Reindustrializarea Romaniei: contenciosul dintre dorinta si putinta
Data: 16 - 31 mai 2012
Sediul central al Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania (AGIR) a gazduit cea de-a treia dezbatere-sinteza consacrata procesului de reindustrializare a Romaniei, un capitol esential al Proiectului National de Modernizare Economica si Sociala. Schimbul de pareri s-a desfasurat cu participarea secretarului general al Asociatiei Generale a Economistilor din Romania (AGER), prof. univ. dr. Marin Dinu, si a secretarului general al Academiei de Stiinte Tehnice din Romania (ASTR), prof. univ. dr. ing. Florin Teodor Tanasescu. In acest mod s-a reconfirmat girul pe care reprezentativele organizatii profesionale la nivel national ale inginerilor si economistilor il acorda, cu toata convingerea, efortului intelectual de larg interes public, subordonat unui obiectiv stiintific a carui importanta nu mai trebuie subliniata.
Nu este nevoie sa o luam mereu de la capat
Consideratiile expuse in cursul dezbaterilor au relevat cerinta de a se tine seama de valoroasele achizitii - inclusiv ale cercetarii stiintifice din sferele economiei si tehnicii - in privinta investigatiilor intr-un „teritoriu“ deseori minat nu numai de controverse ale specialistilor, ci mai ales de deficitul de vointa politica a factorilor decidenti din conducerea tarii. In interventiile lor, mai ales prin intrebarile adresate referentilor principali, participantii au pus accentul pe existenta unor studii si cercetari efectuate in diferite perioade, date uitarii, astazi, din pacate, ceea ce a dus si duce la irosirea unei apreciabile „cantitati“ de inteligenta creativa. Tocmai de aceea s-a considerat ca nimic din cele spuse la reuniune nu s-a aflat pe „loc gol“.
Prima expunere a fost sustinuta de prof. univ. dr. Claudiu Doltu, care a apreciat ca, in perioada urmatoare, spatiul de manevra al oricarei guvernari se va ingusta, ceea ce este valabil si in privinta unui posibil si necesar proces de reindustrializare. In acest sens, a evocat masurile adoptate la nivelul Uniunii Europene pentru intarirea disciplinei fiscale. Astfel, se restrictioneaza semnificativ posibilitatile de folosire discriminatorie a resurselor nationale. Totodata, se inaspresc conditiile obligatorii pentru pastrarea si consolidarea stabilitatii macroeconomice. In concluzie, se prefigureaza situatia in care va fi mai multa ordine in sistemul economic si social. De aici, o serie de exigente superioare in materie de politici publice, indeosebi in sfera industriala. Ideea principala consta in necesitatea de a se stabili prioritatile in materie de obiective, iar un Proiect National de Modernizare Economica si Sociala a Romaniei, asemenea celui sustinut de AGER, AGIR si ASTR, poate contribui esential la realizarea acestui deziderat. Un asemenea proiect poate ajuta substantial si la elaborarea unor bugete publice multianuale, ca sursa deosebit de importanta pentru investitiile pe care le implica procesul de reindustrializare. Cu alte cuvinte, se poate asigura un plus de realism in proiectia viitorului previzibil.
La „rece“, despre teme „fierbinti“
Considerentele de ordin principial au constituit si substanta expunerii, mai ample, a conf. univ. dr. Liviu Voinea, care si-a concentrat atentia asupra elementelor de suport in procesul de reindustrializare, cu accent tot pe politicile publice. O parte dintre elementele de suport (care s-au dovedit utile) nu mai exista in momentul de fata, ca efect al unor grave erori decizionale la nivel national. Cu toate acestea, este posibil ca prin parghiile fiscale, bugetare, monetare sa se vina in sprijinul unor obiective dezirabile din punct de vedere economic si social, intr-o viziune sistemica. Trecand la concretizari, vorbitorul s-a oprit asupra investitiilor publice, ca factor multiplicator economic. Din cauza deficitului grav de transparenta, este imposibil, la ora actuala, sa se determine randamentul investitiilor publice, si aceasta chiar la nivelul majoritatii obiectivelor. Nu se poate face abstractie de faptul ca sunt deschise peste 40 000 de santiere prevazute in programele institutiilor centrale si locale. Intervine si tema extrem de controversata a fondurilor europene, intrucat - paradoxal - autoritatile de la Bruxelles dau bani pentru un proiect de investitii numai cu conditia ca randamentul sa fie cu... minus.
Participantii la dezbatere, ingineri si economisti, deopotriva, au fost - intr-o oarecare masura - contrariati de respectivul paradox, dar, pana la urma, lucrurile s-au lamurit atunci cand s-a facut precizarea ca este vorba despre recuperarea fondurilor alocate si nu despre randamentul obiectivului din momentul in care a fost dat in functiune (in folosinta). Am consemnat in „cronica“ noastra si acest „episod“ deoarece, pe parcursul intregii dezbateri, a avut loc, in repetate randuri, un schimb viu de pareri care a permis clarificarea multor aspecte, inclusiv de ordin terminologic.
Expunerea a prilejuit, in partea urmatoare, relevarea necesitatii (fapt caracteristic si dezbaterilor precedente) de a se trece „mai repede“ de la diagnoza la conturarea unor recomandari si solutii. In caz contrar, preconizatul Proiect National nu va avea suficienta consistenta pentru a-si indeplini ratiunea lui de a fi. Receptand sugestiile facute de participanti, Liviu Voinea si-a continuat demonstratia asupra multiplicatorilor deoarece, astfel, se faciliteaza intreaga operatiune de identificare a prioritatilor. A pus accentul pe investitiile publice din domeniul infrastructurii intrucat numai in acest mod poate fi valorificat mai eficient potentialul natural, material si uman de care dispune Romania, incepand cu cele mai mici localitati si zone pana la scara nationala. Se impune a se opera, in special, cu doua criterii: randamentul si utilitatea sociala. „Noi, pentru ca nu avem suficiente resurse financiare, dam putini bani la fiecare, in loc sa concentram fondurile pe un numar limitat de obiective si acelea rezultate din prioritatile nationale stabilite in functie de cerintele care decurg dintr-o autentica viziune strategica”.
Vorbitorul a apreciat ca se impune regandirea modului in care se folosesc si fondurile europene in domeniul investitiilor, sugerand ca se cere de urgenta eliminata situatia in care acelasi minister sau o alta institutie publica sa indeplineasca simultan functiile de unitate de management, organism intermediar si beneficiar. Aceasta opinie a fost impartasita de majoritatea participantilor, intrucat pune - cum se afirma deseori - „degetul pe rana“. Din cauza anomaliei institutionale si organizationale - la care s-a facut trimitere in aceasta zona a dezbaterilor - au aparut si s-au amplificat multe dintre greutatile din prezent in accesarea fondurilor europene. S-au dat, in sensul amintit, exemplele „oferite“ de ministerele Educatiei si Muncii, unde se practica „intr-o mare veselie“ suprapunerea de atributii, atat de paguboasa din unghiul de vedere al interesului public. Atat resursele interne, cat si cele puse la dispozitie de Uniunea Europeana se cer utilizate si in stransa legatura cu darurile oferite de natura Romaniei. Un potential imens, insuficient valorificat, este cel al Dunarii, o adevarata „autostrada“ navala care prezinta extrem de numeroase avantaje, mai ales in ceea ce priveste costul transportului.
Pertinenta intrebarilor si onestitatea raspunsurilor
Consideratiile si considerentele continute in expunere au reprezentat, pentru multi participanti la discutie, punctul de pornire pentru formularea unor intrebari menite sa clarifice unele aspecte de fond. O asemenea intrebare a fost formulata de cunoscutul analist, dr. Ilie Serbanescu, in legatura cu modul in care este structurat produsul intern brut (PIB) pe resurse si utilizari. Raspunsurile date, mai ales de catre reprezentantii mediului de afaceri (Dan Caraman, Arin Stanescu, Emanuel Babici, Octavian Udriste, Petre Pavel Szel) au permis identificarea cerintei de a se examina mai aprofundat preturile de transfer la care recurg companiile multinationale. S-a apreciat ca o rapida clarificare a temei ar permite sa se promoveze si o politica de impozitare mai apropiata de ceea ce se numeste slujirea interesului national. Cresterea veniturilor bugetare pe calea unei fiscalitati adecvate ar crea si resurse mai multe pentru sustinerea unei politici investitionale orientate spre reindustrializare. Sporirea resurselor implica - in viziunea ing. Octavian Udriste - o corelare rationala - fundamentata pe studii de impact - a sectorului industrial cu cel al transporturilor. Este iluzorie sporirea veniturilor impozabile in industrie fara luarea in calcul a eficientei transporturilor, indeosebi a celui feroviar. Ceea ce s-a intamplat in ultimii ani la CFR a venit in contradictie flagranta cu toate criteriile de eficienta operabile intr-o economie de piata. A fost doar una dintre pledoariile pentru o viziune sistemica strict necesara, pentru elaborarea unui Proiect National. Cealalta a apartinut dr. ing. Emanuel Babici, director executiv al Uzinsider SA, care a relevat numeroase exemple convingatoare, corelatii dintre industria extractiva, energetica si industria prelucratoare, corelatii care impun solutii viabile atat pentru fructificarea a ceea ce a mai ramas util din „mostenirea“ antedecembrista si a capacitatilor noi (atatea cate sunt), cat si pentru folosirea oportunitatilor oferite de piata interna si de cea externa.
Cartografia explorarilor stiintifice
A urmat interesanta expunere a presedintelui Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM), dr. geolog Alexandru Patruti. Dupa o scurta trecere in revista a evolutiei productiei la principalele resurse minerale, evolutie din care rezulta o comprimare semnificativa a activitatii utile din punct de vedere economic, mai ales in ultimii ani, vorbitorul a prezentat perspectivele, in functie de ceea ce se cunoaste in prezent. Potrivit unei metodologii specifice, aceste resurse sunt unele geologice si celelalte sigure sub aspectul rezervelor. Vom retine aici, in special, elementele care vizeaza a doua categorie. Astfel, la titei exista rezerve sigure de 54 882 mii tone, ceea ce permite sa se estimeze ca vom dispune de resursa respectiva pe o perioada de inca 15 ani. La gazele naturale, rezervele sigure sunt de 109 284 milioane mc, perioada de utilizare estimata fiind de 10 ani.
In ceea ce priveste evidenta resurselor minerale din tara noastra, vorbitorul a prezentat si comentat o serie de tabele interesante, din care au atras atentia cateva, prin importanta temei. In materie de carbuni exista noua categorii de substante in 299 de zacaminte aflate in evidenta. Resursele se ridica la aproape 4000 de milioane de tone. In exploatare se afla, insa, numai 43 de zacaminte, cu un volum de resurse exploatabile de 547 milioane tone. La minereuri de metale feroase, in evidenta se afla 4 substante, un numar total de 71 de zacaminte, resursele globale situandu-se la 89 milioane tone. In exploatare se gasesc doua zacaminte cu un volum de 15 000 de tone. Tot in evidente, dar la capitolul minereuri de metale neferoase, sunt inregistrate 5 substante in 243 de zacaminte. In acestea se estimeaza ca se afla peste 500 de milioane de tone. Resursele exploatabile sunt, insa, de 184 milioane tone in doar doua zacaminte in exploatare. Intrucat, in ultima vreme, se afla in centrul atentiei publice situatia din domeniul aurifer, presedintele ARNM a prezentat o harta din care rezulta ca rezervele la Rosia Montana sunt de 314 tone de aur si 1480 tone de argint, la Rovina se afla 294,5 tone de aur echivalent, la Certej 65,7 tone de aur si 372 tone de argint, iar la Bucium Rodu-Frasin, 43 de tone de aur si 120 de tone de argint. In ceea ce priveste cuprul, alta tema controversata, s-au identificat rezerve, in special, la Rosia Poieni, la Rovina, Colnic, Deva, Valea Morii si Buciumi Tarnita. S-au acordat licente de exploatare la Rosia Poieni, Rosia Montana si Certej si o licenta de explorare la Rovina. Fiecare resursa a fost analizata de vorbitor si prin prisma posibilitatilor pe care le ofera in vederea valorificarii, in capacitati industriale nationale existente, ca si a celor care se preconizeaza a se realiza pe termene mediu si lung. In special, resursele exploatabile, nu numai cele mentionate inainte, ci si sarurile, mineralele utile nemetalifere, rocile utile, namolurile terapeutice, apele subterane ofera premise favorabile pentru mentinerea si dezvoltarea unor sectoare importante ale industriei, dar in niciun caz nu pot asigura integral materia prima pentru o activitate productiva indelungata.
Marturii despre noi insine
Dupa expunerea presedintelui ANRM, a intervenit prof. univ. dr. ing. Florin Teodor Tanasescu, care a relevat necesitatea de a se lua in considerare, intr-o mai mare masura si intr-o maniera de responsabilitate la nivelul cerintelor, resursele naturale in vederea stabilirii prioritatilor in materie de reindustrializare. Punctul de vedere al presedintelui Alexandru Patruti (un punct de vedere personal) a vizat cerinta imperioasa a reorientarii spre productie, inclusiv spre ramurile care pot sa valorifice superior ceea ce se realizeaza si se va realiza - probabil, prin aplicarea masurilor preconizate in Proiectul National - in agricultura. De asemenea, a apreciat ca pe termen mediu nu exista nicio alternativa viabila la producerea energiei electrice pe carbune, la volumul si in ponderea din prezent si la cele care se contureaza pentru viitorul apropiat. De aici decurg si o serie de orientari privind perspectivele ramurilor industriale furnizoare de utilaje si echipamente in vederea continuarii si extinderii extractiei in domeniul carbonifer.
Asemenea cerinte au fost aduse in atentie atat prin intrebari, cat si prin consideratii, bazate pe propria experienta, de dr. ing. Mircea Halaciuga, Stefan Roseanu, prof. univ. dr. ing. Petre Pavel Szel si de alti participanti. Au fost supuse examinarii date si fapte referitoare nu numai la o gama larga de resurse naturale, ci si posibilitatile realiste de a se valorifica in capacitatile industriale existente si in cele care dispun de proiecte fezabile. Asemenea exemple au fost intregite de dr. ing. Emanuel Babici, care a precizat, intre altele: „Toate rezervele de minereuri feroase care existau in Romania, si erau rentabile economic, au fost, practic, exploatate. Mai avem rezerve in sisturile cristaline din Muntii Poiana Ruscai, unde fierul se gaseste in silicati, insa costurile de exploatare sunt foarte mari. Mai avem zacamantul de la Palazu Mare, similar cu cel de la Krivoi Rog (Ucraina), dar sub nivelul hidrostatic care arata ca, practic, nu poate fi exploatat rentabil. Au fost sapate puturi cu diametru mare, de ordinul metrilor, s-a inghetat apa din jurul lor si s-au facut experimente. Prin urmare, concluziile sunt limpezi. De unde luam resurse pentru industria metalurgica, asa cum o mai avem in prezent? Reamintesc ca, astazi, Romania exporta jumatate din fierul vechi de care dispune. Capacitatile pentru productia de otel au fost concepute mai ales pentru utilizarea minereului adus din India si Brazilia. De la 7 milioane tone de otel cat realiza Sidex Galati, in perioada de criza, nu s-au atins mai mult de 2 milioane. Se pune intrebarea: ramanem sa facem, in continuare, otel electric in Romania sau mergem in continuare pe orientarea de pana acum? Raspunsul nu este lesne de dat, ci impune clarificari care nu pot rezulta din studii aprofundate efectuate exclusiv de specialisti. In aceeasi maniera se cer abordate si celelalte aspecte legate de fructificarea resurselor naturale.“
Dificilul proces critic de evaluare
Cu deosebit interes a fost asteptata expunerea prof. univ. emerit dr. ing. Serban Raicu (Universitatea Politehnica din Bucuresti), presedintele sectiei „Ingineria transporturilor“ a Academiei de Stiinte Tehnice din Romania, expunere intitulata Infrastructurile tehnice si dezvoltarea socio-economica a unui teritoriu. In mod riguros a fost definit respectivul teritoriu in patru sectoare, spatiul topologic si al resurselor, spatiul natural, spatiul antropic si spatiul politic. S-a relevat ca amenajarea spatiului se realizeaza prin constructii si retele, iar ansamblul acestora alcatuieste infrastructura tehnica a societatii formata, la randul ei, din constructii civile si industriale, precum si din transporturi. Aceste precizari sunt foarte utile intrucat exista multa „aproximatie“ in utilizarea conceptului de infrastructura. Intr-o sistematizare strict necesara, prima categorie include alimentarile cu apa, energie electrica, gaz, energie termica, dar si retelele si constructiile pentru evacuarea si epurarea apelor uzate, la care se adauga transmisiile de informatii.
In materie de infrastructura a transporturilor se au in vedere cele pe apa, rutiere, pe sine, aeriene si spatiale, prin conducte, prin suspendare pe cablu si altele mai putin utilizate. Am retinut pentru prezentarea dezbaterilor aceste elemente de ordin conceptual, deoarece pentru fiecare dintre ele se contureaza domeniile care ar urma sa fie luate in considerare la elaborarea Proiectului National.
O prima concluzie a fost formulata astfel de prof. Raicu: „Din caracterul plurirelational al retelelor si imprevizibilitatea momentelor in care descoperirile stiintifice devin progrese tehnologice pentru orizonturi de timp comparabile cu durata de viata a infrastructurilor tehnice ale societatii, in general, si a celei de transport, in special, decurg incertitudini privind eficienta marilor proiecte. Aceasta chiar in ipoteza in care se apeleaza la cele mai elaborate strategii de fundamentare multicriteriala a unor astfel de investitii“. In ceea ce priveste activitatea socio-economica specifica, vorbitorul s-a referit la fluxurile de bunuri si persoane, la cele de transport si de trafic, punand accentul pe cerinta de a se asigura accesibilitatea acestora. Au fost date exemple referitoare la retelele de transport public, urban si interurban prin amplasarea rationala sau, dimpotriva, irationala, a autogarilor in statiile de cale ferata, cat si a punctelor de jonctiune. Din aceste exemple a rezultat ca infrastructura este determinanta pentru serviciul de transport prin prisma sporirii accesibilitatii. Aceasta reprezinta o conditie strict necesara pentru declansarea unei dinamici economice si sociale pozitive, insa respectiva conditie vizeaza potentialul mediilor economice locale in materie de inovare industriala si comerciala. O importanta speciala prezinta activitatea de profil determinata de marimea fluxurilor pentru care nu exista, in momentul de fata, o infrastructura adecvata. De aici si masura efectelor structurante ale investitiei. Retelele de transport au drept proprietati conexitatea (masura in care reteaua solidarizeaza sau nu elementele sistemului) si conectivitatea (care permite evaluarea legaturilor multiple asigurate de reteaua respectiva intre componentele sistemului).
Accesibilitate si atractivitate
In expunerea profesorului Raicu, un loc special a fost rezervat aspectelor legate de optimizarea legaturilor intre retelele de transport public urban si interurban, prin amplasarea punctelor de jonctiune in aceeasi zona. Este vorba, intre altele, despre punctele nodale ale retelei de transport urban corelate cu statiile de cale ferata si autogari. Accesibilitatea este vazuta in raport cu o functie economica, iar atractivitatea include, intre altele, locurile de munca, educatia, serviciile de utilitate publica, spatiile de cumparaturi, de recreere. In ceea ce priveste evaluarea atractivitatii, s-a pus accentul pe problemele delicate, cum ar fi forma functiei, comportamentul utilizatorilor determinat de principiul efortului minim si alegerea itinerariilor, dependenta de calitatea ofertei, adaptarea acesteia din sfera transportului public in functie de minimizarea orei de sosire, maximizarea orei de plecare, timpul maxim disponibil la destinatie. In privinta efectelor structurante, autorul expunerii a pus accentul pe ansamblul consecintelor declansate de o infrastructura/serviciu de transport asupra spatiului geografic in termeni de localizare a populatiei, activitati si dezvoltare locala, ca si regionala. S-a apreciat ca infrastructura este determinanta pentru serviciul de transport, reprezentand axa majora de amenajare a teritoriului care sporeste accesibilitatea. Este vorba nu numai despre o conditie necesara, ci si una posibila pentru asigurarea unei dinamici economice si sociale pozitive.
O conditie indispensabila pentru corelarea accesibilitatii cu atractivitatea vizeaza fructificarea potentialului de care dispun mediile economice locale in materie de inovare industriala si comerciala. Respectiva conditie indispensabila poate impune nevoia de crestere a accesibilitatii prin realizarea de infrastructuri extinse. Deosebit de importanta este ideea potrivit careia atractivitatea - prin marimea fluxurilor noii infrastructuri care confera accesibilitate sporita - reprezinta „sediul“ problemei de fond, dand masura efectelor structurante ale investitiei.
Sistemul de transport include, la capitolul oferta, circulatia, iar la capitolul cerere, sistemul de activitati. Circulatia efectiva determina, in timp, modificari in sistemul de activitati prin calitatea serviciilor oferite si prin resursele consumate pentru efectuarea prestatiei. Circulatia antreneaza, tot in timp, schimbari in sistemul de transport, deoarece, in functie de circulatia inregistrata si de cea previzibila, entitatile economice si sociale, precum si colectivitatile teritoriale dezvolta noi servicii de transport si de expeditii, ori, in sens contrar, renunta la altele.
Profesorul Raicu a abordat si tema complexa a proprietatilor unor retele de transport. Este vorba despre conexitatea care permite caracterizarea relatiilor dintre subsisteme si indica masura in care reteaua se solidarizeaza sau nu cu elementele sistemului. La randul ei, conectivitatea permite evaluarea legaturilor multiple pe care reteaua le asigura intre componentele sistemului.
Comparatiile care ingrijoreaza si... mobilizeaza
Profesorul Raicu a prezentat in continuare, pe larg, trasaturile infrastructurilor de transport din Romania comparativ cu alte tari, rezultand, in cele mai multe cazuri, decalaje considerabile. In ceea ce priveste amenajarea teritoriului, optimul economic se cere realizat printr-o repartitie uniforma a activitatilor in spatiul dat, iar in materie de transporturi, esentiala este concentrarea serviciilor intre marile centre de dezvoltare economica. In vederea elaborarii Proiectului National prezinta o mare importanta luarea in calcul a valorii considerabile a investitiilor, durata lunga de viata, inertia capitalului investit.
Se constata dificultati in procesul de restructurare a amenajarilor si pentru introducerea progresului tehnic, iar valoarea investitiilor nu poate avea alt garant decat puterea publica. Totodata, investitiile raman mult timp neproductive, calculele impunand luarea in considerare a trei categorii de eficienta: tehnica, financiara, economica (sociala, globala). Se inregistreaza, de regula, un interval de timp relativ mare, 15 - 25 de ani, intre momentul adoptarii deciziei si cel al finalizarii unei succesiuni coerente de investitii in infrastructura.
Principalele concluzii ale expunerii au fost sistematizate astfel: a) se cer luate in considerare interdependentele, pe termen scurt, mediu si lung, intre amenajarea teritoriului si urbanism, precum si gestiunea sistemelor pentru transportul de marfuri si persoane; b) la nivel de principiu, demersurile de planificare teritoriala trebuie sa inglobeze politicile de transport intr-o viziune de ansamblu care sa includa: localizarea resedintelor si activitatilor, mai buna utilizare a spatiilor disponibile, amplasarea si organizarea polilor si axelor de dezvoltare; c) promovarea conceptului de dezvoltare durabila impune o corecta articulare intre „amenajarea teritoriului, urbanism si transporturi“; d) se impune o abordare coerenta in procesul decizional al responsabililor politici in domeniile transportului, amenajarii teritoriului si urbanismului la toate nivelurile de organizare teritoriala; e) este necesara efectuarea de cercetari pentru elaborarea unei „scheme de coerenta teritoriala“ care sa cuprinda „planurile locale de urbanism“ si „planurile de deplasari urbane“.
La ce este bun scepticismul?
La o asemenea intrebare explicita si implicita in mai multe interventii la dezbatere, expunerea profesorului Serban Raicu raspunde - potrivit opiniilor exprimate in cursul confruntarii opiniilor - cu argumentele viziunii sistemice, care pune in evidenta caracterul fertil al metodologiei stiintifice realiste care implica exprimarea multor rezerve (sa le spunem doar asa) referitoare la o gama larga de aspecte, de la deficitul de vointa politica manifestat in intreaga perioada postdecembrista la putinatatea resurselor financiare interne, la slabiciunile capitalismului autohton, la disolutia unor institutii publice, iar dupa unele pareri (Ilie Serbanescu, Arin Stanescu, Octavian Udriste) a statului, in ansamblul lui.
Astfel de rezerve n-au constituit, insa, un impediment in efortul general indreptat nu numai spre conturarea unei diagnoze corecte, ci si in cel indreptat spre identificarea de solutii. Si sub acest aspect, expunerea profesorului Raicu deschide piste fertile pentru abordarea sistemica a temei infrastructurii din perspectiva viziunii strategice pe care o impune un autentic Proiect National de Modernizare Economica si Sociala a Romaniei. Sunt consideratii deosebit de utile nu numai pentru conturarea capitolului referitor la procesul de reindustrializare, ci si pentru celelalte componente ale documentului care va fi elaborat intr-o prima redactare in perioada urmatoare.
Alte articole



