
▪ Inaugurarea, în țara noastră, a primei linii de telegraf electric, care stabilea legătura între orașele Sibiu și Timișoara cu Viena. În același an (1853), la 13 februarie, s-a dat în funcțiune și prima linie de telegraf din Moldova, care lega orașul Iași cu Bucovina și, mai departe, cu Viena. Răspunsul primei telegrame transmise a sosit în 18 minute.
Alte articole




