Simpozionul „Patrimoniul natural al Transilvaniei“, editia a II-a
Data: 16 – 31 mai 2016 2016
Cu prilejul manifestărilor ştiinţifice consacrate sărbătorii Zilele Maramureşului şi împlinirii a 40 de ani de existenţă a Muzeului de Mineralogie Victor Gorduza Baia Mare, a avut loc cea de-a II-a ediţie a Simpozionului ştiinţific „Patrimoniul natural al Transilvaniei", găzduit de această prestigioasă instituţie.
Organizarea deosebită a evenimentului a fost posibilă prin parteneriatul dintre Muzeul de Mineralogie Baia Mare şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca - Centrul Universitar Nord Baia Mare, Garda de Mediu Maramureş, Societatea Geologică a României - Filiala Baia Mare, Sucursala AGIR Maramureş şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Maramureş.
Cele 19 lucrări prezentate, având o ţinută ştiinţifică remarcabilă, au vizat aspecte de mare actualitate pentru societate, din perspectiva dezvoltării durabile, în context european şi mondial. Au fost abordate tematici vizând geologia, protecţia patrimoniului naţional geologic, conservarea biodiversităţii, educaţia ecologică, valorificarea patrimoniului natural în viaţa satului maramureşean.
La eveniment au participat peste 40 de specialişti în domeniu din Transilvania, alături de doctoranzi, masteranzi, studenţi, membri ai unor ONG-uri cu preocupări în domeniul protecţiei mediului, biologi, precum şi seniori-geologi, pasionaţi de măreţia şi frumuseţea ascunsă a mediului subteran. Evocarea activităţii Muzeului de Mineralogie Victor Gorduza Baia Mare şi a personalităţilor remarcabile din domeniu la cei 40 de ani de existenţă a constituit un moment aparte, de suflet şi inspiraţie pentru generaţiile viitoare.
Putem afirma că Simpozionul băimărean - desfăşurat, de fapt, în cel mai spectaculos şi valoros mediu geologic naţional, cu largă recunoaştere internaţională - a avut un real succes. Nutrim speranţa ca ediţiile viitoare să adune specialişti din întreaga ţară şi din străinătate.