Crestere economica prin incluziune

Atat in tara, cat si peste hotare, la ordinea zilei se afla temele complexe ale cresterii economice. In pofida unor mari dificultati, in special in Zona Euro, se contureaza un puternic curent de opinie potrivit caruia este necesar sa se puna capat politicilor de austeritate, intrucat iesirea din criza nu este posibila fara relansarea economiilor nationale, in stransa lor conditionare cu fenomenele de integrare si globalizare.
Daca in privinta necesitatii de a se reveni - cat mai repede - pe trendul cresterii economice exista o cvasiunanimitate de pareri, in ceea ce priveste tipul de crestere, punctele de vedere sunt impartite, uneori diametral opuse. Cu toate acestea, orientarea de baza a Uniunii Europene, orientare care ne intereseaza in cel mai inalt grad, in calitate de stat membru, a fost si ramane optiunea pentru o crestere economica incluziva. Ce vrea sa spuna acest concept inscris la loc de frunte in Strategia Europa 2020?
Notiunea de incluzivitate are, in documentele UE, un inteles bine definit, efortul de conceptualizare aprofundata incepand cu anul 1975, cand s-a decis sa se actioneze pentru combaterea excluziunii sociale. Pe scurt, se au in vedere patru sisteme corelate strans: sistemul democratic, respectiv integrarea civica, piata muncii, care vizeaza integrarea in activitati economice utile, generatoare de valoare adaugata, sistemul social menit sa diminueze inegalitatile determinate in special de procesul de saracie, sistemul familial-comunitar, adica promovarea integrarii interpersonale la toate nivelurile vietii cotidiene.
Toate acestea pot sa fie interpretate, mai cu seama in conditiile actuale din Romania, drept pure abstractiuni, foarte departate de realitate. Este si nu este asa. Daca ne gandim, bunaoara, la fondurile nerambursabile destinate intaririi coeziunii sociale, ne dam seama ca UE ne ofera bani sa actionam in directia unei reale incluziuni sociale. Dar, fireste, modalitatile de actiune in vederea atingerii acestui scop sunt mult mai numeroase, iar ponderea cea mai mare s-ar cuveni s-o detina efortul propriu.
Cheia intregii problematici o constituie masura in care se asigura un nivel acceptabil de ocupare a populatiei active (cea apta de munca). Obiectivul UE este de a se ajunge la 70%. Noi n-am atins nici 60%. Prin urmare, crearea unui numar cat mai mare de locuri de munca reprezinta principala cale de relansare economica incluziva. Aici nu este vorba numai despre asigurarea de resurse pentru realizarea programelor sociale, mai ales a celor menite sa reduca dimensiunile si profunzimea proceselor de saracire a populatiei, ci si despre consolidarea bazelor democratice ale statului, prin crearea conditiilor de manifestare a personalitatii umane, printr-un real comportament civic si, deopotriva, prin generarea de noi surse de prosperitate si de diminuare a inegalitatilor sociale.
Numarul tot mai mare de concetateni, victime ale excluziunii sociale (de la someri pana la persoane cu dizabilitati, de la tineri pana la varstnici), nu reprezinta o fatalitate intrucat majoritatea statelor membre ale UE au reusit, intr-o foarte mare masura, sa asigure un nivel mediu de bunastare, chiar in conditii de criza, tocmai prin promovarea politicilor de incluziune sociala. In ceea ce priveste indicele de bunastare, Romania se afla sub media din UE, inca de la aderare, in 2007, tot pe penultimul loc.
Este bine ca in discursul electoral, indiferent de protagonisti, este tot mai prezenta tema incluziunii sociale, intr-o abordare mai putin simplista, mai putin propagandistica. Prezentarea de programe concrete, realiste pe tema combaterii excluziunii sociale (macar atat) va fi un semn de maturitate politica, premisa obligatorie pentru realizarea unei societati prospere, generatoare de echitate, de autentica demnitate umana. In caz contrar, vom fi condamnati, in continuare, sa suportam consecintele tot mai apasatoare si grave ale excluziunii sociale.