Despre Remus RADULET

Bogatia unui popor vine din cultura sa. Cultura unui popor este data de creatiile comunitatilor care formeaza poporul. Cind se discuta despre cultura si creatii, ne gindim, de regula, la creatii artistice, la opere de arta, la tablouri, la sculpturi, la carti. La carti scrise de poeti, la carti scrise de romancieri. Cartile care intra in patrimoniul, in tezaurul unui popor sunt scrise si de alti specialisti. Uneori de ingineri. Unele dintre aceste carti jaloneaza, pentru zeci de ani, vocabularul de specialitate corelat cu vocabularul uzual, cu vocabularul comun. Daca nu apar la momentul potrivit aceste carti, numite dictionare, numite lexicoane sau altcumva, cultura unui popor risca sa-si piarda identitatea. Cuvintele de imprumut, cuvinte care „suna“ frumos si lasa impresia ca cel care le foloseste este inteligent si cult, sufoca incet-incet identitatea culturii unui popor. Cultura tehnica a poporului roman a beneficiat de multi creatori. Unii au creat inventii pionier. Altii au introdus cuvinte folosite acum in intreaga lume. Altul, numit Remus Radulet, prin eruditia si daruirea sa, a facut posibila aparitia Lexiconului tehnic roman.

Remus Radulet s-a nascut la data de 3 mai 1904 in localitatea Bradeni din judetul Sibiu. Satul sau natal este atestat inca din 1297 cu numele de Terra Heen, iar biserica, cu hramul Sf. Andrei, a fost mentionata prima oara in 1350. Sat sasesc, numit Henndorf pina in 1968. Studiile liceale le-a inceput la Sighisoara si le-a terminat la Brasov.
A inceput studiile superioare in 1923 la Facultatea de Electromecanica a Scolii Politehnice din Timisoara, pe care a absolvit-o in 1927, fiind cel mai stralucit student pe care l-a avut aceasta scoala de-a lungul istoriei sale. Scoala Politehnica din Timisoara a fost infiintata in noiembrie 1920 prin Decretul regelui Ferdinand, care in 11 noiembrie 1923, cu ocazia vizitei de inaugurare, a spus: „Nu zidurile fac o scoala, ci spiritul care domneste intr-insa”.
Dupa un an de la absolvire, in 1928, a obtinut o bursa de studii la Scoala Politehnica Federala din Zürich. Timp de aproape trei ani a lucrat alaturi de profesorul Karl Kuhlmann, renumit la vremea aceea, in atmosfera intelectuala efervescenta creata de o pleiada de savanti ilustri, printre care Albert Einstein, Max Plank, Erwin Schrödinger, atmosfera in care logica rationamentului, rigoarea stiintifica si eleganta expunerii erau repere fundamentale. La sfirsitul acestei perioade, in 1931, isi sustine teza de doctorat, dupa care se reintoarce in tara. Reincepe activitatea didactica la Scoala Politehnica din Timisoara, pe care o va sluji timp de 20 de ani, pina in 1951. Formarea sa enciclopedica, cunostintele temeinice dobindite ca student la Timisoara si ca doctorand la Zürich si harul sau pedagogic i-au permis sa predea cu deosebita competenta atit discipline fundamentale, cum a fost Fizica, dar si discipline de ultima ora: Masini electrice, Centrale electrice, Tehnica curentilor slabi, care a devenit ulterior curs de Electronica.
Incepind cu anul universitar 1951 – 1952 se transfera la Universitatea din Bucuresti, unde preda cursurile de Electromagnetism si Teoria relativitatii. A functionat, in paralel, si la Facultatea de Electrotehnica a Institutului Politehnic din Bucuresti, mai precis in departamentul de Inginerie electrica. Acest departament fusese infiintat in 1948, prin reorganizarea departamentului de Masurari electrice, si a fost condus la inceput de profesorul Constantin Budeanu, apoi de profesorul Ion S. Antoniu, iar pentru o perioada indelungata de profesorul Remus Radulet, devenit intre timp academician. Aici a predat, pina la pensionare, in 1974, cursul de Bazele electrotehnicii, caruia i-a dat o structura axiomatica.
In 1955, pe data de 2 iulie, a fost ales membru corespondent al Academiei Romane, iar din 21 martie 1963 a devenit membru titular. Timp de trei ani, intre 1963 si 1966, a fost presedinte al Sectiei de Stiinte, iar apoi timp de opt ani, intre 8 aprilie 1966 si 21 martie 1974, a ocupat functia de vicepresedinte al Academiei Romane.
Unul dintre domeniile in care si-a adus o contributie remarcabila a fost cel al terminologiei electrotehnice. Pregatirea sa enciclopedica i-a permis sa imprime lucrarilor din acest domeniu un caracter interdisciplinar prin stabilirea unor relatii intre electrotehnica si diferite domenii ale fizicii, chimiei, logicii, informaticii.
In 1947 apare traducerea in limba romana a Manualului inginerului Hütte, elaborata sub coordonarea profesorului Remus Radulet, aflat inca la Timisoara. Nu a fost numai o traducere, deoarece in fiecare capitol s-au adus completari de ultima ora, dar mai ales s-a utilizat o terminologie unitara. Iata ce spunea Remus Radulet: „Cel ce semneaza aceste rinduri s-a straduit sa realizeze intrebuintarea acelorasi termini in diferite sectiuni ale manualului si sa-l prezinte intr-o limba cit mai unitara”.
In perioada 1949 – 1956 a coordonat elaborarea Lexiconului tehnic roman, editia I, opt volume, iar in perioada 1957 – 1966 editia a II-a, in 18 volume, lucrare lexicografica de mare amploare, prima de acest gen din Romania. Prima editie a insumat 7000 de pagini, iar a doua 12 000 de pagini. La elaborarea ei au lucrat 433 de persoane. Lexiconul tehnic roman este un tezaur terminologic pentru domeniul electrotehnic deoarece, asa cum spunea Remus Radulet, „s-au preferat pentru termini forme romanesti atunci cind ele existau, iar preluarea neologismelor a fost facuta cu grija”.
In 1964 este ales presedinte al Comisiei Electrotehnice Internationale pentru o perioada de patru ani. A fost al 17-lea presedinte al acestei Comisii. Comisia Electrotehnica Internationala a fost infiintata cu ocazia Congresului Electricienilor, tinut la Saint-Louis, SUA, in zilele de 12 – 17 septembrie 1904. Primul presedinte a fost Lordul Kelvin.
In 1974, impreuna cu alti specialisti, a contribuit la organizarea la Bucuresti a reuniunii anuale a Comisiei Electrotehnice Internationale.
In calitate de presedinte al Comitetului Tehnic de Terminologie al Comisiei Electrotehnice Internationale a coordonat si finalizat, in 1983, prima editie a Dictionarului multilingv al electricitatii.
Incepuse deja, din 1981, sa lucreze, impreuna cu Comitetul Electrotehnic Roman, la solicitarea Biroului Central al CEI, la elaborarea unui Tezaur de termeni. Primele rezultate au fost prezentate de academicianul Remus Radulet, in octombrie 1983, la Reuniunea Generala a CEI care s-a tinut la Tokyo. Aprecierile au fost favorabile si s-au materializat prin decizia de finantare a activitatii de elaborare a Tezaurului terminologic.
Din pacate, in data 6 februarie 1984 s-a stins din viata.
Propozitia „Nu zidurile fac o scoala, ci spiritul care domneste intr-insa“, spusa la inaugurarea Scolii care l-a format, i-a marcat toata viata.
Remus Radulet a creat o scoala care ii continua filozofia stiintifica si profesionala.