Jurnal de bord Ritm de crestere si model de dezvoltare

Publicarea estimărilor Institutului Naţional de Statistică (INS) privind creşterea economică în primul trimestru al anului în curs, respectiv un spor al PIB de 5,7%, a fost urmată de ample şi intense controverse care au vizat nu atât veridicitatea aprecierii, ci mai ales factorii care au determinat o asemenea evoluţie. În acest fel, a intervenit în dezbatere conceptul de dezvoltare economică. Ne referim la contribuţiile ramurilor la majorarea valorii adăugate care se însumează în produsul intern brut. Comunicatele INS referitoare la dinamica industriei, comerţului, construcţiilor, agriculturii etc. oferă de pe acum indicii credibile privind respectivele contribuţii.

Informaţiile sectoriale arată că industria şi comerţul merg, cum se spune, „umăr la umăr" în privinţa ritmurilor de creştere, iar exportul a înregistrat noi maxime istorice. Iată, deci, cum cantitatea face „joncţiunea" cu elementele de ordin calitativ, cunoscut fiind faptul că ponderea diferitelor domenii de activitate economico-socială reprezintă un criteriu fundamental subordonat modelului de dezvoltare economică. Mai ales pentru comunitatea inginerească, ai cărei exponenţi sunt concentraţi în principalele ramuri producătoare de valoare adăugată, prezintă o importanţă deosebită dezvoltarea industriei în sens larg (depăşindu-se modelul „clasic"), prin includerea domeniilor de vârf specifice erei digitale. Or, tocmai sectorul ITC este cel care a dat şi dă „tonul" în fructificarea factorilor de creştere, în contextul unor mutaţii sensibile de ordin structural, ceea ce indică, de asemenea, rolul esenţial al factorilor componenţi ai unui model economic. Sigur, ar fi prematur să se vorbească despre o tendinţă pe termen lung, însă nici progresele actuale nu pot fi subapreciate decât cu asumarea riscului de a deforma realităţile în dinamica lor.

Incontestabil, un model de dezvoltare nu poate face abstracţie de ponderea şi evoluţia capitalului privat românesc. Tema este vastă, complexă, viciată deseori de reprezentări cu iz emoţional şi, tocmai de aceea, apelul la datele statistice omologate de Eurostat se cer luate în considerare în cel mai înalt grad. Deocamdată, datele definitive se referă la anul 2015, însă tendinţele pe care le relevă sunt evidente şi pentru perioada care a urmat. Cu titlu strict informativ, precizăm că firmele cu capital privat românesc au o pondere de 47% din cifra de afaceri pe economie, iar cele străine de 49%. Diferenţa de patru procente până la 100% este dată de firmele cu capital de stat. Ceea ce atrage atenţia în mod deosebit vizează profitabilitatea firmelor româneşti, întrucât, în primă şi ultimă instanţă, scopul principal al oricărei activităţi economico-sociale îl constituie... profitul. Ei bine, în anul 2015, firmele private româneşti au avut o profitabilitate de 5% (27 miliarde lei), faţă de 1,5% în cazul firmelor cu capital străin. Fireşte, pot fi luaţi în considerare pentru o analiză exhaustivă şi alţi indicatori. Dar pentru că vorbim despre modelul de dezvoltare, ne vom referi în special la locul şi rolul firmelor cu capital privat românesc sub aspect sectorial. Astfel, acestea rămân majoritare în comerţ, construcţii, agricultură, transport şi industrie alimentară, în timp ce firmele cu capital străin sunt majoritare în industrie. În acelaşi timp, este necesar să fie examinate aceste procese şi fenomene sub aspect teritorial. Cifra de afaceri a firmelor din judeţele din vestul ţării este dominată de capitalul străin, ceea ce, evident, constituie o temă preocupantă.

Supunem reflecţiei cititorilor toate aceste date, deoarece ele pledează convingător în favoarea opţiunii pentru un model de dezvoltare economică în consonanţă cu cerinţele proceselor de integrare şi globalizare, fără, însă, a neglija, a subaprecia şi a manifesta pasivitate faţă de tot ceea ce reprezintă, pe fond, slujirea interesului naţional.