Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP), noua Instalatie de Interes National a Romaniei
Data: 16-31 mai 2020
Executivul a adoptat o Hotărâre privind completarea listei instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional, finanţate din fondurile Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC). „Astfel, instalaţiile şi obiectivele speciale de interes naţional sunt structuri de cercetare-dezvoltare, fără personalitate juridică, ce funcţionează în cadrul unei unităţi de cercetare-dezvoltare cu personalitate juridică, acestea asigurând sprijinul ştiinţific şi tehnologic pentru unul sau mai multe domenii din Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare, Inovare, dar şi suport logistic pentru cooperări internaţionale", precizează MEC, într-un comunicat.
În prezent, lista instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional, finanţate de MEC, de la bugetul de stat, capitolul Cercetare fundamentală şi cercetare-dezvoltare, cuprinde un număr de 30 de poziţii, selectate în urma evaluării pe baza metodologiei şi criteriilor stabilite prin ordin de ministru. Acestora li se adaugă, de zilele trecute, Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP), administrată de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH) Bucureşti, institut aflat în coordonarea MEC. „Avându-se în vedere criteriile de evaluare aplicate, s-a constatat că Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP) a atins un nivel de maturitate tehnică şi funcţională, laserul fiind în parametrii proiectaţi, are un rol de suport major pentru activitatea de cercetare-dezvoltare în domenii strategice, asigurând, totodată, suportul ştiinţific, tehnic şi logistic pentru cooperări internaţionale, inclusiv în diverse programe de infrastructuri pentru cercetare la care România este parte", menţionează reprezentanţii MEC.
La această dată, România dispune de cea mai avansată infrastructură de cercetare din lume în domeniul laserelor de mare putere. În cadrul acesteia, au fost recepţionate şi sunt date în exploatare: clădirile speciale şi sistemul geotermal care asigură condiţiile de mediu necesare funcţionării aparaturii ştiinţifice, sistemul de lasere de mare putere cu două braţe de 10 PW, două braţe de 1 PW, două braţe de 100 TW, laboratorul de ţinte pentru interacţiunea laserului cu materia, laboratorul optic, precum şi toate ansamblurile experimentale prevăzute de proiectele tehnice ale experimentelor, aprobate de Comitetul Ştiinţific Internaţional al ELI-NP.
Pe lângă confirmarea funcţionalităţii şi livrarea parametrilor proiectaţi pentru Sistemul Laser de Mare Putere, au fost realizate şi primele experimente cu acesta la braţele de putere mai mică, ceea ce reprezintă o premieră mondială. „Este absolut necesară susţinerea operării acestui sistem pentru demararea experimentelor preconizate în această perioadă, având în vedere că, până la şfârşitul anului 2020, urmează să fie montate şi camerele de interacţie necesare operării laserului la puterea maximă", subliniază MEC. Accesul la utilizarea acestei infrastructuri este asigurat nu numai cercetătorilor din unităţile de cercetare-dezvoltare de drept public, ci şi cercetătorilor şi utilizatorilor din unităţi de cercetare-dezvoltare de drept privat şi agenţilor economici.