36 de ani de exploatare a Canalului Dunare - Marea Neagra
Data: 16-31 mai 2020
Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile (CNACN) S.A. a marcat, la 26 mai a.c., 36 de ani de exploatare a Canalului Dunăre - Marea Neagră, unul dintre cele mai importante canale navigabile artificiale din Europa şi unul dintre cele mai mari obiective de investiţie 100% românească a tuturor timpurilor.
„Canalul Dunăre - Marea Neagră constituie veriga ce leagă traficul maritim, prin portul Constanţa, de traficul fluvial pe apele interioare europene, fiind parte componentă a coridorului paneuropean de transport dintre Marea Neagră şi Marea Nordului, prin Canalul Rin - Main - Dunăre, formând o importantă rută de transport cu costuri reduse pentru o gamă largă de mărfuri şi servicii. Inaugurat la 26 mai 1984, canalul Dunăre - Marea Neagră se înscrie astfel în cea mai mare clasă de canale interioare, potrivit standardelor europene. Construcţia canalului a implicat eforturi umane şi financiare deosebite, dar şi o serie de lucrări conexe de mare anvergură, precum construirea unor poduri, ecluze, rectificarea unor şosele, căi ferate şi supraînălţări de terenuri inundabile", menţionează CNACN, într-un comunicat.
Canalul scurtează cu aproximativ 400 km ruta mărfurilor de la Marea Neagră pană la porturile dunărene din Europa Centrală şi cu aproximativ 4000 de kilometri drumul mărfurilor din Australia şi Orientul Îndepărtat către Europa Centrală. Principalul avantaj al canalului constă în legătura directă cu Portul Constanţa, cel mai mare port maritim de la Marea Neagră şi unul dintre cele mai mari din Europa.
„Canalul Dunăre - Marea Neagră reuşeşte să îşi îndeplinească menirea prin traficul înregistrat în ultimii ani. Anul acesta, CNACN a înregistrat 13 468 596 tone capacitate din valoarea prognozată de 10 812 000 tone capacitate", se menţionează în comunicat.