2023, cel mai cald an din istoria Romaniei
Data: 1-15 ianuarie 2024
2023 a fost cel mai cald an din istorie pentru România, cu o temperatură medie de 12,5 grade și o abatere termică de 2,3 grade față de normalul perioadei 1981 - 2010. Totodată, intervalul 2012 - 2023 devine cea mai caldă perioadă de 12 ani consecutivi din istoria măsurătorilor meteorologice, conform datelor publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), precizează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), într-un comunicat. „Potrivit serviciului pentru schimbări climatice Copernicus, și la nivel european 2023 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, iar oamenii de știință avertizează că încălzirea globală, perioadele de secetă severă, vor continua în condițiile în care emisiile de gaze cu efect de seră sunt în creștere", precizează MMAP.
- Credit foto: www.freepik.com
Tendința actuală a încălzirii globale este rezultatul activităților antropice (probabilitate de peste 95%) și se desfășoară cu o rată fără precedent. Acest fenomen este strâns legat de efectul de seră, proces prin care atmosfera captează o parte a energiei solare, cealaltă parte fiind radiată înapoi în spațiu. Gazele cu efect de seră, dioxidul de carbon (CO2), metanul (CH4), oxidul de azot (N2O) sunt rezultatul, în special, al arderii combustibililor fosili, iar, în prezent, depășesc semnificativ nivelurile preindustriale.
Potrivit reprezentanților MMAP, omenirea emite, în prezent, aproximativ 40 de gigatone de CO2 pe an. Pentru a rămâne în cadrul Acordului de la Paris de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius, cantitatea totală de carbon pe care o mai putem emite este de aproximativ 250 de gigatone. Corelând și alți factori care contribuie la încălzire, timpul care ne-a rămas pentru a reduce total emisiile este de aproximativ cinci ani.
Organizația Meteorologică Mondială (OMM) a afirmat, în cadrul summitului ONU din Dubai privind clima (COP28), că, în 2023, condițiile extreme înregistrate au „lăsat o amprentă de devastare și disperare", precizând și că ritmul schimbărilor climatice a „crescut alarmant", perioada 2011 - 2020 fiind cel mai cald deceniu înregistrat vreodată.
Temperatura medie la suprafața globului a atins cote record în primele 11 luni ale anului, potrivit observatorului european Copernicus: din ianuarie până în noiembrie, mercurul a fost în medie cu 1,46 grade Celsius mai mare decât în perioada 1850 - 1900. Ca urmare, 2023 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată în ceea ce privește media anuală. În fiecare lună au fost înregistrate temperaturi record, noiembrie fiind luna care a încheiat cea mai caldă toamnă boreală, din emisfera nordică, din timpurile moderne.
„2023 are acum șase luni și două anotimpuri care au depășit recordurile. Această lună noiembrie extraordinară, care include două zile cu temperaturi cu 2 grade peste nivelurile preindustriale, înseamnă că 2023 este cel mai cald an înregistrat vreodată în istorie", a declarat Samantha Burgess, șef adjunct al Serviciului Copernicus pentru schimbări climatice (C3S), într-un comunicat.
Și pentru România, cu o temperatură medie de 12,5 grade și o abatere termică de 2,3 grade față de normalul perioadei 1981 - 2010, 2023 a fost cel mai cald an din istorie.